Archive for the ‘Social’ Category

Atitudine si gandire

Wednesday, January 25th, 2012

De multe ori in viata plecam cu sansa a doua. Sau cu a treia, a patra sau chiar ultima. Statistica spune neclintit ca de regula castiga cei cu primele sanse. Desigur, sunt si “surprize” insa procentual vorbind, ramanem  la ceva indubitabil. Cei favoriti castiga. Ca popor, foarte rar am plecat ca favoriti. Poate la gimnastica, la handbal candva, la oina, si la taierea copacilor din tara. Infrangerile gestionate incorect duc la complexe de tot felul, din care cele mai multe sunt cele de inferioritate. Mai poate fi vorba de aroganta, de blandete, de imaturitate si multa munca negandita. Acum ceva vreme citam o statistica in care se spunea ca suntem intre primele popoare din Europa, ca numar de ore muncite. Astazi am ajuns sa fim pe primul loc si nu cred ca trebuie sa ne bucuram deloc. Pentru ca rezultatele sunt departe de a fi tot acolo. Devenim pe zi ce trece un popor exploatat si consumator. D’ aia si suntem in UE, in cea mai mare parte:). In ultimul an am tot batut tara in lung si pe diagonala si am observat fara mirare ca majoritatea romanilor nu se considera deloc in UE. Ei spun tot timpul ca aia din Europa o duc mai bine decat noi. Revin la faptul ca muncim cel mai mult din Europa. Desigur, statistic o sa spunem. Dar in statistica nu sunt incluse si orele suplimentare de la noi, care in marea lor majoritate sunt “la negru”. La asta se adauga un sistem sanitar calamitat de spagi si de coruptie, de emigrari de valoare ale personalului, si nu in ultimul rand de prescriptii si medicamente, tratamente si politici prescrise pentru buzunarul companiilor si nu pentru sanatatea pacientului. Peste acestea detinem un sistem de invatamant atat de perimat incat poate cu exceptia primilor ani de studiu, suntem un dezastru in care ne mocirlim zi de  zi privind fara perspectiva la cate o gura de aer pe care o mai luam datorita unor mult prea putini oameni prezenti in acest sistem.

O tara cu oameni nesanatosi si analfabeti, nepregatiti decat sa munceasca in spiritul unei gandiri de tip “executa” si “consuma”, “priveste si iti doreste”, o tara in care sistemele de valori se creeaza din ce in ce mai mult pe seama televizorului si a ziarelor de scandal. Catre asta ne indreptam, din ce in ce mai mult din punct de vedere procentual.

Eu cred ca una dintre putinele sanse pe care le avem ca popor, individ si cultura, este sa avem atitudine si sa gandim. Daca atitudinea nu am prea avut-o noi niciodata in decursul istoriei, cred ca gandirea poate fi parghia care sa rastoarne ordinea fireasca a lucrurilor. Suntem un popor pe cale de a fi indobitocit de societatea de consum. Dar inca nu suntem acolo. Inca avem sanatate mentala si inca putem sa urmam viziuni sanatoase. Interesant este si faptul ca o gandire sanatoasa va da nastere unei atitudini schimbate. Totul ar trebui sa inceapa cu “De ce?”. Ar trebui sa ne facem timp sa ne intrebam in permanenta, si sa cautam raspunsuri. Sa fim cei care stiu sa “se descurce” cum o facem de sute de ani, doar sa schimbam putin registrul. Sa ne descurcam putin mai incolo de varful bombeului.

Gandirea sanatoasa va aduce cu sine o atitudine sanatoasa. Nu reprezinta totul, dar este cu siguranta cel mai important pas de facut astazi.

Valori sau modele

Thursday, November 3rd, 2011

Multe voci mai mult sau mai putin academice sustin zilnic faptul ca traim intr-o plina criza a valorilor, ca societatea se duce de rapa, ca tineretul este vai de capul lui etc etc. Posibil. Eu vreau sa ma refer la ceva concret. La o intamplare si la un simplu gest care poate fi foarte important si ar trebui sa dea putin de judecat si mai mult de actionat.

Nu stiu daca cunosti episodul cu “suporterul” care a intrat pe teren la meciul de fotbal Petrolul versus Steaua. In esenta, a intrat un baiat care l-a pocnit miseleste, pe la spate, direct in cap, destul de rau, pe unul dintre jucatorii stelisti (se spune ca avea un box metalic – fapt nedovedit deocamdata). Doi dintre jucatorii stelisti, dar in special unul din ei si anume un sarb – Matrinovici, a sarit la propriu pe agresorul coechipierului sau, l-a trantit l-a pamant intr-o figura demna de filmele karateka, si i-a carat cateva picioare pe unde s-a nimerit, pana a fost oprit de interventia fortelor de ordine si a jucatorilor de la Petrolul. Episodul, unul care nu are de-a face cu sportul si cu civilizatia, a starnit insa un val de simpatie pentru Martinovici. Steaua, o echipa care fusese fluierata acum cateva zile, batjocorita si injurata de proprii suporteri, se pare ca reuseste sa stranga la primul meci, cel de astazi, mai bine de 35.000 de suporteri, cifra neegalata de foarte mult timp pe un stadion de fotbal de la noi, in cazul unei echipe de club.

