Archive for the ‘European’ Category

Cartoful fierbinte

Monday, August 31st, 2015

Nu este prima data cand spun, ca poate cea mai importanta provocare a acestui inceput de secol este dobandirea deprinderilor de a invata sa gandesti. Indobitociti de informatia de masa, neselectata, manipulata si detinuta de factori importanti decidenti, grabiti de ritmul infernal al vietii unei dictaturi financiaro-capitaliste, macinati de grija platii chiriilor, a leasingului si a taxelor, de frica fata de toxinele cu care ne hranim, de bolile aparute peste noapte, majoritatea populatiei nu are nici cea mai mica inclinatie spre o gandire proprie. Asa ca preia orice mesaj i se pare acceptabil pentru sufletul propriu, (zdruncinat si tocit si acela) si il da mai departe cu credinta. Cel mult gandind superficial, fara a verifica si fara a privi deloc in trecut sau/si viitor. Preluam de pe Google, de la TV, din reviste si de “pe net”. Emotionali si manipulati, creduli sau din contra, de fapt noi nu ne “producem” opinii. Noi le preluam pe cele care ni se servesc cu buna stiinta. Si nu este vorba despre teorii ale conspiratiei. Doar de o simpla judecata.

Iata un caz actual, in care putem judeca avand cunostinte de baza, fara a avea pretentiile unui profet.

In urma cu mai bine de 20 de ani, participam la formari destul de intense in domeniul intercultural. Selectia pe baza de CV si aplicatie proprie. Cheltuieli platite de Comunitatea Europeana (CE). Locatia: Consiliul Europei. In acel moment, Romania inca nu facea parte din CE (a aderat in 2007). Eram inca student al unei tari care se pregatea de aderare, dar atentie, la acel moment Romania nici macar nu fusese propusa spre aderare (summitul de la Salonic din 2003).

Am “prins” unul din cele cateva locuri destinate spatiului non UE si am participat intre anii 2000-2003, la o serie de traininguri care au avut ca scop interculturalitatea.  Foarte pe scurt, am fost dus intr-un mediu strain, cu tineri provenind din diferite religii, etnii, tari, etc, si am fost instruiti de traineri proveniti si ei din diverse tari, religii si etnii. Practic si teoretic, am trait experiente de viata marcante. De la bataia unui kosovar cu un sarb in fata Consiliului Europei, la examinarea solutiei de incetare a razboiului din fosta Jugoslavie, la conflicte mici si povesti de dragoste trecatoare, la derularea unor proiecte impreuna, la strategii si situatii ipotetice. Am facut cam de toate si sunt si acum recunoscator acelor momente din viata.

Am facut aceasta introducere, pentru a arunca o privire in trecut. Europa se pregateste de multi ani pentru provocarea interculturala. Chiar daca poate parea un domeniu neimportant, a forma tineretul si a pregati societatea in acest sens, este mai mult decat esential. Vom vedea de ce. Europa se pregateste de multi ani si in alte domenii conexe interculturalitatii, iar cei curiosi se pot documenta destul de usor accesand niste informatii din trecut. Europa nu este luata prin surprindere, atat de mult pe cat doresc unii sa se vada. A stiut si s-a pregatit. Poate nu suficient de bine, poate nu suficient de repede, dar a stiut ca asa ceva se va intampla intr-o buna zi. Iar intamplarile in ziua de astazi, sunt intamplari in masura in care nu au decat supozitii, nu si raspunsuri care sa defineasca un scop.

De ce totusi degringolada aceasta cu imigrantii?

Americanii care vor sa destabilizeze Europa? Planul Kalergi? Musulmanizarea Europei? Teama reala a refugiatilor, ca vor fi macelariti in propria tara? Infiltrarea de teroristi in Europa? Si mai sunt cateva intrebari, acestea insa sunt cele mai vehiculate.

Oricare ar fi raspunsurile la intrebarile de mai sus, aceasta actiune a fost bine premeditata. Iar Europa s-a ales cu un cartof fierbinte. Atat de fierbinte incat ii vor trebui multe resurse ca sa il raceasca. Nu imi dau cu presupusul cine a facut-o. Poate am vreo idee, dar nu stiu daca asta este interesant in acest moment. Realitatea de azi este ca Europa are imagini cu copii si femei moarte pe mari, in camioane, pe garduri de sarma ghimpata, cu proteste papale, cu iminente miscari sociale si probleme economice si de gestionare a unei situatii fara precedent. Pe de alta parte, europenii au cazut prada mobilitatii promovate tocmai de ei, ani de-a randul. Poate si anuntul ca UE nu mai primeste curand noi candidati sa isi fi spus cuvantul in cazul Serbiei si Macedoniei. Poate ca daca ne uitam pe studiile macroeconomice vedem ca era cazul unui mic conflict armat in zona, de descarcare a unor tensiuni, fonduri si polite. Pentru ca exista ciclicitate si coincidente prea dese, atunci cand acestea au loc. Poate ca ne trebuie scuze pentru a intari unele sisteme. Intotdeauna din astfel de actiuni va exista si un castigator si desigur ca nu trebuie sa ne gandim la propusa moschee gigant de la Bucuresti. Nu acolo trebuie sa cautam castigatorul(ii). Poate ca pur si simplu totul se reduce la suma cheltuita pe cap de refugiat? Poate. Sunt mult prea multe necunoscute si prea putini cunoscuti in aceasta ecuatie. Cert este ca o masa de oameni manipulati sunt pusi sa traverseze mari si garduri de sarma, sa fuga prin granite si camioane. Ca in proportie majoritara sunt barbati tineri si ca au platit mii de euro ca sa fuga din propria tara, poate parea ciudat, dar eu zic ca este un plan secundar. Faptul ca sute si poate mii dintre ei vor deceda in acest proces maret? Pai si in razboi cum este? – probabil ca iti va spune strategul care a orchestrat aceasta. Oare era mai bine un mic razboi? Asa s-a decis pentru ca probabil ca nu s-a agreat cine sa vanda armele si cui. Gluma amara.  La fel de cert este ca alta masa de oameni manipulati vor judeca sentimental imaginile de la TV sau din mediul virtual. Si vor spune ca asa ceva nu este posibil, ca este inuman si ireal. Ca suntem oameni si ca trebuie sa facem ceva. Sa ne ajutam unii pe altii, sa le dam din locurile “noastre” de munca si din ajutoarele de somaj platite din bani europeni, adica munca europeana. Cum sa ii trimitem inapoi pe refugiati, pentru ca intr-o Europa moderna nu exista garduri si solutii radicale…

Imi place interculturalitatea, am studiat-o si o fac in continuare, pentru ca este pasionant faptul ca ne curge acelasi sange prin vene si totusi suntem atat de diferiti. Este vorba despre viata, atat de valoroasa pentru noi, pentru familia noastra si pentru cei apropiati si un simplu numar in minus pentru decidentii dintr-un birou, deloc oarecare. Trecem printr-o provocare care ne va face mult mai puternici, pentru ca vom trece prin ea. Unora nu le va fi usor deloc, chiar daca nu o vor resimti direct si personal. Iar asta o sa o stim din ce in ce mai multi dintre noi, chiar daca o gandim sau o preluam de pe TV sau Internet.

 

In concluzie, Europa are in maini un cartof al naibii de fierbinte, si indiferent de cine i l-a aruncat, aceasta l-a prins cu ambele maini si acum incepe sa il jongleze, asteptand sa se raceasca. Pentru simplu fapt ca nu prea are unde sa il arunce.

