Ramai sau pleci?

August 4th, 2010

Cu aproape o luna in urma citeam niste articole din Jurnalul National. Subiectul era dezvoltat pe marginea unor intrebari. “Ne-am nascut in locul potrivit”?, De ce ati ramane in Romania?”, “De ce ati pleca?” Subiectul m-a determinat sa incerc si eu o perspectiva…

De nascut m-am nascut acolo unde a fost mama la momentul cu pricina. Nu cred ca am avut de ales, de comentat si cu atat mai putin de a fi capabil sa influentez cu ceva acest lucru. Prin urmare treaba cu locul am rezolvat-o. Eu asi inlocui prima intrebare cu alta: “M-am nascut in momentul potrivit?”. Pai diferenta este ca daca eram in floarea varstei si luptam sa scap tara de turci sau tatari, stiam de ce lupt. Acum am ceva dubii in aceasta privinta. Nu prea stiu nici cu cine lupt si nici de ce lupt. De fapt, nici nu stiu daca lupt cu adevarat, si atunci ma intreb eu daca mai merita sa lupt. Dupa un astfel de mirobolant exerctitiu de gandire, trec la celelalte doua intrebari.

Consider ca am colindat putin prin lume pana acum. Si nu ca simplu turist amator de poze, magneti de frigider si acadele pe bat. Am mers sa invat si sa ma dezvolt, sa ma formez si sa imi largesc “orizontul”. Am mers din curiozitate si din avant tineresc. Si nu stiu cum si de ce, de fiecare data m-am intors acasa. Acasa inseamna Brasov si nu cred ca alt oras din Romania ar putea sa il “inlocuiasca”. Nu mi-am pus niciodata intrebarea “De ce m-am intors?”. Pur si simplu era asa cum respiram, cum beam apa din Scheii Brasovului si cum ma plimbam pe strazile pietruite din cartierele istorice din oras. Cred ca fiecare om ar trebui sa aiba un criteriu de valori. Si cred ca ar trebui sa il respecte intr-un procent cat mai mare. Totul incepe cu respectul de sine. Inclusiv decaderea ta ca si om. Analizand criteriul meu de valori, am constatat ca in el sunt multe lucruri care se leaga de tara asta, de oamenii astia. Pentru ca sa plec, trebuie sa imi fragmentez valorile, sa le reneg pe unele, sa le pun pe o treapta inferioara pe altele. Deocamdata nu sunt in stare sa fac acest lucru…

Dar…

Apa din Scheii Brasovului nu mai curge la fantana Sfanta Treime. Au oprit-o. Cica e toxica. Pavajele vechi din piatra cubica, care dadeau o parte din farmecul vietii in cartierele vechi ale orasului au fost inlocuite cu asfalt. Mult asfalt. In fiecare an alt asfalt. Uneori de doua ori pe an. Tot asfalt. Aerul curat din Brasov il mai gasesti prin cateva colturi unde betonul nu a pus inca stapanire. Cu toate ca Brasovul este pentru mine cel mai frumos oras, viata de zi cu zi din Romania ataca valorile bunului simt intr-un mod atat de constant si de violent incat am momente in care incep sa pun in balanta propriile valori. Sa vad care din ele cantaresc mai mult decat celelalte. Cu alte cuvinte, imi asmut valorile mele contra valorilor mele. Asta inseamna lupta interna. Iar eu cred ca pot castiga orice lupta mai putin cea cu mine. Nu ai cum sa castigi lupta cu tine, si asta am dezvoltat-o intr-un post anterior. Mai mult, cred ca sunt un luptator, si cedez foarte greu atunci cand cred in ceva. In cineva nu cred si nu am crezut niciodata.

Concluzionand, raman in Romania datorita criteriului meu de valori, si asi pleca si maine de aici, tot datorita acestuia. Nu este de blamat nimeni care pleaca sau care ramane. De condamnat sunt insa acei oameni care folosesc puterea fara a avea minimul criteriu de valori. Simt nevoia sa mentionez ca hotia, incompetenta, inselatoria, nesimtirea si altele din aceasta familie nu sunt valori. Fac parte din categoria nonvalori, si definesc mare parte din clasa puterii in Romania. Apropo, ati vazut pe vreunul din aceasta categorie sa vrea sa plece din Romania pentru ca “o duce rau”?…

Posted in De ce?, Life, Politic, Social | No Comments »

Noul profil

August 3rd, 2010

In Romania, politica legatului de scaun este ridicata la rang de arta. Nu ma refer la scaunul de executie, pedeapsa capitala fiind un lucru de domeniul trecutului. Ma refer la scaunele din parlament, senat, universitati, licee, si lista poate continua pana la cele mai marunte posturi de conducere, cu predilectie din sectorul de stat. Firesc, imi pun intrebarea “De ce?” Si tot eu raspund cum ma pricep: o fi de la putere. Este un sentiment dominant care te acapareaza. Iti da incredere de sine, iti da o aura de invingator, virilitate si putere in societate. O fi de la remuneratie. Hmm… este si asta un motiv dar nu cred ca predomina in acest caz. Multe sunt cazurile cand postul acopera golurile facute sa te mentii acolo. Succint, este vorba despre resursele care le consumi ca sa te mentii sau sa ajungi acolo, pe scaunul ravnit. Imagineaza-ti ca te asezi pe scaun si incepi sa sapi in jurul tau pentru a “darui” pamantul din jur celor care te ajuta sa iti mentii postul pe scaun. La un moment dat, te trezesti inconjurat de o multime de gropi pe care le-ai facut chiar tu. Ai “daruit” atat de mult altora, incat nu mai poti decat sa stai pe scaun, orice incercare de a-l parasi te va proiecta in gropile facute de tine. Si atunci, sapi si mai mult, daruiesti in continuare, fiind constient ca nu mai ai alta cale in viata. Bun, si acum cine primeste pamantul “daruit” de cel de pe scaun? Sa tot fie niste baieti mai mult sau mai putin destepti. Sa fie cu tupeu, cu informatii, si mai ales cu multe conexiuni intre ei si cu cine trebuie. Ei primesc “umili” pamantul daruit, il cultiva prin bunavointa si resursele celui care sta pe scaun, si astfel isi realizeaza campuri intinse si albe cu pamantul negru adus din jurul celui ce sta pe scaun.

