Privesc de ceva vreme imprejur si imi dau seama ca desi apa proaspata roieste imprejurul nostru ca intotdeauna de cand stiu eu, sunt din ce in ce mai multi bureti imbibati cu apa statuta. Sau din ce in ce mai multi care isi gasesc mici insule ferite de umiditate. Din ce in ce mai multa lumea acumuleaza fara dorinta de a mai oferi ceva inapoi. Cu exceptia gunoiului. Si mai sunt aceia care prefera sa acumuleze cat mai economicos. Sa treaca prin viata udandu-si degetele de la picioare. “Vedete” autohtone sau de peste ocean recita in cor ca tot ce conteaza in viata este sa fii fericit si sa zambesti. Bine. Sa le spuneti asta si tuturor celor care trudesc pentru ca voi sa va simtiti asa. De ce sa nasti sau sa cresti copii? Pentru ca sa nu mai ai tu “libertate”, concedii, zile libere, somn linistit sau un corp armonios? De ce sa te “chinui” incercand sa faci ceva benevol? Sa dai o mana de ajutor, sa asculti, sa nu te intrebi “ce imi iese mie”?

Vine o vreme cand trebuie sa iti dai seama ca ai si trebuie sa oferi ceva inapoi societatii in care te-ai format. Nu este necesar sa fie ceva maret, ceva unic si senzational. Pentru asta exista unii oameni care sunt capabili de asa ceva pentru ca asa este legea firii. Este suficient sa dai cat poti si ceea ce poti. Dar ceea ce faci sa fie cu buna credinta si cu bune intentii. Oriunde te vei uita in natura, lucrurile functioneaza in acest mod. Lacurile se reimprospateaza de la ploaie dupa ce apa lor se evapora de la caldura solara. Fluviile se compun din rauri si paraiase care pornesc de la izvoare limpezi. Apoi se varsa in oceane si mari. Din acestea apa se evapora si ajunge iar in pamant, pentru a da nastere unor noi izvoare. Probabil ca daca nu ar exista acest echilbru, s-ar topi calota glaciara si am fi cu totii inundati, traind sub si pe ape, chinuindu-ne sa ne ducem existenta in cu totul alt mod decat cel al unei fiinte umane.

Omul burete trebuie sa fie primul care sa absoarba apa proaspata si sa o filtreze cedand mediului inconjurator si altceva decat reziduuri. Si daca nu va fi asa? Tot din natura poti vedea raspunsul. O sa vezi lacuri sau rauri secate asa cum o sa vezi tsunami si inundatii devastatoare. Dar si acestea fac parte din echilibrul natural. Astazi sunt mult prea putini bureti care sa absoarba umiditatea excesiva de acolo de unde este si sa o reverse in mod binefacator in  locurile unde ar fi nevoie de apa. Astazi exista preponderent bureti care sunt preocupati excesiv sa isi mareasca volumul de absorbtie. Ceea ce nu este un lucru rau sub nici o forma. Atata vreme cat stii sa te opresti. Pentru oricine trebuie sa existe pauze, asa cum exista un moment in care te opresti din crescut pe verticala. Asta nu inseamna ca in interior nu mai creste nimic. Pentru ca daca este asa, atunci cresterea pe verticala a fost degeaba.

Click here to view the embedded video.

O tara cu oameni nesanatosi si analfabeti, nepregatiti decat sa munceasca in spiritul unei gandiri de tip “executa” si “consuma”, “priveste si iti doreste”, o tara in care sistemele de valori se creeaza din ce in ce mai mult pe seama televizorului si a ziarelor de scandal. Catre asta ne indreptam, din ce in ce mai mult din punct de vedere procentual.

Eu cred ca una dintre putinele sanse pe care le avem ca popor, individ si cultura, este sa avem atitudine si sa gandim. Daca atitudinea nu am prea avut-o noi niciodata in decursul istoriei, cred ca gandirea poate fi parghia care sa rastoarne ordinea fireasca a lucrurilor. Suntem un popor pe cale de a fi indobitocit de societatea de consum. Dar inca nu suntem acolo. Inca avem sanatate mentala si inca putem sa urmam viziuni sanatoase. Interesant este si faptul ca o gandire sanatoasa va da nastere unei atitudini schimbate. Totul ar trebui sa inceapa cu “De ce?”. Ar trebui sa ne facem timp sa ne intrebam in permanenta, si sa cautam raspunsuri. Sa fim cei care stiu sa “se descurce” cum o facem de sute de ani, doar sa schimbam putin registrul. Sa ne descurcam putin mai incolo de varful bombeului.

