Dorian Lungu

Cu mai bine de un an in urma, si chiar si mai recent, declaram eu aici, in perspectivele mele online, faptul ca aceasta minunata criza si masinile ei nezburatoare vor produce si la noi efectele dorite de cei putini, mari si evident buni. Intreb si eu: cand s-au “tras” cele mai “delicate” tunuri in Romania post revolutionara? Si tot eu raspund: “la privatizare dom’le”. La mare privatizare. Daca nu ma credeti, treaba voastra, daca ma credeti, e normal sa o faceti pentru ca principiul e simplu. Cu cat este mai mare si mai valoroasa halca de vanat, cu atat mai mult carne are pe dansa. Deci, este loc sa manance mai multi, si evident mai mult. Credeti ca FMIul este interesat de privatizarea IAS Clinceni? Eu zic ca a fost mult mai interesat de Petrom, BCR, urmeaza Posta Romana, etc. Acum, haide sa nu fiu carcotas si sa emit idei cum ca privatizarea nu este de dorit. Dar daca ma uit la vecinii greci, la cei unguri, bulgari si chiar mai departe la islandezi, vad ca la fiecare din ei, “imprumutatorul” a avut recomandari ca vanzarea unor insule, privatizarea unor servicii nationale samd. Adicatelea sa credem noi ca vine cineva si te ajuta ca sa fii in rand cu cei bogati si satui? Haide sa ii lasam pe Hansel si Gretel cu gasirea drumului de intoarcere si sa revenim la noi.

Momentul recomandarii de AICI nu este deloc intamplator. Tara merge rau, dar guvernul face ce face si face bine. Cel putin asa spune FMI. Si atunci se intrevede o situatie de tip win-win. Noi (FMI) va laudam si va spunem ca sunteti pe calea cea buna. Va credibilizam, va sustinem. Va indatoram dar asta nu conteaza asa de mult pentru ca oricum nu aveti ce face. Apoi, va recomandam voua (Guvern) faptul ca trebuie sa mai scoateti bani de undeva, ca sa o duca poporul mai bine, evident. Si cum nu se pune problema ca mai taxati sau sa mai impozitati (pentru ca stim ca Romania este pe primul loc in UE – cu 500 de taxe:), sa nu mai sufere sarmana populatie, noi va dam si solutia salvatoare: privatizati. Voi, o sa spuneti ca asa este sa traiti, toate companiile astea mari de stat care aduc pierderi (ceea ce in mare parte este adevarat) trebuie lichidate, trebuie privatizate ca sa le facem rentabile. Pentru ca noi (statul roman) suntem atat de inteligenti si bine intentionati insa se pare lipsiti de noroc; nu reusim deloc sa le aducem pe profit. Poate doar aia de le vor lua sa aiba mai mult noroc decat noi si sa le faca ei profitabile. Ne vor da si noua niste taxe acolo si sa fie ei sanatosi si bogati pentru ca noi nu dorim sa fim avari, lasa sa aiba si altii ca noi oricum nu avem, si mai bine asa saraci si necinstiti.

Piesa de teatru nu se termina aici; o sa urmeze ceva tergiversari, opuneri de fatada, dorinte de a aduce bani la buget in alt mod. In final, obositi si extenuati, guvernantii vor ceda si ghici ce? Vor privatiza! Tocmai acum, catre finalul crizei, cand poti cumpara mult si ieftin, noi vindem. Aceasta strategie desavarsita mai are avantaje. Cine credeti ca va cumpara? Sa fie oare niste companii din Franta, Germania, Austria? Cele care “cotizeaza” la FMI? Sau sa fie niste SRLuri puternice din Bulgaria, Romania si eventual Macedonia, care se imprumuta de la Banca Religiilor ca sa isi plateasca darile la stat? Mergand mai departe si reiterand ideea ca privatizarea nu este o eroare, ci modul si mai ales momentul in care se face, imi vine sa cred ca la privatizarea companiilor de stat se vor lua comisioane grase. Oare de cine? De companiile private sau de cei ce aproba licitatiile si caietele de sarcini?

Imi pare rau ca perspectivele mele incep sa se materializeze. Ca romanii vor privatiza din nou pe coji de seminte. Ca apoi, profitul companiilor care acum au latul falimentului de gat, se va duce intr-o tara vest-europeana sau intr-o banca insulara. Ca vom deveni ceea ce incepem sa fim de ceva vreme. O tara de consum. O tara incapabila sa dezvolte coloana vertebrala proprie. O tara care se taraste in mocirla coruptiei si a intereselor personale, o tara fara viziune si fara lideri autentici. O tara care tace si inghite ce ramane de la masa altora.