Am istorisit pe scurt intamplarea pentru ca de la ea pleaca ceea ce am spus acum mai bine de un an si jumatate. Faptul ca societatea nu este intr-o criza a valorilor. Desigur, nu este esential sa denumim o valoare pe cineva care, desi motivat de apararea coechipierului, sare sa ii rupa capul adversarului. Dar este imperios necesar sa o facem. Lumea cauta cu ardoare exemple, cauta lideri reali. Este atat de satula de demagogie si de vorbe, incat se inclina imediat in fata oricarui act de dreptate si de onoare, pornit din suflet si din respect pentru valori puse la naftalina de ani buni de zile. Eu nu cred ca ne lipsesc valorile ca si oameni. Eu consider ca ne lipseste o cunoastere a valorilor care trebuiesc apreciate. Nu poti sa apreciezi pe cineva sau ceva, daca nu stii ce anume sa apreciezi. Daca nu cunosti care anume sunt valorile dupa care poti cantari, evalua, juriza in constiinta proprie. Traim intr-o societate avida de incredere si de onestitate. Majoritatea nu obisnuiesc sa uzeze mai deloc de aceste valori, insa sunt dornici sa fie cineva care sa le-o arate zi de zi. Unii poate ca apreciaza asa ceva considerand ca astfel “isi spala din pacatele” pe care le fac tocmai ignorand, mintind si inseland. Altii pentru ca inca mai cred in bine si in valori traditionale sa le numim. Majoritatea insa, pentru ca au nevoie de cineva care sa le dea exemplu, care sa ii conduca. Popoarele balcanice au avut in permanenta nevoie de lideri, lumea i-a cautat si i-a gasit chiar daca nu erau nici cei mai buni si nici cei mai drepti. Aceasta sete de lideri a creat si admiratia pentru Martinovici. Cu atat mai mult cu cat acesta este un sarb, a venit imediat si explicatia – “romanii sunt niste cacaciosi, sarbul are caracter, a sarit imediat sa isi apere colegul”. Desi intamplarea nu poate contrazice afirmatia de mai sus, aceasta trebuie privita cu moderatie. Personal, fiind un admirator al sarbilor si nu numai de azi sau de ieri, am avut posibilitatea sa particip la activitati impreuna cu ei, si i-am admirat in multe cazuri. Excelenti jucatori de echipa, barbati mandri si femei frumoase, bine construiti fizic si cu personalitate puternica, sa nu uitam ca scanteile unor razboaie, inclusiv cel mondial s-au aprins in zona sarbeasca. Si acum sunt greu de controlat. Conflictele au ca si combustibil o parte din comportamentul lui Martinovici. Pana la un punct, acesta este admirabil intr-o societate care bajbaie dupa valori si exemple. Granita insa este deosebit de sensibila in aceste aspecte.

Transpus in viata de zi cu zi, faptul ca probabil astazi Martinovici va fi aplaudat la scena deschisa, i se va scanda numele minute in sir, nu este altceva decat dovada ca oamenii s-au saturat de vorbe si demagogie si ca sunt dispusi sa renunte la multe pentru cineva care le demonstreaza ca au in ce sa creada. Atentie: le demonstreaza, nu le vorbeste:). Mai devreme sau mai tarziu, desi intoxicati cu mass media partizana unora sau altora, oamenii vor simti valorile si caracterele. Pentru ca asa cum spune si zicala romaneasca, ulciorul nu merge de multe ori la apa. Din nefericire, la unele popoare, ulciorul merge de prea multe ori, se invecheste si prinde miros de mucegai, ca si apa pe care or sa o bea. La altii insa, poate apuci sa bei o gura de apa proaspata inainte ca acesta sa se sparga.

Desigur ca nu este asa de usor sa translatezi aceasta intamplare in societatea noastra personala, politica sau sociala, sa tragi concluzii si sa incerci solutii. Insa un fapt este cert: cel ce starpeste raul si violenta, cel care va lua atitudine si va actiona in mod fatis va fi permanent apreciat si sustinut de catre majoritatea semenilor sai. Chiar si cu riscul de a crea disconfort sau alte probleme colaterale.

Pentru ca dorinta de triumf a binelui asupra raului nu este numai o poveste din filmele comerciale americane sau legendele britanice.

http://www.youtube.com/watch?v=ZGoWtY_h4xo

Contract cu fericirea (partea a 2-a)