Gandirea sanatoasa va aduce cu sine o atitudine sanatoasa. Nu reprezinta totul, dar este cu siguranta cel mai important pas de facut astazi.

Click here to view the embedded video.

]]> http://www.dorianlungu.ro/2012/01/de-ce-sa-lupti/feed/ 0 http://www.dorianlungu.ro/2012/01/pe-jos/ http://www.dorianlungu.ro/2012/01/pe-jos/#comments Wed, 11 Jan 2012 16:47:27 +0000 dorian http://www.dorianlungu.ro/?p=1077 Atunci cand esti incorsetat intr-o rutina de zi cu zi, lucrurile cele mai simple existente in univers pot ajunge sa ti se para speciale.

Atunci cand spre exemplu mergi cu masina zi de zi, cand o conduci si ar trebui sa fii atent la ceea ce faci, este destul de improbabil ca vei simti frigul de afara. Cu putina compasiune si imaginatie ai putea sa iti dai seama de acest lucru uitandu-te la oamenii care asteapta rebegiti un mijloc de transport. Sau dupa modul cum isi infunda gatul cat mai adanc in haine si pun privirea in pamant pentru a nu infrunta gerul. Desigur ca nu toata lumea aflata afara face parte din acelasi peisaj oarecum dezolant. Astazi am cunoscut pe cineva care a plecat pe jos, obisnuit fiind sa circule cu masina. Desi era frig, putin vant si ceva ceata acompaniata de fulgi de zabada razleti, mersul pe jos a scurtcircuitat cateva sinapse prafuite de vremuri. Sa stii ca nu este putin lucru sa vezi jeleuri intr-o vitrina. Sa iti aduci aminte de gustul lor senzational de acum 25 de ani. Sa te gandesti cata bucurie te cuprindea atunci cand gaseai pe jos cate un bilet de autobuz neperforat. Era asa… un sentiment al triumfului si vigilentei, acompaniat de o crestere fara sens a increderii in propria persoana, de parca tocmai castigasei o lupta cu vizigotii. Chiar si iarna poti sa rememorezi mirosul gardului viu pe langa care treci, chiar daca acesta este acoperit de zapada si inghetat pentru urmatoarele 2 luni de zile. Poti sa auzi rasetele colegilor la cea mai stupida gluma spusa de tine. Si sa vezi cum cautai din priviri forme frumoase sau lucruri simple care sa te faca fericit. Un afis in care sa vezi ca ruleaza un film bun, o moneda de 3 lei aruncata in coltul buzunarului, si colega din clasa vecina care sa iti zambeasca. Bine, mai ramanea sa vezi cum faci rost de restul pana la 12 lei pentru 2 bilete (fara suc), dar odata dat startul si stabilita motivatia, totul devenea mult mai usor.

Inchid bucla si ma intorc la mersul pe jos. Sa zicem ca ai dat startul, adica ai iesit afara si vrei poate ca te-ai duce pe jos. Care este insa motivatia ta? Sa faci miscare minim 30 de minute pe zi ca asa se spune ca e sanatos? Sau iti place atat de mult sa mergi pe jos? Sau esti claustrofob? Sau… sunt si lucruri pentru care nu iti trebuie o motivatie? Daca unii doar simt ce trebuie sa faca ceva si nu au nevoie de o motivatie? O sa ii denumim animale? Sau motivatia lor este increderea in propriile simturi? Shakespeare spunea ca indoielile sunt niste tradatori care ne fac sa pierdem lucrurile bune pe care le-am putea castiga din cauza fricii de al le incerca. Am retinut remarca aceasta nu pentru ca mi-a placut in mod deosebit, ci pentru simplu motiv ca fiecare dintre noi are indoieli si prin urmare fiecare are proprii tradatori inside. Sa fie simturile sau elementele care ordona creierului partea motivationala? Sau ambele?

Chiar daca mersul este cel mai simplu si incet procedeu de locomotie, am invatat ca oricat o sa ma grabesc, voi merge din cand in cand pe jos. Mai des atunci cand o sa simt si mai rar atunci cand o sa am o motivatie.

Click here to view the embedded video.