Pana aici am expus asa cum am vazut eu ca functioneaza lucrurile la un anume nivel. Si credeti-ma, functioneaza al naibii de bine. Sunt o multime de legi nescrise de la care nu se abate nimeni. Pentru ca daca te abati e de rau…

Dar…

Vremurile se schimba. Cum este zicala aia: “la vremuri noi, oameni noi, adica tot noi”. Poate parea mult, dar  nu mai este asa de mult pana la viitoarele alegeri locale, parlamentare, si eventual prezidentiale. Din cate vad eu, unii au inteles ca nu mai sunt suficiente 30 de zile pentru a convinge marea masa sa puna o stampila. Au inteles ca mita electorala nu va mai fi suficienta. Au inteles ca desi poti sa prostesti lumea la infinit, numarul acestora va fi din ce in ce mai mic. Si daca tot au inteles aceste lucruri, au inceput sa faca jocuri politice prin care sa transfere capitalul de ura, de dispret, de flegme, catre un viitor partid care va izbavi (din nou) aceasta natiune campioana a sperantei. Astfel apar partide care mai de care mai populare, oameni care mai de care mai TVgenici.

Incerc o radiografie:

PDL este macinat de criza, de totalitarismul propriu si de guvernare. Asa cum este ea, cu bune si cu rele. Eu cred ca picajul in care se afla este unul letal. Are prin urmare un mare dezavantaj si un mare avantaj: guverneaza. Scade in popularitate dar are acces la resurse si la putere. Pe acest fond incearca sa creasca imaginea unor oameni care se vor erija in viitori lideri. Incearca sa creeze noi partide si noi figuri care sa dezavueze chiar politica PDL. Astfel vor sa transfere ura si dezamagirea in simpatie. De la ei tot pentru ei.

PSD joaca bine. Puncteaza scurt la si la obiect. Nu doreste sa vina la guvernare desi doreste sa plece PDLul. Ar fi o greseala imensa dpdv politic sa vii sa guvernezi acum. Vor fi cel putin 6 luni mai crunte decat cele de pana acum. S-a delimitat de PNL si asteapta la cotitura. Are un lider conform profilului cautat, o sa revin asupra acestui lucru. In culise are oameni valorosi, desi unii sunt blocati (inca) pe filiera DNA. Eu cred ca dupa o guvernare de dreapta, dupa o criza financiara, urmeaza inevitabil o guvernare de stanga si o inclinatie catre extremismul ponderat. Dezavantajele PSD sunt prea multa democratie interna si multe tabere pe intinsul tarii.

PNL mizeaza pe Crin. Considera ca este pe val si ca acolo o sa ramana. Eu nu cred la fel. Desi are multa experienta in politica, Crin este omul de carton din fata lui Patriciu, si nu numai. Alegerile nu se castiga cu intelectualitatea. Asta pare sa nu priceapa Crin si ai lui. Pentru mine ramane un personaj fad, fara nici o realizare notabila. Are un limbaj si un comportament supraevaluat in comparatie cu ce este el de fapt. Mizand pe tineret si pe freza asortata cu ochii de perlan spalacit nu are resurse si politica pentru catunele din teritoriu. Va creste probabil in %, nu suficient ca sa guverneze.

De restul nu comentez pentru ca exceptand UDMRul, ceilalti incearca sa faca jocurile unora din cei 3 de mai sus. Imi pare rau ca nu exista o initiativa reala ecologico-politica. In rest este totul cum trebuie sa fie…

Revin acum cu vremurile si oamenii. Iata ce se cauta: profil de tanar charismatic, cu ceva popularitate, discurs, stapanire de sine, sa aiba undeva la 40 de ani in preajma alegerilor, sa fie dispus la compromisuri si daca se poate nu foarte inteligent. Desigur ca ar mai fi si altele de mentionat, ma limitez la atat. Eu cred ca anul viitor va fi unul in care modul diplomatic de abordare va fi foarte important. Nu vom iesi din criza dar macar nu vom cadea mai rau de atat. Si atunci e nevoie de tact, de eleganta, de figuri placute la TV. Care sa stie cum si cand sa zambeasca, sa nu fie prea agresivi si sa raspunda la comanda politica. O populatie trecuta prin niste ani destul de grei, nu mai are nevoie de alte socuri. Trebuie trezita cu binisorul altfel maraie si nu mai are oricum incredere in nimeni si nimic. Asta daca mai intereseaza pe cineva de populatie…

Posted in De ce?, European, Politic, Social | No Comments »

Scenariu’ de viitor

July 9th, 2010

Ieri am surprins o discutie intre Grigoras si Gigel. Isi dadeau si ei cu parerea fata de situatia actuala, de cea potentiala viitoare, deh, ca oamenii din ziua de azi. O sa incerc sa redau din ideile exprimate, si chiar de unele va par cam fanteziste, e problema vostra, a celor ce cititi:)…