Thursday, October 20th, 2011

Am mai spus-o si in alte randuri, de multe ori ma raportez la “radacini” , la natura si la natural, chiar si atunci cand este vorba despre lucruri facute de mana omului. Oare cum ar fi sa stii ca ai contract pe o perioada determinata cu fericirea? Hmmm, oare dupa flama inerenta a dragostei (sau nu), s-ar instaura la fel de repede comoditatea si lucrurile “care ni se cuvin”? Oare ne-am complace la fel de usor in unele situatii si in rutina? Oare am fi la fel de “atenti” unii cu altii? Privesc deseori in jur si vad ca atunci cand avem nevoie de ceva, cand ne simtim mai slabi, reactionam altfel fata de cel de langa noi. Suntem fiecare dintre noi un fel de mic politician care asfalteaza strazile si trotuarele inainte de alegeri. Incercam sa dam ceva ca sa obtinem ceva. Cati dintre noi sunt oare capabili sa tot dea fara sa doreasca nimic in schimb? Sau fara sa primeasca nimic din ceea ce isi doresc “la schimb”? Pai de ce ori fi divortand unii in primii 2 ani? Nu am cercetat si nici nu ma intereseaza, dar sunt aproape sigur ca asteptarile nu sunt la fel cu realitatea. Ca feedbackul nu este cel asteptat. Ca eu sunt bun si celalalt e rau. Oare cum ne simtitm cand pierdem ceva pretios? Incercam sa il (re)valorizam, sa ii spunem cat de mult inseamna pentru noi acum? Are vreo importanta ca nu am facut-o decat cand ne-am dat seama de situatia in care am ajuns? Vorba aia: “niciodata nu este prea tarziu”. Ei da:)…

Unde s-ar situa casatoriile din interes pe aceasta plaja? Oare ar fi la categoria contracte platite la termen? Nu ar fi pasionant sa vezi dupa 2 ani cum un cuplu este la fel de indragostit pentru ca isi acorda aproape aceeasi atentie ca “la inceput”? Sa stie ca progreseaza impreuna pentru ca nu numai moartea sau divortul ii va desparti? Sa fie liberul arbitru cel ce decide. Dorinta si vointa lor? Nu biserica catolica, nu primaria, banca la care au credit, famila, sau oricare alta entitate “dumnezeiasca” trimisa pe acest Pamant?

Stiu, acum o sa spuna cineva pe buna dreptate ca familia este celula de baza a societatii. Ce fac copiii nascuti intr-un interval de 2 ani in cazul in care nu se reinnoieste contractul? Eu ma intreb altfel; ce fac copii care cresc intro familie in care contractul mai exista doar pe hartie? Nu sunt sociolog si nu caut raspunsuri sau intrebari care sa lamureasca sau sa provoace ceva. Am doar pretentia ca gandesc. Si ca imi place sa observ. Desi ma consider o persoana traditionala, nu cred ca poti sa te agati de traditional ignorand prezentul, viteza cu care se succed lucrurile astazi si “tentatiile” de acum comparativ cu cele de acum cativa ani de zile.

Citeam o caracterizare a mamelor de azi, in special a celor din lumea “civilizata”, in care se spunea ca ele nu mai sunt dispuse sa isi sacrifice timpul, cariera, etc pentru activitatile casnice, sau care presupun cresterea unui copil. Ca aceleasi femei nu mai sunt dispuse sa dea viata decat la unul, poate maxim 2 copii, din aceleasi considerente si nu numai. Eu ma intrebam ce facea mama acum vreo 30 de ani? Ce facea tata acum 30 de ani? Dar bunicii? Daca este sa fac o scurta radiografie, la ora 15 se incheia programul de lucru, la TV era imagine fara pureci 2 ore pe zi, timp in care cea mai interesanta emisiune era cea de adormit copii – “Mihaela”, si poate duminica “Tezaur Folcloric” iar sambata “Teleenciclopedia”. Nu exista internet (iti poti imagina?:), totul se inchidea pe la ora 20, barurile de noapte erau vreo 3 in tot orasul, frecventate oricum de alta categorie de oameni. Nu puteai pleca din tara, existau Dacia, Olcitul si trenul, se circula o duminica cu sot si alta fara sot, concediu aveai in mod organizat, la fel si vacanta. Muzica si filmele bune erau evenimente lunare, poate anuale chiar. Mai ramaneau cartile, discutiile cu prietenii, sportul si cozile la unt, paine, carne, benzina si pepsi. In acest peisaj ti se par deplasate sarbatoririle unor mariaje de argint, aur sau platina? Stiu ca pentru cei mai avuti ca ani decat mine este doar ceva banal, dar haide sa vedem acum cum stam? Cate oportunitati avem in acest moment? Faci o paralela mentala pentru ca sa iti dai seama? Vezi cam care sunt asteptarile tale azi? Iti imaginezi care erau asteptarile altuia acum 30 de ani?

Nu ti se pare “normala” realitatea zilelor noastre? Ce poti sa ii pretinzi unei fete de 18 ani care a crescut cu tentatii, marketing, calatorii, imagini luxoase si modele indoielnice? Sa isi “strice corpul” ca sa aduca pe luma 1-2 copii? Sa schimbe scutece si sa primeze sentimentul matern in fata unei vieti libere si pline de tentatii? Ce poti sa ii pretinzi unui tanar de aceeasi varsta? Sa munceasca ca un apucat ca sa aiba familia ce sa ingurgiteze? Sa fie imun la tot ce vede in jurul sau? Nu este oare “normal” ca sa creasca permanent varsta medie la care se procreaza intr-o societate civilizata? Nu este logic ca avand in vedere circumstantele vietii de astazi sa ne ferim de contractele pe termen lung? Sa incercam sa le semnam cat mai tarziu si cu precadere atunci cand avem pretentia ca “suntem pregatiti”?

