Archive for the ‘Social’ Category

Consumatorii

Thursday, August 16th, 2012

Pentru cine nu a mancat paine, unt sau lapte cu portia, ii este foarte greu sa constientizeze diferenta intre sistemul actual de viata si cel de acum 30 de ani sa spunem. Asa cum imi povesteau bunicii ca se fereau de gloante in al doilea razboi mondial, cum alergau cu proprii copii in spate pentru a se adaposti prin santuri si a manca o coaja de paine mucegaita, asa probabil ca povestesc si eu acum, ca mancam paine portionata in urma cu numai cativa ani de zile. Fiecare este sensibil la vremurile in care traieste si de cele mai multe ori nu ii pasa de cele trecute, sau in cel mai bun caz le trateaza cu indiferenta. Cert este ca momentele acelea nu numai ca ne influenteaza viata, ele sunt definitorii pentru comportamentele viitoare, pentru aspiratiile noastre si pentru cele ale generatiilor viitoare.

Zilele acestea m-am intors dintr-o scurta calatorie din zona Moldovei. Desi am avut un program destul de strans, am apucat sa trag cu ochiul la tot ce ma inconjoara. Exista atata frumuseste si inca naturalete in unele zone incat ma intrebam de ce trebuie sa fiu grabit tot timpul. 15 august fiind decretata zi libera, ma asteptam sa vad multa animatie, lume iesita in aer liber. Si am vazut intr-adevar multa verdeata, locuri care iti imbogatesc retina si sufletul. Lipseau insa oamenii din peisaje. Acolo unde erau, de regula se pusese la cale o manifestare, o comemorare, o ceafa de porc sau doi mici oferiti gratis. Probabil ca lumea se odihneste mi-am spus eu fara sa cred o iota din asta. Cativa kilometri mai incolo, parcarile suprasaturate de la hipermarketuri mi-au certificat banuiala pe care o aveam. Oamenii nu se odihneau, nici in natura nu se relaxau. Ei cumparau, se aprovizionau, se pregateau pentru ziua de maine probabil. Isi petreceau o zi minunata in familie, printre rafturile ticsite cu conservanti, haine de plastic si ametiti de muzica ce stimuleaza cumpararea sau de lumina alba care te scoate din minti. Asta ca sa nu mai vorbim de pretiosul aer conditionat si recirculat, cel datator de sanatate si inteligenta emotionala.

Nu pot sa nu imi aduc aminte fascinatia care m-a cuprins cand am intrat in primul supermarket din Germania, in urma cu 20 si ceva de ani. Nu am cum sa uit ca trebuie sa beau si mananc pentru a trai. Nu uit ca la TV aveam doua ore pe zi de imagini alb/negru, dintre care majoritatea erau cu cantece patriotice. La fel de bine insa imi aduc aminte cu cea mai mare placere de minutele, si orele petrecute in aer liber cu prietenii, colegii, parintii. De corcodusele pe care le vanam prin curtile vecinilor si de cartile pe care le citeam noaptea la lumina chioara a unei lumanari. Societatea progreseaza si ar fi o stupizenie sa ramai cramponat in amintiri si letargii fara identitate. Tocmai pentru ca am grade de comparatie, pentru ca vreau sa cred ca gandesc si ca simt, nu voi ocoli supermarketurile pentru ca nu sunt radical in exprimare, insa nu pot concepe ca acestea sau societatea de consum sa imi confiste viata sau parte din timpul “liber” care imi ramane.

Zilnic, societatea de consum pierde strop cu strop cea mai importanta conexiune pe care ar trebui sa o construiasca zi de zi: cea cu natura.

Lucrurile asa cum sunt

Thursday, July 26th, 2012

Aceasta expresie am intalnit-o destul de des intr-o anume cultura – cea japoneza. Cineva imi spunea ca si Romania are o cultura conturata pe acest model, si imi dadea in acest sens exemplul baladei Miorita, cu ciobanul care stie ca va fi atacat spre a fi omorat, iar el viseaza la cerul instelat si cat de frumoasa a fost viata. Trebuie facuta o distinctie intre fatalism, resemnare, si a “lua lucrurile asa cum sunt”. Una este sa stai sa astepti sa iti cada drobul de sare in cap, si alta practica de a lua lucrurile asa cum sunt. Daca in primul caz stai resemnat si astepti fara a actiona sau reactiona, in al doilea trebuie sa operezi niste distinctii dintre supozitii, simtaminte si fapte. Iar aceste distinctii nu sunt deloc usor de facut avand in vedere in mod special permanenta capacitate inventiva a perceptiei umane.

