Dorian Lungu

Iarna, frig, gheata si multa zapada. Noapte, sa tot fie vreo 12. Cu ceva ani in urma, acesta era peisajul in care mergeam sa jucam fotbal in sala. Impreuna cu al meu tata, cu al meu nas de botez, si cu inca vreo 11 oameni seriosi ca si noi, care intre Craciun si Anul Nou nu au altceva mai bun de facut la acea ora. Fiind cel mai mic ca varsta din tot acest peisaj, evident ca eram cel mai protejat de unii si cel mai admonestat de altii. Eh, avantaje si dezavantaje. Dupa fotbal urma dusul de rigoare, apoi baie in bazinul de innot (pe intuneric). Apoi sauna, iar dus, si cam gata. Si cand spun gata, asta inseamna ca nu mai eram decat o carpa de tip uman, folositoare doar la ceea ce se numeste somn.

Frumoase vremuri:). Imi aduc aminte ca iesind de la sala, se facuse ora 2 noaptea si fiind incalziti si molesiti, cu greu am dat zapada de pe masina. Ne-am inghesuit in ea, si zadarnic incercam sa vedem ceva in exterior. Gheata din exterior, combinata cu caldura emanata de noi, adaugand sistemul inexistent de dezaburire al Daciei 1300(rosie), au creat un fel de carcasa umblatoare cu vizibilitate zero. Al meu tata e un tip aventuros, si fiind impins si de indemnurile mamei (“iar aduci copilul asta la 5 dimineata acasa”), insista sa plece catre casa fara sa vada pe unde:D. A racait el cu ce a avut la indemana, zadarnic insa. Am plecat asa, cu nasul scotand capul pe geam sa vada daca este vreun obstacol in fata masinii. Evident ca in acele timpuri, la acea ora, probabil ca erau 5 masini care circulau in oras. Riscul era mic sa intalnesti una din ele. Insa nu si contactul cu refugiul de pietoni:D. Acesta era acolo de cand fusese ctitorit, si nu a vazut ca venim intr-o furie rosie fara vizibilitate. L-am incalecat cu 2 roti, am sarit si ne-am rasucit, pana cand tata a scos capul pe geam si a decretat ca est totul ok, si ca ne-am oprit:D. Dupa sperietura de rigoare, am repus masina pe traseu, si de data aceasta nu ne-am mai lasat in baza nasului, toti ocupantii si-au legat la cap toate hainele din dotare, au scos capetele pe geam si au dirijat cu promptitudine si acuratete.

Am iubit acea dacie rosie. Tin minte nenumarate intamplari pe care le-am avut cu ea. Toate relativ hazlii, nici una care sa aduca probleme majore. Masina aceea m-a facut sa leg prietenii, sa rad pana la epuizare, sa injur, sa improvizez, sa leg ambreiajul cu sfoara, fulia cu scotch, usa cu sarma. Asta nu inseamna ca doresc sa o inlocuiesc pe cea de acum cu dacia rosie:). Spun doar ca viata are momente care merita traite asa cum sunt ele. Fara fite, fara falsitate.

Astazi preferam sa ne urcam intr-o masina care sa ne duca in siguranta la destinatie. Si repede, cat mai repede. Sa nu stim pe langa cine trecem, pe langa ce trecem. Sa injuram pe cel ce ne taie calea, sa nu il ajutam pe cel care are pana la marginea drumului. Sa fim intolernati cu cel cu masina mai ieftina decat a noastra. Sa renuntam repede la ce nu este in trend, la tehnologia invechita. Este trendul “normal” al vietii.

Insa eu tot mai iubesc acea dacie rosie…

Unde cauti raspunsuri sau informatii?

Daca puneti intrebarea aceasta mai multor oameni din diferite categorii de varsta, o sa observati relativ usor ca exista o “generatie google” si una “antegoogle”. Mai sunt si “pierduti” printre aceste doua generatii, insa categoriile majoritare sunt cele doua expuse de mine. Daca nu este asa, va rog sa ma contraziceti, si sunt curios sa aud motivatiile.