Povestea rece de la gura sobei calde

Wednesday, November 19th, 2014

Aceasta este o poveste de tip science –fiction. Orice asemanare cu personaje reale, lucruri si fapte, sunt pur intamplatoare si trebuie tratate ca atare.

Prefata: Matematica este o stiinta pe care am apreciat-o, fara insa a excela in mod evident. De copil am invatat ca in matematica sunt probleme ce trebuie rezolvate. Acestea au 2 caracteristici principale: “Ce se da” si “Ce se cere”.

In anul xxxx au loc alegeri pentru functia de presedinte al  Republicii Selenia. Candidatii care ajung in finala sunt Perenius – reprezentantul stangii si Jelenius – reprezentantul dreptei. Perenius este prim-ministru si presedintele pardidului aflat la guvernare, in timp ce Jelenius este un candidat venit din provincie, atipic pentru politica seleniana. Perenius a castigat in primul tur, cu o diferenta de peste 10%, chiar stand in fata televizorului si mancand popcorn. Presedintele in exercitiu al republicii Selenia, domnul Beleniu, este un reprezentant al dreptei, un tip iscusit si conflictual, cu un capital social scazut si erodat in urma celor 2 mandate dificile de la carma Seleniei.

In fotografia expusa se afla tot ce trebuie in alegerile prezidentiale; interese externe, aliati si inamici, servicii secrete si staffuri de campanie. Staful de campanie al lui Jelenius are o misiune interesanta si dificila in acelasi timp. Candidatul pe care il sustine este, asa cum am mai afirmat, atipic in politica de tip selenian. Inteligent, cu prestanta, sigur pe el, insa lipsit de experienta politicii centrale, nu reuseste sa treaca “dincolo de sticla” pentru majoritatea poporului selenian. Mai mult, are de recuperat si o diferenta de 10%, in conditiile in care nu face nici o alianta fatisa cu vreunul dintre candidatii pierzatori din primul tur. Mai mult, sondajele pentru turul 2 nu ii dau decat sanse minime de castig, iar istoria spune ca asemenea reveniri in conditiile date, se intampla in cazul cel mai bun, intr-o situatie din 10.

Aici intervine abilitatea unor minti luminate, plecate de la un vechi principiu matematic amintit anterior; ce se da si ce se cere. Ce se da am redat deja in linii mari, iar ce se cere este simplu: castigarea alegerilor. In acest caz se pun intrebarile: “ pe ce sa construiesti, pe ce sa cresti %, care sa fie strategia? “ Analizand candidatul, situatia prezenta si studiile din piata, ajungi la concluzia ca NU poti sa cresti procentual atat cat iti trebuie, utilizand doar atuurile candidatului Jelenius. Singura sansa in acest caz, este sa obtii un vot contra lui Perenius si a sistemului reprezentat de catre acesta. Aceasta fiind sansa de castig a lui Jelenius, incepi sa creionezi o strategie…

Te poti baza pe domnul Beleniu si relatiile bune pe care acesta le are cu tarile din diaspora, insa procentul de oameni estimat a se prezenta la vot, este in jur de 50-55%, in conditiile in care diaspora reprezinta 400k voturi. Asta inseamna ca diaspora reprezinta in jur de 4%. Faci o simulare si vezi ca chiar presupunand ca toti vor vota cu Jelenius – lucru imposibil de altfel, tot va fi de departe insuficent pentru victorie. Si totusi, ce este de facut, trebuie sa scoti la vot peste 60% din populatie pentru a avea sanse de castig…? Te pui pe tabla de sah si gandesti… pentru ca ai studii reprezentand populatia pe care trebuie sa o scoti la vot. Acestia sunt in mare parte tineri sau oameni ajunsi la maturitate, scarbiti de politica si de cei care o reprezinta, oameni cu studii medii si superioare, oameni cu un grad de inteligenta peste medie, usor orgoliosi, utilizatori si consumatori in mare parte a mijloacelor de comunicare moderne, a retelelor de socializare online. Mai mult, multi dintre ei au si rude, prieteni in diaspora. Asa apare filonul pe care se poate construi “ce se cere”.

Ce ar fi daca incercam sa urnim bulgarele de la distanta? Inca din primul tur, au fost speculate cu buna stiinta unele slabiciuni ale votului din diaspora. Este suficient ca serviciile responsabile sa creeze disfunctionalitati in sistemul de vot de aici. Cu complicitatea unor persoane din ambasade, avand sprijinul (fie el si tacit) al guvernelor de partea lui Belenius si beneficiind de canalele de comunicare adecvate, reusesti sa aglomerezi cateva sectii de vot importante din diaspora, lucru usor de realizat in fapt, speculand si numarul redus al acestora. Dupa primul tur, problemele semnalate la votul din strainatate sunt destul de apasatoare, insa nu de nerezolvat. Ministrul de externe, domnul Celenius, este un tip tanar si scolit, un ins inteligent care are sprijinul total al lui Perenius. Pus intr-o situatie delicata, se consulta cu acesta si nu isi risca cariera politica, luand decizia de comun acord cu seful sau, sa isi dea demisia. Iminenta victorie a lui Perenius este mult prea importanta pentru a fi pusa in pericol printr-un simplu act de orgoliu. Intr-o maniera eleganta, Celenius iese din peisaj fara insa a observa un lucru esential, pe care il voi relata ulterior. La fel de interesant este faptul ca exista un “cineva” care ii sopteste lui Perenius ca este bine sa il puna in functia de ministru de externe pe domnul Melenius. Probabil, spune acel cineva, domnul Belenius in calitate de presedinte, nu va semna decretul de numire, prelungind astfel criza in ministerul de externe, degringolada fiind elementul pe care se va putea da vina atunci cand va veni vremea socotelii. Foarte important de semnalat este ca domnul Melenius este diplomat si securist ca si formare, un om al sistemului, care a fost numit in urma cu ceva ani de zile, in functia de sef al securitatii, chiar de domnul Belenius. Alt amanunt important este si ca Melenius candidase chiar la presedentie in turul 1, obtinand insa un scor jenant. Aparent un pion fara importanta, Melenius parea sa fie aliatul lui Perenius. Poate cu oarecare surprindere, Belenius semneaza decretul de numire in functia de ministru de externe, punandu-l pe Melenius intr-o postura delicata si cheie in acelasi timp.

Siguranta lui Perenius este data de sondaje si de stafful de campanie, care ii intaresc acestuia ideea ca este pe drumul cel bun. Aici intervine elementul definitoriu. Perenius sulfa si in iaurt cand vine vorba de diaspora, tocmai pentru ca la alegerile anterioare, Belenius castigase alegerile cu firmiturile de voturi stranse in strainatate. Cu mintea cuplata pe acest canal, Perenius nu vede un element esential: numarul de buletine de vot tiparite pentru diaspora, nu depaseste 800k, in conditiile in care nu se va vota mai mult de 400k. Chiar in conditiile in care va pierde total in diaspora, Perenius are un avantaj confortabil in tara. Insa nu…, orgoliul, istoria, stafful, si cine stie mai cine, il indeamna sa blocheze cat poate votul din diaspora. Mai mult, Melenius si cateva capete luminate, unele de aroganta si nestiinta, altele cu buna stiinta, acuza diaspora, dau declaratii interesante chiar in ziua votului. Spre exemplu, de ce nu se duc cetatenii diasporei sa voteze in sectii situate la 400 km departare, in plimbari placute de duminica. Melenius afirma nonsalant ca nu sunt problem la vot, simultan cu imaginile care curg pe facebook, in care cineva filmeaza o “coada” la vot, de circa 3 km. Acum bulgarele prinde contur si vine catre casa. Umiliti, frustrati, cu probleme economice si imbolditi de rudele din strainatate, oamenii ies masiv sa voteze contra sistemului. Contra celor care ii considera fraieri, contra celor care isi bat joc de ei si de rudele lor, contra celor corupti. Evident ca in tot acest carusel sunt prezenti lideri de curente din diverse cercuri, formatori de opinie si canale de informare atent gandite, care functioneaza intr-un timing aproape perfect.