Atunci cand nu ne convine o situatie, avem tendinta de a ne concentra intreaga energie asupra felului cum ar trebui sa fie acea situatie si nu asupra felului in care este ea. Avem tendinta accentuata de a vorbi intr-un fel anume cu cel/cea pe care “ar trebui” sa il avem, cu omul perfect, copilul perfect, masina perfecta. De aceea nu avem de multe ori rezultate satisfacatoare macar. Pentru ca multe cuvinte sunt lipsite de relavanta pentru persoana reala cu care comunicam de fapt. Ce mai facem in mod curent? Ne este la indemana sa aruncam vina, sa negam, sa ne eschivam. Acestea sunt exact acele metode care deschid calea calea catre a NU lua lucrurile asa cum sunt. Deseori trebuie sa facem fata unor simtaminte neplacute precum supararea, furia, dureri de stomac sau de dinti. Cateodata acestea sunt atat de intense incat ne opunem, aruncam vina si injuram pe te miri cine. Oare daca iesi din cercul furiei si al deznadejdii, nu poti sa percepi mai bine situatia? Sa vezi unde este solutia de fapt? Sentimentele sunt asemeni muschilor, cu cat exersezi mai mult si mai bine, cu atat iti creste capacitatea de efort emotional. Solutia in acest caz ar fi sa inchizi portitele in care te refugiezi, adica sa negi sau sa arunci vina.

Am mai observat destul de des cum oamenii au tendinta de a nu deosebi realitatea fizica de cea conceptuala. Cand esti intr-o zi ploioasa in Rodos ai tendinta sa spui ca asta este destinul si ca asa este dat sa fie, sa ploua acolo unde tu vrei sa stai la soare. Asta in conditiile in care in Rodos sunt peste 300 de zile insorite pe an. De aici si pana la norul de karma negativa care te inconjoara nu este decat un sfert de pas. Asa cum barbatii cu “burta” spun ca nu se mai uita nici o femeie frumoasa la ei, cum femeile singure trecute de 40 de ani cred ca nu exista barbati potriviti pentru ele la varsta asta. Ca sa iei lucrurile asa cum sunt, primul pas este sa deosebesti realitatea fizica de cea la nivel conceptual.

Nu in cele din urma am lasat la urma judecatile. Pentru ca omul modern le lanseaza cu viteza fulgerului si cu frecventa batailor din aripi a pasarii colibri. Oamenii emit judecati, natura nu. Natura isi vede de mersul ei. La stiri ne sunt prezentate lucrurile ca fiind tragedii sau minunate bucurii. Ca sa nu ne obosim sa le mai trecem prin filtrul nostru si asa neantrenat si obosit, ni se livreaza intamplari si situatii gata catalogate. Asta e tragedie, asta e minunatie. In natura exista un echilibru pe care noi il percepem judecand atunci cand natura de fapt isi urmeaza doar cursul.

Ca sa putem lua lucrurile asa cum sunt, avem nevoie de o extindere a sinelui. Cred ca trebuie sa incepem de la ce este si nu de la ce ar trebui sa fie. Aici este momentul cheie, aici se amesteca durere, temeri, inchipuiri, contradictii si intrebari. Apoi, fara a da bir cu fugitii, fara a acuza sau a incerca sa corectam ceva cu ardoare pe moment, avem punctul culminant. Aici putem vedea imaginea de ansamblu, aici ne imbogatim pe noi si avem sansa de a face bine celor din jur. Aici se deschid orizonturile.

Lupta lui Adrian Nastase

Friday, June 22nd, 2012

Dupa titlu ar trebui sa incadrez aceste randuri in categoria “politic”. Nu va fi asa. Scriu doar o perspectiva a mea, despre un om politic important al Romaniei. Nu o sa insist descriind evenimentul, cred ca oricine stie in linii mari ca Adrian Nastase, fost prim ministru al Romaniei, a incercat sa se sinucida. Oare?..

