Archive for the ‘Politic’ Category

Atitudine si gandire

Wednesday, January 25th, 2012

De multe ori in viata plecam cu sansa a doua. Sau cu a treia, a patra sau chiar ultima. Statistica spune neclintit ca de regula castiga cei cu primele sanse. Desigur, sunt si “surprize” insa procentual vorbind, ramanem  la ceva indubitabil. Cei favoriti castiga. Ca popor, foarte rar am plecat ca favoriti. Poate la gimnastica, la handbal candva, la oina, si la taierea copacilor din tara. Infrangerile gestionate incorect duc la complexe de tot felul, din care cele mai multe sunt cele de inferioritate. Mai poate fi vorba de aroganta, de blandete, de imaturitate si multa munca negandita. Acum ceva vreme citam o statistica in care se spunea ca suntem intre primele popoare din Europa, ca numar de ore muncite. Astazi am ajuns sa fim pe primul loc si nu cred ca trebuie sa ne bucuram deloc. Pentru ca rezultatele sunt departe de a fi tot acolo. Devenim pe zi ce trece un popor exploatat si consumator. D’ aia si suntem in UE, in cea mai mare parte:). In ultimul an am tot batut tara in lung si pe diagonala si am observat fara mirare ca majoritatea romanilor nu se considera deloc in UE. Ei spun tot timpul ca aia din Europa o duc mai bine decat noi. Revin la faptul ca muncim cel mai mult din Europa. Desigur, statistic o sa spunem. Dar in statistica nu sunt incluse si orele suplimentare de la noi, care in marea lor majoritate sunt “la negru”. La asta se adauga un sistem sanitar calamitat de spagi si de coruptie, de emigrari de valoare ale personalului, si nu in ultimul rand de prescriptii si medicamente, tratamente si politici prescrise pentru buzunarul companiilor si nu pentru sanatatea pacientului. Peste acestea detinem un sistem de invatamant atat de perimat incat poate cu exceptia primilor ani de studiu, suntem un dezastru in care ne mocirlim zi de  zi privind fara perspectiva la cate o gura de aer pe care o mai luam datorita unor mult prea putini oameni prezenti in acest sistem.

O tara cu oameni nesanatosi si analfabeti, nepregatiti decat sa munceasca in spiritul unei gandiri de tip “executa” si “consuma”, “priveste si iti doreste”, o tara in care sistemele de valori se creeaza din ce in ce mai mult pe seama televizorului si a ziarelor de scandal. Catre asta ne indreptam, din ce in ce mai mult din punct de vedere procentual.

Eu cred ca una dintre putinele sanse pe care le avem ca popor, individ si cultura, este sa avem atitudine si sa gandim. Daca atitudinea nu am prea avut-o noi niciodata in decursul istoriei, cred ca gandirea poate fi parghia care sa rastoarne ordinea fireasca a lucrurilor. Suntem un popor pe cale de a fi indobitocit de societatea de consum. Dar inca nu suntem acolo. Inca avem sanatate mentala si inca putem sa urmam viziuni sanatoase. Interesant este si faptul ca o gandire sanatoasa va da nastere unei atitudini schimbate. Totul ar trebui sa inceapa cu “De ce?”. Ar trebui sa ne facem timp sa ne intrebam in permanenta, si sa cautam raspunsuri. Sa fim cei care stiu sa “se descurce” cum o facem de sute de ani, doar sa schimbam putin registrul. Sa ne descurcam putin mai incolo de varful bombeului.

Gandirea sanatoasa va aduce cu sine o atitudine sanatoasa. Nu reprezinta totul, dar este cu siguranta cel mai important pas de facut astazi.

Valori sau modele

Thursday, November 3rd, 2011

Multe voci mai mult sau mai putin academice sustin zilnic faptul ca traim intr-o plina criza a valorilor, ca societatea se duce de rapa, ca tineretul este vai de capul lui etc etc. Posibil. Eu vreau sa ma refer la ceva concret. La o intamplare si la un simplu gest care poate fi foarte important si ar trebui sa dea putin de judecat si mai mult de actionat.

Nu stiu daca cunosti episodul cu “suporterul” care a intrat pe teren la meciul de fotbal Petrolul versus Steaua. In esenta, a intrat un baiat care l-a pocnit miseleste, pe la spate, direct in cap, destul de rau, pe unul dintre jucatorii stelisti (se spune ca avea un box metalic – fapt nedovedit deocamdata). Doi dintre jucatorii stelisti, dar in special unul din ei si anume un sarb – Matrinovici, a sarit la propriu pe agresorul coechipierului sau, l-a trantit l-a pamant intr-o figura demna de filmele karateka, si i-a carat cateva picioare pe unde s-a nimerit, pana a fost oprit de interventia fortelor de ordine si a jucatorilor de la Petrolul. Episodul, unul care nu are de-a face cu sportul si cu civilizatia, a starnit insa un val de simpatie pentru Martinovici. Steaua, o echipa care fusese fluierata acum cateva zile, batjocorita si injurata de proprii suporteri, se pare ca reuseste sa stranga la primul meci, cel de astazi, mai bine de 35.000 de suporteri, cifra neegalata de foarte mult timp pe un stadion de fotbal de la noi, in cazul unei echipe de club.