Au trecut aproape 3 ani de “criza”. Unii zic ca s-a stabilizat (criza). In sensul ca ne-am ghemuit si stam cuminti pe fundul carutei. Drumul este insa plin de hartoape, si nu se stie la care putem putem sa ne trezim si afara din caruta, cu fundul in tarana. Asta ca sa nu fiu pesimist sa spun cu fundul in groapa. Si nu vorbesc aici de situatia Romaniei. Este mult mai importanta cea pe plan global, desi patriotii romani vor sa creada ca o sa facem sa ne fie bine aici iar celorlalti o sa le mearga rau si o sa ne invidieze. Doar suntem campionii sperantei.

Prin urmare, am “taiat” cheltuieli in toata lumea. In special cele bugetare. Dar am ridicat si cote de impozitare, cea de TVA, am suprataxat si supraimpozitat. Am redus drastic creditele si am dat valoare crescuta cashului. Efectele? … sau sa spun mai bine ce s-a obtinut. Pai in primul rand o isterie destul de generala. Pe deplin justificata, deoarece ti se pare normal sa ti se ofere si anormal sa ti se reduca. Foarte timide incercari de reorientare catre alte industrii sau moduri de viata. Singurele care merita mentionate sunt balonul “ECO” tot ce vrei si “second life” – viata pe net. De ceva ani tot revizuim si planificam. Fara insa a ne revizui mentalitatile sau a planifica schimbarile la nivel cognitiv personal. In acest timp, companiile si cei ce detineau mult, au acumulat si mai mult, pe fondul scaderii drastice a puterii de cumparare si a lipsei lichiditatilor. S-au facut tranzactii majore, absorbtii prin incapacitati de plata, faliment peste faliment. Am mentionat ceva in sensul acesta si eu, in “Pareto pe cale de disparitie”. S-a obtinut o concentrare a marii mase catre putine locuri de munca. Si acelea controlate destul de strict de cativa colosi mondiali, fonduri de investitii si bancile lor aferente, prin “plastic money”. Treptat incepe sa se stie ce faci, cat cheltui si unde, ce mananci, ce vorbesti, cat si cu cine. Se tot vorbeste de inovativitate. Uitati-va cine inoveaza si in folosul cui. Populatia este concentrata catre munca, catre stres, catre a-si plati ratele si a se ingriji de propria sanatate. Si este atat usor sa pui “ochelari de cal” unei populatii speriate, stresate si flamande. Asteapta ochelarii ca pe o izbavire, ca pe un lucru mult visat. Vad numai orizontul care ii linisteste si atunci toata lumea e multumita. Ce fac intelectualii in acest timp? In nici un caz nu conduc pe nimeni. In cel mai bun caz se conduc pe ei. Exista forumuri si premii internationale, recunoasteri si simpozioane, lucruri care le gadila orgoliile si care se fac cu eforturi mici si bani putini fata de capacitatea de productie a intelectualitatii. Este ca la un copil, ii dai jucaria care ii place si ai scapat de el o vreme.

Societatea este din ce in ce mai controlata financiar, informational, religios, dogmatic. Milioane de robotei cu cardurile lor de plastic, se duc zilnic si fac acelasi lucru intr-u prosperitatea lor si a familiilor lor din ce in ce mai putin numeroase. V-ati pus vreodata intrebarea de ce nu ne mai conduc liderii? Adevaratii lideri, nu momaiele de paie puse acolo de sforari? Raspunsul e simplu: un lider este un vizionar, un bun manager, un ambasador iscusit, un educator si un formator prin definitie. De ce ar avea nevoie cei ce detin puterea cu adevarat de alte viziuni? De persoane care sa inspire prin exemplu si prin caracter? De oameni care sa creeze alte legaturi decat se doreste? De personalitati care sa fie exemple in educatie si formare?

Cei ce mai au farame de discernamant incearca “sa se descurce”. Si-au dat seama ca nu e chip sa te pui contra tavalugului. Si nici nu vad de ce ar face-o. Asa ca isi croiesc un drum sinuos pe unde si cum pot. Si cat mai pot.

Pana la urma eu nu v-am spus decat niste concluzii ale unei discutii intre Grigoras si Gigel. Daca le puneti cap la coada, acestea dau un scenariu interesant de viitor. Poate va pufneste si rasul. Pe mine nu. Nu de alta dar inca am glezna scrantita…

Posted in De ce?, European, Life, Politic, Social | No Comments »

Mingea

July 7th, 2010

Exista momente in viata pe care nu le pot pricepe. Nimic nou pana aici. Se spune ca in anumite clipe, de regula critice,  iti trece intreaga viata prin fata ochilor.

Acum trei zile in urma eram in masina si conduceam catre o destinatie oarecare. Trecand printr-o zona unde mergeam mai incet, stiind ca este o zona cu multi copii si soferi “adevarati” , aveam in fata mea o Dacie antica care tracta o rulota. Relaxat, am privit cum in fata Daciei apare o minge de fotbal veche, din piele, minge care se rostogolea incet catre masina. Dacia evita sa calce mingea dar rulota tractata nu are cum sa o rateze. Se aude o bubuitura seaca si mingea este de domeniul trecutului. Nu a fost prima data cand am vazut ceva asemanator. Acum insa a fost altfel…

Avand viteza mica, am vazut de unde a venit mingea. Erau 4 copii pe un trotuar din apropiere. 3 baieti si o fata, de varste apropiate, maxim 9 ani cred. Unul din baieti purta ochelari. Toti copii erau imbracati saracacios si aveau figuri senine, nevinovate. Nu pot sa uit expresia baiatului cu ochelari, in momentul cand astepta sa auda bufnitura generata de spargerea mingii. Nu pot sa uit figura acestuia de dupa spargerea mingii. Probabil ca aceste fapte si alte mecanisme ciudate ale mintii mi-au redat in acele clipe un intreg film al momentelor din copilarie. Nu imi explic cum si de ce, insa am revazut in cateva secunde,cateva sute, poate mii de minute din copilaria mea.