Nici in scenarii nu doresc sa intru. Fiecare poate sa creada ce vrea, adevarul in pasi marunti probabil ca este cunoscut de putine persoane.

Sa trecem la perspectiva. Un om influent, la 62 de ani, cu o familie aparent unita, fost presedinte al celui mai mare partid din Romania, fost prim-ministru si foarte aproape de a fi presedinte al tarii, o persoana publica importanta, al unui partid care se afla pe val, a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare. Alegerea sa a fost sa isi traga un glont in cap, sau cel putin asa se presupune.

Niciodata nu voi putea sa judec pe cineva daca nu cunosc foarte in amanunt lucrurile. Si nici atunci… Multi dintre noi ne repezim sa dam verdicte si decizii. Mai ales in cazuri de acest fel. Este foarte clar ca imi lipsesc multe date pentru a incerca sa judec fenomenul. Asa ca prefer sa cred ca un om plimbat prin tribunale timp de 8 ani de zile, un om care a trait destul stres la viata lui, care a acumulat averi dar si un nivel de grandomanie destul de ridicat, a clacat. Asta daca a vrut cu adevarat sa se sinucida. Daca numai a inscenat, pentru mine este si mai trist. Bun, ai fost un om foarte important, inca mai esti si poate vrei sa mai fii, nu esti obisnuit cu un asemenea tratament, sa presupunem ca justitia a gresit, ca vei fi dus pentru cateva luni intr-un loc in care nici in cosmaruri nu credeai ca vei ajunge. Sa presupunem toate acestea, amestecate cu stresul, orgoliul, imaginea de viitor si finalul carierei politice. Si peste astea puteti sa puneti voi ce mai credeti. Dar…

Esti un om la o varsta neutra, ai sotie si copil, ai o situatie privilegiata cu siguranta. Cum poate sa nu iti pese decat de tine? Cum poti sa renunti la lupta, fie ea si grea sau nedreapta? Din punctul meu de vedere, Adrian Nastase nu are nici o scuza, decat doar daca a cedat psihic. Si in acest caz, ma bucur ca nu a ajuns vreodata presedintele Romaniei. Pentru ca de acum incolo, sigur nu va ajunge.

Dincolo de evenimentul trist, putina lume stie cam prin ce stari trece un om politic care practica zi e zi. Este foarte usor sa vorbesti despre ce nu cunosti. Este adevarat ca exista si privilegii, si mainile aproape de borcanele cu miere. Totul are un pret pe lumea aceasta. Trebuie doar sa fii dispus sa il platesti. Martirii datornici nu s-au inventat inca…

Performanta Consiliului Judetean Brasov

Wednesday, May 23rd, 2012

Azi am primit un material interesant. Ca tot este campanie electorala, normal ca apar tot felul de informatii care sa avantajeze pe unii sau sa dezavantajeze pe altii. Informatiile ma interesau din perspectiva unui proiect pe care doream sa il propun spre finantare Comisiei Europene. Si uite asa am ramas in totala admiratie si extaz cand am vazut tabelul de mai jos. La ultima pozitie o sa vedeti numele judetului in care am crescut. Cu care chiar sunt mandru si despre care imi place sa cred ca are cea mai frumoasa resedinta de judet din Romania – orasul Brasov, fara a face vreo aluzie la sloganuri sau idei de politica. Ei bine, am cel putin 8 amici care imi vin acum in minte, care au atras prin intermediul unor organizatii sau companii marunte, cel putin de 2 ori mai multe fonduri structurale decat a reusit sa atraga un intreg Consilu’ Judetean Brasov.

Nu fac campanie electorala nimanui. Ma intreb oare cat de vinovati sunt oamenii judetului Brasov pentru aceasta realizare mareata? Sau o fi numai vina unora dintre noi? Sunt convins ca se simt atat de vinovati incat nu pot sa doarma bine noaptea:). In orice caz, recordul de eficacitate al celor care au adus in judet aceasta impresionanta suma de bani ar trebui afisat in toate locatiile publice, asa cum se facea pe vremuri cand se anunta ca “vine” holera in sate. Asemanarea nu este intamplatoare…