Interesat este ca nimeni nu s-a gandit la o solutie foarte simpla: sacrifica pionul pentru a proteja regele. Oare ce s-ar fi intamplat daca Melenius ar fi infiintat si alte sectii de votare in diaspora? Cat ar fi votat acestia? Inca 100k in plus? Poate 300k? Poate pana in maxim 600k. Ce ar fi insemnat 600k (irealizabil in fapt) in economia totala a votului? …cateva procente pierdute, insa irelevante pentru rezultatul final. Melenius sau Perenius ar fi putut evita elegant problemele din diaspora, fara a-si periclita victoria. Chiar daca nu puteau evita total diversiunile, puteau macar inchide gura majoritatii, prin deschiderea unor noi sectii de votare, fapt ce s-ar fi dovedit a fi irelevant in ecuatia finala.

Imaginile cu fratii selenieni agresati in fata ambasadelor, fac inconjorul internetului, iar telefoanele se inrosesc. Scanteia fusese data de catre cine trebuie, exact acolo unde trebuie. Focul s-a aprins irezistibil si mistuia tot ce intalnea in cale. Apar detalii interesante, precum cel in care specialisti in comunicarea online, s-au dedicat lui Jelenius, dupa ce in primul tur o sustinusera pe doamna Macenius – care facuse cea mai inteligenta campanie online a ultimilor ani.

Vazand trendul votului, cativa aliati ai lui Perenius incep sa intoarca armele. Se pierd voturi importante si se pare ca nimic nu mai este de facut. Ministerele de interne din diaspora accentueaza intr-un mod interesant aglomeratia de la vot, sicanand exact cat trebuie si cand trebuie. Televiziunile prezinta asa cum s-au angajat, intreaga poezie de vot, iar peisajul devine complet daca ne amintim faptul ca Belenius, un inflacarat adversar al lui Perenius, nu face altceva decat sa puna paie pe foc ,referindu-se numai la diaspora.

Fenomenul este pe final, victoria este aproape. Interesant insa, treptat apar mesaje de mobilizare si de iesit in strada. Oamenii frustrati si abrutizati de catre un regim orgolios si infatuat, sunt acum de neoprit. Se simte miros de sange si se forteaza victoria finala. Probabil ca lumea nu iese degeaba

Intr-un final previzibil deja, dar surprinzator pana in urma cu cateva zile, Perenius iese civilizat si isi recunoaste infrangerea. Jelenius face baie de multime, iar siguranta de care a dat dovada pe intreaga campanie iti spune un singur lucru: niciodata nu a fost singur. Un fel de you’ll never walk alone…

A doua zi dupa victorie, Belenius posteaza un video interesant pe pagina sa de Felsbuk, probabil dedicat internautilor si celor care l-au sprijinit chiar si fara sa vrea in demersul sau si al celei mai mari parti a poporului selenian. Tacerea lui Belenius din timpul celui de-al doilea tur de scrutin, coraborata cu videoclipul interesant spun mai multe decat este necesar. Melenius isi recunoaste spasit limitele si vina si demisioneaza din postul de ministru de externe,zambind larg si ingaduitor, parasind un post care i-a venit ca o manusa pe care o dorise altcineva. Un om al sistemului de securitate va ramane un om al sistemului. Iar cine crede ca acesta este doar un batranel slab de minte si temator, probabil ca sigur greseste.

Perenius se retrage sa isi linga ranile si sa stopeze sacalii care ii luasera urma inca din dupa amiaza zilei decisive de vot. Probabil ca nici acum nu ii este clar de ce nu a sacrificat un pion din curtea sa, pentru a da sah si mat regelui advers. Probabil ca nu stie exact cine din stafful sau l-a indrumat gresit. Probabil ca inca nu stie de ce Ilienius i-a spus ca este necopt pentru functia la care candidase. Probabilca isi va da seama candva. Oricum, mult prea tarziu va invata ca atunci cand vrei sa castigi, trebuie sa iti alegi cu grija aliatii si cu deosebita grija pe cine iti faci inamic.

Analistii analizeaza, Felsbukul inca mai cauta sange, desi se va linisti de la sine dupa cativa stropi. Acum se vorbeste despre viitor, despre prezent sau despre cum a fost si de ce a realizat Jelenius surpriza. Nu stiu cati privesc radacina, cati se uita la adevarata cauza si elementul declansator a tot ceea ce s-a intamplat. Probabil ca nici nu are importanta daca privim aceasta poveste spusa la gura sobei, ca pe un exercitiu democratic, poate unul dintre cele mai frumoase momente democratice din Selenia ultimilor xx ani.

In viata politica este recomandat ca daca visezi, sa o faci cu ochii larg deschisi.

 

Camera de ascundere

Monday, November 3rd, 2014

Am zis ca nu scriu de vot si de votanti, de politica si de presedinti. Sa nu ma credeti. Pentru ca tocmai v-am inselat asteptarile si nu cred ca sunt primul care face asta. Doar sunteti obisnuiti… Desigur ca pot sa o dau la intors si sa va explic faptul ca scriu despre camera de ascundere. Asta o puteti crede si o sa vedeti de ce.

Nu ma laud cu o masiva cunoastere a fenomenului politic, insa am pretentia ca inteleg destul de multe in acest domeniu. Si destul de repede. Curiosii stiu de ce. Ceilalti sa ma creada pe cuvant de scris, daca doresc.

Acum cateva luni de zile, am mers sa votez. Ma refer la “europarlamentare”. Fiind un tata ce se doreste responsabil, l-am luat si pe “ala micu’”, sa il invat eu cel invatat si emancipat, care sunt ideile democratiei. Pe drum, i-am explicat unui pusti de 4 ani, cum sta treaba cu votul. De ce se voteaza, care este scopul si esenta democratiei. Il priveam cum statea si ma asculta curios si oarecum nepasator in acelasi timp. Il stiu insa prea bine si nu ma pacalea; subiectul ii starnise interes. M-a intrebat numai cine ne da stampila si daca dupa ce votam, o putem lua acasa. Ah, si inca ceva; de ce nu voteaza si el. I-am spus ca poate el sa puna stampila pe buletinul de vot, acolo unde ii indic eu, cel putin pana o sa invete sa citeasca. Si ca e musai sa lase stampila acolo dupa ce voteaza, ca sa nu avem probleme cu politia.  S-a declarant satisfacut si uite asa am ajuns la locul cu pricina.

Il urmaream pe “ala micu’” cum studia curios oamenii, cabinele si stampilele. Am pregatit buletinul, am luat stampila si am dat sa intru in cabina impreuna cu el, incalcand grav si premeditat secretul votului. Nici bine nu am intrat dupa perdea, ca ma si intreaba: “ … dar ce cautam aici in cabina de ascundere?” Am zis ca nu aud bine, asa ca l-am intrebat usor amuzat: “ce spui ma gaga, ce cautam unde?” ….” aici in asta…. cabina de ascundere” imi raspunde el zambind smechereste, stiind ca nu a potrivit cuvintele chiar cum trebuie. Am inceput sa rad moderat, amuzat de felul cum vede un copil de 4 ani, o cabina de vot. I-am spus sa puna stampila si ii explic eu cand iesim cum sta treaba cu cabina de ascundere.

