Archive for the ‘European’ Category

Veni si Vidi, ca vicii avem destule

Tuesday, November 23rd, 2010

Care va sa zica am fost intr-o scurta vacanta activa. Cateva zile in cizma fratilor latini m-au energizat cu putina caldura si ceva km parcursi pe cai ca aerul, apa, pamantul, funia, etc. Nu vreau sa fac jurnal de calatorie acum, scriu doar ce imi trece prin minte si sper sa nu fie multe spatii goale. Pe foarte scurt, Roma este o capitala atat de turistica incat iti trebuie programare sa utilizezi si toaleta in extrasezon. Altfel frumos, cu multe pietre puse unele peste altele, care stau asa de multi ani in pozitiile respective. Sunt si multe caramizi mai subtiri si mai decolorate decat cele din ziua de azi. Apoi vorbim de arhitectura si structuri de rezistenta unice, multe izvoare de apa (plata) si cetateni predominanti care se numesc italieni. Pe mine cel mai mult m-au impresionat babele italiene. Cred ca asta necesita o explicatie:D. Babele sunt acele femei pe care persoanele civilizate le denumesc elegant femei in varsta. Eu le zic babe pentru ca imi sunt tare simpatice. Sunt aranjate, coafate, cu o privire senina, si foarte important, sanatoase (cel putin asa par din moment ce le vezi misunand peste tot, de la magazine la cafelene). Eu unul mi-asi dori sa vad cat mai multe babe si cati mai multi mosi cu aceasta atitudine si comportament. Evident, vorbesc de Romania, unde mentalitatea, nivelul de trai, perspectiva de viata, sistemul sanitar si multe altele sunt cu vreo 157,3 ani in urma (estimare personala). Trecand peste mancarea muuult mai sanatoasa si variata decat cea de pe plaiurile mioritice, peste drogul lor de zi cu zi (cafeaua de un deget de sta orice infipt in ea – nu va ganditi la chestii din acelea), m-am mutat mai la sud, dupa Vezuviu, pe Amalfi Drive pana la Sorrento si apoi insula Capri. Si aici frumos si turistic pana in maduva lamailor uriase de la tarabele ambulante. Mi-a placut faptul ca se cultiva traditionalul si se incearca pastrarea traditiilor, chiar intr-o zona in care prezenta muzeelor de tip Armani, Gucci sau Hermes  este un peisaj banal. Preturile ridicate chiar si in extrasezon (daca se poate numi asa la 26 de grade) nu sunt un impediment daca se ofera povesti frumoase, servicii bune si de calitate, dublate de un marketing inteligent. Adica un fel de land of choice unde ai ce alegeri sa faci si nu plangi dupa bani, chiar daca au fost multi. Ceva interesant si placut este faptul ca senzatia mea (nu o sustin si cu argumente pentru ca nu am studiat problema) este ca pe langa turismul “nerusinat” de profitabil, economia este puternic sustinuta de micii intreprinzatori. Familii care muncesc cot la cot pana sa isi “permita” sa angajeze pe cineva. Aceasta cred ca este coloana vertebrala a economiei lor. Pentru ca pe langa cei care muncesc in acest fel, am avut parte de greve zilnice, in special cei ce lucreaza in sectorul de stat, demonstratii, etc. Aveau oamenii respectivi niste figuri atat de “consumate” de munca….

Napoli este un oras care te intampina cu mormane de gunoaie inca de la intrare, cu cartiere “dubioase”, insa.. are un farmec aparte. Iar Vezuviul il face impunator si misterios. Si aici spiritul latin este pronuntat, putin mai aspru poate, insa zambetele si buna dispozitie sunt caracteristici nelipsite, chiar daca uneori in spatele lor se ascund alte sentimente.

Ce mai, Italia este un loc in care nu te plictisesti, in care bunul gust este la ordinea zilei. Nu inseamna ca gradul de civilizatie este peste al multor alte tari europene, pana la urma este o tara latina:). Se simte istoria la fiecare colt de strada, si fie si numai asa poti realiza ca pe vremea cand imparatii romani construiau viaducte si canalizari, la noi tocmai se descoperise lingura sau castronul.

Prin urmare, am fost, am vidi si m-am intors la viciile locale. Nu de alta, dar imi plac…

Giovanni

Monday, October 25th, 2010

Doream sa incep cu “ploua marunt si des” (o consider o expresie deosebita). Dar nu s-a potrivit, era numai o biata dimineata senina si friguroasa. Acum vreo cateva zile ma indreptam zgribulit catre masina, intonand imnuri interioare cu privire la inspiratia pe care o avusesem dimineata, atunci cand m-am imbracat numai in costum. Dar iata ca imi iese in cale un loc luminos, cu covrigi si cafea, ceai si placinte. Cotesc brusc si afisez zambetul descoperirii masinii de scarpinat (nu stiu exact cum este insa imi imaginez). Stiu exact ce vreau, covrig cu seminte de dovleac si ceva cald cu cat mai putina cofeina. Dupa lansarea comenzii, in contact cu caldura placuta din local, ochii incep sa functioneze la capacitatea din prospect. Atunci il vad pe Giovanni.