Sursa: Institutul pentru Politici Publice Bucuresti – Mai 2012

Cat de departe

Tuesday, May 22nd, 2012

Are ceva din genul country, are si acorduri dnitr-o melodie destul de cunoscuta, insa este o aparitie care imi place din ce in ce mai mult, mai ales mai ales in mijlocul campaniei electorale:)…

Valori moderne

Monday, April 2nd, 2012

O particularitate a zilelor in care traim, nu este lipsa valorilor. Este schimbarea acestora. Nu putini sunt cei care pun decaderea morala in mod special, pe seama unei așa-zise lipse a valorilor de azi. Consider ca valorile continua sa existe pentru toți cei ce si-au format un criteriu din ele. Insa dacă modalitatea, cinstea sau onoarea sunt valori cu care au crescut bunicii noștri, astăzi vorbim in primul rând de bani. Banii, in orice forma sunt ei, constituie in cele mai multe cazuri sumarizarea valorilor pentru o mare parte a societății. Problema este ca banii sunt o valoare impusă de mersul de azi al societății. Prinși in menghina nevoilor, a problemelor si a viitorului incert, părinții cedează de multe ori in fata valorii ce deține suprematia azi: banul.

Zilele acestea citeam ca un fost mare actor roman spunea la o vârsta venerabila ca nu a trăit niciodată in viața lui asemenea vremuri in care oamenii sunt egoisti, rai, plini de ura si de invidie. Ca el a dorit sa facă o lume mai buna, si ca a esuat lamentabil. El a crescut cu un set de valori si s-a trezit înconjurat de semeni cu alte valori. Incapabil de a înțelege, cantonat in vechiul lui set de valori, a sfârșit spunând ca nu a reușit sa facă ceea ce si-a propus.

Gresit sau nu, ne place sau nu, valoarea primordiala care domina astăzi, este banul. Rămân cazuri izolate acelea in care “vechile valori” mai reușesc sa urneasca câte ceva din societatea de azi. Cercul se închide atunci când observam ca in societățile avute se nasc mai putini copii insa oamenii care fac parte din ele au o speranța de viața mai ridicată fata de o societate săracă material. Egoism? Comoditate? Dezamagire sau nepasare? Poate ca este vorba doar de normalitate. Chiar dacă este una impusă de semeni de-ai noștri.

Rascoala cartofului

Wednesday, March 14th, 2012

In Grecia a aparut un scurtcircuit in materie de cartofi. Producatorii nu mai vand intermediarilor sau magazinelor, se duc si varsa cartofii pe un camp din apropierea oraselor, unde oamenii vin si cumpara in mod direct. De ce vin cumparatorii tocmai acolo? Probabil pentru ca pretul este de aproape 3 ori mai mic decat cel din supermarketuri. De ce fac acest lucru acum si nu l-au facut si acum doi sau zece ani de zile? Probabi pentru ca din nevoie. Pentru ca este “criza”, pentru ca nu mai au incotro. Pentru a protesta fata de preturile mici cu care le este cumparata marfa, fata de preturile mari cu care o revand intermediarii.

Pentru cine este interesat, poate sa afle care este pretul real de productie al unei perechi de pantofi clasici, al unui telefon, al unei haine, al unui pachet cu detergent. Pentru cei care nu cunosc acest aspect, s-ar putea sa fie destul de interesant. Chiar si atunci cand sunt reduceri de 70-80%%, companiile vand in continuare, in cele mai multe cazuri, in profit. Dar uite ca atunci cand cutitul ajunge la os, incepe sa ne intereseze ceea ce ar trebui sa ne intereseze inca de la bun inceput. Asa este in majoritatea cazurilor din viata. Cat timp ne merge bine, nu stim sa apreciem de ce ne merge bine. Cand situatia devine albastra, incepem sa cautam solutii la ceea ce ni se pare ca sunt probleme. Ideea este simpla; problema era si “inainte”, insa nu pentru noi, cei ce vindeam cartofii. Era pentru cei care ii cumparau, pentru ca dadeau aproape de 3 ori peste pretul onest. Noi, vanzatorii de cartofi, “ne descurcam”, de ce sa ma intereseze pe mine ca exista un om care munceste ca si mine si da de 3 ori pretul onest? Uite ca acum, nu ca mi-ar pasa, dar ceva ma uneste cu acel cumparator; saracia, si nevoile, si neamul, daca este sa citez din manualul de limba si literatura romana.