In timp ce impatuream buletinul de vot, ma gandeam deja…

Mai oameni buni, de ce sa ma ascund dupa o perdea colorata, ca sa pun o stampila pe optiunea mea, pe alegerea mea libera, democratica si independenta? De ce trebuie sa fie votul meu secret? Ma doare drept in tocul de la usa ca vede vecinul, vecina, sau toata sectia, pe cine votez eu. Pentru ca este alegerea mea si numai a mea. De ce sa folosesc o camera de ascundere? De cine ma ascund? De ce sa ma ascund? Uite asa se aprinse mintea mea involburata… Copilul din mine incepea sa gandeasca copilareste. Dar omul experimentat, calit de societate, prostie si invatare experientiala, da raspunsuri imediat… Pai mai bezmeticule, pentru ca asa zice legea, ca votul este secret, ca nu e bine sa votezi ostentativ, adica la vedere, direct pe masa de unde iei stampila. Ca influentezi procesul de vot, ca poate vrei foloase necuvenite, ca bla si bla bla bla. Mintea mea neostoita imi dadea zeci de motive destepte pentru care este bine sa intri in cabina de ascundere. Ca societatea, ca legea, ca secretul, ca ….sictir….. hai nu incerca sa te mai convingi, pentru ca ala mic are dreptate. Asa in lipsa lui de cunostinte democratice, in puritatea lui, neafectat de societatea aceasta bolnava si plina de reguli pe care si le face pentru a fi incalcate, copilul mi-a dat un raspuns simplu.

Haide sa ne gandim ce s-ar intampla daca toti am vota la vedere. Daca tot omul ar merge si ar pune o stampila in vazul tuturor, lasand cabinele de ascundere pentru rolul lor de baza: caca si pipi. Ce s-ar intampla oare? M-ar injura vecinul si prietenii pentru ca nu am votat ca ei? M-ar renega mama? M-ar pune primarul sa platesc impozit dublu? Mi-ar da huliganii cu sticla in cap, la iesirea din sala? Ce coacaza macesului s-ar intampla dragilor?

Va spun eu, ca m-am gandit:).

S-ar oripila unii, s-ar contra altii, s-ar certa ceilalti. Poate. O perioada. Pana cand toti oamenii cu creier si-ar da seama ca scopul lor este acelasi. O viata mai buna pentru ei si pentru copiii lor, pentru vecinul si mama, pentru primar si chiar si pentru huligan. Votul la vedere ar curata si ar igieniza. Votul la vedere ar crea o societate transparenta si responsabila, una nedorita de politicieni. Votul la vedere ar reduce masiv impartirea populatiei intre Xisti, Yisti si Zisti. Pentru ca a invata sa respecti optiunea celuilalt este prima regula a democratiei. Si tot asta este prima pe care noi o incalcam cu buna stiinta, facand chiar o lege in acest sensJ. Dezbinand se cucereste, iar camera de ascundere face exact acest lucru. Iar noi il inghitim ca prostii pentru ca “e lege”.

Stiu, o sa imi dati minim 10 motive pentru care votul trebuie sa fie secret si tot o sa ardeti de dorinta de a intra in cabina de ascundere. Sau nu. Ma doare-n pragul de usa de ele, desi o sa va respect parerea. Stiti de ce?

Din 2 motive:

Pentru ca o gandire pura face infinit mai mult decat alea 10 imbacsite ale voastre, indiferent cat de mult si de bine o sa argumentati. Sunteti deja “defecti” iar eu nu fac decat sa va intregesc grupul.

Cred cu tarie ca un om sanatos la minte o sa voteze pentru ca are cel putin un dram de speranta, daca nu crede in ceva. Este doar o alegere, asa cum facem alte mii de alegeri zi de zi. Punct si nimic in plus. Ma intreb oare unde v-ati cerut sotul/sotia? Sau unde ati ales ultimul buchet de flori? Sau masina pe care o conduceti? Presupun ca nu intr-o camera de ascundere.

Politica este asa cum este pentru ca totul incepe asa cum incepe: intr-o camera de ascundere.

Spatii

Friday, May 9th, 2014

Oameni si spatii

 

Trenul parea aproape plin daca te uitai din exterior. Odata ajuns la interior, realizai ca pe majoritatea bancutelor de 2 locuri, statea cate o persoana, poate si pentru ca nu erau locuri numerotate. Mai aveam cateva minute pana la plecarea trenului asa ca am studiat…

Majoritatea oamenilor care stateau singuri pe bancuta de 2 locuri, se asezasera oarecum centrat. Unii ce pareau mai blajini, “incalcau” ceva mai putin jumatatea bancii iar altii aveau puse pe locul de langa ei fie o carte, fie o haina, fie un pet cu apa sau suc. Totul parea asa… cumva la intamplare. Adica m-am asezat si pentru ca sa imi fie la indemana am pus sticla sau cartea langa mine.

Am zambit cand m-am uitat la cei care stateau cuminti pe “jumatatea” lor de banca. Erau tineri liceeni, iar privirea lor imi spunea ca asteptau si ei ceva. Adica doar, doar se umple trenul si se aseaza vreo fata draguta langa ei. Prin urmare, cam toti cei ce stateau singuri emiteau ca nu vor sa fie deranjati si ca bancuta cu 2 locuri este teritoriul lor de drept. Mai putin unii tineri, fete si baieti, care asteptau un chip frumos pe langa ei.

Spre stupefactia unui domn, desi mai erau cateva bancute complet libere, am cerut voie sa ma asez langa dansul. A facut o privire de parca il ceream in casatorie. Nu intelegea nimic si cred ca i-am inselat toate asteptarile sale de cetatean platitor de bilet si de taxe. A mormait ceva si mi-a facut loc sa ma asez, cu o mare de sila si lentoare in fizicul dumnealui. Am multumit frumos si am inceput sa ma uit discret in jur, la figurile intrebatoare ale celorlalti calatori. Nici ei nu pricepeau nimic, desi unii parca incepusera sa ma priveasca cam dubios.

Omul de langa mine, un domn pe la vreo 60 de ani, incepuse sa se foiasca nervos si il simteam ca devenea din ce in ce mai incordat. Nu stiu daca a considerat ca am ganduri dubioase in ce il priveste, insa s-a ridicat dupa vreo 2 minute, si-a luat bagajelul si s-a mutat pe una din bancutele libere, imprastiindu-si ostentativ cumva, toate lucrurile sale, pe intreaga bancheta. De data asta am zambit si eu si alti calatori care au privit scena. Fostul meu vecin de banca… nu.

Ce ii indeamna pe oameni sa ocupe doua locuri in loc de unu? Ce ii face pe oameni sa vrea sa calatoreasca singuri, fara sa ii “deranjeze cineva”, fara alt seaman cunoscut sau agreat in preajma sa?

In majoritatea cazurilor, regulile. Uneori insa, nici ele.