Cum jucam fotbal iarna pe zapada, cum am spart geamul casei parintesti sau al cancelariei din scoala unde invatam, cum faceam cabane in copacii de langa casa bunicii, cum fugeam cu strecuratoarea pe cap, pe ulitele satului, imitandu-l pe Winnetou. Momentele magice pe care le-am trait citind “Ciresarii”. Ma gandesc acum cat de apreciata este acum o asemenea carte, pe care chiar am vazut-o retiparita. Pot intelege copii din ziua de azi ca se poate sa ai o carte preferata in care nu exista sex si bataie? Am revazut cazematele din nisip, pachetele goale de tigari si chibrituri care imitau tancuri si masini amfibie, betele de acadele pe post de tunuri, bucatile de salcie uscata pe post de camuflaj. Am rememorat jocurile de risca la perete inaintea inceperii orelor de curs, partidele de poker din lanul de porumb din apropierea scolii. Bataile cu apa de vara, cele cu bulgari de iarna, momentele cand ma prindea noaptea la joaca si mancam mere padurete acre de mi se strepezeau si degetele de la picioare, cum goleam salcamii de flori in cautarea mierii din ele. Cum cautam fiecare balta in drumul spre casa, ca sa imi spal pantofii murdari dupa reprizele de fotbal din pauzele orelor de curs. Imi amintesc mirosul diminetilor, cu praful de pe marginea drumului, cu polenul din balti si caldura casei parintesti. Ciresii in care ma stiam sa ma urc cu ochii inchisi, pisicile pe care le chinuiam invatandu-le cum sa se apere de caini, vacantele petrecute impreuna cu parintii…

Am vazut toate acestea cu lux de amanunte, am vazut mult mai multe decat pot sa redau in scris, si mi-am dat seama ca nu mai sunt atent la drum. M-am oprit la un chiosc din apropiere si mi-am cumparat o apa. Nu reuseam sa imi scot din minte imaginea celor 4 copii. Mi-am dat seama ca zambesc fara motiv pentru cei din jurul meu.

M-am urcat in masina si am plecat “la treaba”. Am realizat ca mintea mea cauta o motivatie ca sa mai fac ceva in ziua aceea…

Posted in Life, Social | No Comments »

Coada

July 5th, 2010

Azi am 2 subiecte pe care vreau sa le expun, tocmai din dorinta de a nu le uita. Pentru ca nu prea am timp, am dat cu banul (de 10 bani) si soarta a decis sa scriu despre “coada”. Si ca sa nu uit, spun aici ca data urmatoare o sa scriu despre “mingea”. Am stabilit programul asa ca…

Urasc “cozile”. Nu alea de animale, e vorba de cele umane, care se dezvolta din dorinta acerba a oamenilor de a da bani (de cele mai multe ori). Marturisesc si jur pe rosu ca nu am mai stat de multisor la o “coada” . Le evit cum pot, si sa nu intelegeti aici ca “ma bag in fata”. Gasesc alternative:). Deci, azi am stat la o coada model RDS/RCS. Oameni putini in fata (6 persoane), prin urmare am considerat eu ca “o sa mearga repede”. Eroare. Era vorba de contracte, rezilieri, etc, si nu mergea deloc repede. Ca la orice coada, se dezvolta invariabil discutii, monologuri, orgolii, gelozii samd. Cum lumea incepuse sa vocifereze ca merge incet, ca de ce i-a trimis de la sediul central aici, ca de ce nu au stickuri, ca ala e mai in fata decat ala, etc, am inceput sa inspectez spatiul si oamenii. Vizual, evident.

