Archive for the ‘De ce?’ Category

MLM

Wednesday, September 1st, 2010

Cati dintre voi nu au fost solicitati sa mearga sau chiar au fost la prezentari “de produse”?

Sistemul Multi Level Marketing (MLM) se bazeaza in principal pe recomandari. Sau asa a inceput:D. Spre exemplu, ti-ai cumparat o saltea, ai dormit si nu te-a mai durut nimic, ti-ai imbunatatit viata sexuala, nu ti-au mai mirosit sosetele de langa pat, etc. Pe scurt, salteaua ti-a schimbat viata in foarte bine si atunci de bucurie, spui si prietenilor. Prietenii dau fuga si isi cumpara si ei salteaua cu pricina, isi achizitioneaza chiar 2, sa fie si de rezerva. Le fac cadou salteaua si bunicilor, apoi amantilor (amantelor), nepotilor si rudelor de la tara. Si uite asa, din gura in gura, din spate in spate si din dos in dos, se duce vestea despre salteaua cea facatoare de minuni. Ca sa vin mai “in piata” cred ca au fost si inca mai sunt in acest sistem companii precum: “Forever Living”, “Zepter”, “NuSkin”, “Nuga Best”, “Ammway”, “Herba Life”, “Kangen”, s.a.m.d. Sistemul financiar este destul de simplu, banii care la produsele “normale” se duc in multa publicitate si chirii de magazine, personal, cheltuieli de regie, imobilizari, etc, in sistemul MLM au ca destinatie in mare parte persoanele care recomanda (vand) produsele. Persoanele tip “varfuri de piramida” ajung repede milionari si devin exponate care se plimba la prezentari de anvergura, conferinte, etc. si care explica cat de bine si cat de usor este sa folosesti produsele si sa fii si fericit si bogat. Pana aici nimic senzational. Este o alta metoda de a vinde. In general vorbim de produse care sunt destul de scumpe fata de cele “normale”. De aceea au nevoie de prezentari care sa convinga publicul tinta. Nu iti vine sa cumperi o oala Zepter cand cumperi 10 asemanatoare la pretul respectiv. Sau sa dai 3000 Euro pe un aparat care se spune ca iti purifica apa (de la robinet). Businessul in sine are anumite “chitibusuri” insa nu vreau sa intru in detalii. Nici nu vreau sa spun ca produsele oferite sunt bune sau mai putin bune. Pentru ca nu sunt in masura sa o fac si nu am cunostintele necesare.

Ce vreau eu sa remarc; afacerile de acest gen vin “in spate” cu prezentari in care sunt echipe de specialisti care studiaza intens produsele, le aduc imbunatatiri in permanenta, cu monopoluri la nivel international, protejate de inregistrarea marcilor, samd. Adica, produse ce au CV-uri “beton”. Pentru ca daca le gasesti o fisura, se duce la vale toata constructia piramidala. Si nimeni din piramida nu vrea asta, pentru ca cel putin teoretic, toti au de castigat. Si totusi, aproape toate aceste tipuri de produse scumpe au o hiba. Se compara cu cine vor ei. Si vorbim aici despre competitori. Oala Zepter cu oala de inox si eventual cea de tabla. “Forever Living” sunt naturisti si net superiori medicamentelor si altor produse naturiste de pe piata (asa spun ei), apa Kangen te face sa te simti plin de energie si are un PH peste al oricarei alte ape. Normal ca se compara cu alte ionizatoare pentru ca au placute de platina si sunt cei mai buni.

Sa presupunem ca avem multi bani, ne cumparam de toate si ne facem tenul ca in tinerete fara batranete, gatim repede si sanatos, bem si ne purificam, nu ne mai imbolnavim decat la finalul vietii. Asta daca credem in ce folosim. Si daca presupunem ca aceste materiale, tehnologii, ipoteze sunt veridice si isi vor arata roadele in decursul timpului. Sa nu ma acuzati acum ca vreau sa ma intorc in Evul Mediu si sa musc din halca de carne cruda, sa imi bag capul in galeata ca sa beau apa si sa ma spal cu zeama de lamaie sfintita ca sa mi se usuce cosurile de pe urechi. Pentru ca raman si eu un consumator al acestui secol, indiferent cat vreau eu sau nu sa accept asta.

Dar cum ramane cu gustul sarmalelor din oala de lut a bunicii sau a mamei, PH-ul apei de izvor din creierul muntilor, plantele din care se extrag de fapt esentele “miraculoase” ale produselor naturiste? A venit vreodata cineva sa va invite insistent, sa devina chiar agresiv pentru a va prezenta asemenea “produse”? Pentru ca toate acestea se obtin fara stres, fara bani si fara agitatie. Doar prin dorinta si bunavointa fiecaruia.