Sigur este ca asteptarile sunt construite pe baza criteriului fiecaruia de valori. Iar acesta este dat la inceput de catre familie, mostenirea genetica, si poate si alte cateva cauze mai mult sau mai putin obiective, insa cert este ca societatea in care traim este cea care ne modeleaza asteptarile, si extrem de rar se intampla invers.

Revin la propunerea celor din Mexico City si nu mai zambesc ironic. Contractul poate aduce fericirea.

Schimbarea azi

Tuesday, September 27th, 2011

Sunt in plin proces de stabilire a unei strategii. Greoi, timpul nu se intinde oricat de mult trag eu de el zi de zi. Printre picaturile de ploaie pe care le astept sa stropeasca aceasta toamna atat de linistita si de generoasa, am incercat sa revad o parte a unei literaturi de specialitate. Am inteles ceea ce intuiam, si anume ca acele tipuri de schimbari planificate si instaurate cu pragmatism, care au urmat un model de sus in jos, au reprezentat un model de un real succes in anume epoci si momente ale umanitatii. In comunismul lui Stalin sau dictatura lui Mao, ideile pe care se bazau asumarile fundamentale erau stabilitate, siguranta si centralizarea surselor autoritatii si negresit, a puterii. In aceeasi ordine de idei, eu am fost dascalit la scoala ca schimbarea are loc pas cu pas. Chiar si in zilele noastre, acest tip de schimbare constituie un model demn si apreciat de catre foarte multa lume, si includ aici profesori si oameni cu experienta de viata. Oare…acest model tine seama de complexitatea schimbarilor din prezent?

Eu zic ca astazi normam complexitatea, nesiguranta si diferentele. Sursele puterii si asteptarile majoritatii oamenilor dau ca rezultate procesele interactive, emergente. De la Mao si Stalin lumea s-a schimbat exponential, iar faptul de a considera o schimbare de succes ca fiind una liniara in ziua de azi, este un mod eronat de a privi lucrurile. Schimbarea reprezinta un proces mult mai complex decat suntem tentati sa credem, oricat am incerca sa simplificam lucrurile. Procesul schimbarii trebuie sa aiba in componenta laturi interactive, dinamice si sistematice. Trebuie sa fie ADAPTABILE.

Azi traim intr-un mediu in care folosim modelele schimbarii ca pe retete, acestea putand sa ofere in principiu unele cadre de aplicare utile, insa insuficiente. De regula, cand privesc astfel de modele le pot gasi usor scapari, fara cea mai mica influenta a lui Gica Contra. Astfel, modelele sunt statice, oarbe uneori la influentele exterioare si de cele mai multe ori, ultrasimplificate. Subtilitatile unei schimbari sunt cele care fac de multe ori diferenta intre bine si senzational, intre rau si bine. Trebuie tinut cont de faptul ca schimbarea este o functie a dinamicii mediului exterior si a capacitatilor interne si atunci, gradul de reusita sau de esec va fi determinat inevitabil de interactiunea acestora.

De ce ma “roade” pe mine problema schimbarii? Pentru ca daca sunt multe cai catre progres si civilizatie, eu sunt convins ca exista acest mod inteligent de a traversa aceste praguri. De a recupera diferentele de civilizatie, de dezvoltare, de progres. De a nu ramane in permanenta in pluton daca la start ai fost inghesuit acolo.

Inovatia aduce schimbare. Pe aceasta o pui in practica intr-un mod interactiv, dinamic, adaptabil, in nici un caz pas cu pas. Apoi gestionezi schimbarea. Nici macar nu este asa de complicat:)…

Timpul oboselii

Friday, September 16th, 2011

Cu fiecare zi care trece imi intaresc convingerea ca omul este o fiinta adaptabila. Poate ca nu intr-un timp record, dar este adaptabila, in mod special la mediul in care ea progreseaza si se emancipeaza. Desigur ca adaptabilitatea are si ea perioadele ei de sacrificii. Cum ar fi sa fim toti pe starzi si sa vanam, sa facem negot si sa mulgem vacile:D? Spre deosebire de secolele trecute, acum ne bagam dimineata in niste cutii inalte confectionate cu precadere din beton si sticla, ne zgaim intr-un ecran colorat si gata, toata lumea este a noastra. Mai raman si pe strazi cate unii care in loc sa vaneze merg la magazine unde se vinde vanatul, altii incheie negoturile inca in mod traditional, iar altii citesc Kant in timp ce vaca este mulsa automat.

Da, nu mai mancam asa de mult pentru ca nu mai avem nevoie. Sau asa ar fi normal in majoritatea cazurilor. Ceva mai trist este ca nu mai stim exact ce mancam. Ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca vietile personale pot fi monitorizate si controlate aproape in cele mai mici amanunte. Ma uit deseori imprejur si vad tineri care la 16 ani sunt obositi. Asta in acceptiunea mea, pentru ca nu am nimic impotriva sitlului lor de viata si o sa ii incurajez in permanenta sa faca ce vor, numai sa faca ceva in care cred si sa fie ceva pozitiv pentru ei si societate. Ce poti sa ii ceri unui copil crescut cu computerul in brate, cu facebook si twitter, cu magazinele online si cardul de credit? Viata lui poate foarte bine sa isi urmeze cursul astfel. Contactul cu natura su cu societatea se poate produce sporadic, sistemul all inclusive din vacante te ajuta sa nu scoti capul din resort, iar natura devine neinteresanta atunci cand ai crescut cu mirosul de praf de computer in nas.