O camera de maxim 30 de mp, in care este un ghiseu cu 2 femei care incaseaza banii pe facturile RDS/RCS, si alte 2 birouri la care un barbat si o femeie contractau si descontractau lumea de la internet, telefonie, TV. Toti aveau figuri plictisite si obosite. Cei de la contractari aratau net mai stresati decat femeile de la caserie. Camera era plina de antene parabolice ruginite (le aducea lumea de la descontractari), de receivere, de cutii, dosare, cartoane. Printre acestea 2 birouri jerpelite, un ghiseu in acelasi stadiu, 4 angajati si 15 oameni ce asteptau la rand. Peretii erau afumati rau de tot, unul fusese inundat si se scorojea. Nici vorba de scaune, altele decat ale angajatilor. Neoanele clipeau dandu-si obstescul sfarsit, din 8 tuburi mai functionau 4. Tarifele, informarile cu privire la grila de programe, si tot ce tine de informare in general, era scris pe foi A4, tiparite alb/negru, puse la distanta optima cat sa nu vezi deca esti o idee mai slab la aruncatul cu privirea. Aerul conditionat, o gluma de domeniul anului 2030. Toate acestea la (poate) cel mai mare operator de internet/telefonie/CATV din Romania. Lumea se impingea sa ajunga mai in fata, pufnea si transpira, comentand ceva de genul: “m-au trimis de la sediul central sa ridic de aici internetul, am factura, am contract, de ce sa mai stau si aici la coada?” “stai doamna la coada ca si eu tot internet vreau, ce daca ai stat la coada ailalta inseamna ca la asta nu mai trebuie sa stai?” “asta e tara noastra, bataie de joc, ne-o meritam”, “da, sa ne luati banii stiti, dar nu faceti nimic pentru asta”, “ce merge dom’le asa de incet, eu daca munceam ca matale ma dadea patronul afara de mult” si asa mai departe… Cei 2 angajati, vadit enervati, transpirati si cu nervii intinsi la maxim, reactionau si eu cum stiau. Adica femeia incearca sa se abtina, se vedea ca era mai “slaba de inger”, se enerva si tinea totul in ea, stand sa explodeze in orice moment. Barbatul, afisa un ton calm dar era evident ca nu asta era starea lui de spirit. Dupa ce a incercat in zadar sa potoleasca lumea pornita pe el, pe hoti, pe sistem, pe politicieni, a reusit numai sa semene si mai multa ura intre cei ce asteptau. Si ca sa fie tacamul complet, vazand ca nu face fata lumii pornite, trebuia sa aiba si el o supapa si s-a trezit sa se lege de zambetul meu fermecator. “Sa stiti ca daca zambiti asa ironic nu o sa mearga mai repede, si ne perturbati si pe noi, cei ce lucram aici” . Vazand ca nu primeste raspuns, simtind o victorie de palmares, ma apostrofa pe mine pentru faptul ca se vorbeste mult la coada si nu se poate concentra. Tocmai pe mine, care nu scosesem nici un cuvintel in toata harmalaia aia. Normal ca m-am amuzat si am zambit mai larg. Vazand el ca are de-a face probabil cu un om mai sarac cu duhul, care rade ca prostul cand este certat, un adversar nedemn pentru el, a dat din mana a lehamite si a revenit la lucrurile pentru care fusese angajat. L-am lasat cateva minute sa se calmeze, si in vacarmul vociferarilor am pornit discursul:). Mirati probabil ca pot sa articulez cuvinte, sau de tonul vocii mele care emitea mai multi decibeli decat s-ar fi asteptat ei dupa figura mea, au tacut toti. Mizam pe asta asa ca am continuat spunandu-le ca de fapt toti nu fac decat sa comenteze si sa spuna prostii. Ca se cearta intre ei si cu cei de la ghiseu, cand problema este in cu totul alt loc. I-am intrebat daca se duc sa reclame undeva ce li se intampla aici? Sa propuna solutii? Sa se gandeasca ca cei din fata lor sunt oameni. Sa se uite in ce conditii lucreaza. Angajatilor le-am dedicat o sectiune speciala in care i-am intrebat daca au facut ceva sa-si imbunatateasca conditiile de lucru? Sa puna problema de asa natura incat sa cointereseze firma sa nu isi piarda echipamentele, sa nu se deterioreze, sa nu “dispara”. I-am intrebat daca stiu cum arata zambetul meu ironic si daca au auzit vocea mea cristalina inainte sa deschid gura. Etc, etc, etc. A urmat o liniste totala. Dar totala. Apoi aprobarile de rigoare, fie verbale, fie din priviri. I-am mai intrebat apoi daca se duc maine sa depuna o sesizare, o propunere de imbunatatire a activitatii acestei firme. Daca se gandesc ca maine o sa vina alti oameni ca si ei, care o sa treaca prin acelasi lucru. Raspunsul a fost cel asteptat: “nu o sa faca nimic ei, nu ii intereseaza de ce spunem noi”. Imi pare rau sa o spun, dar este tipic romanesc. Prost, eronat, gresit. Imi era sete, asa ca am tacut:). Nu a mai vorbit nimeni cu voce tare. Am ajuns la birou, am efectuat civilizat ce aveam de facut si cand am iesit am simtit perechi de ochi pe spatele meu. Un om care statea la coada m-a oprit si m-a intrebat:

“De ce nu va bagati domnule in politica, cu oameni ca dumneavoastra, tineri si destepti, poate scoatem tara asta din criza…”:)))

Posted in De ce?, Life, Politic, Social | No Comments »

Crizatii

June 29th, 2010

Discutam despre criza economica cu un prieten care provine din alta tara si alta cultura. “Ce sa fie, e criza si asta este. Eu trebuie sa alerg ceva mai mult, sa fiu mai eficient, am redus costurile, stiu ca trebuie sa muncesc mai mult pentru rezultate mai putine. Nu este nici o problema majora, trebuie sa ma concentrez la ce am eu de facut ca sa fac lucrurile sa mearga.” Asta imi spunea el…