A, am uitat ceva important: timpul. Trebuie sa acorzi timp. Tocmai asta incercam sa cumparam de fapt. Si de drept. Pentru asta muncim si ne stresam, apoi cautam sa prevenim, sa fim fericiti, sa intinerim, sa ne vindecam si sa ne revenim. Si aici se inchide cercul.

Normal

Thursday, August 26th, 2010

“Normal” este un cuvant care conform dex online, are ca definitie “care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural”. Dupa ultimele miscari in societate, “normal” este un cuvant pe care cred ca putem sa il expulzam la marginea vocabularului. Pentru ca ce este normal pentru mine, are deseori conotatii total diferite pentru normalul altcuiva.

Privind imprejur, poti sa iti pui intrebari precum: “Este normal sa furi?” “Este normal sa fii nesimtit?” Este normal sa nu iti pese?” Este normal sa fii (ne)fericit? ” Este normal sa muncesti mult pentru putin?” Lista poate continua, ma rezum numai la 5 intrebari din ratiuni de timp si de dureri de degete.

Si acum incerc sa raspund la intrebari; daca faci o afacere, daca derulezi un proiect, daca te prezinti la o competitie, etc, ce crede “lumea” ca este normal? Intrebati imprejurul vostru si o sa vedeti ca este normal sa furi, sa inseli, sa nu platesti taxele. Pentru ca numai asa poti sa supravietuiesti? Este interpretabil…

Daca iti pasa, ai mari sanse de a trece prin puternice dezamagiri. De a fi stresat in permanenta. Asa ca treptat ajunge sa nu iti mai pese, sa te imunizezi. Pentru binele tau. Si raul altora?…

Societatea romaneasca ne arata zi de zi ca cei care muncesc mult sunt prosti. Pentru ca exista unii destepti care muncesc putin si castiga mult. Asta este trendul, catre asta trebuie sa tindem cu totii. Desigur ca puteti sa combateti ce spun eu, si aveti si cu ce, insa imaginea generala este cea descrisa de mine. Dupa aceasta imagine ne culturalizam si ne educam majoritatea copiilor si tinerilor. Viitorul suna bine. Imaginile sunt cam in ceata.

Am lasat la urma intrebarea despre fericire, sau nefericire. Pentru cineva care a fost pe litoralul romanesc, peisajul grotesc al mizeriei si serviciilor execrabile este un atribut cu care incepe nefericirea unui concediu. Dar daca observi oamenii din jur, o sa vezi ca manelele la maxim, mirosul de transpiratie, mizeria, zgomotul si prostul gust sunt lucruri mai normale decat aerul imbacsit pe care il respiram. Oamenii sunt veseli, sunt fericiti, pentru ca au un concediu in care nu le pasa de serviciile proaste si de hotia existenta. Nu le pasa ca au un salariu de mizerie, ca ziua de maine ii pandeste cu umbre de faliment. Cu cat creierul lucreaza mai putin, cu atat omul este mai fericit. Desi respira acelasi aer, impart aceeasi apa de mare, aceleasi terase cu aceleasi meniuri si aceeasi chelneri, asculta aceeasi muzica si calca pe acelasi drum, unii sunt fericiti iar altii nu. O sa spuneti ca au asteptari diferite. Iar eu o sa va raspund ca poate aveti dreptate. Transpuneti exemplul de mai sus in multe alte domenii ale vietii si o sa aveti portretul omului normal de succes din Romania. Pe care probabil ca il aveati inainte sa cititi aceste randuri. Si stiti  de ce?

Pentru ca traim in tara unde normalul isi da ultima suflare.

Din mers

Monday, August 23rd, 2010

Daca conduci o masina si incerci sa intri din lateral pe o strada principala, iti va fi destul de dificil. Ai sanse destul de mici ca cineva sa se opreasca si sa te lase sa treci. Atunci, fie astepti momentul propice cand nu trece nimeni, fie putin cate putin, impingi botul masinii fortandu-ti norocul si bazandu-te pe faptul ca te va lasa pana la urma cineva sa treci pe soseaua principala. Daca insa esti in mers, desi ai o viteza inferioara celorlalti, ai totusi sanse bune de a ajunge rapid pe strada principala. Ceea ce am spus pana sunt lucruri practice, observate, care respecta niste legi scrise ale fizicii si altele nescrise ale circulatiei.

Daca ai incercat sa aterizezi dupa un zbor cu parapanta, instructorul te invata ca trebuie sa alergi in aer inainte de a ateriza, in asa fel incat la contactul cu pamantul tu sa preiei socul mergand intr-o miscare fireasca, pentru a nu ateriza ca un bolovan. Si aici primeaza legile fizicii.

Daca ai sarit dintr-un autobuz aflat in mers, sper ca nu ai facut-o decat in directia sensului sau de miscare. Incearca sa sari perpendicular sau contra sensului de miscare si o sa te trezesti maturand praful de pe drum cu nasul. Ca si in celelalte exemple, legile fizicii guverneaza cele spuse de mine.