Privind imprejur vezi oameni care spun ca nu au timp. Altii spun ca timpul trece foarte greu. Pe unii nu ii intereseaza timpul, ei au un program bine stabilit si timpul trece aproape la fel de fiecare data. Evident ca fiecare traieste o senzatie, aceea a trecerii unui parametru care deocamdata nu poate fi controlat de catre noi. Sau asta este ceea ce stiu eu in momentul de fata. Oare este posibil sa platim cu timp? In sensul in care moneda noastra de schimb pentru tot ceea ce dorim sa fie de fapt un parametru incontrolabil? Cu banii este usor, mai pornim tiparnita si gata, dorintele noastra se implinesc. Filmul ne arata ca asa ceva ar fi posibil si cu timpul. Cum ar fi sa exista o banca de timp? Cu dobanzi, penalitati si credite? Oare s-ar mai da “fonduri nerambursabile”? In film se poate.

Eu cred ca de fapt, nu este nimic ireal. Noi platim cu timp cam totul. Faptul ca ne folosim timpul ca sa castigam niste bani este numai un proces intermediar lipsit de insemnatate. Ne transformam consumarea timpului in bancnote plasticate si pitule metalice. Practic, cam asta valoreaza timpul nostru. Nu, haide sa nu fim atat de sarcastici. Nu pentru toata lumea este asa. Timpul poate fi cheltuit in mod relevant pentru tine si pentru cei din jur atunci cand ceea ce faci da un sens vietii. Desigur ca si cel care scanneaza produsele la caseria magazinului,  da un sens vietii tale de consumator. Dar sunt gata sa pun ramasag ca s-ar ridica de pe scaunul ala in urmatoarea secunda daca ar castiga cu 50% mai mult la magazinul de udat flori de vis-a-vis. De fapt, nu pun pentru ca nu ar fi corect. Am intrebat si asa este cum spun, ar pleca instant daca ar avea alta varianta. Ce face atunci diferenta? Daca toti avem aproape cam acelasi timp de cheltuit, inseamna ca unii il cheltuim mai bine si altii mai putin bine? Sau ca unii doar reusesc sa il gestioneze mai eficient, a se citi il schimba pe mai multe plastice si pitule?

A inceput un an care se numeste 2012. Deocamdata nu vad nici o diferenta fata de cel care tocmai s-a incheiat. Si probabil ca o sa vad numai atunci cand ies din rutina. Pentru ca nu ai cum sa vezi in cratita daca nu iti bagi nasul in ea. Nu, cratita nu e transparenta, e din aia veche, emailata, ciobita pe alocuri, iar capacul i s-a pierdut de mult, cam atunci cand aveai 14 ani si ai inceput “sa dai pe afara”.

Unii spun ca este bine sa iti cheltui timpul “in a wise way”. Si eu ma numar printre ei. Pana la un punct…

Click here to view the embedded video.                                                                        Click here to view the embedded video.

Aproape zilnic deschid acea cutie postala si gasesc in ea plicuri pe care le indragesc nespus de mult. Factura de gaz, de curent, de apa, si orice altceva ce trebuie sa platesti. Acestea vin cu regularitate, nimic si nimeni nu le impiedica sa ajunga in cutia postala. Nici chiar faptul ca nu au timbru pe ele:). Zilnic facem aproape aceleasi lucruri. De aceea imi vin in posta aceleasi tipuri de facturi. Doar sumele difera.

Am ajuns sa indragesc atata de mult aceasta felicitare incat primul lucru pe care il fac atunci cand intru in birou, este sa ma uit daca locul ei a ramas acolo unde am pus-o eu. Pentru ca ea imi aduce aminte zilnic de faptul ca trebuie sa pretuiesti ceea ce este valoros in viata ta. Sa il vad eu pe ala care isi printeaza felicitarile pe care le primeste pe e-mail. Stiu, salveaza padurea, hai lasa scuzele ieftine…