Am exprimat si in alte randuri opinii cu privire la mass-media romaneasca. Va ofer inca una astazi, de data aceasta mai “practica”.

Aseara primesc un email in care mi se comunica faptul ca poza mea va aparea maine (adica azi la ora scrierii acestui post) intr-un coditian de larga raspandire nationala. Mi se spune ca este o greseala si se ofera scuze din partea unei doamne (domnisoare) redactor al publicatiei cu pricina. Well, nu sunt eu o persoana publica insa poza mea a aparut si in publicatii japoneze, si in cele croate sau franceze,  si evident si in cele romanesti. Deh, asa se intampla cand esti fotogenic… Lasand glumele mai pe dreapta, am investit in aceasta dimineata suma de 0,80 RON. Sa imi vad poza. Am achizitionat un ziar si ce sa vezi, subsemnatul isi da cu parerea despre plantele etnobotanice:D. Mai mult, se spune acolo ca sunt reprezentantul Centrului International Antidrog si pentru Drepturile Omului, am o poza captata de pe blogul personal, cu sageata catre numele meu. Primul impuls este sa rad, ca doar sunt roman si se presupune ca am simtul umorului. Al doilea ar fi sa ma revolt. Al treilea este sa vad si partea buna a lucrurilor; bine ca au facut sageata catre poza mea, oare ce se intampla daca o lasau asa in suspans si ma identifica lumea cu domnisoara din poza, care trage liniute pe nas? Una peste alta si tipic romaneste, ii multumesc divinitatii ca nu am aparut la pagina 5, cu rochita sau numai in sutien si chilotei, declarand ca imi este frig si astept sa vina vara…

Prin urmare, declar pe proprie raspundere ca in poza din medalion (stanga sus) sunt eu, subsemnatul Dorian Lungu, insa nu am absolut nici o legatura cu CIADO, cu etnobotanicele sau cu tanti care trage liniute pe nas. Nu am declarat nimic din ce scrie acolo si spun toate aceste lucruri fiind in deplinatatea facultatilor mentale (fapt certificat medical).

Accept scuzele doamnei (domnisoarei) redactor si consider ca ar fi civilizat din partea dansei sa afiseze o erata in  acest sens. Poate imi spune si dansa parerea ei despre scrierile mele si incearca sa foloseasca “google” cu mai multa atentie…

Recent intors dintr-o scurta vacanta, am acumulat atatea idei:D incat trebuie sa imi fac timp sa scriu cateva si aici, nu de alta dar trebuie sa fac loc problemelor pe care le-am gasit la intoarcere. Vizita turistica de la Vatican a mai adaugat o caramida la ideile mele anterioare pe marginea unui subiect delicat, cum este religia. Si eu ca tot omul domestic, mi-am pus intrebari de genul “exista Dumnezeu?” si daca exista, atunci “ce legatura are el cu religia, cu cultul religios, asa cum o percepe fiecare din noi in parte?” Nu vreau nici citate din Biblie, nici din orice altceva. Vreau sa judec cu mintea mea, atat cat ma pricep.