Sistemul care conduce lumea in momentul actual a dezvoltat un lucru simplu si inteligent; a creat comunitati din ce in ce mai mari, care nu fac in fapt nimic. Care nu sunt capabile de nimic important. Pe Facebook spre exemplu, sunt unii care cultiva morcovi si muncesc la ferme virtuale. Altii castiga premii in acelasi mod. Isi posteaza poze si comenteaza la remarcile prietenilor prietenilor lor. Altii ies la agatat de pectorali sau funduri pozate nevinovat. Ce a dezvoltat Facebook in afara de o platforma de socializare virtuala? Ce au de castigat cei ce folosesc asa ceva? O sa mi se spuna ca isi gasesc colegii de clasa plecati peste hotare. Bun, altceva? Se pregatesc cumva pentru viata de fermier? Sau arata altora cat de inteligenti si frumosi sunt? Sau poate ca isi dezvolta magazine virtuale pentru a-si vinde produsele? Facebook nu exista decat pentru ca cineva doreste putere, informatii, bani, influenta, control. Nu spun ca nu exista si aspecte pozitive intr-o retea de socializare virtuala precum aceasta. Spun doar ca ea isi urmareste scopul creatorilor ei si nicidecum o viata sanatoasa, onesta, progresiva pentru cei care o folosesc. Este daca vrei, acelasi principiu ca in cazul comertului cu cartofi. Atunci cand va aparea prima criza majora in reteaua sociala, o sa vezi ca lucrurile se vor schimba radical, insa nu in sensul crizei din Grecia, pentru ca aici nu vorbim de intermediari. In companiile multinationale exista o multime de angajati care nu sunt capabili sa solicite ceva in mod comun, dar sa provoace o schimbare in interesul lor. Pentru ca si aici aveam de-a face cu un sistem bine pus la punct. Un sistem care disciplineaza si individualizeaza. Fiecare pentru el se ascunde de fapt sub sloganul ca noi suntem de fapt o mare familie, o imensa echipa de succes.

Toate aceste sisteme nu fac altceva decat sa speculeze natura umana. Gasesti punctele vulnerabile si apesi in mod constant pe ele. Obtii un sistem care poate fi cu greu doborat. Pana la urma cine are interesul sa doboare un sistem? Daca cei ce l-au creat cu siguranta nu, atunci putem sa vorbim doar de cei care fac parte din el. Iar acestia sunt invatati sa rabde mai mult, mai des, sunt conditionati de propriile lor dorinte si slabiciuni. Pe care, din fericire spun eu, cu totii le avem.

Nu cred ca rascoala cartofului va continua mult timp, asa cum nu cred ca se va extinde si in alte domenii. Nu cred ca va deveni un fenomen de masa. Desi trebuie sa recunosc ca ar fi un lucru extraordinar. Ar contrazice toate teoriile si gandurile mele. Dar nu mi-ar pasa nici un minut de asta. Pentru ca in primul rand trebuie sa (re)invatam sa ne pretuim pe noi ca oameni. Pentru majoritatea dintre noi, inca nu se pune problema de a lupta pentru supravietuire. Doar pentru “marire”.

Gandeste, Simte, Traieste

Thursday, March 1st, 2012

Probabil ca aceste 3 cuvinte sunt baza unei perspective de viata. Asa cum o percep eu. Ordinea este usor interpretabila uneori. Poate e bine sa simti si sa gandesti simultan. Sau sa simti intai? Dar daca intai traiesti si apoi incepi sa rationezi la ceea ce tocmai ai experimentat, trecand prin diferite stari pana cand o sa simti rezultatul final?  Gata, ca abstractizez:).