Am istorisit pe scurt intamplarea pentru ca de la ea pleaca ceea ce am spus acum mai bine de un an si jumatate. Faptul ca societatea nu este intr-o criza a valorilor. Desigur, nu este esential sa denumim o valoare pe cineva care, desi motivat de apararea coechipierului, sare sa ii rupa capul adversarului. Dar este imperios necesar sa o facem. Lumea cauta cu ardoare exemple, cauta lideri reali. Este atat de satula de demagogie si de vorbe, incat se inclina imediat in fata oricarui act de dreptate si de onoare, pornit din suflet si din respect pentru valori puse la naftalina de ani buni de zile. Eu nu cred ca ne lipsesc valorile ca si oameni. Eu consider ca ne lipseste o cunoastere a valorilor care trebuiesc apreciate. Nu poti sa apreciezi pe cineva sau ceva, daca nu stii ce anume sa apreciezi. Daca nu cunosti care anume sunt valorile dupa care poti cantari, evalua, juriza in constiinta proprie. Traim intr-o societate avida de incredere si de onestitate. Majoritatea nu obisnuiesc sa uzeze mai deloc de aceste valori, insa sunt dornici sa fie cineva care sa le-o arate zi de zi. Unii poate ca apreciaza asa ceva considerand ca astfel “isi spala din pacatele” pe care le fac tocmai ignorand, mintind si inseland. Altii pentru ca inca mai cred in bine si in valori traditionale sa le numim. Majoritatea insa, pentru ca au nevoie de cineva care sa le dea exemplu, care sa ii conduca. Popoarele balcanice au avut in permanenta nevoie de lideri, lumea i-a cautat si i-a gasit chiar daca nu erau nici cei mai buni si nici cei mai drepti. Aceasta sete de lideri a creat si admiratia pentru Martinovici. Cu atat mai mult cu cat acesta este un sarb, a venit imediat si explicatia – “romanii sunt niste cacaciosi, sarbul are caracter, a sarit imediat sa isi apere colegul”. Desi intamplarea nu poate contrazice afirmatia de mai sus, aceasta trebuie privita cu moderatie. Personal, fiind un admirator al sarbilor si nu numai de azi sau de ieri, am avut posibilitatea sa particip la activitati impreuna cu ei, si i-am admirat in multe cazuri. Excelenti jucatori de echipa, barbati mandri si femei frumoase, bine construiti fizic si cu personalitate puternica, sa nu uitam ca scanteile unor razboaie, inclusiv cel mondial s-au aprins in zona sarbeasca. Si acum sunt greu de controlat. Conflictele au ca si combustibil o parte din comportamentul lui Martinovici. Pana la un punct, acesta este admirabil intr-o societate care bajbaie dupa valori si exemple. Granita insa este deosebit de sensibila in aceste aspecte.

Transpus in viata de zi cu zi, faptul ca probabil astazi Martinovici va fi aplaudat la scena deschisa, i se va scanda numele minute in sir, nu este altceva decat dovada ca oamenii s-au saturat de vorbe si demagogie si ca sunt dispusi sa renunte la multe pentru cineva care le demonstreaza ca au in ce sa creada. Atentie: le demonstreaza, nu le vorbeste:). Mai devreme sau mai tarziu, desi intoxicati cu mass media partizana unora sau altora, oamenii vor simti valorile si caracterele. Pentru ca asa cum spune si zicala romaneasca, ulciorul nu merge de multe ori la apa. Din nefericire, la unele popoare, ulciorul merge de prea multe ori, se invecheste si prinde miros de mucegai, ca si apa pe care or sa o bea. La altii insa, poate apuci sa bei o gura de apa proaspata inainte ca acesta sa se sparga.

Desigur ca nu este asa de usor sa translatezi aceasta intamplare in societatea noastra personala, politica sau sociala, sa tragi concluzii si sa incerci solutii. Insa un fapt este cert: cel ce starpeste raul si violenta, cel care va lua atitudine si va actiona in mod fatis va fi permanent apreciat si sustinut de catre majoritatea semenilor sai. Chiar si cu riscul de a crea disconfort sau alte probleme colaterale.

Pentru ca dorinta de triumf a binelui asupra raului nu este numai o poveste din filmele comerciale americane sau legendele britanice.