Oamenii sunt niste fiinte care vor intimitate cand sunt in colectivitate. Oamenii sunt niste fricosi imberbi, care isi ascund frica de semenii lor, de nou, de schimbare si de cunoastere, in spatele unor ziare, haine, carti si peturi asezate langa ei. Sub pretextul ca vrem o calatorie linistita si de teama unui miros neplacut langa noi, preferam sa fim singuri. Nu suntem dispusi sa incercam aproape nimic pentru ca noi stim ce este mai bine pentru noi si rutina ne face sa ne simtim in siguranta. In realitate suntem din ce in ce mai inadaptati pe acest Pamant. Facem progrese mult prea mici ca umanitate, fata de regresul de zi cu zi ca si oameni, ca si colectivitate. Lipsa constiintei sau goana nebuna a lumii de azi ne face sa ne dorim singuratatea, cand de fapt tanjim dupa colectivitate. Sigur, ar spune majoritatea, sa fie colectivitate, insa aia pe care ne-o dorim noi. Si daca se poate, atunci cand ne-o dorim noi.  Cu cat omul “evolueaza”, cu atat are nevoie de mai mult spatiu. Asa au aparut casele si masinile mari, asa sunt locurile la Business Class. Paradoxal, oamenii mici au nevoie de spatii mari.

Daca omului ii oferi o bancuta cu 2 locuri, o va ocupa pe toata. Ofera-i un compartiment si se va inchide singur in el. Da-i un vagon si vei vedea ca il va accepta fara sa se mire. Sub diferite pretexte, omul ocupa cat spatiu poate si va consuma cate resurse reuseste sa “faca rost”. Sigur o sa spuna cineva, nu toate culturile fac la fel. Da, spun si eu, este corect cat traim in culturi separate. Dati frau liber oamenilor de diferite culturi si o sa obtinem o singura cultura: de ocupare si consum. Noi am uitat sa discutam privindu-ne in ochii, am uitat sa socializam, am uitat sa punem binele inaintea raului, am uitat sa fim ceea ce suntem. Am devenit niste prizonieri ai propriei civilizatii si dezvoltari exponentiale de ordin informational capitalist.

Revin la cunoastere si spun ca ne instrainam de semeni pentru ca. Uite asa, pentru ca, si va las pe voi sa raspundeti. Daca aveti timp, pentru ca spatiul nu cred ca va lipseste. Deocamdata.

Generatii

Wednesday, May 15th, 2013

Cred ca unul din primele lucruri pe care le-am observat in perindarile mele, a fost diferenta de atitudine a oamenilor provenind din culturi si popoare diferite. Cei care au trait in comunism o perioada suficienta pentru a realiza cum functioneaza acest sistem, stiu la ce ma refer. Pentru ceilalti, o sa explic pe scurt.

Datorita sistemului si locului in care traim oamenii sunt “modelati”. Bine, puteti sa spuneti ca si viceversa este la fel de adevarata, dupa proverbul ca omul sfinteste locul. Partial adevarat in opinia mea. Sa vedem; daca esti crescut sa lupti pentru mancare, sa stai la “cozi”, sa ai curent cu portia si paine cu ratia, sa fii limitat la a calatori si a te informa, sa nu iti poti exprima liber ideile, iar idealul tau in viata sa fie cum sa asiguri ziua de maine a familiei tale? Crezi ca poti sa creezi, sa te simti implinit si liber, sa ai priviri de perspectiva si sa dezvolti atitudini sociale si personale pozitive? Ieri discutam cu un profesor universitar care imi spunea cat de reduse si limitate sunt preocuparile mediului universitar romanesc fata de cel din UK spre exemplu. Am facut o paralela si am extins-o in multe medii si domenii. Situatii similare se gasesc in majoritatea lucrurilor cu care ne confruntam zi de zi. Faptul ca ne laudam cu cateva exceptii de nisa este foarte adevarat insa total insuficient.

Se invoca diverse probleme cum ar fi lipsa banilor, coruptia politica, asezarea geografica si asa mai departe. Revin la generatii si la enuntarea primei idei din acest post. Consider ca generatiile sunt “de vina”. De mic am auzit ca generatia parintilor mei a fost una de sacrificiu. Bunicii spuneau acelasi lucru despre generatia lor iar astazi ne este atarnata de gat si noua aceeasi placa. Ori ne place sa ne victimizam, ori poporul nostru este prin definitie unul de sacrificu. Evident ca ne sacrificam pentru generatia care o sa vina, pentru copii si nepoti, stranepoti si altii care la randul lor vor mai bifa o generatie de sacrificiu.

Ieri am trecut pe langa un cuplu de varsta medie si am observat ca ambii mi-au zambit. Politicos si detasat, erau doi turisti care se plimbau in oras. Exista oameni care au inceput sa zambeasca de cateva generatii incoace. Pentru ca au de unde. Priviti spre Viena sau Roma, Munchen sau Praga. Sunt orase peste care au trecut 9 sau 10 generatii. Veniti in Bucuresti, un oras de 3 generatii si ceva. Cand unii mancau cu furculita altii incercau sa gaseasca rolul apei si al sapunului. Este esential sa nu privim toate acestea ca fiind un handicap al romanilor. Sa nu ne fie rusine sau sa ne complexam pe oricare din aceste teme. Trebuie sa fim insa constienti ca avem de “recuperat” o diferenta de cateva generatii de civilizatie. Daca vom continua sa alergam incercand sa prindem pe cineva din urma, vom sfarsi cu limba de-un cot privind cum cei din fata se indeparteaza in mod constant. Pentru ca asa este in firea naturii, pentru ca banul la ban trage, pentru ca ne plac invingatorii, pentru ca nu ne place saracia.

Solutia nu este sa “recuperam” generatiile, pentru ca nu avem cum. Nici sa le sacrificam pe cele care vin. Si nici sa plecam sa ne contopim cu alte popoare cu mai multe generatii la activ. Cum nu este acceptabil nici sa stam sa suferim si sa ne resemnam in propriul teritoriu. Trebuie sa tinem cont ca natura prezinta cicluri de viata si ca fractalii sunt parte componenta indistructibila a ei. Solutia este sa ne exploatam la maxim avantajele de care dispunem, sa ne canalizam energia in directii productive si mai ales sa avem o cu totul alta atitudine. Una prin care sa nu bagam sub pres ce nu ne convine insa nici sa nu ne facem poster si sa ne mandrim amar cu problemele si defectele noastre. Avem nevoie de lideri. Tocmai de aceea, nivelul cu care incepem trebuie sa fie cel personal.

Este interzis sa lasam sa mai treaca inca 5 generatii ca sa capatam detasarea de a zambi unul altuia.

Incotro?

Tuesday, April 16th, 2013

Ieri am ascultat partial o discutie in care subiectul principal era regretul de a fi nascut in Romania. Amarati, oamenii isi compatimeau originile si faceau un lucru pe care romanii stiu sa il faca bine: planuri despre cum sa plece din tara. Pana aici nimic deosebit. Mobilitatea este astazi un lucru mai mult decat necesar iar judecata trebuie sa apartina celui care si actioneaza. Cel putin asta este parerea mea. Asa cum ii sta bine omului altruist, am centrat subiectul pe persoana proprie…

Pentru mine inseamna foarte mult faptul ca m-am nascut in Romania. Daca puteam sa aleg, nu stiu daca Surinam, Kenya, Luxemburg sau Canada ar fi constituit alternative. Ramanem deci la Romania. Cred ca este o postura privilegiata. Multumita parintilor nu am murit de foame la varsta frageda, iar multumita sistemului (sistemelor mai corect spus) nu am crescut intr-un mediu static. Mi-am pus intrebarea de ce prieteni si amici de-ai mei au fugit din tara in vremea comunismului. Evident ca nu de prea mult bine pe care nu il mai puteau suporta. De ce oare nu fugeau francezii in Romania in aceeasi perioada? Sau englezii? Ce, e stupida paralela? Lumea pleaca la “mai bine”, iar pentru aproape toti, aceste 2 cuvinte se transpun in conditii mai facile, mai sigure si mai de viitor pentru familia ta. Si totusi, atunci cand vii “din spate” ai un mare avantaj. Poti sa observi ce fac cei din fata si stii cum este sa fii si in spate.