Daca transpun acum exemplele de mai sus in viata sociala, politica sau economica, sportiva sau personala, vad niste asemanari izbitoare. Cum ar fi faptul de a nu te da jos dintr-un “autobuz” care circula cu mare viteza. Sau daca o faci, pastreaza o vreme sensul sau de mers. Atunci cand inveti ceva nou, fa-o exersand primii pasi, asemeni sariturii/aterizarii cu parapanta. Cand vrei sa te integrezi intr-un sistem dinamic, aglomerat, trebuie sa fii indraznet, sa fortezi uneori, daca nu vrei sa stai sa astepti pana cand ti se iveste ocazia si se dau toti la o parte. Atunci s-ar putea sa fie prea tarziu, ruta sistemului de succes mutandu-si traseul si lasandu-te spectator.

Ca in multe alte lucruri din viata, natura ne ajuta si ne indruma cum sa facem sa ne fie bine noua si celor din jur deopotriva. Problema este ca multi dintre noi suntem fie chiori, fie orbi, fie prea orgoliosi sau dornici de reinventarea zilnica a rotii.

Iluzia satisfactiei

Thursday, August 19th, 2010

Oricat ai incerca sa iti oferi tie personal, nu vei atinge niciodata acea satisfactie pe care o poti obtine atunci cand daruiesti neconditionat.

Daca ai 9 minute la dispozitie, cred ca o sa ramai cu o imagine placuta. Si poate cu mai mult de atat.

YouTube Preview Image

Optiuni

Monday, August 16th, 2010

A avea doua sau mai multe optiuni poate sa fie daunator. Am incercat sa urmaresc diverse persoane in diferite situatii. Nu am sumarizat un procentaj, insa aproape toti dorim sa avem o cale de iesire, o alta optiune, o alta usa pe care sa ne strecuram in cazul in care cea din fata ni se inchide. Domeniile de aplicabiliate sunt diverse. De la business, unde cauti variante: daca nu “iese aia” trecem pe varianta cealalta. In viata personala, unde constient sau nu, incerci sa ai o “rezerva”: sa nu investesti chiar totul intr-o relatie, intr-o prietenie. Sa stii ca daca “se strica” relatia cu ala”, am o varianta cu celalalt. Si asa mai departe. Unii vor spune ca nu este asa, ca exista un prieten, un business, o masina, o religie sau o tehnologie in care cred pana la capat. Ca nu este cale de intors, ori asta ori nimic. Consider ca majoritatea celor care spun asta inca nu au acumulat experienta de viata… Totul se bazeaza pe invatare experientiala, cu cat treci mai mult prin viata, cu atat esti mai “pregatit” pentru ce urmeaza. Cel putin asa crezi tu…

Exista o istorisire despre un comandant chinez, cred ca Xiang Yu se numea, care cu vreo 200 de ani inainte de Hristos, comanda o trupa numeroasa de soldati. Au traversat fluviul Yangtze pentru a a ataca armata unei dinastii rivale ce nu putea sa fie invinsa. Inaintea atacului, soldatii lui Xiang au innoptat pe margineal fluviului insa catre dimineata s-au trezit buimaci si au observat ca le ardeau toate corabiile si ca era zarva mare in tabara. Au incercat sa respinga atacatorii insa au realizat ca insasi comandantul lor daduse foc corabiilor si sparsese vasele cu mancare si injumatatise proviziile. Xiang si-a strans ostenii si le-a spus ca in momentul acesta au o singura optiune: inainte, trebuie sa invinga. Nu se mai pot intoarce deoarece nu au corabii si nu mai au de mancare decat daca cuceresc pozitiile si proviziile dusmanilor. Rezultatul a fost interesant, trupele conduse de Xiang au obtinut 9 victorii consecutive si au macelarit renumita armata a dinastiei adverse.

Probabil ca Xiang nu a fost cel mai iubit conducator:D. Ma intrebam insa ce ar face un “om normal” in zilele noastre. Pai ar pune oameni de paza la corabii, le-ar spala si le-ar intretine. Ar pune alti oameni de paza la depozitele cu mancare. Ar stabili o tabara de baza langa fluviu, ca sa aiba cum sa se retraga in caz ca vor fi infranti. Asta inseamna soldati mai putini in atac, asta inseamna frica de esec. Cam asa fac cei mai multi dintre noi. Si poate e corect, normal, uman, sau cum  vreti sa ii spuneti. Lumea civilizata trebuie sa iti ofere optiuni. Daca nu, trebuie sa ti le facilitezi tu.

Ne cumparam SUV pentru ca poate ajungem pe teren accidentat, ne fortam copiii sa urmeze lectii de pian, chineza, gimnastica sau mai stiu ce, in speranta ca o sa fie un “trend” pe unul din aceste lucruri. Alergam dupa si pentru aceste optiuni, intr-o lume care nu se sfieste sa ni le ofere. Pentru ca sutem artistii perfecti in domeniul furtului propriei caciuli.