YouTube Preview Image

Schimbarea azi

Tuesday, September 27th, 2011

Sunt in plin proces de stabilire a unei strategii. Greoi, timpul nu se intinde oricat de mult trag eu de el zi de zi. Printre picaturile de ploaie pe care le astept sa stropeasca aceasta toamna atat de linistita si de generoasa, am incercat sa revad o parte a unei literaturi de specialitate. Am inteles ceea ce intuiam, si anume ca acele tipuri de schimbari planificate si instaurate cu pragmatism, care au urmat un model de sus in jos, au reprezentat un model de un real succes in anume epoci si momente ale umanitatii. In comunismul lui Stalin sau dictatura lui Mao, ideile pe care se bazau asumarile fundamentale erau stabilitate, siguranta si centralizarea surselor autoritatii si negresit, a puterii. In aceeasi ordine de idei, eu am fost dascalit la scoala ca schimbarea are loc pas cu pas. Chiar si in zilele noastre, acest tip de schimbare constituie un model demn si apreciat de catre foarte multa lume, si includ aici profesori si oameni cu experienta de viata. Oare…acest model tine seama de complexitatea schimbarilor din prezent?

Eu zic ca astazi normam complexitatea, nesiguranta si diferentele. Sursele puterii si asteptarile majoritatii oamenilor dau ca rezultate procesele interactive, emergente. De la Mao si Stalin lumea s-a schimbat exponential, iar faptul de a considera o schimbare de succes ca fiind una liniara in ziua de azi, este un mod eronat de a privi lucrurile. Schimbarea reprezinta un proces mult mai complex decat suntem tentati sa credem, oricat am incerca sa simplificam lucrurile. Procesul schimbarii trebuie sa aiba in componenta laturi interactive, dinamice si sistematice. Trebuie sa fie ADAPTABILE.

Azi traim intr-un mediu in care folosim modelele schimbarii ca pe retete, acestea putand sa ofere in principiu unele cadre de aplicare utile, insa insuficiente. De regula, cand privesc astfel de modele le pot gasi usor scapari, fara cea mai mica influenta a lui Gica Contra. Astfel, modelele sunt statice, oarbe uneori la influentele exterioare si de cele mai multe ori, ultrasimplificate. Subtilitatile unei schimbari sunt cele care fac de multe ori diferenta intre bine si senzational, intre rau si bine. Trebuie tinut cont de faptul ca schimbarea este o functie a dinamicii mediului exterior si a capacitatilor interne si atunci, gradul de reusita sau de esec va fi determinat inevitabil de interactiunea acestora.

De ce ma “roade” pe mine problema schimbarii? Pentru ca daca sunt multe cai catre progres si civilizatie, eu sunt convins ca exista acest mod inteligent de a traversa aceste praguri. De a recupera diferentele de civilizatie, de dezvoltare, de progres. De a nu ramane in permanenta in pluton daca la start ai fost inghesuit acolo.

Inovatia aduce schimbare. Pe aceasta o pui in practica intr-un mod interactiv, dinamic, adaptabil, in nici un caz pas cu pas. Apoi gestionezi schimbarea. Nici macar nu este asa de complicat:)…

Timpul oboselii

Friday, September 16th, 2011

Cu fiecare zi care trece imi intaresc convingerea ca omul este o fiinta adaptabila. Poate ca nu intr-un timp record, dar este adaptabila, in mod special la mediul in care ea progreseaza si se emancipeaza. Desigur ca adaptabilitatea are si ea perioadele ei de sacrificii. Cum ar fi sa fim toti pe starzi si sa vanam, sa facem negot si sa mulgem vacile:D? Spre deosebire de secolele trecute, acum ne bagam dimineata in niste cutii inalte confectionate cu precadere din beton si sticla, ne zgaim intr-un ecran colorat si gata, toata lumea este a noastra. Mai raman si pe strazi cate unii care in loc sa vaneze merg la magazine unde se vinde vanatul, altii incheie negoturile inca in mod traditional, iar altii citesc Kant in timp ce vaca este mulsa automat.

Da, nu mai mancam asa de mult pentru ca nu mai avem nevoie. Sau asa ar fi normal in majoritatea cazurilor. Ceva mai trist este ca nu mai stim exact ce mancam. Ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca vietile personale pot fi monitorizate si controlate aproape in cele mai mici amanunte. Ma uit deseori imprejur si vad tineri care la 16 ani sunt obositi. Asta in acceptiunea mea, pentru ca nu am nimic impotriva sitlului lor de viata si o sa ii incurajez in permanenta sa faca ce vor, numai sa faca ceva in care cred si sa fie ceva pozitiv pentru ei si societate. Ce poti sa ii ceri unui copil crescut cu computerul in brate, cu facebook si twitter, cu magazinele online si cardul de credit? Viata lui poate foarte bine sa isi urmeze cursul astfel. Contactul cu natura su cu societatea se poate produce sporadic, sistemul all inclusive din vacante te ajuta sa nu scoti capul din resort, iar natura devine neinteresanta atunci cand ai crescut cu mirosul de praf de computer in nas.