Nu, nu blamez nici o generatie, remarc doar ca generatie dupa generatie, ne adaptam la ceea ce avem, la schimbarile pe care le producem chiar noi. Pierdem pe o parte, castigam pe alta. Calatorim cu avionul mult mai rapid insa pierdem farmecul peisajului de la geamul vagonului de tren. Avem atatea posibilitati si ne putem genera atatea oportunitai in viata… insa nu mai reusim sa ne facem timp pentru lucrurile simple, cele care ne fac sa inspiram si sa expiram pana “la capat”.

Societatea romaneasca traieste acum timpul oboselii. Cel in care muncitorul de la supermarket lucreaza de la 7 dimineata pana la 22 seara, inclusiv sambata si duminica. In care pauza de masa este o gluma de 15 minute aruncata in coltul unui raft, cu un sfert de ardei cu branza si poate o turta dulce si un pahar cu apa. Cum era acum cativa ani? Romanii sunt lenesi si fura? Sau mai este si acum? Pai haide sa vedem: cum este atunci cand ii arati unui om nepregatit psihic cate poate avea si poate face, si dupa aia ii spui ca nu are suficienti bani pentru asa ceva? Te oferi sa il sprijini, sa il pui sa munceasca 12 ore pe zi? Te oferi sa il aduci in campul muncii inca din timpul facultatii sau al liceului, sa il obisnuiesti cu un program si cu niste reguli? Inca nu am uitat sa radem, insa daca ma uit in parte vestica a Europei vad ca acolo magazinele se inchid la ora 19 cel tarizu, ca weekendul este weekend iar pauza de masa pleaca de la o ora in sus. Si stii ce? Oamenii aia reinvata sa rada. Poate pentru ca si-au dat seama putin cam tarziu ca nu mai stiau sa o faca? Au programe de socializare, au ore in care sunt stimulati sa fie veseli si sa zambeasca.

Imi doresc ca romanii numai sa tranziteze acest timp al oboselii, al incrancenarii si al nonsensului muncii in zadar. Pentru ca daca managementul si mentalitatea sunt in opinia mea principalele probleme la care ar trebui lucrat, nu exclud sub nici o forma acei oameni care se nasc obositi. Cei care stau si asteapta sa le pice de undeva… ceva. Cei pe langa care viata trece fara ca macar sa incerce sa  ii afle sensul. Si nu in sens filosofic. Este suficient si experiential.

Cateodata imi este ciuda ca sunt roman. Insa niciodata nu mi-a fost, si nu cred sa imi fie rusine ca sunt roman. Pentru ca daca cetatenia inca conteaza, atunci este imperativ sa parasim acest timp al oboselii. Nu ma intrebati cum. Pentru ca o sa va raspund de-a dreptul idiot: creand valoare si dand credit inteligentei, inspirand si dand putere celor din jur, prin creativitate si bun simt, dedicatie si uneori putina umilinta. A B S T R A C T, nu-i asa?:)

Cacealmaua puterii

Friday, August 26th, 2011

De undeva din spectrul afaceristo-politic aud la intervale sensibile o zicala care spune sa te arati puternic atunci cand esti slab si sa pari slab atunci cand esti puternic. Cu alte cuvinte, “joci la cacealma”. Te lasi dominat si pari inofensiv atunci cand de fapt esti puternic si ai in mana asii cu care sa iti poti matura oponentul. Si nu trebuie sa arati ca esti vulnerabil sub nici o forma, trebuie sa pozezi in maretie si succes.

Lasand la o parte faptul ca este o zicala care invita la cacealma, si care functioneaza in mod practic in societatea de consum de astazi, ea nu poate fi pusa in practica oricum si oricand. Iti trebuie actor(ii) potrivit(i), iti trebuie talent si indemanare. Altfel, se poate intampla sa “te citeasca” careva, si risti sa obtii efecte incontrolabile. Deseori “se mai imbolnaveste” careva pe la TV, prin presa, taman inainte de campania electorala. Putina victimizare nu strica, adversarul te mai slabeste putin, in timp ce respectivul detine suficienti asi in mana sa. La fel cum unii  boieri care erau in pragul falimentului, invitau crema societatii la mese copioase platite cu ultimii bani si ofereau bijuterii scumpe amplasate in farfurii, tututror invitatilor. Uneori asta le aducea relansarea afacerilor si le asigura protectie si stabilitate in clanuri, demonta zvonuri cum ca ar fi in pragul falimentului.

Prin urmare, nu este o zicala care sa functioneze numai in societatea moderna. Perspectiva mea este putin diferita. Eu consider ca slab poti sa fii de foarte multe ori in viata. Chiar si daca nu iti sta in fire sa fii astfel. Nu ai cum sa eviti situatii in care esti pus in pozitii de slabiciune, fie ca sunt fizice, mentale, financiare, etc. Cine crede ca este cel mai puternic, indiferent de domeniu, face eroarea fatala a tuturor celor care au cazut de sus. Si care.. adesea nu s-au mai oprit pana jos. Sau daca au facut-o, au platit scump pentru asta. Revin la momentele cand esti slab. Chiar daca observi acest lucru si esti constient, nu trebuie si nu ai voie sa te simti slab. Poti sa o arati sau nu, poti sa joci la cacealma sau nu, dar nu ai voie sa te simti slab, oricat de adanc ar fi sentimentul. Nu vreau sa motivez nicicum. Este doar perspectiva mea.