Prin minte imi fug imagini pretioase. Vad oameni din diferite zone ale tarii comportandu-se atat de diferit in situatii similare. Vad esecul primelor misiuni economice organizate impreuna cu un grup de prieteni. Cresc langa rigurozitatea si spiritul antreprenorial olandez. Urmaresc cu mirare dezlanarea unor popoare africane care alta data erau lideri ale unui mare imperiu. Traiesc la maxim in spiritul asiatic japonez, invat despre budism si imi fac opinii personale puternice despre convietuirea impreuna cu alte 14 nationalitati simultan. Imi dau seama cat neadevar este in unele manuale de istorie si trec relativ usor peste dezinformarea cauzata de mass media. Apreciez spiritul maghiar si indragesc rigurozitatea austriaca, petrec in felul spaniol nopti nebune pe plaja si invat ca o cafea se savureaza si 2 ore in acceptiunea insulara italiana. Imi doresc spiritul sarbilor de vointa si de echipa asa cum raman mirat de caracterul dual al multor asiatici. Nu pricep cum poti sa te piepteni la sub brat ca si barbat urguayan si inteleg ce simt multi mexicani atunci cand vine vorba despre USA. Trecand prin dezinformare sau marginalizare inteleg cum se simt multi moldoveni de peste Prut si de ce nu va fi usor sa avem curand valori comune cu tiganii. Imaginile contiuna sa se succeada, incerc sa ma opresc si sa trag o concluzie daca este cazul.

Faptul ca m-am nascut in Romania mi-a dat prilejul sa vad lucruri si sa fiu in situatii imposibile in alt context. Am incercat sa i-au tot ce este mai bun de la altii si sa fiu in garda fata de ce este mai rau. Am observat ca civilizatia moderna in adevaratul sens al ei, te face sa fii mai bun, mai sensibil, mai incolonat si foarte previzibil. Iti pierzi insa din spiritul de supravietuire, de inovativitate, de a trai viata asa cum ti-o doresti. Asta daca ajungi sa stii ce iti doresti. Incadrarea intr-un sistem avansat al democratiei si civilizatiei iti confera evident unele avantaje apreciate de catre fiinta umana si considerate a fi o viata mai buna. Insa te vor priva in mod evident de altele. De curiozitate, de dorinta de schimbare, de a afla cum este sa iti fie greu cu adevarat, sa suferi si sa fii in postura in care trebuie sa lupti pentru ceva ce ti se cuvine in mod normal.

Incotro trebuie sa mergem?

Oriunde vrem. Nimic nu este gresit atata vreme cat ne asumam pretul pe care il platim pentru actiunile noastre.

Leaderul

Thursday, September 6th, 2012

Zilele trecute rememoram cateva din concluziile personale necesare pentru a prezenta un nou training de leadership. Personal consider ca “chestia asta cu leadershipul” nu o poti mesteca cu nimic daca nu ti-o doresti sau ti-ai dorit-o macar o data in viata, si daca nu ai practicat-o deopotriva. Este ca si cum ai incerca sa ii explici unui coleg ce gust are carnea de vita, tu fiind un vegetarian convins intreaga ta viata. Din invatarea mea experientiala, cumulata cu partea observationala, este clar ca liderii sunt rari in general, iar cei autentici sunt cu atat mai greu de gasit/identificat. Faptul ca ii gasesti atat de greu, face ca exercitiul conducerii sa fie atat de pretios. Daca oricine ar putea sa conduca, atunci cat de valoros ar mai fi acest lucru?

Daca ar fi sa caut un leader, cu siguranta ma voi uita in primul rand acolo unde lumea are parte de mult inconfort. Cand toata lumea o duce bine, este destul de improbabil sa vezi un leader autentic. De regula, inconfortul genereaza acele energii care duc la aparitia leaderului. Prin urmare, cauta acolo unde este disconfort si vei gasi si locul unde ai nevoie de un leader. Fac o paralela intre Luxemburg, Monaco, si Palestina sau Siria spre exemplu. Cat de confortabil este sa te lupti, sa stai in fata oamenilor rostind discursuri mobilizatoare, sa te opui unei idei de pace si stabilitate, sa iti asumi riscuri, sa te razvratesti si sa contesti autoritati mincinoase, legi partizane sau lucruri impuse cu forta? Eu cred ca astazi lumea are nevoie din ce in ce mai mult de leaderi autentici, insa, deloc paradoxal, aceasta necesitate ramane undeva la acest stadiu fara un grad de materializare incurajator. Fiecare om are o putere de lupta, un grad de saturatie, o limita a rabdarii. Acestea se cizeleaza, se tocesc sau se ascut pe parcursul vietii fiecaruia dintre noi. Societatea de astazi este capabila sa ofere mult stres in schimbul unor recompense puerile. Iar acest proces este vazut de catre oameni ca fiind lovitura dupa lovitura. Am intalnit foarte putini oameni care sa devina mai optimisti pe masura ce inainteaza in viata. Care sa se bazeze pe fapte, sa nu se lase doborati si sa gaseasca in permanenta solutii. Din acest bazin provin leaderii. Conducatorii trebuie sa se simta in permanenta incomod. In deplina agitatie, urmarind, planificand, rezolvand, manipuland si “vizionand”. Atunci cand starea de incomoditate dispare, cu siguranta leaderul in cauza si-a atins potentialul maxim. De aici incolo incepe panta descendenta ca leader, insa nu neaparat si ca om.

Ieri auzeam o intrebare; ce nevoie avem de conducatori, de “liderii astia”? Raspunsul l-am gasit ca si multe altele, tot in natura, si probabil ca exista acolo de multi ani. Ca vrem noi sa acceptam sau nu, nu exista cireada fara cel/cea care o conduce. Nu exista jungla fara rege si ocean fara o vietate dominatoare. Cineva trebuie sa conduca, fie ca o face bine sau prost. Leaderii nu sunt prin definitie numai buni. Insa cei care se intreaba de ce trebuie sa conduca cineva, sunt exact cei care au nevoie de leaderi. Sunt cei care se vor invarti in cerc toata viata pentru ca nu este cineva care sa le arate ca exista un drum in stanga sau in dreapta. Pozitia de conducator este una ravnita, dezavuata, batjocorita, corupta, injurata sau visata. Poate fi una sau toate deodata. Dar pentru a simti gustul carnii de vita, trebuie sa o gusti macar, chiar daca esti vegetarian…

Varza politica

Tuesday, July 3rd, 2012

Natia noastra politica este atat de slaba din punct de vedere calitativ incat imi este dificil sa imi exprim si punctul de vedere. Nu, nu este sentimentul de scarba pe care il incearca mai mult de 50% din populatia tarii cu privire la fenomenul politic romanesc. Este mila, frustrare, neputinta.