Nu, nu blamez nici o generatie, remarc doar ca generatie dupa generatie, ne adaptam la ceea ce avem, la schimbarile pe care le producem chiar noi. Pierdem pe o parte, castigam pe alta. Calatorim cu avionul mult mai rapid insa pierdem farmecul peisajului de la geamul vagonului de tren. Avem atatea posibilitati si ne putem genera atatea oportunitai in viata… insa nu mai reusim sa ne facem timp pentru lucrurile simple, cele care ne fac sa inspiram si sa expiram pana “la capat”.

Societatea romaneasca traieste acum timpul oboselii. Cel in care muncitorul de la supermarket lucreaza de la 7 dimineata pana la 22 seara, inclusiv sambata si duminica. In care pauza de masa este o gluma de 15 minute aruncata in coltul unui raft, cu un sfert de ardei cu branza si poate o turta dulce si un pahar cu apa. Cum era acum cativa ani? Romanii sunt lenesi si fura? Sau mai este si acum? Pai haide sa vedem: cum este atunci cand ii arati unui om nepregatit psihic cate poate avea si poate face, si dupa aia ii spui ca nu are suficienti bani pentru asa ceva? Te oferi sa il sprijini, sa il pui sa munceasca 12 ore pe zi? Te oferi sa il aduci in campul muncii inca din timpul facultatii sau al liceului, sa il obisnuiesti cu un program si cu niste reguli? Inca nu am uitat sa radem, insa daca ma uit in parte vestica a Europei vad ca acolo magazinele se inchid la ora 19 cel tarizu, ca weekendul este weekend iar pauza de masa pleaca de la o ora in sus. Si stii ce? Oamenii aia reinvata sa rada. Poate pentru ca si-au dat seama putin cam tarziu ca nu mai stiau sa o faca? Au programe de socializare, au ore in care sunt stimulati sa fie veseli si sa zambeasca.

Imi doresc ca romanii numai sa tranziteze acest timp al oboselii, al incrancenarii si al nonsensului muncii in zadar. Pentru ca daca managementul si mentalitatea sunt in opinia mea principalele probleme la care ar trebui lucrat, nu exclud sub nici o forma acei oameni care se nasc obositi. Cei care stau si asteapta sa le pice de undeva… ceva. Cei pe langa care viata trece fara ca macar sa incerce sa  ii afle sensul. Si nu in sens filosofic. Este suficient si experiential.

Cateodata imi este ciuda ca sunt roman. Insa niciodata nu mi-a fost, si nu cred sa imi fie rusine ca sunt roman. Pentru ca daca cetatenia inca conteaza, atunci este imperativ sa parasim acest timp al oboselii. Nu ma intrebati cum. Pentru ca o sa va raspund de-a dreptul idiot: creand valoare si dand credit inteligentei, inspirand si dand putere celor din jur, prin creativitate si bun simt, dedicatie si uneori putina umilinta. A B S T R A C T, nu-i asa?:)

YouTube Preview Image

Cacealmaua puterii

Friday, August 26th, 2011

De undeva din spectrul afaceristo-politic aud la intervale sensibile o zicala care spune sa te arati puternic atunci cand esti slab si sa pari slab atunci cand esti puternic. Cu alte cuvinte, “joci la cacealma”. Te lasi dominat si pari inofensiv atunci cand de fapt esti puternic si ai in mana asii cu care sa iti poti matura oponentul. Si nu trebuie sa arati ca esti vulnerabil sub nici o forma, trebuie sa pozezi in maretie si succes.

Lasand la o parte faptul ca este o zicala care invita la cacealma, si care functioneaza in mod practic in societatea de consum de astazi, ea nu poate fi pusa in practica oricum si oricand. Iti trebuie actor(ii) potrivit(i), iti trebuie talent si indemanare. Altfel, se poate intampla sa “te citeasca” careva, si risti sa obtii efecte incontrolabile. Deseori “se mai imbolnaveste” careva pe la TV, prin presa, taman inainte de campania electorala. Putina victimizare nu strica, adversarul te mai slabeste putin, in timp ce respectivul detine suficienti asi in mana sa. La fel cum unii  boieri care erau in pragul falimentului, invitau crema societatii la mese copioase platite cu ultimii bani si ofereau bijuterii scumpe amplasate in farfurii, tututror invitatilor. Uneori asta le aducea relansarea afacerilor si le asigura protectie si stabilitate in clanuri, demonta zvonuri cum ca ar fi in pragul falimentului.

Prin urmare, nu este o zicala care sa functioneze numai in societatea moderna. Perspectiva mea este putin diferita. Eu consider ca slab poti sa fii de foarte multe ori in viata. Chiar si daca nu iti sta in fire sa fii astfel. Nu ai cum sa eviti situatii in care esti pus in pozitii de slabiciune, fie ca sunt fizice, mentale, financiare, etc. Cine crede ca este cel mai puternic, indiferent de domeniu, face eroarea fatala a tuturor celor care au cazut de sus. Si care.. adesea nu s-au mai oprit pana jos. Sau daca au facut-o, au platit scump pentru asta. Revin la momentele cand esti slab. Chiar daca observi acest lucru si esti constient, nu trebuie si nu ai voie sa te simti slab. Poti sa o arati sau nu, poti sa joci la cacealma sau nu, dar nu ai voie sa te simti slab, oricat de adanc ar fi sentimentul. Nu vreau sa motivez nicicum. Este doar perspectiva mea.