Dar atunci cand esti puternic?… Oare ce face un om care este obisnuit sa conduca o masina care are 50 de CP? Evident ca o conduce:). Dar daca ii dai pe mana un bolid cu 350 CP? Peste noapte, vei vedea ca se simte mult mai puternic. Daca la inceput statea in coloana, pleca linistit de la semafor si eventual isi arunca bezele cu partenerii (ele) de trafic cu masini de “calibrul ” sau, avand pe mana un bolid de 7 ori mai puternic, majoritatea vor incerca sa domine, sa se impuna, sa ajunga primul la linia de plecare si de finish. Adica, daca esti puternic, haide sa o arati. Asta iti aduce succes, imagine, care atrage la randul sau mai mult succes si o imagine si mai stralucitoare. Oare nu asa se comporta majoritatea? Oare nu astea sunt principiile moderne ale succesului?

Cine spunea ca poti cunoaste un om cu adevarat atunci cand ii oferi putere, nu gresea cu nici o centima.

Acum pot sa intregesc perspectiva mea si reiau spunand ca nu ai voie sa te simti slab oricat de jos esti, egal daca o arati sau nu. Si atunci eu spun ca o sa fii puternic in permanenta. Pentru ca atunci cand esti slab si nu simti nici o secunda ca esti asa, esti de fapt cel mai puternic. Si nu o sa iti doresti sa arati acest lucru niciodata intr-un mod opulent. Pentru simplul fapt ca un om cu adevarat puternic pretuieste slabiciunea. De fapt pe asta se construieste puterea sa. Pe slabiciunile altora.

Ma simt norocos

Tuesday, August 2nd, 2011

Subiectul este “vechi”, insa paralela pe care o fac eu este de actualitate. Succint, daca ai fost curios sa dai o cautare pe Google si sa apesi acel buton cu “Ma simt norocos”, ai vazut ca Google a gasit doar o singura pagina de internet, cea pe care o considera ca fiind cel mai bun raspuns pentru acea cautare. In traducere libera, “Ma simt norocos” merge direct la tinta. Partea mai interesanta insa, de abia acum urmeaza. Butonului cu pricina i se acorda foarte putina atentie, adica mai putin de 1% din cei ce acceseaza Google au apasat acel buton. Si aici vine intrebarea mea de baza: De ce?

Primul motiv este destul de limpede: nu am incredere ca masinaria (computerul, algoritmul, etc) va intelege exact ce spun eu si va gasi pagina potrivita la absolut toate cautarile. Adica… daca totusi exista o alta pagina care sa fie mai buna decat cea pe care mi-o alege EL. Realitatea este ca noua ne place sa putem alege. Ne place sa rasfoim printre mai multe posibilitati. Cum ar fi aia sa avem de-a face cu o singura alegere, chiar daca este cea potrivita? Daca stiinta materializata intr-un motor de cautare sau o reteta, decizie, verdict, sau orice altceva iti poti inchipui tu, ar avea inteligenta sa ne ofere exact ceea ce cautam, noi nu vom fi linistiti cu adevarat decat dupa ce vom fi vazut si alte posibilitati. Mai mult decat atat, multora dintre noi ne place pana la nemurire sa testam posibilitati la mult timp dupa ce am facut alegerea.

Si atunci, in mod logic, vine alta intrebare: Care este solutia?

Pai… pentru Google probabil ca trebuie sa ne ofere o selectie a celor mai bune alegeri. Dar pentru noi? Aici incepe sa imi placa mie:). Care este cheia succesului nostru intr-o lume din ce in ce mai intesata de retele, si cu toate astea din ce in ce mai solitara? Noi speram sa ne gasim jobul ideal, perechea perfecta, si aici ne utilizam toate abilitatile noastre de a cauta in acest sens. Numai ca…acest lucru este departe de a fi suficient. Pentru aceste lucruri trebuie sa aparem cat mai sus, pe prima pagina a cautarilor, la rezultatele intrebarilor altor persoane. Si uite asa, de-a lungul istoriei ne-am perfectionat in acet domeniu. Ne imbracam intr-un fel, frecventam anumite baruri, cercuri, ne dam cu anume parfumuri, purtam anume haine si bijuterii, tatuaje, si lista este interminabila… In aceeasi ordine de idei, ne scriem CV-uri, spunem bancuri, ne facem si ne modelam anumite fotografii sau ne construim retele sociale mari si complexe. Pe masura ce cautarile internetului vor fi mai rafinate si mai exacte, noi ca persoane vom fi localizati din ce in ce mai putin dupa infatisarea reala sau dupa sunetele pe care le scoatem, dupa energia noastra sau dupa prieteniile pe care le avem. Vom fi prezenti ca oameni, mai mult pe baza programelor matematice si a algoritmilor care ne vor interpreta datele. Adica dupa acele date pe care le dam noi si nu neaparat dupa cele care ne reprezinta:). Ingeniozitatea consta in a ajuta masinariile sa ne gaseasca, si la randul nostru, sa ne ajutam de ele pentru a-i localiza pe ceilalti. Ideea este ca atunci cand vrem sa fim gasiti, fie ca suntem in cautare de bani sau de dragoste, trebuie sa ne facem intelesi de catre masini. Avem nevoie aproape cu disperare de un loc cat mai sus in ierarhia paginii si prin urmare trebuie sa ne potrivim algoritmilor. Nu-i asa ca este amuzant…?