Am observat tendinta de a ne inconjura de lucruri complet sau majoritar inutile. Nu le folosim, sau daca ne folosim, cica “ne fac viata mai usoara”. Aha, atat de usoara incat ajungem sa plutim. Exact, nimic nu mai are greutate. Sau poate ca da, greutatea o are exact acel lucru care ne face viata mai usoara. Sa fie banii? Ramane retorica. Am privit si anul acesta imprejur si am ajuns la o concluzie pe care o anticipasem inca de anul trecut. E mai rau ca anul trecut. Si nu vorbesc aici de economie si de nivel de trai. Ci de atitudine. Atitudinea oamenilor fata de ei insisi si fata de cei din jurul lor. Alearga bezmetici sa puna mana sa fie “al meu al meu”. De inteles poate pentru cei care se lupta sa supravietuiasca si sa isi acopere nevoile esentiale ale vietii. Fara cuvinte pentru ceilalti. Te mai uiti in jur si vezi oameni relaxati, cu zambetul pe buze. Exista o categorie, cei care se uita daca ii vezi. Iesiti la parada, cu hainele “cool”, cu un strat de cativa mm de creme si mascarii pe fata. Cu ochelari de soare cand afara este intuneric. Astia sunt fara speranta dar imi place sa ii vad. Au rolul lor bine definit in societate. Sunt unii care zambesc a pustiu, rememoreaza sau se gandesc la cum ar fi daca. Astia sunt exact la polul opus al celor cool. Sunt plini de speranta, fac planuri, sunt increzatori. Si mai sunt unii care isi zambesc impreuna. Nu ii intereseaza prea mult de cei din jur. Pe ei este o placere sa ii vezi. Aduc bucurie si fericire oriunde ii vezi. Aduc liniste si alte zambete multiplicate. Si in mod nemeritat si stupid, pot aduce invidie si coate ascutite.

Eu cred ca degeaba primesti 101 felicitari pe e-mail daca nu iti printezi nici macar una. Eu sunt cel mai fericit pentru ca am primit una gata printata, clasica. Este cu siguranta cea mai frumoasa felicitare existenta si nimeni nu ma poate contrazice vreodata in acest aspect.

Timpul se strecoara invariabil si oamenii raman cu foarte putine lucruri grele in viata pentru ca ei isi fac viata mai usoara muncind ca sa castige banii grei care le vor face viata mai usoara. Alambicat? Deloc. Rezumat: opreste-te si fa-ti timp pentru greutatile din viata ta. Ele sunt cele care creaza valoare. De ele fugi pentru ca esti las, pentru ca esti comod, pentru ca esti smecher, pentru ca esti destept, pentru ca ai noroc sau bani. Poate fi una sau mai multe in acelasi timp. Nu ma gandesc sa ne incarcam de lucruri grele. Macar sa nu ne facem viata mai usoara in modul in care o doreste societatea aceasta stupida de consum.

Simte, zambeste si daruieste. E clasic. Astazi se poarta.

Click here to view the embedded video.

Vizionarii nu sunt neaparat inventatori, insa se bazeaza in mod esential pe ceea ce vor construi acei oameni pana sa implineasca 15 ani.

Cred ca in relatiile interumane, intelepciunea se castiga treptat pentru ca un om intelept vede lumea prin ochii celuilalt cu care interactioneaza. Cu siguranta unul dintre cele mai dificile lucruri. Trebuie sa intelegi gandurile, motivatiile sau temerile celuilalt atat de bine, incat sa poti avea o imagine asemanatoare cu cea pe care o are persoana respectiva. Sa presupunem ca ajungi sa faci asa ceva. Iti dai seama ca sunt totusi multe persoane cu care interactionezi, si ca obisnuindu-te sa “devii intelept” o sa procesezi si o sa actionezi in urma unor imagini ale unor oameni pe care ii “intelegi’? Procesul in sine este destul de obositor si necesita foarte multa energie, insa cu siguranta ofera satisfactii fenomenale. Imi aduc aminte ca am scris mai de demult o perspectiva a unui locuitor din Alaska, care a reusit sa “gandeasca asemeni unei saune”. De ce nu ar fi valabil procesul si pentru o planta?