Dar atunci cand esti puternic?… Oare ce face un om care este obisnuit sa conduca o masina care are 50 de CP? Evident ca o conduce:). Dar daca ii dai pe mana un bolid cu 350 CP? Peste noapte, vei vedea ca se simte mult mai puternic. Daca la inceput statea in coloana, pleca linistit de la semafor si eventual isi arunca bezele cu partenerii (ele) de trafic cu masini de “calibrul ” sau, avand pe mana un bolid de 7 ori mai puternic, majoritatea vor incerca sa domine, sa se impuna, sa ajunga primul la linia de plecare si de finish. Adica, daca esti puternic, haide sa o arati. Asta iti aduce succes, imagine, care atrage la randul sau mai mult succes si o imagine si mai stralucitoare. Oare nu asa se comporta majoritatea? Oare nu astea sunt principiile moderne ale succesului?

Cine spunea ca poti cunoaste un om cu adevarat atunci cand ii oferi putere, nu gresea cu nici o centima.

Acum pot sa intregesc perspectiva mea si reiau spunand ca nu ai voie sa te simti slab oricat de jos esti, egal daca o arati sau nu. Si atunci eu spun ca o sa fii puternic in permanenta. Pentru ca atunci cand esti slab si nu simti nici o secunda ca esti asa, esti de fapt cel mai puternic. Si nu o sa iti doresti sa arati acest lucru niciodata intr-un mod opulent. Pentru simplul fapt ca un om cu adevarat puternic pretuieste slabiciunea. De fapt pe asta se construieste puterea sa. Pe slabiciunile altora.

YouTube Preview Image

Ploaie deasupra terasei

Thursday, July 21st, 2011

Dupa cateva zile in care temperaturile au fost in mod constant peste 30 de grade la umbra, pentru cineva care traieste intr-o clima asemenatoare Brasovului, ploaia este o binecuvantare. Asezat la o terasa destul de populata in mod normal, asteptam sa mananc si eu ceva, timp in care, din obisnuinta, studiam mediul inconjurator. Era devastator de cald, de abia puteai sa respiri, insa atmosfera prevestea o furtuna de vara. Am preferat sa raman pe terasa, nu puteam sa ratez spectacolul care simteam ca va urma…

Ploaia a inceput cu stropi mari si s-a intetit atat de puternic incat in cateva minute totul era acoperit de apa. Am ramas singur pe terasa, mancand in liniste, plasat intr-o pozitie strategica studiata in prealabil:). Nici cei care serveau mancarea nu se incumetau sa iasa, pentru ca si cei 3 pasi pe care ii aveau de strabatut pana la mine, echivalau cu un dus copios. Altceva a fost insa interesant. Au deschis usile mari dinspre terasa, si cu riscul de a patrunde apa in restaurant, stateau si adulmecau aerul rece adus de ploaie. Lumea care intra in restaurant se oprea si admira ploaia. Clientii restaurantului s-au mutat si ei cat mai aproape de usile larg deschise. Brusc, centrul de interes nu mai era reprezentat de televizoarele de pe pereti, discutiile de la mese, deserturile din vitrine. Toata lumea asteptase aceasta ploaie. Insa nimeni nu era dispus sa se ude. Toti asteptau racoarea adusa de ploaie, poate unii si mirosul prafului ridicat. Cu toate acestea, lumea statea “la adapost”. Nu cred ca era cazul sa se plimbe prin suvoaiele dezlantuite, insa nimeni nu a intins nici macar o mana pentru a avea cativa stropi de ploaie pe degete.

Ne place sa admiram ceea ce ne dorim. Ne place sa indraznim atunci cand efectul nu ne produce ceva pe care noi sa il consideram cel putin “disconfort”. Ne implicam atunci cand consideram ca puteam avea avantaje. Atunci suntem dispusi si “sa ne udam”:). Daca se poate, cat mai putin, pe varful degetelor de la picioare, ca sa ne putem sterge de pantaloni cat mai repede.

Am postat un videoclip pe care il apreciez. Pentru ca este foarte relevant cu ceea ce fac cei mai multi dintre noi. Si in plus, se imbina foarte bine cu ploaia mea de pe terasa:).