A, si inca ceva…ma poate contrazice oricine cu contraexemple, probabil ca am si eu cateva zeci in minte. Insa pot sa aduc instant cateva mii in sustinerea perspectivei mele de mai sus. Iar asta este numai inceputul…

http://www.youtube.com/watch?v=HTOgegV4fVo

Ploaie deasupra terasei

Thursday, July 21st, 2011

Dupa cateva zile in care temperaturile au fost in mod constant peste 30 de grade la umbra, pentru cineva care traieste intr-o clima asemenatoare Brasovului, ploaia este o binecuvantare. Asezat la o terasa destul de populata in mod normal, asteptam sa mananc si eu ceva, timp in care, din obisnuinta, studiam mediul inconjurator. Era devastator de cald, de abia puteai sa respiri, insa atmosfera prevestea o furtuna de vara. Am preferat sa raman pe terasa, nu puteam sa ratez spectacolul care simteam ca va urma…

Ploaia a inceput cu stropi mari si s-a intetit atat de puternic incat in cateva minute totul era acoperit de apa. Am ramas singur pe terasa, mancand in liniste, plasat intr-o pozitie strategica studiata in prealabil:). Nici cei care serveau mancarea nu se incumetau sa iasa, pentru ca si cei 3 pasi pe care ii aveau de strabatut pana la mine, echivalau cu un dus copios. Altceva a fost insa interesant. Au deschis usile mari dinspre terasa, si cu riscul de a patrunde apa in restaurant, stateau si adulmecau aerul rece adus de ploaie. Lumea care intra in restaurant se oprea si admira ploaia. Clientii restaurantului s-au mutat si ei cat mai aproape de usile larg deschise. Brusc, centrul de interes nu mai era reprezentat de televizoarele de pe pereti, discutiile de la mese, deserturile din vitrine. Toata lumea asteptase aceasta ploaie. Insa nimeni nu era dispus sa se ude. Toti asteptau racoarea adusa de ploaie, poate unii si mirosul prafului ridicat. Cu toate acestea, lumea statea “la adapost”. Nu cred ca era cazul sa se plimbe prin suvoaiele dezlantuite, insa nimeni nu a intins nici macar o mana pentru a avea cativa stropi de ploaie pe degete.

Ne place sa admiram ceea ce ne dorim. Ne place sa indraznim atunci cand efectul nu ne produce ceva pe care noi sa il consideram cel putin “disconfort”. Ne implicam atunci cand consideram ca puteam avea avantaje. Atunci suntem dispusi si “sa ne udam”:). Daca se poate, cat mai putin, pe varful degetelor de la picioare, ca sa ne putem sterge de pantaloni cat mai repede.

Am postat un videoclip pe care il apreciez. Pentru ca este foarte relevant cu ceea ce fac cei mai multi dintre noi. Si in plus, se imbina foarte bine cu ploaia mea de pe terasa:).

Cand eram pustan, in zilele de sambata si duminica ieseam cu parintii “la iarba verde”. Si evident cu prieteni de familie, rude, tot ansamblul… Elementul meu preferat era foarte clar. Sub privirile contrariate ale vecinilor de patura, ma apucam sa intind 2 ghemuri de sfoara, prinse in pamant cu sarma in forma de U. Apoi ridicam 2 bete si o adunatura de sfoara si era gata terenul de tenis cu piciorul. Nu era dificil sa gasesc doritori sa joace, insa mai greu era sa gasesc oponenti de calitate:). Pentru ca nu are nici un farmec, atunci cand esti copil ambitios, sa joci cu niste ageamii in materie:) Tot tata, fratele si prietenii ramaneau baza. Intr-o duminica, exact de Sfantul Ilie, in timp ce jucam un meci aprins, a inceput o ploaie asemanatoare cu cea “de pe terasa” . Stiu ca jucam in echipa cu tata si cu fratele meu contra unor oponenti care meritau toata consideratia:). Era setul decisiv, jucam 3 din 5. Scorul era foarte strans si nimeni nu dorea sa renunte. Ploua atat de tare incat in scurt timp mingea nu mai sarea, cum atingea pamantul “fugea” cu o viteza multiplicata. Toata lumea cu exceptia noastra, stransesera calabalacul si se bagasera in masini. Tuna si fulgera atat de tare incat mama a inceput sa strige in zadar la tata sa ne bage in masina. Ba ca eram incalziti si ploaia rece, ba ca fulgera des si aproape de noi, ba ca racesc copii. Retin si acum surasul de pe fata lui tata, ingrijorarea de pe fata lui mama. Ambii ne iubeau cu aceeasi intensitate, insa o aratau in mod diferit. Am inteles acest lucru de atunci si nu l-am pus la indoiala niciodata. In final, am fost nevoiti sa renuntam la meci pentru simplul fapt ca nu mai sarea mingea, ne-am dat mainile sportiv si am considerat remiza. Am intrat in masini si retin clar ca se cam dadeau rudele de langa noi, pentru ca ii cam udam…