Personal stiu foarte putin despre energie, energii, si tot ce este legat de acestea. Insa cred ca am capacitatea de a observa si probabil si o atentie distributiva corelata destul de bine cu procesarea ulterioara a evenimentelor. Probabil ca plantei nu ii placea cu mine in camera. Viceversa nu este neaparat valabila, pentru ca energia nu este ca si actiunea si reactiunea. O energie mai puternica o poate pune in umbra pe cea mai slaba, fara a fi afectata intr-un mod deranjant. O energie poate sa domine alte zeci de campuri energetice si chiar sa se hraneasca din slabiciunea acestora. Cazul perfect ar fi atunci cand schimbul de energii se face atat de bine incat exista un transfer de energie, si aceasta devine regenerabila. Ca de obicei, exemplele cele mai coerente mi le ofera tot natura. Valurile, aerul, focul, sunt numai cateva din acestea. Mai sunt si alte cazuri derivate tot din natura. Focul se hraneste cu oxigen, arde mai puternic si astfel menirea celor doua elemente este desavarsita. Apa poate sa domoleasca focul, fara insa a-l stinge si atunci cand avem de-a face cu un foc prea puternic si cu o cantitate de apa prea mare, menirea lor se implineste din nou. In aceeasi linie, focul poate incalzi pamantul si sa il ajute sa rodeasca. Mai dificil este ca energia rodului sa mentina focul, insa nu este deloc imposibil. Am pus in balanta numai cateva elemente esentiale ale vietii, cele care produc zilnic energii, si fara de care nu putem sa traim.

Cred ca am fost intelept dand planta afara din birou, cu toate ca imi placea si ca o consideram a mea. Ea a (re)invatat sa respire si sa traiasca iar eu m-am bucurat sa vad ca ii merge bine, chiar daca lucrul acesta nu se petrece sub ochii mei. Energiile naturii nu sunt niciodata egoiste. Si toate au un sens.

In cele cateva zile, am realizat din nou ca daca vrem sa fim buni in ce facem, in cariera, in aceasta epoca digitala care se bazeaza pe schimburi din ce in ce mai rapide de informatie, in care ne reinventam si ne schimbam zilnic, trebuie sa fim ca o orchestra care canta o simfonie pe care o improvizeaza non stop. Si daca suntem capacitivi sa o facem din ce in ce mai sigur si mai normal, asa cum respiram, ajungem sa ne temem din ce in ce mai putin de noi, de puterea noastra de imaginatie. Suntem capabili de multe lucruri bune, insa daca ne gandim ca ne lipseste puterea, atunci chiar asa este. Mi-am certificat ideea ca nu exista scuza pentru mediocritate si ca daca nu lucrezi ca sa iti faci tie o zi mai buna, atunci lucrezi ca sa o faci pe a altuia. Am mai vazut ca atunci cand iti doresti sa oferi calitate, de fapt trebuie doar sa te referi la cerinte, si nu este necesar sau suficient sa fii bun.

Am ramas in minte cu o fraza in care cineva imi spunea ca vazand ce s-a intamplat acolo, a simtit prima data dupa mai bine de 21 de ani ca “este mandra ca este romanca”. Am mai observat ceva evident, faptul ca suntem un popor care nu stie sa isi pretuiasca valorile. Nu vreau sa analizez acum de ce. Am vazut ca cei putin scrantiti aduc lumina in locuri intunecate. Am revazut cu ochii mintii un vechi proverb chinez care spune ca nu poti sa treci o prapastie din doua sarituri. Si ca daca nu esti capabil sa faci o saritura nu inseamna ca esti las sau ca iti este teama. Se poate doar sa fii realist si sa iti dai seama ca malul celalalt este prea departe pentru posibilitatile tale.

Cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca uneori este bine sa nu ai nici un dram de mandrie. As face orice este necesar pentru ca sa ii conving pe oameni sa se implice. Sunt un izvor de energie si o oaza de entuziasm. Chiar daca sunt lipsit de modestie.

Nu stiu daca cunosti episodul cu “suporterul” care a intrat pe teren la meciul de fotbal Petrolul versus Steaua. In esenta, a intrat un baiat care l-a pocnit miseleste, pe la spate, direct in cap, destul de rau, pe unul dintre jucatorii stelisti (se spune ca avea un box metalic – fapt nedovedit deocamdata). Doi dintre jucatorii stelisti, dar in special unul din ei si anume un sarb – Matrinovici, a sarit la propriu pe agresorul coechipierului sau, l-a trantit l-a pamant intr-o figura demna de filmele karateka, si i-a carat cateva picioare pe unde s-a nimerit, pana a fost oprit de interventia fortelor de ordine si a jucatorilor de la Petrolul. Episodul, unul care nu are de-a face cu sportul si cu civilizatia, a starnit insa un val de simpatie pentru Martinovici. Steaua, o echipa care fusese fluierata acum cateva zile, batjocorita si injurata de proprii suporteri, se pare ca reuseste sa stranga la primul meci, cel de astazi, mai bine de 35.000 de suporteri, cifra neegalata de foarte mult timp pe un stadion de fotbal de la noi, in cazul unei echipe de club.