Oare nu uitam sa petrecem timp suficient cu si pentru ceea ce este realmente important?

Decoltat

Wednesday, August 11th, 2010

Vara. Cald. Soare. Daca mai adaug ceva de mare si de fete, asezonez cu cateva interjectii gen ola, mmm, ohhh, ela si pot sa ajung chiar un compozitor roman de succes. Ma indrept insa catre altceva.

Luand in considerare datele meteo enumerate de mai sus, iesind in oras la plimbare sau cu treburi, ai prilejul sa observi, sa vezi. Fac abstractie de moda si ma voi limita numai la culori si la atitudine. La terase, pe strada, in magazine sau restaurante observ femei imbracate intr-un anume fel. Ma refer aici la tot ce nu e “normal”. Este anormal sa te imbraci in palton la 35 de grade. Pe acestea le observ primele. Este anormal sa ai suvite de 5 sau mai multe culori. Si pe ele le observ. Nu am cum sa le ocolesc pe cele care fac economie de material. Si trebuie sa recunosc faptul ca nu ma intereseaza ca economia are de pierdut din cauza asta.  Altceva am remarcat si apoi am incercat sa imi explic fenomenul.

Fete sau femei, afiseaza un decolteu cel putin generos. Materiale vaporoase, culori cel putin atractive. Fuste ultra scurte sau pantaloni ce se muleaza provocator. Pana aici este mirobolant. Traiasca dansele si ochii care le privesc. Nu o sa blamez niciodata alegerea deliberata care nu deranjeaza bunul simt. Iar bunul simt are marja lui de dezvoltare pentru fiecare. Din ciclul “daca esti pudic nu ai ce cauta la nudisti”. Prin urmare, drumul tau ti se intersecteaza cu o femeie imbracata” hot”. Puteti dezvolta in gama sexy, provocator, mergand pana la frivol. Consideram ca nu esti atat de prost crescut (nu la dimensiuni ma refer) incat sa iti sucesti capul sa vezi din diferite unghiuri minunatul exponat. Consideram ca nu esti nici un gentleman desavarsit sau ai de-a face cu regnul eunuc. Prin urmare esti un personaj obisnuit care priveste in treacat, fara sa fixeze si fara sa produca disconfort vizual. Te uiti “civilizat”, fara a intoarce capul si fara alte manifestari de tip santier. Treci mai departe si fiecare isi vede de viata lui. Practica insa nu este chiar asa. Putem blama barbatii nesimtiti sau frivolitatea extrema. Dar atitudinea?

Atitudinea este cea pe care vreau sa o aduc in prim plan. Asa ca imi dau cu parerea desi probabil ca nu am nici cea mai vaga idee despre realitate. Iata de ce: esti femeie si te imbraci. Evident ca te privesti in oglinda. Daca nu de 3-4 ori pe minut in timp ce o faci (te imbraci), atunci macar la finalul operatiunii. Trebuie sa vezi ce a iesit, nu? Probabil ca daca nu esti multumita de rezultat, mai schimbi cate ceva, mai retusezi ce se poate, mai rujezi unde e cazul, samd. Te gandesti la o viitoare achizitie vestimentara sau de ce nu, la o modificare corporala. Sau “ti se rupe”. Adica esti asa cum esti si gata. Presupunand ca esti una din cele generoase cu decolteul, ma gandesc ca realizezi ce se vede si ce nu. Ca esti provocatoare. Sau pe acolo. Si cu gandul acesta parasesti casa proprie, fiind multumita daca nu incantata de tinuta proprie. Acum urmeaza contactul vizual cu barbatul care te priveste. Cu femeia care te priveste. Stiind cum arati, eu cred ca este corect sa te comporti ca atare. Daca te-ai imbracat intr-un fel anume si iti place asa, de ce te simti nevoita sa te arati incurcata de o privire? De ce simti nevoia sa te uiti la tine ca sa vezi daca nu cumva ti-a iesit o bretea de la sutien?  De ce trebuie sa fii evident emotionata cand cineva te priveste? Daca te simti irezistibila, de ce nu o arati? Sunt eu, ma simt bine cum arat si vreau sa vedeti si voi asta daca va pasa. Daca nu, treaba voastra, eu sunt cea multumita de mine si cu mine. A nu se considera ca intrebarile si nelamuririle mele sunt un afront adus femeilor care se imbraca intr-un anume fel. Nici prin cap nu imi trece asa ceva. Vreau doar sa accentuez ideea ca astfel se creeaza “produsul”. O femeie nu va fi agresata vizual in conditiile date, atunci cand emana siguranta si stil, caracter si feminitate, lucruri pe care le stapaneste si i se potrivesc. Va deveni un produs daca va asorta la caracterul ei un comportament neadecvat. Nu am nimic de reprosat falsei pudori. Incerc sa o inteleg si atat. Atitudinea insa este cea care poate castiga un razboi daca este cazul. Iar oamenii raman la esenta animale. Simt atunci cand atitudinea nu se potriveste cu personajul…

Privativati? Privatizam sa traiti!