Alaturi de toti ceilalti refugiati in masini,  cei care se fereau sa nu ii udam, s-au uitat cu interes, curiozitate, admiratie, compasiune la cei 6 ciudati care alergau dupa o minge in niste conditii deloc propice. Oricum nu aveau altceva de facut, asa ca au asistat la spectacolul gratuit si fara sens pentru ei. Poate ca nu inseamna nimic, insa eu imi aduc aminte toate imaginile, secventa cu secventa. Am mari indoieli ca este cineva din cei prezenti atunci, in afara mamei mele, care sa retina macar ideea povestirii mele.

Revin acum la videoclip si la ploaia de deasupra terasei. Zilnic pierdem cate ceva din ce acumulam pe parcursul vietii. Si tot timpul punem ceva in locurile ramase goale. Cum ar fi sa nu pierdem ce este valoros si sa punem in locurile goale ceva pe care sa stim ca oricum nu o sa il aruncam la urmatoarea “debarasare”?

Cumuland acum cele doua intamplari de mai sus, pot sa concluzionez ca oamenilor le place “spectacolul”. Foarte putini insa, sunt dispusi sa participe in mod direct la realizarea lui.

Reciful

Tuesday, June 21st, 2011

Recifele de corali reprezinta cam o zecime dintr-un procent de pe suprafata Pamantului. Cu toate acestea, aproape un sfert din din spectiile de viata marina cunoscute traiesc in preajma acestor recifuri. Ce este interesant insa, aceste ape sunt remarcabil de sarace in nutrienti. Mai mult, talazuirea valurilor care se spulbera de barierele albe de corali, echivaleaza cu o furtuna de intensitate medie. Fenomenul studiat de Darwin are un paradox interesant. Valurile matura totul, apa saraca in hrana si totusi, aici fortele organice separa atomii de carbonat de calciu, unul cate unul, de brizantii inspumati, si ii unesc intr-o latura simetrica. Uraganul nu are ce sa faca decat sa spumege…

De ce s-ar duce cineva sa traiasca acolo unde aparent sunt conditii vitrege? Acolo unde nu are liniste? Acolo unde este totul asa de agitat? Si mai mult, de ce s-ar inghesui un sfert dintr-o populatie pe un teritoriu atat de restrans?

Lasand la o parte explicatiile stiintifice, eu sunt interesat de cum se poate transpune acest model in viata umana. Cred ca s-ar schimba multe in abordarea vietii de zi cu zi, a conceptiilor si a “regulilor” societatii. Cu totii tindem catre mai bine, chiar daca criteriul nostru de valori in ce priveste definita lui “mai bine”, nu coincide. Tind sa cred ca succesul vietii consta in modul cu care o abordezi si in determinarea cu care lupti sa iti atingi scopul propus.

http://www.youtube.com/watch?v=SZ24YLB5cPc&feature=related

Ploua

Friday, June 10th, 2011

Azi, oamenii nu mai cred ce le spui. Poate ca rareori cred ceea ce le arati. Normal, daca ne gandim ca creierul proceseaza imagini pentru a emite judecati. In cea mai mare parte:). Adesea, oamenii cred ceea ce le spun cei pe care ei ii considera prieteni. In majoritatea cazurilor, oamenii cred ceea ce isi spun ei insisi. Chiar si atunci cand este evident ca mint, ei isi repeta minciuna si ajung sa o creada si sa o livreze ca fiind un adevar.

Cum ar fi sa poti sa oferi oamenilor unele povesti pe care aceastia sa le poata spune ei insasi? Dar ce fel de povesti sa oferi? Oare poti sa oferi povesti despre viitor? Sau despre schimbare?

Einstein spunea ca “imaginatia este mai importanta decat cunoasterea”. Insa nu poti sa administrezi fara cunostinte, asa cum nu poti conduce fara imaginatie.

Cu cateva zile in urma, probabil in urma unor acumulari mai mult sau mai putin inteligente, am decis ca o sa fac un pas intr-o directie noua. A cata oare? Nu are nici cea mai mica importanta de vreme ce ma priveste numai pe mine. Cineva o sa spuna ca este o directie egoista. Posibil, insa daca o sa fie in sensul dorit de mine, rezultatele vor fi exact la polul opus.

Ma gandeam cat de dificil poate sa fie sa sapi o fantana undeva unde stii ca exista apa, desi tu nu ai nevoie de asa ceva? Cat de usor este sa sadesti un copac fara a avea intentia de a te odihni la umbra lui, fara a-i manca din fructe sau a-l taia pentru lemne de foc. Dar daca ai stii ca cineva va beneficia de toate acestea? Cred ca nu imi pasa. Atunci cand este vorba despre ceva in care crezi cu adevarat, nu ar trebui sa iti pese. Cel putin asa consider eu. Faptul ca asta poate avea si o latura negativa a fatetei, este foarte real.

Pana la urma, totul este o alegere…