Cand eram pustan, in zilele de sambata si duminica ieseam cu parintii “la iarba verde”. Si evident cu prieteni de familie, rude, tot ansamblul… Elementul meu preferat era foarte clar. Sub privirile contrariate ale vecinilor de patura, ma apucam sa intind 2 ghemuri de sfoara, prinse in pamant cu sarma in forma de U. Apoi ridicam 2 bete si o adunatura de sfoara si era gata terenul de tenis cu piciorul. Nu era dificil sa gasesc doritori sa joace, insa mai greu era sa gasesc oponenti de calitate:). Pentru ca nu are nici un farmec, atunci cand esti copil ambitios, sa joci cu niste ageamii in materie:) Tot tata, fratele si prietenii ramaneau baza. Intr-o duminica, exact de Sfantul Ilie, in timp ce jucam un meci aprins, a inceput o ploaie asemanatoare cu cea “de pe terasa” . Stiu ca jucam in echipa cu tata si cu fratele meu contra unor oponenti care meritau toata consideratia:). Era setul decisiv, jucam 3 din 5. Scorul era foarte strans si nimeni nu dorea sa renunte. Ploua atat de tare incat in scurt timp mingea nu mai sarea, cum atingea pamantul “fugea” cu o viteza multiplicata. Toata lumea cu exceptia noastra, stransesera calabalacul si se bagasera in masini. Tuna si fulgera atat de tare incat mama a inceput sa strige in zadar la tata sa ne bage in masina. Ba ca eram incalziti si ploaia rece, ba ca fulgera des si aproape de noi, ba ca racesc copii. Retin si acum surasul de pe fata lui tata, ingrijorarea de pe fata lui mama. Ambii ne iubeau cu aceeasi intensitate, insa o aratau in mod diferit. Am inteles acest lucru de atunci si nu l-am pus la indoiala niciodata. In final, am fost nevoiti sa renuntam la meci pentru simplul fapt ca nu mai sarea mingea, ne-am dat mainile sportiv si am considerat remiza. Am intrat in masini si retin clar ca se cam dadeau rudele de langa noi, pentru ca ii cam udam…

Alaturi de toti ceilalti refugiati in masini,  cei care se fereau sa nu ii udam, s-au uitat cu interes, curiozitate, admiratie, compasiune la cei 6 ciudati care alergau dupa o minge in niste conditii deloc propice. Oricum nu aveau altceva de facut, asa ca au asistat la spectacolul gratuit si fara sens pentru ei. Poate ca nu inseamna nimic, insa eu imi aduc aminte toate imaginile, secventa cu secventa. Am mari indoieli ca este cineva din cei prezenti atunci, in afara mamei mele, care sa retina macar ideea povestirii mele.

Revin acum la videoclip si la ploaia de deasupra terasei. Zilnic pierdem cate ceva din ce acumulam pe parcursul vietii. Si tot timpul punem ceva in locurile ramase goale. Cum ar fi sa nu pierdem ce este valoros si sa punem in locurile goale ceva pe care sa stim ca oricum nu o sa il aruncam la urmatoarea “debarasare”?

Cumuland acum cele doua intamplari de mai sus, pot sa concluzionez ca oamenilor le place “spectacolul”. Foarte putini insa, sunt dispusi sa participe in mod direct la realizarea lui.

YouTube Preview Image

Ploua

Friday, June 10th, 2011

Azi, oamenii nu mai cred ce le spui. Poate ca rareori cred ceea ce le arati. Normal, daca ne gandim ca creierul proceseaza imagini pentru a emite judecati. In cea mai mare parte:). Adesea, oamenii cred ceea ce le spun cei pe care ei ii considera prieteni. In majoritatea cazurilor, oamenii cred ceea ce isi spun ei insisi. Chiar si atunci cand este evident ca mint, ei isi repeta minciuna si ajung sa o creada si sa o livreze ca fiind un adevar.

Cum ar fi sa poti sa oferi oamenilor unele povesti pe care aceastia sa le poata spune ei insasi? Dar ce fel de povesti sa oferi? Oare poti sa oferi povesti despre viitor? Sau despre schimbare?

Einstein spunea ca “imaginatia este mai importanta decat cunoasterea”. Insa nu poti sa administrezi fara cunostinte, asa cum nu poti conduce fara imaginatie.

Cu cateva zile in urma, probabil in urma unor acumulari mai mult sau mai putin inteligente, am decis ca o sa fac un pas intr-o directie noua. A cata oare? Nu are nici cea mai mica importanta de vreme ce ma priveste numai pe mine. Cineva o sa spuna ca este o directie egoista. Posibil, insa daca o sa fie in sensul dorit de mine, rezultatele vor fi exact la polul opus.

Ma gandeam cat de dificil poate sa fie sa sapi o fantana undeva unde stii ca exista apa, desi tu nu ai nevoie de asa ceva? Cat de usor este sa sadesti un copac fara a avea intentia de a te odihni la umbra lui, fara a-i manca din fructe sau a-l taia pentru lemne de foc. Dar daca ai stii ca cineva va beneficia de toate acestea? Cred ca nu imi pasa. Atunci cand este vorba despre ceva in care crezi cu adevarat, nu ar trebui sa iti pese. Cel putin asa consider eu. Faptul ca asta poate avea si o latura negativa a fatetei, este foarte real.

Pana la urma, totul este o alegere…

Final de inceput

Monday, January 3rd, 2011

Cu fiecare zi ce trece, mai trece un an. Pentru ca totul este de unde il incepi.