Si ca sa inchei romaneste, sa vedeti ce teapa o sa isi ia aia de or sa cumpere ceva cu telecomunicatiile la privatizare. Pai nu vin ele furtunile  geomagnetice? Sa pierdeti toti banii si sa vi se duca afacerea de rapa fira-ar al drac’ sa fiti!…:)

Ieri am surprins o discutie intre Grigoras si Gigel. Isi dadeau si ei cu parerea fata de situatia actuala, de cea potentiala viitoare, deh, ca oamenii din ziua de azi. O sa incerc sa redau din ideile exprimate, si chiar de unele va par cam fanteziste, e problema vostra, a celor ce cititi:)…

Au trecut aproape 3 ani de “criza”. Unii zic ca s-a stabilizat (criza). In sensul ca ne-am ghemuit si stam cuminti pe fundul carutei. Drumul este insa plin de hartoape, si nu se stie la care putem putem sa ne trezim si afara din caruta, cu fundul in tarana. Asta ca sa nu fiu pesimist sa spun cu fundul in groapa. Si nu vorbesc aici de situatia Romaniei. Este mult mai importanta cea pe plan global, desi patriotii romani vor sa creada ca o sa facem sa ne fie bine aici iar celorlalti o sa le mearga rau si o sa ne invidieze. Doar suntem campionii sperantei.

Prin urmare, am “taiat” cheltuieli in toata lumea. In special cele bugetare. Dar am ridicat si cote de impozitare, cea de TVA, am suprataxat si supraimpozitat. Am redus drastic creditele si am dat valoare crescuta cashului. Efectele? … sau sa spun mai bine ce s-a obtinut. Pai in primul rand o isterie destul de generala. Pe deplin justificata, deoarece ti se pare normal sa ti se ofere si anormal sa ti se reduca. Foarte timide incercari de reorientare catre alte industrii sau moduri de viata. Singurele care merita mentionate sunt balonul “ECO” tot ce vrei si “second life” – viata pe net. De ceva ani tot revizuim si planificam. Fara insa a ne revizui mentalitatile sau a planifica schimbarile la nivel cognitiv personal. In acest timp, companiile si cei ce detineau mult, au acumulat si mai mult, pe fondul scaderii drastice a puterii de cumparare si a lipsei lichiditatilor. S-au facut tranzactii majore, absorbtii prin incapacitati de plata, faliment peste faliment. Am mentionat ceva in sensul acesta si eu, in “Pareto pe cale de disparitie”. S-a obtinut o concentrare a marii mase catre putine locuri de munca. Si acelea controlate destul de strict de cativa colosi mondiali, fonduri de investitii si bancile lor aferente, prin “plastic money”. Treptat incepe sa se stie ce faci, cat cheltui si unde, ce mananci, ce vorbesti, cat si cu cine. Se tot vorbeste de inovativitate. Uitati-va cine inoveaza si in folosul cui. Populatia este concentrata catre munca, catre stres, catre a-si plati ratele si a se ingriji de propria sanatate. Si este atat usor sa pui “ochelari de cal” unei populatii speriate, stresate si flamande. Asteapta ochelarii ca pe o izbavire, ca pe un lucru mult visat. Vad numai orizontul care ii linisteste si atunci toata lumea e multumita. Ce fac intelectualii in acest timp? In nici un caz nu conduc pe nimeni. In cel mai bun caz se conduc pe ei. Exista forumuri si premii internationale, recunoasteri si simpozioane, lucruri care le gadila orgoliile si care se fac cu eforturi mici si bani putini fata de capacitatea de productie a intelectualitatii. Este ca la un copil, ii dai jucaria care ii place si ai scapat de el o vreme.

Societatea este din ce in ce mai controlata financiar, informational, religios, dogmatic. Milioane de robotei cu cardurile lor de plastic, se duc zilnic si fac acelasi lucru intr-u prosperitatea lor si a familiilor lor din ce in ce mai putin numeroase. V-ati pus vreodata intrebarea de ce nu ne mai conduc liderii? Adevaratii lideri, nu momaiele de paie puse acolo de sforari? Raspunsul e simplu: un lider este un vizionar, un bun manager, un ambasador iscusit, un educator si un formator prin definitie. De ce ar avea nevoie cei ce detin puterea cu adevarat de alte viziuni? De persoane care sa inspire prin exemplu si prin caracter? De oameni care sa creeze alte legaturi decat se doreste? De personalitati care sa fie exemple in educatie si formare?