Sa presupunem ca ai puterea de a schimba multe lucruri materiale in aceasta lume. Cu siguranta o sa doresti sa schimbi din ce in ce mai multe, pentru ca asta inseamna puterea. Poate ca unii cred ca este altfel. Ca cei ce detin puterea doresc pace si prosperitate, doresc sa ii aduca si pe ceilalti acolo langa ei, sa conduca si sa imparta impreuna roadele muncii lor. Desigur ca asa este… Revin la puterea unora de a schimba. Utilizezi un regim ca sa capeti si mai multa putere. Utilizezi religia pentru acelasi lucru. Astazi totul este mult mai simplu. Astazi exista teama suprema: banii. Pentru ei esti dispus sa renunti la multe din valorile tale. Sistemele de valori sunt date peste cap intr-un mod exacerbant. Asa a aparut “criza”. Sa spunem ca cineva smart vine si iti ofera tocmai pentru ca tu iti doresti. Iti doresti pentru ca are si vecinul, pentru ca ai vazut reclama la Tv, pentru ca e trendy sau pt ca traiesti intr-o societate in care “asa face toata lumea” . Si atunci te indatorezi, putin cate putin. Te simti stapan pe situatie pentru ca incepi sa castigi si mai multi bani. Iar asta te indeamna sa spui ca “imi permit” si uite asa apare un Tv mai mare, o masina mai luxoasa, vacante exotice, o casa in plus. Dintr-o data, in culmea fericirii si dezvoltarii tale, apare “criza”.

Ce este de fapt “criza”? Criza este atunci cand ti se spune simultan, din doua parti distincte: nu va mai putem acorda credite deoarece nu intruniti conditiile si ne pare rau dar salariul Dvs s-a diminuat cu X% sau mai rau, s-a facut o restructurare si faceti parte din acest proces, trebuie sa va cautati alt loc de munca. In acel moment incepe indoiala, apoi problemele. Muncesti mai mult, te zbati mai mult, si iti tot este in zadar. Este prea tarziu pentru multe. Totul valoreaza din ce in ce mai putin. Treptat intervine disperarea, si in cele din urma apare resemnarea. Nu este o reteta valabila universal dar este cea mai des intalnita. Acum incepti sa accepti criza. Poate dupa cateva incercari de lupta, pui capul in pamant si incerci sa mai salvezi ce se poate. Nu mai ai putere nici macar sa protestezi. Il suspectezi pe prietenul tau, ii furi jobul daca se poate. Mai bine sa planga mama lui decat mama ta. Si uite asa anul trecut creste cu 30% numarul de arme vandute in SUA. Se instaleaza teama, panica, dorinta de individualizare si de protejare a propriei persoane sau a bordeiului familial. Mass media “ne ajuta” cu prisosinta ca doar este o unealta a puterii. Internetul ne tine in scaune cu ochii lipiti de monitoare. Da, aici mai este nevoie de o ACTA ca sa se lamureasca lucrurile asa cum vrea puterea. Comunicatiile sunt de mult de partea puterii. Din ce in ce mai mult, grosul se strange in buzunarele si mintile unui grup cat mai mic. A unui grup care isi doreste si isi exercita puterea. Cel mai minunat si mai magic lucru. Ceva care nu are limite si care este sexy, afrodisiac, care imparte viata si moartea. Ceva care tinde catre cel pe care il numim “puterea suprema”.

Criza este inoculata zilnic in mintea si in sufletele oamenilor “de rand”. Totul ajuta la acest deziderat. Sa semeni panica este unul din cele mai facile lucruri de pe acest Pamant. Pe acest fond, haide sa privim cifrele de afaceri ale marilor concerne, preluarile celor ce intra in insolventa, prosperitatea anumitor fonduri de investitii si a unor asociatii aparent nevinovate. Asta in care cei mici nu mai au variante de finantare. Sau daca le au, sunt calculate sa iti ajunga exact pana intr-acolo incat sa nu deranjezi mesele mari. Uneori, ca sa rozi un os aruncat de la masa bogatasilor este visul suprem. Scuza crizei este mana cereasca pentru cei ce stiu sa se foloseasca de ea, chiar daca motivatia si metodele sunt unele marsave. Stiu, mai este partea sentimentala, cea spirituala, etc. Bine, spuneti asta copiilor, si voua atunci cand sunteti calcati in picioare de mizeria de zi cu zi. Cand nu aveti unde sa stati sau cu ce sa va incalziti, cand mancati ceva ce nu stiti si munciti intr-un loc pe care il urati, si faceti ceva ce va dauneaza sanatatii voastre sau viitoarei familii.