Thursday, August 5th, 2010

Cu mai bine de un an in urma, si chiar si mai recent, declaram eu aici, in perspectivele mele online, faptul ca aceasta minunata criza si masinile ei nezburatoare vor produce si la noi efectele dorite de cei putini, mari si evident buni. Intreb si eu: cand s-au “tras” cele mai “delicate” tunuri in Romania post revolutionara? Si tot eu raspund: “la privatizare dom’le”. La mare privatizare. Daca nu ma credeti, treaba voastra, daca ma credeti, e normal sa o faceti pentru ca principiul e simplu. Cu cat este mai mare si mai valoroasa halca de vanat, cu atat mai mult carne are pe dansa. Deci, este loc sa manance mai multi, si evident mai mult. Credeti ca FMIul este interesat de privatizarea IAS Clinceni? Eu zic ca a fost mult mai interesat de Petrom, BCR, urmeaza Posta Romana, etc. Acum, haide sa nu fiu carcotas si sa emit idei cum ca privatizarea nu este de dorit. Dar daca ma uit la vecinii greci, la cei unguri, bulgari si chiar mai departe la islandezi, vad ca la fiecare din ei, “imprumutatorul” a avut recomandari ca vanzarea unor insule, privatizarea unor servicii nationale samd. Adicatelea sa credem noi ca vine cineva si te ajuta ca sa fii in rand cu cei bogati si satui? Haide sa ii lasam pe Hansel si Gretel cu gasirea drumului de intoarcere si sa revenim la noi.

Momentul recomandarii de AICI nu este deloc intamplator. Tara merge rau, dar guvernul face ce face si face bine. Cel putin asa spune FMI. Si atunci se intrevede o situatie de tip win-win. Noi (FMI) va laudam si va spunem ca sunteti pe calea cea buna. Va credibilizam, va sustinem. Va indatoram dar asta nu conteaza asa de mult pentru ca oricum nu aveti ce face. Apoi, va recomandam voua (Guvern) faptul ca trebuie sa mai scoateti bani de undeva, ca sa o duca poporul mai bine, evident. Si cum nu se pune problema ca mai taxati sau sa mai impozitati (pentru ca stim ca Romania este pe primul loc in UE – cu 500 de taxe:), sa nu mai sufere sarmana populatie, noi va dam si solutia salvatoare: privatizati. Voi, o sa spuneti ca asa este sa traiti, toate companiile astea mari de stat care aduc pierderi (ceea ce in mare parte este adevarat) trebuie lichidate, trebuie privatizate ca sa le facem rentabile. Pentru ca noi (statul roman) suntem atat de inteligenti si bine intentionati insa se pare lipsiti de noroc; nu reusim deloc sa le aducem pe profit. Poate doar aia de le vor lua sa aiba mai mult noroc decat noi si sa le faca ei profitabile. Ne vor da si noua niste taxe acolo si sa fie ei sanatosi si bogati pentru ca noi nu dorim sa fim avari, lasa sa aiba si altii ca noi oricum nu avem, si mai bine asa saraci si necinstiti.

Piesa de teatru nu se termina aici; o sa urmeze ceva tergiversari, opuneri de fatada, dorinte de a aduce bani la buget in alt mod. In final, obositi si extenuati, guvernantii vor ceda si ghici ce? Vor privatiza! Tocmai acum, catre finalul crizei, cand poti cumpara mult si ieftin, noi vindem. Aceasta strategie desavarsita mai are avantaje. Cine credeti ca va cumpara? Sa fie oare niste companii din Franta, Germania, Austria? Cele care “cotizeaza” la FMI? Sau sa fie niste SRLuri puternice din Bulgaria, Romania si eventual Macedonia, care se imprumuta de la Banca Religiilor ca sa isi plateasca darile la stat? Mergand mai departe si reiterand ideea ca privatizarea nu este o eroare, ci modul si mai ales momentul in care se face, imi vine sa cred ca la privatizarea companiilor de stat se vor lua comisioane grase. Oare de cine? De companiile private sau de cei ce aproba licitatiile si caietele de sarcini?

Imi pare rau ca perspectivele mele incep sa se materializeze. Ca romanii vor privatiza din nou pe coji de seminte. Ca apoi, profitul companiilor care acum au latul falimentului de gat, se va duce intr-o tara vest-europeana sau intr-o banca insulara. Ca vom deveni ceea ce incepem sa fim de ceva vreme. O tara de consum. O tara incapabila sa dezvolte coloana vertebrala proprie. O tara care se taraste in mocirla coruptiei si a intereselor personale, o tara fara viziune si fara lideri autentici. O tara care tace si inghite ce ramane de la masa altora.