Cei ce mai au farame de discernamant incearca “sa se descurce”. Si-au dat seama ca nu e chip sa te pui contra tavalugului. Si nici nu vad de ce ar face-o. Asa ca isi croiesc un drum sinuos pe unde si cum pot. Si cat mai pot.

Pana la urma eu nu v-am spus decat niste concluzii ale unei discutii intre Grigoras si Gigel. Daca le puneti cap la coada, acestea dau un scenariu interesant de viitor. Poate va pufneste si rasul. Pe mine nu. Nu de alta dar inca am glezna scrantita…

Discutam despre criza economica cu un prieten care provine din alta tara si alta cultura. “Ce sa fie, e criza si asta este. Eu trebuie sa alerg ceva mai mult, sa fiu mai eficient, am redus costurile, stiu ca trebuie sa muncesc mai mult pentru rezultate mai putine. Nu este nici o problema majora, trebuie sa ma concentrez la ce am eu de facut ca sa fac lucrurile sa mearga.” Asta imi spunea el…

In discutiile cu cei din imediata apropiere, ma refer la amici si prieteni romani, atitudinea fata de criza este alta: “… Astia (guvernul) sunt niste idioti. O sa moara lumea de foame, nu mai am cu ce sa imi platesc creditele. Sa vezi ce o sa fie la iarna cand o sa se scumpeasca energia. Pe aia mari (agentii economici) ii scutesc de taxe si de datorii iar pe astia mici ii termina, au marit si TVA-ul. Eu plec cum imi gasesc altceva (cei din sectorul de stat), pai mai am putin si aduc bani de acasa ca sa merg la jegul ala de servici. Dupa ce ca ma platesc putin mai fac si ore suplimentare neplatite. Tara asta se duce de rapa, imi caut ceva pe “dincolo”, acolo oricat de prost esti platit tot poti sa supravietuiesti mai decent decat o faci aici daca muncesti de iti sar capacele. Sa vina orice guvern vrea, sa vina si americanii, si nemtii, si ungurii si cine o mai vrea, numai sa faca ceva bun cu tara asta. Am taiat tot ce sa putea taia, ce dracu’ de costuri sa mai tai, ma tai pe mine eventual. Trebuie sa caut alt business, asta nu mai prea merge, nu mai sunt bani, nu mai vin firmele, nu mai cumpara lumea, etc. Oriunde intorci privirea mass-media romaneasca prezice zilnic apocalipsa. Nu mai sunt bani, “paritatea euro-leu va ajunge in balarii”, preturile o iau razna, apele inghit totul, si uite asa mai departe intr-un lung sir descriptiv la care haraie aceeasi placa.

Nu cred ca sunt o persoana optimista. Probabil ca nici una pesimista. Facand o paralela intre cele doua atitudini redate mai sus, nu stiu pe care sa o apreciez mai mult. Prima atitudine, una de lupta si de mobilizare, de constientizare si de responsabilitate? Sau a doua, una de tanguiala si de jale, de prevestire permanenta a potopului si a drobului de sare care sta sa cada de vreo 20 de ani incoace? Dar daca stau si privesc putin altfel…? Daca vad prima atitudine ca una docila, a unui sistem care si-a impus obligatia la munca si la plata creditelor, care manipuleaza prin mass-media, care a inregimentat gandurile si simturile oamenilor, care a impus disciplina si progres?  Si parca daca privesc a doua atitudine vad nonconformism, rebeliune, dorinta de avea mai mult deodata cu munca putina? Vad neincredere in politica si in sistem, in vecinul de langa tine si in ploaia ce ne racoreste, in soarele care aduce canicula si in noaptea care adaposteste raufacatorii.

Finally, fiecare poate sa creada ce vrea. Concluzia mea este una singura. Indiferent de sistem, de moment si de timp, de cultura si de cauza, nu te astepta la nimic bun de la cei ce te conduc. Nu stiu exact cat de “inteligent” iti pare, dar pot sa te asigur ca astfel vei avea parte numai de surprize placute…