Peste toate aceste fapte, in toata aceasta nebunie si individualizare zilnica a unei societati care tinde catre magiunul globalizarii, eu zic tot asa: gandeste, simte, traieste. Nu te va “salva” din jegul crizei. Dar vei avea mai multe sanse sa te murdaresti numai pe coate sau pana la glezne. Cu putina sansa, este posibil sa traiesti dupa cum simti si gandesti. Si poate ce este mai important, iti confera acea calitate pe care cei responsabili cu puterea au pierdut-o undeva pe drumul lor catre dorinta de a fi Dumnezeu: cea de om.

Formator

Tuesday, February 7th, 2012

Am deja cativa ani de zile de cand m-am “incununat” cu pasiunea asta. Am intalnit destui oameni care practica meseria de formator. Pentru ca este fara indoiala o meserie. O meserie care pare usoara. Pare si atat. Pentru mine este si probabil ca va ramane o pasiune si nu o meserie in adevaratul sens al cuvantului. Feedbackul unor participanti mi-a intarit convingerea ca este asa. Ei mi-au spus ca desi pe acelasi subiect, eu nu reusesc sa fac doua formari “aproape identice”. Ca in permanenta vin cu ceva ce nu s-a facut la formarea anterioara, ca apar lucruri noi si ca desi scopul final este atins, drumul pana acolo este tot timpul altul.

Gata, acum ca am stabilit eu ca sunt cel mai bun formator pasionat:D, o sa spun ca tocmai am emis un pleonasm. Un formator nu are cum sa fie altfel decat pasionat de ceea ce face. La orice curs de formare vei participa, vei vedea imediat diferenta intre un formator pasionat si unul care doar isi face “doar” meseria. Frumusetea formarii consta in faptul ca nu vei impune nimic. Consta in faptul ca fiecare persoana cat si grupul isi vor regla singuri conturile. Atat individual cat si multiplu. Consta in bogatia individuala a fiecarui cursant care este in fapt coleg cu tine. Un curs de formare este locul unde democratia isi aseaza cel mai bine fundul pe scaun dar stie sa dea din coate cand este necesar. Formatorul trebuie doar ca creeze un loc confortabil si propice, o atmosfera in consecinta, sa aiba abilitatea de a conduce firul logic. Restul il faci tu, cel care participi. Iar la final trebuie sa iti dai seama ca esti mai destept, mai motivat, mai implinit, mai dornic de dat din coate si mai ingaduitor, mai sigur de sine si poate cel mai important, ca nu ti-ai pierdut timpul si eventual banii.

O formare de calitate poate sa iti schimbe cursul vietii intr-un mod important. Si nu spun deloc lucruri marete. Poate scoate la iveala resurse personale pe care nu le constientizezi sau de care nu te crezi capabil ca le-ai putea pune in practica. Un formator trebuie sa fie cineva care sa te inspire. Care sa te faca pe tine sa iti gasesti solutii la propriile probleme, si de ce nu, chiar ale colegilor tai. Care sa te faca sa progresezi in aspecte in care el nu pricepe o iota. Este o pasiune complexa pana la epuizare, pentru ca trebuie sa fii in permanenta atent la nou si permisiv la vechi. Pentru ca nu ai voie sa ai timpi morti si pentru ca nu ai voie sa gresesti decat atunci cand vrei tu.

Nu o sa inteleg niciodata pe cineva care considera ca a invatat un anume numar de ani si ca ii ajunge. Din momentul acela incepe practic decaderea lui ca persoana. Daca nu ai dorinta de a afla, de nou si de comparatie, de progres prin propriile forte si de stimulare a capacitatilor tale, de cautare a limitelor, devii instant un stalp de baza al societatii moderne. Un purtator de card de credit si probabil un consumator fidel a ceea ce iti livreaza societatea de consum.

A, ma intrebam daca poti sa fii propriul tau formator; cred ca totii o facem in mod constant zilnic. Suntem insa limitati de propria persoana, de propria gandire, de propriul ego. Asa ca nu, nu poti sa fii un formator complex al propriei persoane. Poti sa fii cel mult acela pe care il vezi in oglinda.