Si ca sa inchei romaneste, sa vedeti ce teapa o sa isi ia aia de or sa cumpere ceva cu telecomunicatiile la privatizare. Pai nu vin ele furtunile  geomagnetice? Sa pierdeti toti banii si sa vi se duca afacerea de rapa fira-ar al drac’ sa fiti!…:)

Ramai sau pleci?

Wednesday, August 4th, 2010

Cu aproape o luna in urma citeam niste articole din Jurnalul National. Subiectul era dezvoltat pe marginea unor intrebari. “Ne-am nascut in locul potrivit”?, De ce ati ramane in Romania?”, “De ce ati pleca?” Subiectul m-a determinat sa incerc si eu o perspectiva…

De nascut m-am nascut acolo unde a fost mama la momentul cu pricina. Nu cred ca am avut de ales, de comentat si cu atat mai putin de a fi capabil sa influentez cu ceva acest lucru. Prin urmare treaba cu locul am rezolvat-o. Eu asi inlocui prima intrebare cu alta: “M-am nascut in momentul potrivit?”. Pai diferenta este ca daca eram in floarea varstei si luptam sa scap tara de turci sau tatari, stiam de ce lupt. Acum am ceva dubii in aceasta privinta. Nu prea stiu nici cu cine lupt si nici de ce lupt. De fapt, nici nu stiu daca lupt cu adevarat, si atunci ma intreb eu daca mai merita sa lupt. Dupa un astfel de mirobolant exerctitiu de gandire, trec la celelalte doua intrebari.

Consider ca am colindat putin prin lume pana acum. Si nu ca simplu turist amator de poze, magneti de frigider si acadele pe bat. Am mers sa invat si sa ma dezvolt, sa ma formez si sa imi largesc “orizontul”. Am mers din curiozitate si din avant tineresc. Si nu stiu cum si de ce, de fiecare data m-am intors acasa. Acasa inseamna Brasov si nu cred ca alt oras din Romania ar putea sa il “inlocuiasca”. Nu mi-am pus niciodata intrebarea “De ce m-am intors?”. Pur si simplu era asa cum respiram, cum beam apa din Scheii Brasovului si cum ma plimbam pe strazile pietruite din cartierele istorice din oras. Cred ca fiecare om ar trebui sa aiba un criteriu de valori. Si cred ca ar trebui sa il respecte intr-un procent cat mai mare. Totul incepe cu respectul de sine. Inclusiv decaderea ta ca si om. Analizand criteriul meu de valori, am constatat ca in el sunt multe lucruri care se leaga de tara asta, de oamenii astia. Pentru ca sa plec, trebuie sa imi fragmentez valorile, sa le reneg pe unele, sa le pun pe o treapta inferioara pe altele. Deocamdata nu sunt in stare sa fac acest lucru…

Dar…

Apa din Scheii Brasovului nu mai curge la fantana Sfanta Treime. Au oprit-o. Cica e toxica. Pavajele vechi din piatra cubica, care dadeau o parte din farmecul vietii in cartierele vechi ale orasului au fost inlocuite cu asfalt. Mult asfalt. In fiecare an alt asfalt. Uneori de doua ori pe an. Tot asfalt. Aerul curat din Brasov il mai gasesti prin cateva colturi unde betonul nu a pus inca stapanire. Cu toate ca Brasovul este pentru mine cel mai frumos oras, viata de zi cu zi din Romania ataca valorile bunului simt intr-un mod atat de constant si de violent incat am momente in care incep sa pun in balanta propriile valori. Sa vad care din ele cantaresc mai mult decat celelalte. Cu alte cuvinte, imi asmut valorile mele contra valorilor mele. Asta inseamna lupta interna. Iar eu cred ca pot castiga orice lupta mai putin cea cu mine. Nu ai cum sa castigi lupta cu tine, si asta am dezvoltat-o intr-un post anterior. Mai mult, cred ca sunt un luptator, si cedez foarte greu atunci cand cred in ceva. In cineva nu cred si nu am crezut niciodata.

Concluzionand, raman in Romania datorita criteriului meu de valori, si asi pleca si maine de aici, tot datorita acestuia. Nu este de blamat nimeni care pleaca sau care ramane. De condamnat sunt insa acei oameni care folosesc puterea fara a avea minimul criteriu de valori. Simt nevoia sa mentionez ca hotia, incompetenta, inselatoria, nesimtirea si altele din aceasta familie nu sunt valori. Fac parte din categoria nonvalori, si definesc mare parte din clasa puterii in Romania. Apropo, ati vazut pe vreunul din aceasta categorie sa vrea sa plece din Romania pentru ca “o duce rau”?…