Tragem o linie succinta si vedem cum un fost prim ministru si presedinte de partid nu doreste sa execute o pedeapsa dictata in propria tara. Am mai scris de asta, insa scenariile si fortele mobilizate in acest sens sunt de tot rasul pentru niste oameni care se presupune ca stiu sa faca strategii si sa gandeasca. Apoi se schimba ministru dupa ministru de zici ca avem de-a face cu un guvern itinerant. La o saptamana, doua, vine unul pleaca altul. Imi dau seama cata debandada este in ministerele acelea. Sunt numiri de sefi peste noapte, care semneaza cate ceva important si apoi sunt revocati din functie pentru ca au gresit:). Altii dau legi si dizolva comisii importante cu o zi inainte sa le expire mandatele interimare. Apoi apare faptul ca primul ministru a plagiat. E clar ca asta este, si pot sa pun ramasag ca 80% din cei care sunt la varful politicii romanesti au lucrarile de doctorat (daca au asa ceva) scrise de oricine altcineva decat de ei insisi. Probabil partial plagiate. Bun sau rau, asta este ce putem noi in momentul de fata. Ca popor si ca alesi care sa ne conduca. Oricum, tot ce am enumerat mai sus sunt lucruri care ne arata cat de slabi suntem, cata coloana vertebrala avem. Mai ales cand vine vorba despre politica.

Lucurul care mi se pare de departe cel mai grav, pe langa toate derapajele curente, este conflictul Basescu – Ponta in ce priveste reprezentarea Romaniei la Bruxelles. Nu doresc sa comentez nicidecum conflictul. Din punct de vedere politic sunt jocuri, legi, tertipuri, etc. Toate pot fi accesate sau jucate la limita bunului simt si al legii. Dar…altceva ma intereseaza pe mine ca si cetetean al acestei tari. Exista o decizie a unei Curti Constitutionale a Romaniei. Ca a fost sau nu influentata de Basescu, nu ma intereseaza absolut deloc. Este o decizie perfect legala. Punct. In primul rand un prim-ministru ar trebui sa o respecte. Nefiind partizanul lui Basescu sau Ponta pot sa afirm doar ca orice cetatean al acestei tari este in momentul de fata indreptatit sa NU respecte o hotarare a unui organism juridic romanesc. Daca primul ministru da un asemenea exemplu, oare cum pot reactiona oamenii “de rand”? Cu ceva vreme in urma, acelasi lucru il spuneam despre Basescu si despre faptul ca imaginea pubilca pe care o proiecteaza el, se rasfrange comportamental si in societatea noastra. Nu este cu nimic diferit, chiar mai grav ceea ce a facut Ponta. Singurul lucru pozitiv in intamplarea aceasta este faptul ca Basescu nu s-a mai dus la Bruxelles, s-a evitat o situatie absolut penibila. De acum inainte, cred ca o sa plece fiecare cum apuca, care pleaca primul ala ocupa locul:D.

Lupta politica are limitele ei (sau nu…) care nu trebuie sa depaseasca niciodata interesul national, al cetatenilor. In intreaga lume se fura, se vinde, se omoara, se dezbina si se uneste in numele politicii sau al unor interese de grup. Unele pe fata, altele pe la spate. Insa oamenii aceia care sunt acolo sa conduca o tara, nu au sub nici o forma dreptul, moralitatea, si orice altceva vrei, sa lupte contra propriului popor. Cu zambete idioate pe fata, cu nonsalanta si cu puterea data de bani sau legea pe care ei o fac sau o schimba, ne conduce o clasa politica formata in mare majoritate de coate goale””, oameni fara coloana si scrupule, fara tara si crez, ca sa nu mai vorbim de bun simt sau buna crestere. Macar de ar avea minima inteligenta sa se consulte cu specialisti in domeniile pe care le conduc. Ca de pus oameni competenti acolo nu poate fi vorba, pentru ca aia nu executa orbeste tampeniile dictate.

Omul de azi se hraneste si traieste cu nevoia de schimbare. De aceea spera la infinit. De aceea inca crede. De aceea apar partide noi, altele isi schimba culoarea si liderii. Probabil ca daca ar ramane aceleasi partide, denumiri si conducatori, ar ajunge sa voteze 10% din populatie… Una peste alta, mi se pare mie sau nu, este cea mai ezitanta guvernare a Romaniei de dupa ’89. Ramane de vazut daca asta este un lucru bun sau nu.

Rascoala cartofului

Wednesday, March 14th, 2012

In Grecia a aparut un scurtcircuit in materie de cartofi. Producatorii nu mai vand intermediarilor sau magazinelor, se duc si varsa cartofii pe un camp din apropierea oraselor, unde oamenii vin si cumpara in mod direct. De ce vin cumparatorii tocmai acolo? Probabil pentru ca pretul este de aproape 3 ori mai mic decat cel din supermarketuri. De ce fac acest lucru acum si nu l-au facut si acum doi sau zece ani de zile? Probabi pentru ca din nevoie. Pentru ca este “criza”, pentru ca nu mai au incotro. Pentru a protesta fata de preturile mici cu care le este cumparata marfa, fata de preturile mari cu care o revand intermediarii.

Pentru cine este interesat, poate sa afle care este pretul real de productie al unei perechi de pantofi clasici, al unui telefon, al unei haine, al unui pachet cu detergent. Pentru cei care nu cunosc acest aspect, s-ar putea sa fie destul de interesant. Chiar si atunci cand sunt reduceri de 70-80%%, companiile vand in continuare, in cele mai multe cazuri, in profit. Dar uite ca atunci cand cutitul ajunge la os, incepe sa ne intereseze ceea ce ar trebui sa ne intereseze inca de la bun inceput. Asa este in majoritatea cazurilor din viata. Cat timp ne merge bine, nu stim sa apreciem de ce ne merge bine. Cand situatia devine albastra, incepem sa cautam solutii la ceea ce ni se pare ca sunt probleme. Ideea este simpla; problema era si “inainte”, insa nu pentru noi, cei ce vindeam cartofii. Era pentru cei care ii cumparau, pentru ca dadeau aproape de 3 ori peste pretul onest. Noi, vanzatorii de cartofi, “ne descurcam”, de ce sa ma intereseze pe mine ca exista un om care munceste ca si mine si da de 3 ori pretul onest? Uite ca acum, nu ca mi-ar pasa, dar ceva ma uneste cu acel cumparator; saracia, si nevoile, si neamul, daca este sa citez din manualul de limba si literatura romana.

Sistemul care conduce lumea in momentul actual a dezvoltat un lucru simplu si inteligent; a creat comunitati din ce in ce mai mari, care nu fac in fapt nimic. Care nu sunt capabile de nimic important. Pe Facebook spre exemplu, sunt unii care cultiva morcovi si muncesc la ferme virtuale. Altii castiga premii in acelasi mod. Isi posteaza poze si comenteaza la remarcile prietenilor prietenilor lor. Altii ies la agatat de pectorali sau funduri pozate nevinovat. Ce a dezvoltat Facebook in afara de o platforma de socializare virtuala? Ce au de castigat cei ce folosesc asa ceva? O sa mi se spuna ca isi gasesc colegii de clasa plecati peste hotare. Bun, altceva? Se pregatesc cumva pentru viata de fermier? Sau arata altora cat de inteligenti si frumosi sunt? Sau poate ca isi dezvolta magazine virtuale pentru a-si vinde produsele? Facebook nu exista decat pentru ca cineva doreste putere, informatii, bani, influenta, control. Nu spun ca nu exista si aspecte pozitive intr-o retea de socializare virtuala precum aceasta. Spun doar ca ea isi urmareste scopul creatorilor ei si nicidecum o viata sanatoasa, onesta, progresiva pentru cei care o folosesc. Este daca vrei, acelasi principiu ca in cazul comertului cu cartofi. Atunci cand va aparea prima criza majora in reteaua sociala, o sa vezi ca lucrurile se vor schimba radical, insa nu in sensul crizei din Grecia, pentru ca aici nu vorbim de intermediari. In companiile multinationale exista o multime de angajati care nu sunt capabili sa solicite ceva in mod comun, dar sa provoace o schimbare in interesul lor. Pentru ca si aici aveam de-a face cu un sistem bine pus la punct. Un sistem care disciplineaza si individualizeaza. Fiecare pentru el se ascunde de fapt sub sloganul ca noi suntem de fapt o mare familie, o imensa echipa de succes.