In discutiile cu cei din imediata apropiere, ma refer la amici si prieteni romani, atitudinea fata de criza este alta: “… Astia (guvernul) sunt niste idioti. O sa moara lumea de foame, nu mai am cu ce sa imi platesc creditele. Sa vezi ce o sa fie la iarna cand o sa se scumpeasca energia. Pe aia mari (agentii economici) ii scutesc de taxe si de datorii iar pe astia mici ii termina, au marit si TVA-ul. Eu plec cum imi gasesc altceva (cei din sectorul de stat), pai mai am putin si aduc bani de acasa ca sa merg la jegul ala de servici. Dupa ce ca ma platesc putin mai fac si ore suplimentare neplatite. Tara asta se duce de rapa, imi caut ceva pe “dincolo”, acolo oricat de prost esti platit tot poti sa supravietuiesti mai decent decat o faci aici daca muncesti de iti sar capacele. Sa vina orice guvern vrea, sa vina si americanii, si nemtii, si ungurii si cine o mai vrea, numai sa faca ceva bun cu tara asta. Am taiat tot ce sa putea taia, ce dracu’ de costuri sa mai tai, ma tai pe mine eventual. Trebuie sa caut alt business, asta nu mai prea merge, nu mai sunt bani, nu mai vin firmele, nu mai cumpara lumea, etc. Oriunde intorci privirea mass-media romaneasca prezice zilnic apocalipsa. Nu mai sunt bani, “paritatea euro-leu va ajunge in balarii”, preturile o iau razna, apele inghit totul, si uite asa mai departe intr-un lung sir descriptiv la care haraie aceeasi placa.

Nu cred ca sunt o persoana optimista. Probabil ca nici una pesimista. Facand o paralela intre cele doua atitudini redate mai sus, nu stiu pe care sa o apreciez mai mult. Prima atitudine, una de lupta si de mobilizare, de constientizare si de responsabilitate? Sau a doua, una de tanguiala si de jale, de prevestire permanenta a potopului si a drobului de sare care sta sa cada de vreo 20 de ani incoace? Dar daca stau si privesc putin altfel…? Daca vad prima atitudine ca una docila, a unui sistem care si-a impus obligatia la munca si la plata creditelor, care manipuleaza prin mass-media, care a inregimentat gandurile si simturile oamenilor, care a impus disciplina si progres?  Si parca daca privesc a doua atitudine vad nonconformism, rebeliune, dorinta de avea mai mult deodata cu munca putina? Vad neincredere in politica si in sistem, in vecinul de langa tine si in ploaia ce ne racoreste, in soarele care aduce canicula si in noaptea care adaposteste raufacatorii.

Finally, fiecare poate sa creada ce vrea. Concluzia mea este una singura. Indiferent de sistem, de moment si de timp, de cultura si de cauza, nu te astepta la nimic bun de la cei ce te conduc. Nu stiu exact cat de “inteligent” iti pare, dar pot sa te asigur ca astfel vei avea parte numai de surprize placute…

Posted in De ce?, European, Life, Politic, Social | 1 Comment »

Cine zice ala e

June 24th, 2010

Intre un suc, o apa, si o repriza de fotbal cu vuvuzele, de la masa alaturata imi parveneau auditiv fragmente dintr-o discutie destul de aprinsa, de fapt era mai mult o descarcare sufleteasca a unei fete care i se destainuia prietenei ei si probabil tuturor celor prezenti in stabilimentul cu pricina. Asta pentru ca vorbea tare si dorea sa atraga atentia. Normal ca din dragostea mea pentru semeni le-am studiat inevitabil pe cele 2 fete. Ambele aveau in jur de 25-26 de ani, cea care acaparase conversatia era machiata putin cam strident si se dovedea priceputa la “relatii”. Intre ratarea lui Ronaldo si asteptarea sucului am aflat ca era la a treia relatie serioasa care tocmai esuase. Evident ca el era de vina pentru tot, el si cu prietenii lui, Campionatul Mondial si berea fara capac. Ea dorea mai multa atentie, cadouri, macar o vacanta romantica si sa fie si ea admirata, bla bla bla. Totul normal pana aici, ea nu mai gasea in relatia respectiva ce isi dorea asa ca a decis ca ii este mai bine altfel . Partea amuzanta abia acum vine…

Dupa ce a insirat toate motivele, parerile de bine sau de rau, pentru care tocmai se despartise de al ei fost Fat Frumos, a inceput… Oricum “ultimul” era cam nesimtit, obisnuia sa bea cam mult, si daca in primul an parca a fost bun la pat, in urmatorii 2 ani si jumatate era dezastru. Pusese burta cam mare si nici nu mai castiga bine ca se “complacea” la bere cu prietenii lui. Nu au avut nici macar un concediu “ca lumea”, asa sa stea la un hotel de 4 stele si sa se simta si ea admirata, sa aiba ce povesti. Si parca nici capul nu il ducea prea mult pentru ca nu a promovat deloc din functia in care era. Stateaaaa acolo si il alergau aia cu masina (banuiesc ca era agent de vanzari, nu ca il fugarea cineva zilnic cu masina) de venea transpirat acasa si mirosea de “mi se stramba nasul”. . .

Si asta nu a fost totul… fata avea intr-adevar ghinion pentru ca nici cei doi fosti prieteni nu au fost ceea ce pareau. Daca la inceput se indragostise de ei, cu timpul si-a dat seama ca unul era “curvar” iar celalalt un mare mincinos si zgarcit. “Caractere de 1 penny”, au fost caracterizati de catre tanara fata. Nu reusea sa isi dea seama cum are ea noroc numai de barbati “din astia” pentru ca uite iar e acum singura si este sezonul concediilor iar ea nu are cu cine sa se duca “la mare”, sa aiba si ea parte “de o viata normala si de un om normal”…