Atunci cand crezi in ceva, nu cred ca iti trebuie absolut nimic mai mult decat sa crezi. Si atunci ce rol il mai au Biserica, Religia, etc? Fara indoiala ca au si ele rolul lor. Omul incearca de multe ori sa gaseasca refugii undeva. Din diverse motive care azi te pot afecta pe tine, maine pe cel de langa tine. De-a lungul istoriei, biserica si ceea ce propovaduieste ea au fost factori care au influentat mult omenirea. Nu sunt eu in masura sa decid daca in bine sau in rau, dar ca opinie generala, cred ca a fost mai mult in bine. Daca nu poti sa te echilibrezi interior, sa iti dai seama de greseli, sa te judeci cu aceeasi unitate de masura cu care te lauzi, atunci te duci intr-un loc unde ti se spune ca poti sa faci asta. Mergi la biserica (sau la psiholog:). Daca dai de pomana ca sa iti “astupi” remuscarile cauzate de furturi sau alte fapte antisociale, mergi la biserica. Daca vrei sa “te cureti sufleteste” si ai nevoie de cineva care sa te asculte, mergi la biserica. Unii merg la biserica pentru ca “asa se cade”. Altii pentru ca “nu este bine sa te pui rau cu Domnul”. Altii din superstitie sau pentru ca “asa se face”. In alte culturi mergi la biserica si pentru a-ti cauta o sotie sau o partenera. Pentru a canta si a socializa. Pentru a te umili si a suferi in tacere, in speranta iertarii greselilor si pacatelor. Motivele sunt multe iar subiectul este atat de amplu incat cu siguranta iti poate lua vreo 50 de vieti sa il tot dezbati.

Revin la Vatican si la lucrurile impozante pe care le-am vizitat. Ca si in alte locuri in care am fost, biserica (o vad si ca institutie dar si ca o constructie) a ctitorit niste monumente arhitecturale senzationale. Atat de frumoase, de impunatoare, de solide, de misterioase si de magice daca vrei, incat m-am intrebat de multe ori de ce este nevoie de asa ceva. Stiu, in biserica se aduna lumea sa se roage, sa se apere de cotropitori, etc, etc. Din punctul meu de vedere nu stau in picioare, nici macar inclinate, argumentele acestea. Toate operele marete (ma refer la constructii) din aceasta lume au fost facute pentru a demonstra ceva. Putere, dominatie, cult, imagine, etc. Bisericile nu fac exceptie de la acest lucru. Iar Vaticanul este unul din cele mai bune exemple in acest sens. Iti vine sa ramai cu gura cascata, sa tot admiri, sa cazi in genunchi si sa exclami “ce maretie, cat de frumos”, sa te prosternezi si sa ramai acolo umil in dorinta de a te ruga la cineva care e evident mai mare, mai frumos si mai impunator decat tot ceea ce ai tu acasa. Pentru mine, o biserica din orice sat din Maramures, facuta din lemn si chirpici, daramata de ape si reconstruita de oamenii din sat, este cel putin la fel de valoroasa ca ce am vazut la Vatican. Credinta nu sta in betoane si in fresce facute cu milioane de euro, in statui si in marmura adusa cu sacrificii umane. In mii de vieti pierdute pentru a ridica un astfel de “lacas de cult”. Mersul la biserica insa, da. Puterea, da. Imaginea, da. Dominatia, da. Numarul de enoriasi, da. Ce credeti ca s-ar intampla daca ar fi 2 cladiri in aceeasi curte mare, ambele fiind catalogate ca biserici, una aratand ca cea de la Vatican iar cealalta avand acelasi spatiu interior dar aratand ca o casa banala? Si daca in ambele ar predica aceeasi persoana la aceleasi ora? Oamenii se duc acolo unde se simt supusi, acolo unde se tem sau se simt bine, acolo unde ambientul le cere sa fie in acord cu motivul pentru care au venit ei. Casa banala ar fi goala tocmai pentru ca nu este “ca o biserica”. Evident, situatia se schimba atunci cand intervine natura umana, si vorbesc aici de preoti. Un preot cu har ar putea umple casa banala. Dar asta este o alta abordare, poate intr-un alt moment.

Nu vreau sa inchei spunand ca biserica nu are rolul ei in societate. Il are, este pozitiv acolo unde este folosit in mod corect si este bine definit. Interesant este ca de cele mai multe ori se erijeaza in Casa Domnului sau intermediaza mesajele de la Dumnezeu, impunandu-se prin metode cel putin dubioase de multe ori.

Credinta nu are intermediar si nici un loc anume unde sa o practici.