Toate aceste sisteme nu fac altceva decat sa speculeze natura umana. Gasesti punctele vulnerabile si apesi in mod constant pe ele. Obtii un sistem care poate fi cu greu doborat. Pana la urma cine are interesul sa doboare un sistem? Daca cei ce l-au creat cu siguranta nu, atunci putem sa vorbim doar de cei care fac parte din el. Iar acestia sunt invatati sa rabde mai mult, mai des, sunt conditionati de propriile lor dorinte si slabiciuni. Pe care, din fericire spun eu, cu totii le avem.

Nu cred ca rascoala cartofului va continua mult timp, asa cum nu cred ca se va extinde si in alte domenii. Nu cred ca va deveni un fenomen de masa. Desi trebuie sa recunosc ca ar fi un lucru extraordinar. Ar contrazice toate teoriile si gandurile mele. Dar nu mi-ar pasa nici un minut de asta. Pentru ca in primul rand trebuie sa (re)invatam sa ne pretuim pe noi ca oameni. Pentru majoritatea dintre noi, inca nu se pune problema de a lupta pentru supravietuire. Doar pentru “marire”.

Gandeste, Simte, Traieste

Thursday, March 1st, 2012

Probabil ca aceste 3 cuvinte sunt baza unei perspective de viata. Asa cum o percep eu. Ordinea este usor interpretabila uneori. Poate e bine sa simti si sa gandesti simultan. Sau sa simti intai? Dar daca intai traiesti si apoi incepi sa rationezi la ceea ce tocmai ai experimentat, trecand prin diferite stari pana cand o sa simti rezultatul final?  Gata, ca abstractizez:).

Sa presupunem ca ai puterea de a schimba multe lucruri materiale in aceasta lume. Cu siguranta o sa doresti sa schimbi din ce in ce mai multe, pentru ca asta inseamna puterea. Poate ca unii cred ca este altfel. Ca cei ce detin puterea doresc pace si prosperitate, doresc sa ii aduca si pe ceilalti acolo langa ei, sa conduca si sa imparta impreuna roadele muncii lor. Desigur ca asa este… Revin la puterea unora de a schimba. Utilizezi un regim ca sa capeti si mai multa putere. Utilizezi religia pentru acelasi lucru. Astazi totul este mult mai simplu. Astazi exista teama suprema: banii. Pentru ei esti dispus sa renunti la multe din valorile tale. Sistemele de valori sunt date peste cap intr-un mod exacerbant. Asa a aparut “criza”. Sa spunem ca cineva smart vine si iti ofera tocmai pentru ca tu iti doresti. Iti doresti pentru ca are si vecinul, pentru ca ai vazut reclama la Tv, pentru ca e trendy sau pt ca traiesti intr-o societate in care “asa face toata lumea” . Si atunci te indatorezi, putin cate putin. Te simti stapan pe situatie pentru ca incepi sa castigi si mai multi bani. Iar asta te indeamna sa spui ca “imi permit” si uite asa apare un Tv mai mare, o masina mai luxoasa, vacante exotice, o casa in plus. Dintr-o data, in culmea fericirii si dezvoltarii tale, apare “criza”.

Ce este de fapt “criza”? Criza este atunci cand ti se spune simultan, din doua parti distincte: nu va mai putem acorda credite deoarece nu intruniti conditiile si ne pare rau dar salariul Dvs s-a diminuat cu X% sau mai rau, s-a facut o restructurare si faceti parte din acest proces, trebuie sa va cautati alt loc de munca. In acel moment incepe indoiala, apoi problemele. Muncesti mai mult, te zbati mai mult, si iti tot este in zadar. Este prea tarziu pentru multe. Totul valoreaza din ce in ce mai putin. Treptat intervine disperarea, si in cele din urma apare resemnarea. Nu este o reteta valabila universal dar este cea mai des intalnita. Acum incepti sa accepti criza. Poate dupa cateva incercari de lupta, pui capul in pamant si incerci sa mai salvezi ce se poate. Nu mai ai putere nici macar sa protestezi. Il suspectezi pe prietenul tau, ii furi jobul daca se poate. Mai bine sa planga mama lui decat mama ta. Si uite asa anul trecut creste cu 30% numarul de arme vandute in SUA. Se instaleaza teama, panica, dorinta de individualizare si de protejare a propriei persoane sau a bordeiului familial. Mass media “ne ajuta” cu prisosinta ca doar este o unealta a puterii. Internetul ne tine in scaune cu ochii lipiti de monitoare. Da, aici mai este nevoie de o ACTA ca sa se lamureasca lucrurile asa cum vrea puterea. Comunicatiile sunt de mult de partea puterii. Din ce in ce mai mult, grosul se strange in buzunarele si mintile unui grup cat mai mic. A unui grup care isi doreste si isi exercita puterea. Cel mai minunat si mai magic lucru. Ceva care nu are limite si care este sexy, afrodisiac, care imparte viata si moartea. Ceva care tinde catre cel pe care il numim “puterea suprema”.

Criza este inoculata zilnic in mintea si in sufletele oamenilor “de rand”. Totul ajuta la acest deziderat. Sa semeni panica este unul din cele mai facile lucruri de pe acest Pamant. Pe acest fond, haide sa privim cifrele de afaceri ale marilor concerne, preluarile celor ce intra in insolventa, prosperitatea anumitor fonduri de investitii si a unor asociatii aparent nevinovate. Asta in care cei mici nu mai au variante de finantare. Sau daca le au, sunt calculate sa iti ajunga exact pana intr-acolo incat sa nu deranjezi mesele mari. Uneori, ca sa rozi un os aruncat de la masa bogatasilor este visul suprem. Scuza crizei este mana cereasca pentru cei ce stiu sa se foloseasca de ea, chiar daca motivatia si metodele sunt unele marsave. Stiu, mai este partea sentimentala, cea spirituala, etc. Bine, spuneti asta copiilor, si voua atunci cand sunteti calcati in picioare de mizeria de zi cu zi. Cand nu aveti unde sa stati sau cu ce sa va incalziti, cand mancati ceva ce nu stiti si munciti intr-un loc pe care il urati, si faceti ceva ce va dauneaza sanatatii voastre sau viitoarei familii.

Peste toate aceste fapte, in toata aceasta nebunie si individualizare zilnica a unei societati care tinde catre magiunul globalizarii, eu zic tot asa: gandeste, simte, traieste. Nu te va “salva” din jegul crizei. Dar vei avea mai multe sanse sa te murdaresti numai pe coate sau pana la glezne. Cu putina sansa, este posibil sa traiesti dupa cum simti si gandesti. Si poate ce este mai important, iti confera acea calitate pe care cei responsabili cu puterea au pierdut-o undeva pe drumul lor catre dorinta de a fi Dumnezeu: cea de om.