Normal este sa te indragostesti. Si frumos. La fel de normal este sa te schimbi cu fiecare clipa care trece. Uneori cel de langa tine se schimba in ceva care iti place din ce in ce mai mult, alteori nu. Uneori iti dai seama ca ai gresit si atunci incerci sa repari ce se poate sau te detasezi si cauti altceva. Deseori primesti ceea ce cauti. Proiectand o anume imagine care nu este a ta, vei primi pe cineva sau ceva care vede ceea ce ai dorit sa arati. De aici si pana la problemele care apar nu este decat un pas. Care este inevitabil. Peste toate acestea insa, eu am o singura nelamurire, si este valabila nu numai in cazul pe care tocmai l-am povestit. Este un lucru prezent la fiecare pas astazi. Multe persoane obisnuiesc sa scuipe, sa injure, sa defaimeze, sa invenineze fostul partener, fosta partenera, fostul loc de munca. Atunci cand ai petrecut o perioada mai mare de cateva luni din viata cu cineva in mod deliberat, pentru ca apoi sa arunci cu mizerie in relatia incheiata, in fostul sau fosta, eu consider ca tocmai ai activat vantul. Vantul care tocmai iti aduce propria flegma, inapoi pe propria figura. A sta benevol intr-o relatie si cu un partener(a) pe care apoi sa o dezavuezi in mod grotesc, mie imi aduce a prostie. Din ciclul “cine zice ala e”, daca ai fost in stare sa convietuiesti cu cineva care avea atat de multe defecte, motivand faptul ca “l-am iubit”, consider ca ai o problema. Daca nu de ordin moral, atunci trebuie sa cauti putin mai mult:D.

Posted in Life | No Comments »

Sah in prezent

June 13th, 2010

Consider ca este dificil sa ajungi sa te cunosti. Atunci cand ajungi sa o faci, realizezi ca nu mai esti acelasi. Asta inseamna ca ai inceput sa te cunosti… Poate parea alambicat, dar este perfect normal fiind o cugetare proprie. Cred ca daca doresti sa stii cu adevarat cine esti, ar fi necesar sa iti poti anticipa propriile miscari, nestiind ce iti rezerva viitorul. Lucrul acesta este destul de greu de conceput dar interesant de vizualizat. Unii compara viata, cunoasterea, si deciziile pe care si le asuma cu o tabla de sah si mutarile pe care le fac, le anticipeaza, cu tactica adversarului, etc. Din unele puncte de vedere pot sa fiu de acord cu acest tip de comparatie. Este de urmat atunci cand ai de-a face cu un teritoriu cunoscut si limitat, asemeni tablei de sah. Am cunoscut si eu jucatori buni de sah, care scosi din mediul lor confortabil, aveau mari probleme de adaptare, de a se descurca. Marele lor avantaj este atunci cand isi dau seama de acest fapt si cand incearca sa isi creeze tabla lor de sah oriunde s-ar afla. Atunci revin pe teritoriul lor cunoscut si pot progresa, poate chiar mai accentuat.

Timpurile noastre insa, nu pot fi incadrate intr-o tabla de sah. Pentru ca azi, nebunii nu merg numai pe diagonala si in nici un caz nu isi pastreaza culoarea. Caii nu sar numai in L iar deseori pionii au miscari de regina si sfarsesc in coltul rezervat turelor. Reginele alearga in lung si in lat pe tabla si nu le intereseaza de integritatea regelui. Protectia regelui, lucru primordial in jocul clasic de sah, are prea putina importanta astazi. Intreaga armata se hazardeaza la lucruri pe care nu le stapaneste si nu le cunoaste. Tentatiile de dincolo de tabla de sah cunoscuta, sunt mult prea mari pentru a nu le incerca…

Si ar mai fi ceva… exista “sahul blitz” adica un joc de sah la care timpul necesar unei mutari de piesa este redus le cateva secunde sau minute. Adica trebuie sa muti repede dar in acelasi timp trebuie sa o faci si bine. Varianta aceasta a aparut la ceva timp dupa cea clasica, nelimitata de timp. Dat fiind mersul actual al societatii, eu propun extinderea tablei de sah cu cel putin 2 patrate pe latura pieselor si reducerea cu un patrat pe cealalta latura. Nu are importanta ca tabla nu mai este un patrat. Mai apar 2 piese, sa le denumim spion si fruntas si se micsoreaza spatiul mutarilor nonconflictuale. Uite asa, ca se ne cunoastem mai bine…

Posted in Life, Politic, Social | 1 Comment »

Finalul copilariei

June 10th, 2010

Scriam acum ceva vreme despre faptul ca perioada copilariei este “neproductiva” si ca in aceste conditii este o chestiune iminenta pana cand perioada cea mai pura si frumoasa din viata se va transforma in ceva productiv. Acum cateva zile mi-au scapat ochii si urechile la o emisiune cu niste copii participanti in Cupa Hagi sau Danone. Nu stiu exact care si are prea putina importanta acest fapt. Reporterul le lua interviuri copiilor cu varste de pana in 12 ani…, si antrenorului (avea vreo 40 de ani). Auzeam ce spun copiii si ma intorceam in timp la copilaria prietenilor mei sau a mea. “Fotbalistii” spuneau o placa stricata si inoculata de sistemul modern. “Trebuie sa muncim la antrenamente, sa tratam totul cu seriozitate si sa avem o atitudine de invingatori. Numai prin munca si transpiratie o sa ajungem sa invingem. Suntem aici o echipa si rezultatele o sa vorbeasca pentru noi…” Ma uitam la figurile acelor copii, atat de crude si de nestiutoare, imbracati toti la fel, in costume de sport, afisau o atitudine incerdibil de serioasa, pareau foarte preocupati si seriosi, erau deja importanti, erau fotbalisti care acordau interviuri si probabil ca se vedeau campioni mondiali in cativa ani de zile. Antrenorul era si mai concentrat si foarte serios, comenta despre programul cazon al baietilor, despre metodele moderne de antrenament si despre turneele si sustinerea financiara.