Cine este Giovanni?…

Daca esti brasovean sau ai trecut prin Brasov cel putin de cateva ori, nu se poate sa nu il vezi. Giovanni este un tip slab, filiform, cu nasul ascutit si fata alungita. Fie asa este constitutia lui, fie nu are parte de un trai tocmai indestulat. Nu stiu unde sta si ce face, cati ani are si cred ca nu are mintea unui om “normal”. Pe Giovanni il poti vedea tarand cu el un aparat foto vechi, cu care “face poze” la toata lumea. Evident ca nu are film sau baterii. Il poti vedea cantand in gura mare “Pusca si cureaua lata”, in mijlocul Pietii Sfatului din Brasov. Alteori canta la fluier, la microfon, la o bucata de carton care le intruchipeaza pe toate acestea si orice altceva iti trece prin minte. Giovanni este un om pasnic, te molipseste zambetul lui tamp, are o figura blajina si nu te poate supara cu nimic. Mai tot timpul iti va spune ca acum s-a intors din Italia si va rupe cateva cuvinte in italiana. Daca vrei, Giovanni este un om al strazii, un om care nu deranjeaza, care face mici comisioane pentru unele magazine din centrul Brasovului, care este imbracat in haine cu 2 marimi mai mari, poarta ochelari de soare uneori si ce este cel mai important, iti va zambi oricand te vei uita la el.

Asa se uita in acea dimineata si la mine.  M-am uitat la el si si-a mutat privirea catre produsele din patiserie. Ii era foame, sau cel putin asa am dedus eu, la cat ma pricep. L-am intrebat direct ce ar vrea sa manance. Emotionat, incurcat, nu mi-a dat nici un raspuns. Am insistat, “ce iti place Giovanni?”. Atunci a raspuns cu jumatate de gura, cu ochii in pamant ca ar vrea o placinta cu branza. Si a tinut sa adauge ca nu vrea cafea, ca nu este buna pentru el:). Ca o placinta ii este destul. Baiatul care ma servise si pe mine, l-a intrebat daca vrea branza dulce sau sarata, mi-a dat placinta iar eu i-am oferit-o direct lui Giovanni. Atunci s-a uitat in ochii mei si mi-a spus “multumesc, multumesc frumos”. A luat-o si s-a asezat intr-un colt, la o masa de 2 persoane. Am avut tendinta de a ma aseza langa el, eram curios, vroiam sa vorbesc cu el, sa aflu mai multe despre el. M-am abtinut pentru ca mi s-a parut ca vrea sa isi savureze placinta si cred ca se simtea incurcat oarecum. Atunci m-am asezat cu spatele la el, la alta masa. Mi-a placut atitudinea baiatului care ma servise, l-a tratat corect si pe Giovanni, i-a zambit si a vorbit civilizat cu el, a venit chiar cu niste servetele la masa lui. Am terminat de mancat, m-am ridicat, l-am salutat pe Giovanni si atunci am vazut ca terminase de mancat placinta cu branza, statea si astepta. M-a salutat si el iar eu am iesit la soarele cu dinti de afara. Am mers zgribulit catre masina si am realizat ca imi uitasem un plic pe masa unde mancasem. Am facut cale-ntoarsa si mi-am recuperat plicul. Giovanni nu mai era acolo.

M-am gandit in drum spre masina la Giovanni si parca imi iesise si frigul din oase. Mi-am dat seama ca zambetul si atitudinea celor din jur conteaza uneori mai mult decat credeam eu. Am realizat cat de usor este sa traiesti intr-o lume cu bun simt, zambete si civilizatie. Si totusi, cat de utopic este sa iti ai parte de asa ceva…

Clasamente

Monday, September 13th, 2010

Atunci cand clasamentele se fac pe baza unui cronometru, mai ca esti tentat sa le dai crezare. La cursele din atletism spre exemplu, castiga cel care fuge mai tare. Trece primul linia de sosire si asa incepe clasamentul. Faptul ca ulterior se dovedeste (sau de cele mai multe ori.. nu) ca s-a dopat X sau Y, este alta problema care poate da peste cap clasamentul. Oricum, tentatia mea este de a da crezare unui astfel de clasament, decat unuia de la gimnastica ritmica sau patinaj artistic. Factorul uman face ca gradul de credibilitate al oricarui clasament sa fie destul de serios afectat. Probabil ca de accea exista putine sporturi “curate”. La fel cum exista si putine clasamente curate.

Citeam deunazi AICI un articol despre orasul din Romania in care este cel mai bine sa traiesti. Si iata AICI un alt articol despre cel mai bun oras privind calitatea vietii (la nivel mondial). Nu vreau sa comentez pe larg clasamentele efectuate. Desi am spus-o si o repet, Brasovul este pentru mine cel mai frumos oras din Romania, alegerea mea poate fi subiectiva pentru ca este vorba despre orasul natal. Viena este cu siguranta un oras in care merita sa traiesti, faptul ca a fost considerat pentru al 5-lea an consecutiv cel mai bun oras privind calitatea vietii fiind un fapt care certifica acest fapt. Vreau doar sa remarc modul in care s-au facut aceste alegeri; daca EVZ a apelat la un mod populist si neconcludent, realizatorii celuilalt clasament au avut ca argumente niste lucruri net mai solide in alegerea lor,  in comparatie cu primii.