Omul burete

Wednesday, February 1st, 2012

Aparitia unui copil pe Pamant coincide cu momentul in care acesta incepe sa acumuleze. Informatii, experiente pe de o parte, pe de alta sa consume resurse si sa produca. La inceput emotii si excremente, apoi produse finite, alte emotii si noi experiente, lucruri si servicii inovative, creatii sau lucruri monotone. Omul este ca un burete iar viata este ca apa cu care acesta se imbiba treptat. Cand buretele este scufundat brusc in apa, totul devine pe rapid inainte. Acumulezi brusc cunostinte, te confrunti cu o viata agitata si tumultoasa. Daca esti suficient de abil incat sa nu te suprasaturezi, poti sa reglezi si functia de “dat inapoi”, adica sa te storci sau sa fii stors la timp pentru a mai elimina din viata (apa) intensa in care esti prins. Imbibarea cu apa in exces duce ori la umflarea prea puternica a buretelui si suprasaturarea acestuia, ori la putrefactie. In ambele cazuri, problema este una singura. Ca sa poti acumula in permanenta trebuie sa faci loc unui flux nou de apa in mod permanent. Asta inseamna ca trebuie sa elimini putin cate putin din apa veche, ce stagneaza in tine.

Privesc de ceva vreme imprejur si imi dau seama ca desi apa proaspata roieste imprejurul nostru ca intotdeauna de cand stiu eu, sunt din ce in ce mai multi bureti imbibati cu apa statuta. Sau din ce in ce mai multi care isi gasesc mici insule ferite de umiditate. Din ce in ce mai multa lumea acumuleaza fara dorinta de a mai oferi ceva inapoi. Cu exceptia gunoiului. Si mai sunt aceia care prefera sa acumuleze cat mai economicos. Sa treaca prin viata udandu-si degetele de la picioare. “Vedete” autohtone sau de peste ocean recita in cor ca tot ce conteaza in viata este sa fii fericit si sa zambesti. Bine. Sa le spuneti asta si tuturor celor care trudesc pentru ca voi sa va simtiti asa. De ce sa nasti sau sa cresti copii? Pentru ca sa nu mai ai tu “libertate”, concedii, zile libere, somn linistit sau un corp armonios? De ce sa te “chinui” incercand sa faci ceva benevol? Sa dai o mana de ajutor, sa asculti, sa nu te intrebi “ce imi iese mie”?

Vine o vreme cand trebuie sa iti dai seama ca ai si trebuie sa oferi ceva inapoi societatii in care te-ai format. Nu este necesar sa fie ceva maret, ceva unic si senzational. Pentru asta exista unii oameni care sunt capabili de asa ceva pentru ca asa este legea firii. Este suficient sa dai cat poti si ceea ce poti. Dar ceea ce faci sa fie cu buna credinta si cu bune intentii. Oriunde te vei uita in natura, lucrurile functioneaza in acest mod. Lacurile se reimprospateaza de la ploaie dupa ce apa lor se evapora de la caldura solara. Fluviile se compun din rauri si paraiase care pornesc de la izvoare limpezi. Apoi se varsa in oceane si mari. Din acestea apa se evapora si ajunge iar in pamant, pentru a da nastere unor noi izvoare. Probabil ca daca nu ar exista acest echilbru, s-ar topi calota glaciara si am fi cu totii inundati, traind sub si pe ape, chinuindu-ne sa ne ducem existenta in cu totul alt mod decat cel al unei fiinte umane.

Omul burete trebuie sa fie primul care sa absoarba apa proaspata si sa o filtreze cedand mediului inconjurator si altceva decat reziduuri. Si daca nu va fi asa? Tot din natura poti vedea raspunsul. O sa vezi lacuri sau rauri secate asa cum o sa vezi tsunami si inundatii devastatoare. Dar si acestea fac parte din echilibrul natural. Astazi sunt mult prea putini bureti care sa absoarba umiditatea excesiva de acolo de unde este si sa o reverse in mod binefacator in  locurile unde ar fi nevoie de apa. Astazi exista preponderent bureti care sunt preocupati excesiv sa isi mareasca volumul de absorbtie. Ceea ce nu este un lucru rau sub nici o forma. Atata vreme cat stii sa te opresti. Pentru oricine trebuie sa existe pauze, asa cum exista un moment in care te opresti din crescut pe verticala. Asta nu inseamna ca in interior nu mai creste nimic. Pentru ca daca este asa, atunci cresterea pe verticala a fost degeaba.