Cel oficial – tocmai incheiat, a fost 2010 in cazul in care e ceva neclar. Cam asa a si fost 2, apoi 0, un 1 si iar 0. Daca mai era putin o puneam de o remiza alba si faceam 0-0. Un an in picaj. Si nu ma refer numai la criza si economie. Au avut de suferit cam toate. Principiul este printre cele mai simpliste din lumea noastra “civilizata”. Este usor sa ai, greu sa renunti. Mai ales atunci cand calea si modul in care dobandesti ceva sunt facile. Studiam niste statistici conform carora depozitele populatiei (in banci) au crescut cu un procent destul de insemnat. Cam asa s-a intamplat si cu societatea. “S-au intins cat le este plapuma”. Fiecare a facut calcule si a renuntat la ce putea renunta. Desigur, sunt au fost, si vor mai fi cazuri triste, de extrema urgenta. Insa nu de acestea vreau sa amintesc acum.

M-am uitat in jur si am vazut ca din ce in ce mai multa lume face ce a facut majoritatea. Isi depune banii in banci. Cei care inca mai au, care pot, se restrang pentru ca nu se stie ce o sa fie maine. Isi taie din vise, se reintorc cu picioarele pe Pamant. Se restrictioneaza in gandire, in viziune, in actiune. Chiar si in munca. Cuantifica totul in bani si in avantaje. Asta este lumea in care traim. O societate din ce in ce mai crizata, lipsita de  viziune, privata de vizionari si asta cu buna stiinta. 2010 nu este decat un final banal de an, iar inceputul lui 2011 nu este decat un start al unui an cel putin tot la fel de sterp. Si doar stim ca sunt un optimist:D. Lumea incepe sa se obisnuiasca. A trecut peste soc, si se va intinde “cat ii este plapuma”. Asta este cel mai bine pentru oricine vrea sa controleze un proiect, o multime. Sa faca plapumi la comanda. Se va vedea imediat cine scoate picioarele afara…

De regula fac bilant la afarsit de an. Cu bune, cu rele, cu planuri de viitor. Acum a fost altfel. Nu am facut nici un bilant. Nu ma intereseaza ce am facut. Oricum este acolo. Vreau numai viitor. Vreau sa vad dincolo de banal si de criza. De figuri posomorate si preocupate. Acum mi-am pus numai intrebari. Multe intrebari. Si nu am incercat sa le dau raspunsuri. Le-am lasat asa… agatate in ultimul 1 din 2011. Stiu ca o sa le raspund pe parcurs. Unele o sa le translatez si anul viitor. Iar altele or sa ramana asa si peste vreo 201 ani. Adica fara raspuns.

Traim intr-o societate care te poate pune cu botul pe labe oricand vrea ea, pentru ca nu exista sa nu te prinda intr-un moment mai slab. Ea nu are slabiciuni pentru ca traieste din asta. Tu esti uman si ai slabiciuni. Cu asta o hranesti pe ea. Va fi un an al intrebarilor si al diplomatiei, al tactului si al expectativei. Este asa cum am spus: un final de inceput.

Prea plin

Saturday, December 18th, 2010

Ieri am avut o zi plina. Evident ca afirmand asta asi fi tentat sa cred ca celelalte sunt goale, sau cu jumatati de masura. Well, nu e chiar asa. Atunci cand se intampla multe lucruri deodata, se aglomereaza, si nu mai stii pe unde, daca si cand o sa iesi din ele, ai un sentiment de “prea plin”. Tentatia este sa golesti putin, in speranta ca o sa iti fie mai bine. Si totusi, uneori nu doresti sa o faci. Ai vrea sa mai adaugi un strop, chiar daca nu mai este loc…

M-am intors in oras, din imprejurimi, pe o vreme de povestit nepotilor. Ascultasem cu doar cateva ore in urma o istorisire a unui om al carui tata participase direct pe front la al 2-lea razboi mondial. El povestea ca tatal sau, care fiind un bun patriot,  se oferise voluntar si fusese pregatit 6 luni de zile ca sa participe la razboi. Fusese invatat cum sa urasca trupele rusesti, care le sunt punctele slabe si cum sa omoare cat mai multi, pentru a fi un erou si a-si apara tara. Apoi, fusese trimis pe front, si la prima lupta la care a fost trimis, s-a trezit ca trebuie  sa omoare nemti, pentru ca intre timp a noastra tara (politica/guvern) intorsese armele. Omul in cauza era voluntar si un bun patriot, ajunsese acum sa ii urasca pe rusi si sa lupte alaturi de ei pentru ca sa ii omoare si sa ii alunge pe germani.