Ce am vazut in alte orase europene in urma cu ceva ani de zile, am remarcat si aseara in Brasov. Reclama si turismul pot sufoca un oras daca acesta nu se dezvolta in consecinta. Sunt destui care regreta faptul ca un oras linistit se transforma si se dezvolta. Devine zgomotos, comercial, turistic. Isi pierde din farmec. Castiga pe alta parte insa. Si Brasovul incepe sa sufere datorita aglomeratiei si turistilor. In opinia mea trebuie modificat complet accesul in centrul istoric al Brasovului, si acesta ar fi numai inceputul. Deja lumea se calca pe picioare si asta nu mai are nici un farmec. Exista cateva tentative de proiecte in acest sens, insa situatia trebuie privita global si actionat si pentru anii care urmeaza. Pentru ca din punctul meu de vedere tocmai aici sta perpetuarea farmecului unui oras.

Sa il faci sa actioneze si cat mai putin sa reactioneze.

Poze Brasov (9).jpg -

Scoala vietii

Tuesday, September 7th, 2010

Am citit saptamana trecuta un articol interesant AICI. Concluziile articolului nu reprezinta o surpriza, pentru mine cel putin.

In 1989 am avut “norocul” de a avea o varsta numai buna de scos capul in lume. Fiind atasat corpului (capul) am considerat atunci ca este bine sa mearga impreuna. Aveam de ales intre a produce fonduri materiale pentru distractie si necesitati personale in plina expansiune datorita multelor tentatii ale lumii occidentale, si a dedica timp pentru largirea orizontului personal. Asta pe langa a frecventa scoala universitara romaneasca de o calitate indoielnica. Conceptul este dificil de inteles pentru cineva care nu a trecut prin acele vremuri. Salariul din vremurile respective echivala cu cativa $, maxim 100-125 la o norma intreaga. Asta in conditiile in care un bilet de transport cu autocarul pana in Germania era undeva la 300 DM (marci germane). Nu discutam aici de transportul cu avionul pentru ca era departe de aspiratiile aproape oricarui tanar. Prin urmare, posibilitati de mobilitate reduse. Solutiile erau clare: sa devii un afacerist de succes peste noapte, sa furi, sau sa gasesti “alternative”. Prima optiune era nerealista deoarece nu aveam capital initial si nici experienta sau aptitudini. Trecem peste furat si ajungem la ideea de a circula pe banii altora. Acum cativa ani in urma era o adevarata “batalie” pentru participarea la seminarii si cursuri de pregatire. Pentru ca erau putine la numar, decontau cheltuieli de cazare, transport, masa, etc, si pentru ca erau multi aplicanti. Nu existau sau erau minime acele fonduri alocate unor activitati de invatare pe parcursul vietii.

Astazi este altceva. Contrazic categoric opinia sociologului Alfred Bulai, care spune ca “educatia continua este restrictiva in Romania. Multi nu prea au de unde sa o sustina, nu ca nu si-ar dori.” Este o grava eroare sa afirmi asa ceva. Faptul ca ne intereseaza mai mult partea materiala si ca dorim sa acumulam bunuri materiale din ce in ce mai mult, lasand pe planul “N” educatia continua, faptul ca deseori cadem prada tentatiilor “lumii capitaliste” (printre care nu se numara si educatia continua), faptul ca motivam aproape zilnic ca nu avem timp “si pentru asta”, sunt argumente mult mai realiste. Daca dai drumul unor animale dintr-o cusca unde au avut aceeasi mancare, au urmarit zilnic acelasi peisaj, culori, etc, vor fi tentate sa plece in padurea larga sa vada ce se intampla acolo. Daca insa le creezi conditii de lux in cusca lor, majoritatea vor prefera sa se intoarca in locul cunoscut. Le este mai comod si oricum putine  se pot adapta vietii din padure. Diferenta majora este ca animalele nu apreciaza materialismul atat de mult cat o facem noi, oamenii. Sau cine stie..?

Sunt destul de multe cursuri de perfectionare gratuite sau subventionate (desi calitatea multora este indoielnica) la care nu se ocupa nici macar 50% dintre locuri. Uneori trebuie sa organizezi seminarul/conferinta/formarea intr-un loc deosebit, sa oferi conditii superioare de masa si cazare, program “flexibil” etc., pentru a-ti atrage participanti. Bibliotecile si institutele de profil ofera informatii gratuite sau la preturi modice. Exista aflux informational calitativ atat pe internet, in cadrul grupurilor de discutii, ONG-urilor, cat si intr-o parte a mass-mediei, TV, etc. In opinia mea a spune ca educatia continua este restrictiva in Romania, este o eroare impardonabila. Sunt perfect de acord ca sistemul de invatamant romanesc este unul perimat de ani buni de zile. Pot fi de acord si cu faptul ca nu exista o structurare informationala decenta si o informare efectuata la scara larga. Dar nici nu poti sa vii cu argumente ca acum 20 de ani cartile erau mai ieftine…

Sunt alte aspecte importante de luat in seama, unele le-am amintit anterior, altele ar fi chiar natura umana a poporului roman. Dorim efecte imediate si spectaculoase, dorim sa conducem si sa dam ordine cand nu suntem in stare sa o facem cu propria persoana. Vorbim mult si facem putin comparativ cu alte popoare europene. Avem o inteligenta peste medie, care din pacate nu este sustinuta de un sistem de valori real si de unul de invatamant coerent. Investim in lucrurile din jurul nostru, cum ar fi masini, haine sau bijuterii,  insa uitam, nu stim sau pur si simplu nu ne pasa ca una din investitiile cele mai valoroase este in propria persoana; si ma refer aici la sanatate, mentalitate, cultura si educatie continua.