Ma intorc in timp si imi aduc aminte cum ne strangeam sa jucam fotbal… In primul rand aveam de ales intre “mingea de 18″ si “mingea de 35″. 18 deoarece una costa 18 lei iar cealalta evident 35:). Cea de 18 era usoara si lua traiectorii nebanuite la suturi “in forta”. Se spargea destul de repede, erau suficienti spinii de la un trandafir. Cea de 35 avea dezavantajul ca desi era mai grea, pisca rau de tot la contactul cu pielea. Vara, mingea  se incalzea si sarea de ti se facea sete pana asteptai sa revina pe pamant, iar iarna devenea o sfera tare ce facea gauri perfect rotunde. Mingile din piele.. hehe, astea le numeam Artex si erau extrem de rare. Cine avea asa ceva era automat capitan de echipa si decidea cand incepe si cand se sfarseste meciul. El facea echipele si el arbitra. Deh, doar era mingea lui.

Imi amintesc cum ne fluieram pe strada sa ne chemam la fotbal. De cele mai multe ori jucam in curtea unui spital si reuseam sa cooptam bolnavi care se plimbau pe acolo. Mai puneam unul cu o carja intr-o poarta, mai un asmatic in cealalta poarta, si uite asa ne completam echipele. Deseori ne fugarea administratorul curtii spitalului. Pentru ca “stricam iarba”. Se mai ciondanea el cu bolnavii pe care ii integram in echipe, acestia urlau la el sa ne lase in pace ca suntem doar niste copii si nu facem rau nimanui, iar iarba este acolo sa fie calcata, nu de frumusete. Imi amintesc de amuzamentul bolnavilor, care se strangeau si ne incurajau de pa margine. Comentau vrute si nevrute, noi ne simteam priviti si jucam cu indarjirea unor participanti la campionatul mondial, iar ei probabil ca uitau pentru cateva minute de bolile si problemele lor.

Cu siguranta visam cu ochii deschisi si noi, la fel ca si cei de acum, ca o sa ajungem campioni mondiali. Ne deosebesc insa destule lucruri. La varsta aceea nu jucam fotbal pentru bani. Nu jucam pentru contracte viitoare si pentru ca sa ne impresarieze sau se ne transfere cineva. Jucam pentru ca eram copii si aveam timp liber. Pentru ca ne facea placere. Pentru ca nu stiam de probleme si de valoarea banului. Nu aveam “modelul fotbalistului” din ziua de azi. Si nu in ultimul rand pentru ca nu aveam atatea tentatii.

Concluzionez: copilaria este pe terminate. Voi, cei mici, prindeti ce mai apucati…

Posted in Life, Social | 2 Comments »

Lumea peticita

May 28th, 2010

Unul din defectele pe care mi le asum este atentia prea distribuitiva (uneori). De la acest fapt a plecat urmatoarea observatie. Privind reclamele de pe strada, din ziare, de la TV, etc, am constatat ca aproape toate incearca sa “repare” cate ceva. Samponul iti repara firele rupte si despicate, iaurtul te repara de prea multe gaze abdominale, altii te repara de fisuri anale, pasta de dinti te penetreaza pana iti dispare durerea, cremele te repara de ciuperci, mancarime, acnee, si lista poate continua fara sa ii intrevad finalul. Logic este faptul ca incerci sa repari daca este ceva defect. La intensitatea comerciala cu care se promoveaza astfel de produse sunt tentat sa cred ca exista multi oameni defecti. De ce reparam si nu protejam in prealabil? Pai…pentru ca o mana spala pe alta, pentru ca trebuie sa existe mai multe locuri de munca, pentru ca nu sunt resurse inepuizabile, pentru ca nu suntem asiatici, pentru ca… etc. Nu este nici o tragedie ca traim intr-o lume a reparatiilor, doar noi am adus-o aici fiind mari mesteri. Privind din acest unghi, cred din ce in ce mai mult intr-o schimbare consistenta la nivel mondial.

Te-ai intrebat vreodata ce faci cand realizezi tot ce ti-ai propus, ai visat, si chiar mai mult?. Cand ajungi sa stai in varf, cand esti suprasaturat de viata? Cand detii mai multa putere decat poti duce? Uite ca eu m-am intrebat si cu asta am ramas… Am banuieli, scenarii, dar la asta se reduce totul. Sunt foarte interesat sa vad, sa stiu, cat de multa putere poate gestiona un singur om. Evident ca nu ma refer la puterea fizica. Cat de mult poti duce fara sa o iei razna si totusi sa ramai om?

Acum probabil ca te intrebi ce legatura exista intre lumea cu reparatiile ei si partea umana de gestiune a unei puteri incomensurabile. Legatura este permanenta si cu toate ca trece prin mai multe noduri si grade de subordonare, ajunge sa fie fenomenal de puternica si sa stabileasca mersul societatii. Eu nici acum nu pot sa concep cum de ma agit toata ziua si imi petrec cea mai mare parte a vietii ca sa castig niste bucati de hartie tiparite cu cerneala, sau uneori niste cifre embosate pe o bucata de plastic. Chiar daca nu inteleg, totusi ma conformez puterii banului. Si incerc sa peticesc ce se poate. Sa repar. Uneori sa anticipez. Si foarte rar sa gasesc raspunsuri…

Posted in De ce?, Life, Politic, Social | 3 Comments »

« Older Entries
Newer Entries »