Ajuns acasa, catre seara am “prins” ultima parte din Braveheart. Daca nu este filmul meu preferat, atunci este in top 3 cu siguranta. Dintr-o multime de motive, multe dintre ele fiind “de moda veche”. Desigur, si la altii, si la noi exista legende. In istoria fiecarui popor exista batalii pierdute pe campul de lupta si castigate in cartile de istorie. Exista motive patriotice. Exista figuri care au ramas in istorie prin ceva. Insa cu cat trece timpul, cu atat este usor de realizat ca a avea coloana vertebrala (am mai expus ceva similar) este un privilegiu pe care nu il merita multa lume. Coloana vertebrala ar trebui sa fie optionala la fiinta umana. Sa ti se ia atunci cand nu o meriti si sa ti se ofere neconditionat inapoi. Doar ca sa vezi cum este…

Si daca tot vorbeam de paharul prea plin, ma intreb de ce popular se spune ca s-a umplut paharul in sensul de gata, pana aici, nu mai suport?. De ce nu asi putea sa cred ca atunci cand este paharul plin si nu mai pot controla nivelul, ma voi apleca asupra lui si il voi sorbi pana la ultma picatura?…

Pensionar

Thursday, November 25th, 2010

Folosit deseori cu sensuri nu tocmai magulitoare, cuvantul “pensionar” reprezinta o perioada distincta a vietii. Aceea pe care o petreci dupa ce “ai iesit la pensie” . Am incropit un studiu rapid si am aflat ca majoritatea oamenilor stiu ca la pensie esti batran si obosit. Cresti nepoti, iei medicamente cu pumnul, ai timp sa stai la “coada”, sa pierzi timpul prin parcuri sau facand observatie celor mici. Statul iti da pensie, adica dupa ce ti-a luat taxe de te-a rupt timp de 35 de ani, iti da din banii tai cu pipeta, in fiecare luna, inca vreo cativa ani pe care probabil ii mai ai de trait. Daca ai ghinion sa fie criza, iti mai taie si din mizerabila aia de pensie (ma refer la majoritatea). Ce vina ai tu ca e criza, tu cel care ai muncit atata vreme si ai cotizat constant atatia amar de ani, indiferent ca a fost sau nu criza? Poate esti vinovat ca inca traiesti. Eu unul nu vad alt motiv. Din punctul meu de vedere, nu exista absolut nici o scuza sa “tai” din pensii uniform, asa cum s-a facut in frumoasa noastra tara. Se mizeaza doar pe faptul ca oricum nu ii baga nimeni in seama (pe pensionari), sunt o categorie de care oricum societatea se poate dispensa, nu au puterea de a reactiona in nici un fel. Stiu, e trist ce spun insa este real si dovedit. Nu vreau sa ma erijez in aparatorul pensionarilor. Sunt mai egoist si imi pun problema mea; cum va fi cand voi fi pensionar?. ..

Pai sa lamuresc un lucru: nu voi fi niciodata pensionar. Cel putin asta imi propun eu. Voi fi sanatos si voi munci cat voi putea. Nu ma intereseaza pensia, nu ma intereseaza biletele gratuite la Olanesti sau Caciulata. Nu ma intereseaza parerile multora despre mine in momentul de fata si cu siguranta nu ma vor interesa nici macar atat dupa ce voi iesi la pensie. Voi continua sa invat, sa experimentez si sa ma formez si cand foi fi un mos caruia i se spune sa iasa la pensie. Sunt constient ca nu voi avea vitalitatea de la 20 de ani. Si nici multe altele:). Dar incapatanat tot o sa fiu. O sa am ambitiile mele si o sa le duc la bun sfarsit, poate cu mai mult tact si delicatete, cu mai multa intelepciune, alocand mai mult timp si resurse. O sa imi scartie oasele cand ma ridic din pat dar nu le las sa rugineasca nici daca ma roaga ele. O sa produc schimbari (sper pozitive) in jurul meu si daca o sa mai si gresesc, sper sa o fac mai putin decat o fac acum.

De ce scriu toate astea acum. Pai.. nu stiu, pentru ca asa mi-a venit. Pentru ca sa nu uit atunci cand voi fi pensionar. Uite de aia scriu marunt ca sa ma ambitionez sa citesc atunci fara ochelari. Pentru ca este un act de neiertat sa “tai” dintr-o pensie si asa mizerabila. Poti sa reduci cheltuieli de unde vrei, sa taxezi orice altceva din prezent, sau sa impozitezi viitorul, insa nu te lua de ei. Lasa-i in pace. Lasa-i sa imbatraneasca frumos, sa se bucure de viata. Pe oricine il incluzi intr-o categorie defavorizata, neproductiva, se va simti ca atare si isi va pierde cheful de viata si de munca. Va zambi mai rar si se va inchista in el strangand vechituri si amintiri. Trateaza-l egal si fa planuri impreuna cu el, responsabilizeaza-l, nu il pune in inferioritate si foloseste-te de experienta lui de viata.

Tineretea sau batranetea nu reprezinta o perioada de timp din cadrul vietii. Sunt doar o stare a mintii noastre indobitocite si invatate sa judece din ce in ce mai putin.

Traiasca tineretea! Si pensionarii impreuna cu ea…