Exista insa si o consecinta logica a contraperformantelor noastre in materie de invatare continua. Daca nu acordam timp si energie in aceasta directie, inseamna ca facem altceva. Pentru ca ziua are 24 de ore pentru toata lumea (ce am zis-o:D). Facem totusi ceva: invatam experiential. Sau mai pe romaneste, ne lovim cu capul, zi de zi. De toate si de orice. Acesta este modul nostru preponderent de a invata. Are destule dezavantaje insa prezinta totusi si unele avantaje. Pe care cred ca o sa le abordez intr-o “perspectiva” viitoare.

Oricum, tot am concluzionat ceva, si anume motivul pentru care suntem un popor cucuiat…


Privativati? Privatizam sa traiti!

Thursday, August 5th, 2010

Cu mai bine de un an in urma, si chiar si mai recent, declaram eu aici, in perspectivele mele online, faptul ca aceasta minunata criza si masinile ei nezburatoare vor produce si la noi efectele dorite de cei putini, mari si evident buni. Intreb si eu: cand s-au “tras” cele mai “delicate” tunuri in Romania post revolutionara? Si tot eu raspund: “la privatizare dom’le”. La mare privatizare. Daca nu ma credeti, treaba voastra, daca ma credeti, e normal sa o faceti pentru ca principiul e simplu. Cu cat este mai mare si mai valoroasa halca de vanat, cu atat mai mult carne are pe dansa. Deci, este loc sa manance mai multi, si evident mai mult. Credeti ca FMIul este interesat de privatizarea IAS Clinceni? Eu zic ca a fost mult mai interesat de Petrom, BCR, urmeaza Posta Romana, etc. Acum, haide sa nu fiu carcotas si sa emit idei cum ca privatizarea nu este de dorit. Dar daca ma uit la vecinii greci, la cei unguri, bulgari si chiar mai departe la islandezi, vad ca la fiecare din ei, “imprumutatorul” a avut recomandari ca vanzarea unor insule, privatizarea unor servicii nationale samd. Adicatelea sa credem noi ca vine cineva si te ajuta ca sa fii in rand cu cei bogati si satui? Haide sa ii lasam pe Hansel si Gretel cu gasirea drumului de intoarcere si sa revenim la noi.

Momentul recomandarii de AICI nu este deloc intamplator. Tara merge rau, dar guvernul face ce face si face bine. Cel putin asa spune FMI. Si atunci se intrevede o situatie de tip win-win. Noi (FMI) va laudam si va spunem ca sunteti pe calea cea buna. Va credibilizam, va sustinem. Va indatoram dar asta nu conteaza asa de mult pentru ca oricum nu aveti ce face. Apoi, va recomandam voua (Guvern) faptul ca trebuie sa mai scoateti bani de undeva, ca sa o duca poporul mai bine, evident. Si cum nu se pune problema ca mai taxati sau sa mai impozitati (pentru ca stim ca Romania este pe primul loc in UE – cu 500 de taxe:), sa nu mai sufere sarmana populatie, noi va dam si solutia salvatoare: privatizati. Voi, o sa spuneti ca asa este sa traiti, toate companiile astea mari de stat care aduc pierderi (ceea ce in mare parte este adevarat) trebuie lichidate, trebuie privatizate ca sa le facem rentabile. Pentru ca noi (statul roman) suntem atat de inteligenti si bine intentionati insa se pare lipsiti de noroc; nu reusim deloc sa le aducem pe profit. Poate doar aia de le vor lua sa aiba mai mult noroc decat noi si sa le faca ei profitabile. Ne vor da si noua niste taxe acolo si sa fie ei sanatosi si bogati pentru ca noi nu dorim sa fim avari, lasa sa aiba si altii ca noi oricum nu avem, si mai bine asa saraci si necinstiti.

Piesa de teatru nu se termina aici; o sa urmeze ceva tergiversari, opuneri de fatada, dorinte de a aduce bani la buget in alt mod. In final, obositi si extenuati, guvernantii vor ceda si ghici ce? Vor privatiza! Tocmai acum, catre finalul crizei, cand poti cumpara mult si ieftin, noi vindem. Aceasta strategie desavarsita mai are avantaje. Cine credeti ca va cumpara? Sa fie oare niste companii din Franta, Germania, Austria? Cele care “cotizeaza” la FMI? Sau sa fie niste SRLuri puternice din Bulgaria, Romania si eventual Macedonia, care se imprumuta de la Banca Religiilor ca sa isi plateasca darile la stat? Mergand mai departe si reiterand ideea ca privatizarea nu este o eroare, ci modul si mai ales momentul in care se face, imi vine sa cred ca la privatizarea companiilor de stat se vor lua comisioane grase. Oare de cine? De companiile private sau de cei ce aproba licitatiile si caietele de sarcini?