Noul profil

Tuesday, August 3rd, 2010

In Romania, politica legatului de scaun este ridicata la rang de arta. Nu ma refer la scaunul de executie, pedeapsa capitala fiind un lucru de domeniul trecutului. Ma refer la scaunele din parlament, senat, universitati, licee, si lista poate continua pana la cele mai marunte posturi de conducere, cu predilectie din sectorul de stat. Firesc, imi pun intrebarea “De ce?” Si tot eu raspund cum ma pricep: o fi de la putere. Este un sentiment dominant care te acapareaza. Iti da incredere de sine, iti da o aura de invingator, virilitate si putere in societate. O fi de la remuneratie. Hmm… este si asta un motiv dar nu cred ca predomina in acest caz. Multe sunt cazurile cand postul acopera golurile facute sa te mentii acolo. Succint, este vorba despre resursele care le consumi ca sa te mentii sau sa ajungi acolo, pe scaunul ravnit. Imagineaza-ti ca te asezi pe scaun si incepi sa sapi in jurul tau pentru a “darui” pamantul din jur celor care te ajuta sa iti mentii postul pe scaun. La un moment dat, te trezesti inconjurat de o multime de gropi pe care le-ai facut chiar tu. Ai “daruit” atat de mult altora, incat nu mai poti decat sa stai pe scaun, orice incercare de a-l parasi te va proiecta in gropile facute de tine. Si atunci, sapi si mai mult, daruiesti in continuare, fiind constient ca nu mai ai alta cale in viata. Bun, si acum cine primeste pamantul “daruit” de cel de pe scaun? Sa tot fie niste baieti mai mult sau mai putin destepti. Sa fie cu tupeu, cu informatii, si mai ales cu multe conexiuni intre ei si cu cine trebuie. Ei primesc “umili” pamantul daruit, il cultiva prin bunavointa si resursele celui care sta pe scaun, si astfel isi realizeaza campuri intinse si albe cu pamantul negru adus din jurul celui ce sta pe scaun.

Pana aici am expus asa cum am vazut eu ca functioneaza lucrurile la un anume nivel. Si credeti-ma, functioneaza al naibii de bine. Sunt o multime de legi nescrise de la care nu se abate nimeni. Pentru ca daca te abati e de rau…

Dar…

Vremurile se schimba. Cum este zicala aia: “la vremuri noi, oameni noi, adica tot noi”. Poate parea mult, dar  nu mai este asa de mult pana la viitoarele alegeri locale, parlamentare, si eventual prezidentiale. Din cate vad eu, unii au inteles ca nu mai sunt suficiente 30 de zile pentru a convinge marea masa sa puna o stampila. Au inteles ca mita electorala nu va mai fi suficienta. Au inteles ca desi poti sa prostesti lumea la infinit, numarul acestora va fi din ce in ce mai mic. Si daca tot au inteles aceste lucruri, au inceput sa faca jocuri politice prin care sa transfere capitalul de ura, de dispret, de flegme, catre un viitor partid care va izbavi (din nou) aceasta natiune campioana a sperantei. Astfel apar partide care mai de care mai populare, oameni care mai de care mai TVgenici.

Incerc o radiografie:

PDL este macinat de criza, de totalitarismul propriu si de guvernare. Asa cum este ea, cu bune si cu rele. Eu cred ca picajul in care se afla este unul letal. Are prin urmare un mare dezavantaj si un mare avantaj: guverneaza. Scade in popularitate dar are acces la resurse si la putere. Pe acest fond incearca sa creasca imaginea unor oameni care se vor erija in viitori lideri. Incearca sa creeze noi partide si noi figuri care sa dezavueze chiar politica PDL. Astfel vor sa transfere ura si dezamagirea in simpatie. De la ei tot pentru ei.

PSD joaca bine. Puncteaza scurt la si la obiect. Nu doreste sa vina la guvernare desi doreste sa plece PDLul. Ar fi o greseala imensa dpdv politic sa vii sa guvernezi acum. Vor fi cel putin 6 luni mai crunte decat cele de pana acum. S-a delimitat de PNL si asteapta la cotitura. Are un lider conform profilului cautat, o sa revin asupra acestui lucru. In culise are oameni valorosi, desi unii sunt blocati (inca) pe filiera DNA. Eu cred ca dupa o guvernare de dreapta, dupa o criza financiara, urmeaza inevitabil o guvernare de stanga si o inclinatie catre extremismul ponderat. Dezavantajele PSD sunt prea multa democratie interna si multe tabere pe intinsul tarii.

PNL mizeaza pe Crin. Considera ca este pe val si ca acolo o sa ramana. Eu nu cred la fel. Desi are multa experienta in politica, Crin este omul de carton din fata lui Patriciu, si nu numai. Alegerile nu se castiga cu intelectualitatea. Asta pare sa nu priceapa Crin si ai lui. Pentru mine ramane un personaj fad, fara nici o realizare notabila. Are un limbaj si un comportament supraevaluat in comparatie cu ce este el de fapt. Mizand pe tineret si pe freza asortata cu ochii de perlan spalacit nu are resurse si politica pentru catunele din teritoriu. Va creste probabil in %, nu suficient ca sa guverneze.