Am istorisit pe scurt intamplarea pentru ca de la ea pleaca ceea ce am spus acum mai bine de un an si jumatate. Faptul ca societatea nu este intr-o criza a valorilor. Desigur, nu este esential sa denumim o valoare pe cineva care, desi motivat de apararea coechipierului, sare sa ii rupa capul adversarului. Dar este imperios necesar sa o facem. Lumea cauta cu ardoare exemple, cauta lideri reali. Este atat de satula de demagogie si de vorbe, incat se inclina imediat in fata oricarui act de dreptate si de onoare, pornit din suflet si din respect pentru valori puse la naftalina de ani buni de zile. Eu nu cred ca ne lipsesc valorile ca si oameni. Eu consider ca ne lipseste o cunoastere a valorilor care trebuiesc apreciate. Nu poti sa apreciezi pe cineva sau ceva, daca nu stii ce anume sa apreciezi. Daca nu cunosti care anume sunt valorile dupa care poti cantari, evalua, juriza in constiinta proprie. Traim intr-o societate avida de incredere si de onestitate. Majoritatea nu obisnuiesc sa uzeze mai deloc de aceste valori, insa sunt dornici sa fie cineva care sa le-o arate zi de zi. Unii poate ca apreciaza asa ceva considerand ca astfel “isi spala din pacatele” pe care le fac tocmai ignorand, mintind si inseland. Altii pentru ca inca mai cred in bine si in valori traditionale sa le numim. Majoritatea insa, pentru ca au nevoie de cineva care sa le dea exemplu, care sa ii conduca. Popoarele balcanice au avut in permanenta nevoie de lideri, lumea i-a cautat si i-a gasit chiar daca nu erau nici cei mai buni si nici cei mai drepti. Aceasta sete de lideri a creat si admiratia pentru Martinovici. Cu atat mai mult cu cat acesta este un sarb, a venit imediat si explicatia – “romanii sunt niste cacaciosi, sarbul are caracter, a sarit imediat sa isi apere colegul”. Desi intamplarea nu poate contrazice afirmatia de mai sus, aceasta trebuie privita cu moderatie. Personal, fiind un admirator al sarbilor si nu numai de azi sau de ieri, am avut posibilitatea sa particip la activitati impreuna cu ei, si i-am admirat in multe cazuri. Excelenti jucatori de echipa, barbati mandri si femei frumoase, bine construiti fizic si cu personalitate puternica, sa nu uitam ca scanteile unor razboaie, inclusiv cel mondial s-au aprins in zona sarbeasca. Si acum sunt greu de controlat. Conflictele au ca si combustibil o parte din comportamentul lui Martinovici. Pana la un punct, acesta este admirabil intr-o societate care bajbaie dupa valori si exemple. Granita insa este deosebit de sensibila in aceste aspecte.

Transpus in viata de zi cu zi, faptul ca probabil astazi Martinovici va fi aplaudat la scena deschisa, i se va scanda numele minute in sir, nu este altceva decat dovada ca oamenii s-au saturat de vorbe si demagogie si ca sunt dispusi sa renunte la multe pentru cineva care le demonstreaza ca au in ce sa creada. Atentie: le demonstreaza, nu le vorbeste:). Mai devreme sau mai tarziu, desi intoxicati cu mass media partizana unora sau altora, oamenii vor simti valorile si caracterele. Pentru ca asa cum spune si zicala romaneasca, ulciorul nu merge de multe ori la apa. Din nefericire, la unele popoare, ulciorul merge de prea multe ori, se invecheste si prinde miros de mucegai, ca si apa pe care or sa o bea. La altii insa, poate apuci sa bei o gura de apa proaspata inainte ca acesta sa se sparga.

Desigur ca nu este asa de usor sa translatezi aceasta intamplare in societatea noastra personala, politica sau sociala, sa tragi concluzii si sa incerci solutii. Insa un fapt este cert: cel ce starpeste raul si violenta, cel care va lua atitudine si va actiona in mod fatis va fi permanent apreciat si sustinut de catre majoritatea semenilor sai. Chiar si cu riscul de a crea disconfort sau alte probleme colaterale.

Pentru ca dorinta de triumf a binelui asupra raului nu este numai o poveste din filmele comerciale americane sau legendele britanice.

Click here to view the embedded video.