Imi pare rau ca perspectivele mele incep sa se materializeze. Ca romanii vor privatiza din nou pe coji de seminte. Ca apoi, profitul companiilor care acum au latul falimentului de gat, se va duce intr-o tara vest-europeana sau intr-o banca insulara. Ca vom deveni ceea ce incepem sa fim de ceva vreme. O tara de consum. O tara incapabila sa dezvolte coloana vertebrala proprie. O tara care se taraste in mocirla coruptiei si a intereselor personale, o tara fara viziune si fara lideri autentici. O tara care tace si inghite ce ramane de la masa altora.

Si ca sa inchei romaneste, sa vedeti ce teapa o sa isi ia aia de or sa cumpere ceva cu telecomunicatiile la privatizare. Pai nu vin ele furtunile  geomagnetice? Sa pierdeti toti banii si sa vi se duca afacerea de rapa fira-ar al drac’ sa fiti!…:)

Noul profil

Tuesday, August 3rd, 2010

In Romania, politica legatului de scaun este ridicata la rang de arta. Nu ma refer la scaunul de executie, pedeapsa capitala fiind un lucru de domeniul trecutului. Ma refer la scaunele din parlament, senat, universitati, licee, si lista poate continua pana la cele mai marunte posturi de conducere, cu predilectie din sectorul de stat. Firesc, imi pun intrebarea “De ce?” Si tot eu raspund cum ma pricep: o fi de la putere. Este un sentiment dominant care te acapareaza. Iti da incredere de sine, iti da o aura de invingator, virilitate si putere in societate. O fi de la remuneratie. Hmm… este si asta un motiv dar nu cred ca predomina in acest caz. Multe sunt cazurile cand postul acopera golurile facute sa te mentii acolo. Succint, este vorba despre resursele care le consumi ca sa te mentii sau sa ajungi acolo, pe scaunul ravnit. Imagineaza-ti ca te asezi pe scaun si incepi sa sapi in jurul tau pentru a “darui” pamantul din jur celor care te ajuta sa iti mentii postul pe scaun. La un moment dat, te trezesti inconjurat de o multime de gropi pe care le-ai facut chiar tu. Ai “daruit” atat de mult altora, incat nu mai poti decat sa stai pe scaun, orice incercare de a-l parasi te va proiecta in gropile facute de tine. Si atunci, sapi si mai mult, daruiesti in continuare, fiind constient ca nu mai ai alta cale in viata. Bun, si acum cine primeste pamantul “daruit” de cel de pe scaun? Sa tot fie niste baieti mai mult sau mai putin destepti. Sa fie cu tupeu, cu informatii, si mai ales cu multe conexiuni intre ei si cu cine trebuie. Ei primesc “umili” pamantul daruit, il cultiva prin bunavointa si resursele celui care sta pe scaun, si astfel isi realizeaza campuri intinse si albe cu pamantul negru adus din jurul celui ce sta pe scaun.

Pana aici am expus asa cum am vazut eu ca functioneaza lucrurile la un anume nivel. Si credeti-ma, functioneaza al naibii de bine. Sunt o multime de legi nescrise de la care nu se abate nimeni. Pentru ca daca te abati e de rau…

Dar…

Vremurile se schimba. Cum este zicala aia: “la vremuri noi, oameni noi, adica tot noi”. Poate parea mult, dar  nu mai este asa de mult pana la viitoarele alegeri locale, parlamentare, si eventual prezidentiale. Din cate vad eu, unii au inteles ca nu mai sunt suficiente 30 de zile pentru a convinge marea masa sa puna o stampila. Au inteles ca mita electorala nu va mai fi suficienta. Au inteles ca desi poti sa prostesti lumea la infinit, numarul acestora va fi din ce in ce mai mic. Si daca tot au inteles aceste lucruri, au inceput sa faca jocuri politice prin care sa transfere capitalul de ura, de dispret, de flegme, catre un viitor partid care va izbavi (din nou) aceasta natiune campioana a sperantei. Astfel apar partide care mai de care mai populare, oameni care mai de care mai TVgenici.

Incerc o radiografie:

PDL este macinat de criza, de totalitarismul propriu si de guvernare. Asa cum este ea, cu bune si cu rele. Eu cred ca picajul in care se afla este unul letal. Are prin urmare un mare dezavantaj si un mare avantaj: guverneaza. Scade in popularitate dar are acces la resurse si la putere. Pe acest fond incearca sa creasca imaginea unor oameni care se vor erija in viitori lideri. Incearca sa creeze noi partide si noi figuri care sa dezavueze chiar politica PDL. Astfel vor sa transfere ura si dezamagirea in simpatie. De la ei tot pentru ei.

PSD joaca bine. Puncteaza scurt la si la obiect. Nu doreste sa vina la guvernare desi doreste sa plece PDLul. Ar fi o greseala imensa dpdv politic sa vii sa guvernezi acum. Vor fi cel putin 6 luni mai crunte decat cele de pana acum. S-a delimitat de PNL si asteapta la cotitura. Are un lider conform profilului cautat, o sa revin asupra acestui lucru. In culise are oameni valorosi, desi unii sunt blocati (inca) pe filiera DNA. Eu cred ca dupa o guvernare de dreapta, dupa o criza financiara, urmeaza inevitabil o guvernare de stanga si o inclinatie catre extremismul ponderat. Dezavantajele PSD sunt prea multa democratie interna si multe tabere pe intinsul tarii.

PNL mizeaza pe Crin. Considera ca este pe val si ca acolo o sa ramana. Eu nu cred la fel. Desi are multa experienta in politica, Crin este omul de carton din fata lui Patriciu, si nu numai. Alegerile nu se castiga cu intelectualitatea. Asta pare sa nu priceapa Crin si ai lui. Pentru mine ramane un personaj fad, fara nici o realizare notabila. Are un limbaj si un comportament supraevaluat in comparatie cu ce este el de fapt. Mizand pe tineret si pe freza asortata cu ochii de perlan spalacit nu are resurse si politica pentru catunele din teritoriu. Va creste probabil in %, nu suficient ca sa guverneze.

De restul nu comentez pentru ca exceptand UDMRul, ceilalti incearca sa faca jocurile unora din cei 3 de mai sus. Imi pare rau ca nu exista o initiativa reala ecologico-politica. In rest este totul cum trebuie sa fie…

Revin acum cu vremurile si oamenii. Iata ce se cauta: profil de tanar charismatic, cu ceva popularitate, discurs, stapanire de sine, sa aiba undeva la 40 de ani in preajma alegerilor, sa fie dispus la compromisuri si daca se poate nu foarte inteligent. Desigur ca ar mai fi si altele de mentionat, ma limitez la atat. Eu cred ca anul viitor va fi unul in care modul diplomatic de abordare va fi foarte important. Nu vom iesi din criza dar macar nu vom cadea mai rau de atat. Si atunci e nevoie de tact, de eleganta, de figuri placute la TV. Care sa stie cum si cand sa zambeasca, sa nu fie prea agresivi si sa raspunda la comanda politica. O populatie trecuta prin niste ani destul de grei, nu mai are nevoie de alte socuri. Trebuie trezita cu binisorul altfel maraie si nu mai are oricum incredere in nimeni si nimic. Asta daca mai intereseaza pe cineva de populatie…

Scenariu’ de viitor

Friday, July 9th, 2010

Ieri am surprins o discutie intre Grigoras si Gigel. Isi dadeau si ei cu parerea fata de situatia actuala, de cea potentiala viitoare, deh, ca oamenii din ziua de azi. O sa incerc sa redau din ideile exprimate, si chiar de unele va par cam fanteziste, e problema vostra, a celor ce cititi:)…

Au trecut aproape 3 ani de “criza”. Unii zic ca s-a stabilizat (criza). In sensul ca ne-am ghemuit si stam cuminti pe fundul carutei. Drumul este insa plin de hartoape, si nu se stie la care putem putem sa ne trezim si afara din caruta, cu fundul in tarana. Asta ca sa nu fiu pesimist sa spun cu fundul in groapa. Si nu vorbesc aici de situatia Romaniei. Este mult mai importanta cea pe plan global, desi patriotii romani vor sa creada ca o sa facem sa ne fie bine aici iar celorlalti o sa le mearga rau si o sa ne invidieze. Doar suntem campionii sperantei.

Prin urmare, am “taiat” cheltuieli in toata lumea. In special cele bugetare. Dar am ridicat si cote de impozitare, cea de TVA, am suprataxat si supraimpozitat. Am redus drastic creditele si am dat valoare crescuta cashului. Efectele? … sau sa spun mai bine ce s-a obtinut. Pai in primul rand o isterie destul de generala. Pe deplin justificata, deoarece ti se pare normal sa ti se ofere si anormal sa ti se reduca. Foarte timide incercari de reorientare catre alte industrii sau moduri de viata. Singurele care merita mentionate sunt balonul “ECO” tot ce vrei si “second life” – viata pe net. De ceva ani tot revizuim si planificam. Fara insa a ne revizui mentalitatile sau a planifica schimbarile la nivel cognitiv personal. In acest timp, companiile si cei ce detineau mult, au acumulat si mai mult, pe fondul scaderii drastice a puterii de cumparare si a lipsei lichiditatilor. S-au facut tranzactii majore, absorbtii prin incapacitati de plata, faliment peste faliment. Am mentionat ceva in sensul acesta si eu, in “Pareto pe cale de disparitie”. S-a obtinut o concentrare a marii mase catre putine locuri de munca. Si acelea controlate destul de strict de cativa colosi mondiali, fonduri de investitii si bancile lor aferente, prin “plastic money”. Treptat incepe sa se stie ce faci, cat cheltui si unde, ce mananci, ce vorbesti, cat si cu cine. Se tot vorbeste de inovativitate. Uitati-va cine inoveaza si in folosul cui. Populatia este concentrata catre munca, catre stres, catre a-si plati ratele si a se ingriji de propria sanatate. Si este atat usor sa pui “ochelari de cal” unei populatii speriate, stresate si flamande. Asteapta ochelarii ca pe o izbavire, ca pe un lucru mult visat. Vad numai orizontul care ii linisteste si atunci toata lumea e multumita. Ce fac intelectualii in acest timp? In nici un caz nu conduc pe nimeni. In cel mai bun caz se conduc pe ei. Exista forumuri si premii internationale, recunoasteri si simpozioane, lucruri care le gadila orgoliile si care se fac cu eforturi mici si bani putini fata de capacitatea de productie a intelectualitatii. Este ca la un copil, ii dai jucaria care ii place si ai scapat de el o vreme.

Societatea este din ce in ce mai controlata financiar, informational, religios, dogmatic. Milioane de robotei cu cardurile lor de plastic, se duc zilnic si fac acelasi lucru intr-u prosperitatea lor si a familiilor lor din ce in ce mai putin numeroase. V-ati pus vreodata intrebarea de ce nu ne mai conduc liderii? Adevaratii lideri, nu momaiele de paie puse acolo de sforari? Raspunsul e simplu: un lider este un vizionar, un bun manager, un ambasador iscusit, un educator si un formator prin definitie. De ce ar avea nevoie cei ce detin puterea cu adevarat de alte viziuni? De persoane care sa inspire prin exemplu si prin caracter? De oameni care sa creeze alte legaturi decat se doreste? De personalitati care sa fie exemple in educatie si formare?

Cei ce mai au farame de discernamant incearca “sa se descurce”. Si-au dat seama ca nu e chip sa te pui contra tavalugului. Si nici nu vad de ce ar face-o. Asa ca isi croiesc un drum sinuos pe unde si cum pot. Si cat mai pot.

Pana la urma eu nu v-am spus decat niste concluzii ale unei discutii intre Grigoras si Gigel. Daca le puneti cap la coada, acestea dau un scenariu interesant de viitor. Poate va pufneste si rasul. Pe mine nu. Nu de alta dar inca am glezna scrantita…

Crizatii

Tuesday, June 29th, 2010

Discutam despre criza economica cu un prieten care provine din alta tara si alta cultura. “Ce sa fie, e criza si asta este. Eu trebuie sa alerg ceva mai mult, sa fiu mai eficient, am redus costurile, stiu ca trebuie sa muncesc mai mult pentru rezultate mai putine. Nu este nici o problema majora, trebuie sa ma concentrez la ce am eu de facut ca sa fac lucrurile sa mearga.” Asta imi spunea el…

In discutiile cu cei din imediata apropiere, ma refer la amici si prieteni romani, atitudinea fata de criza este alta: “… Astia (guvernul) sunt niste idioti. O sa moara lumea de foame, nu mai am cu ce sa imi platesc creditele. Sa vezi ce o sa fie la iarna cand o sa se scumpeasca energia. Pe aia mari (agentii economici) ii scutesc de taxe si de datorii iar pe astia mici ii termina, au marit si TVA-ul. Eu plec cum imi gasesc altceva (cei din sectorul de stat), pai mai am putin si aduc bani de acasa ca sa merg la jegul ala de servici. Dupa ce ca ma platesc putin mai fac si ore suplimentare neplatite. Tara asta se duce de rapa, imi caut ceva pe “dincolo”, acolo oricat de prost esti platit tot poti sa supravietuiesti mai decent decat o faci aici daca muncesti de iti sar capacele. Sa vina orice guvern vrea, sa vina si americanii, si nemtii, si ungurii si cine o mai vrea, numai sa faca ceva bun cu tara asta. Am taiat tot ce sa putea taia, ce dracu’ de costuri sa mai tai, ma tai pe mine eventual. Trebuie sa caut alt business, asta nu mai prea merge, nu mai sunt bani, nu mai vin firmele, nu mai cumpara lumea, etc. Oriunde intorci privirea mass-media romaneasca prezice zilnic apocalipsa. Nu mai sunt bani, “paritatea euro-leu va ajunge in balarii”, preturile o iau razna, apele inghit totul, si uite asa mai departe intr-un lung sir descriptiv la care haraie aceeasi placa.

Nu cred ca sunt o persoana optimista. Probabil ca nici una pesimista. Facand o paralela intre cele doua atitudini redate mai sus, nu stiu pe care sa o apreciez mai mult. Prima atitudine, una de lupta si de mobilizare, de constientizare si de responsabilitate? Sau a doua, una de tanguiala si de jale, de prevestire permanenta a potopului si a drobului de sare care sta sa cada de vreo 20 de ani incoace? Dar daca stau si privesc putin altfel…? Daca vad prima atitudine ca una docila, a unui sistem care si-a impus obligatia la munca si la plata creditelor, care manipuleaza prin mass-media, care a inregimentat gandurile si simturile oamenilor, care a impus disciplina si progres?  Si parca daca privesc a doua atitudine vad nonconformism, rebeliune, dorinta de avea mai mult deodata cu munca putina? Vad neincredere in politica si in sistem, in vecinul de langa tine si in ploaia ce ne racoreste, in soarele care aduce canicula si in noaptea care adaposteste raufacatorii.

Finally, fiecare poate sa creada ce vrea. Concluzia mea este una singura. Indiferent de sistem, de moment si de timp, de cultura si de cauza, nu te astepta la nimic bun de la cei ce te conduc. Nu stiu exact cat de “inteligent” iti pare, dar pot sa te asigur ca astfel vei avea parte numai de surprize placute…

Romania

Thursday, May 13th, 2010

Citeam azi un articol din Romania Libera, pe care il puteti gasi AICI. “Traduc” limbajul diplomatic al D-lui Schelle si atunci ar suna cam asa: “romanii astia sunt puturosi, lenesi si delasatori dar nu stiu cum dracu’ fac ca lasa totul pe ultimul moment si se descurca cumva. Rezolva lucruri prin metode la care nici nu te gandesti dar nu sunt in stare sa organizeze si sa faca lucruri de baza, simple, elementare. Sunt hoti si corupti si nici in ruptul capului nu asi trai in mizeria si nebunia de aici. Pe de alta parte insa e bine sa stai cativa ani aici, poti castiga bani frumosi din ‘comisioane’, au femei frumoase si se bea si se mananca bine”. Puteti sa considerati ca am “tradus” corect, pentru ca nu este prima parere de acest tip pe care am auzit-o din partea unor persoane care au avut misiuni similare cu a lui Scheele (in Romania).

Nu ca m-ar interesa ce parere are Dl. Schelee despre mine, dar pe cat de adevarat este faptul ca organizarea, planificarea si executia de tip prusac te duce catre succes, pe atat de real este faptul ca organizarea nu va crea o societate armonioasa, vesela, care sa se bucure de viata. Asa cum este ea (viata), cu bune si rele. Ia sa vedem cum ar fi o Europa formata numai din cetateni te “tip” austro-germanic. Sau poate numai din elvetieni? Viata are farmecul si valoarea ei tocmai prin diversitate. Oare de ce in urma cu cativa ani de zile, guvernul austriac incuraja casatoriile cetatenilor sai cu femei din fosta Jugoslavie, Ungaria, Romania sau Ucraina? Sa fie de vina faptul ca natalitatea scazuse alarmant si ca existau probleme de fertilitate sau de a “nu-si strica corpul sau cariera” a femeilor austriece?

Fara a fi vorba de resemnare sau fatalitate, romanii au fost de-a lungul istoriei cam in calea tuturor, si oricat ar vrea cartile de istorie romanesti sa ne scoata ca suntem un popor de invingatori, am cam fost batuti, tarati, si manipulati cam tot timpul. Am radacini puternice in Maramures si poate si de aici spiritul nationalist, dar este evident ca lasand la o parte cateva exceptii, romanii s-au cam dat dupa plop si dupa bataia vantului de cele mai multe ori. De aici nu au plecat nici cuceriri si nici sunete rasunatoare de razmerita. Cand ne ajungea cutitul la os si nu mai aveam ce manca, in ceasul 12 si 59 de minute, se trezeau si romanii sa “se uneasca” intr-un crez care le pleca din stomac si nu din alte parti ale corpului.

Si in aceste conditii am putea sa ne asteptam azi de la altceva? Credeti ca ar fi “normal” sa iesim din criza altfel decat printre ultimii? Ca suntem capabili sa alegem dupa moralitate si nu dupa sacul de zahar si malai? Ca putem face diferenta intre vorbe si fapte?

Suntem capabili de multa smecherie, coruptie, incultura si prostitutie. Pe de alta parte avem un nivel ridicat de inteligenta nativa si (inca) gene bune. Stim sa mai iesim la un gratar si inca nu ne domina cartile de credit pe marea majoritate. Suntem greu de aliniat si vrem sa fim mai toti sefi. Avem vise marete dar putem fi cumparati usor. Suntem pitoresti prin felul nostru de a fi, cu moldoveni, ardeleni, olteni sau banateni amestecati intr-un sistem nefunctional. Invatam zilnic sa mergem pentru ca zilnic in tara asta se schimba lucruri esentiale. Nu exista continuitate pentru ca nu stim sa o cultivam, si mai mult de atat, cred ca nici nu ne place…

S-a schimbat schimbarea

Sunday, April 11th, 2010

Exact asa. Schimbam schimbarea cu ce era inainte. Inteligenta miscarea…

Am primit comentarii pro si contra ideii mele de a ma “privatiza”. Cum cele mai multe pareri au fost contra, normal ca am ascultat si motivele invocate. Trebuie sa recunosc faptul ca au fost pareri pertinente venite din partea unor prieteni sau oameni pentru care am o oarecare consideratie. Sunt nevoit sa spun ca au dreptate in mare masura si prin urmare voi lasa blogoscrierile mele “la liber”. Nu insist mai mult pe tema aceasta pentru ca nu cred ca are sens. Celor care le-am furnizat deja parole, user si alte minunatii, nu le aruncati la trash pentru ca cine stie la ce vor fi bune intr-o zi cu soare…

Si cu asta gata cu schimbarile si revenirile, trecem la cele de zi cu zi si noapte de noapte. Adica la perspectivele mele personale sau ale altora privite prin ochii mei. Cel putin aici, la www.dorianlungu.ro

La buna regasire!