De restul nu comentez pentru ca exceptand UDMRul, ceilalti incearca sa faca jocurile unora din cei 3 de mai sus. Imi pare rau ca nu exista o initiativa reala ecologico-politica. In rest este totul cum trebuie sa fie…

Revin acum cu vremurile si oamenii. Iata ce se cauta: profil de tanar charismatic, cu ceva popularitate, discurs, stapanire de sine, sa aiba undeva la 40 de ani in preajma alegerilor, sa fie dispus la compromisuri si daca se poate nu foarte inteligent. Desigur ca ar mai fi si altele de mentionat, ma limitez la atat. Eu cred ca anul viitor va fi unul in care modul diplomatic de abordare va fi foarte important. Nu vom iesi din criza dar macar nu vom cadea mai rau de atat. Si atunci e nevoie de tact, de eleganta, de figuri placute la TV. Care sa stie cum si cand sa zambeasca, sa nu fie prea agresivi si sa raspunda la comanda politica. O populatie trecuta prin niste ani destul de grei, nu mai are nevoie de alte socuri. Trebuie trezita cu binisorul altfel maraie si nu mai are oricum incredere in nimeni si nimic. Asta daca mai intereseaza pe cineva de populatie…

Scenariu’ de viitor

Friday, July 9th, 2010

Ieri am surprins o discutie intre Grigoras si Gigel. Isi dadeau si ei cu parerea fata de situatia actuala, de cea potentiala viitoare, deh, ca oamenii din ziua de azi. O sa incerc sa redau din ideile exprimate, si chiar de unele va par cam fanteziste, e problema vostra, a celor ce cititi:)…

Au trecut aproape 3 ani de “criza”. Unii zic ca s-a stabilizat (criza). In sensul ca ne-am ghemuit si stam cuminti pe fundul carutei. Drumul este insa plin de hartoape, si nu se stie la care putem putem sa ne trezim si afara din caruta, cu fundul in tarana. Asta ca sa nu fiu pesimist sa spun cu fundul in groapa. Si nu vorbesc aici de situatia Romaniei. Este mult mai importanta cea pe plan global, desi patriotii romani vor sa creada ca o sa facem sa ne fie bine aici iar celorlalti o sa le mearga rau si o sa ne invidieze. Doar suntem campionii sperantei.

Prin urmare, am “taiat” cheltuieli in toata lumea. In special cele bugetare. Dar am ridicat si cote de impozitare, cea de TVA, am suprataxat si supraimpozitat. Am redus drastic creditele si am dat valoare crescuta cashului. Efectele? … sau sa spun mai bine ce s-a obtinut. Pai in primul rand o isterie destul de generala. Pe deplin justificata, deoarece ti se pare normal sa ti se ofere si anormal sa ti se reduca. Foarte timide incercari de reorientare catre alte industrii sau moduri de viata. Singurele care merita mentionate sunt balonul “ECO” tot ce vrei si “second life” – viata pe net. De ceva ani tot revizuim si planificam. Fara insa a ne revizui mentalitatile sau a planifica schimbarile la nivel cognitiv personal. In acest timp, companiile si cei ce detineau mult, au acumulat si mai mult, pe fondul scaderii drastice a puterii de cumparare si a lipsei lichiditatilor. S-au facut tranzactii majore, absorbtii prin incapacitati de plata, faliment peste faliment. Am mentionat ceva in sensul acesta si eu, in “Pareto pe cale de disparitie”. S-a obtinut o concentrare a marii mase catre putine locuri de munca. Si acelea controlate destul de strict de cativa colosi mondiali, fonduri de investitii si bancile lor aferente, prin “plastic money”. Treptat incepe sa se stie ce faci, cat cheltui si unde, ce mananci, ce vorbesti, cat si cu cine. Se tot vorbeste de inovativitate. Uitati-va cine inoveaza si in folosul cui. Populatia este concentrata catre munca, catre stres, catre a-si plati ratele si a se ingriji de propria sanatate. Si este atat usor sa pui “ochelari de cal” unei populatii speriate, stresate si flamande. Asteapta ochelarii ca pe o izbavire, ca pe un lucru mult visat. Vad numai orizontul care ii linisteste si atunci toata lumea e multumita. Ce fac intelectualii in acest timp? In nici un caz nu conduc pe nimeni. In cel mai bun caz se conduc pe ei. Exista forumuri si premii internationale, recunoasteri si simpozioane, lucruri care le gadila orgoliile si care se fac cu eforturi mici si bani putini fata de capacitatea de productie a intelectualitatii. Este ca la un copil, ii dai jucaria care ii place si ai scapat de el o vreme.

Societatea este din ce in ce mai controlata financiar, informational, religios, dogmatic. Milioane de robotei cu cardurile lor de plastic, se duc zilnic si fac acelasi lucru intr-u prosperitatea lor si a familiilor lor din ce in ce mai putin numeroase. V-ati pus vreodata intrebarea de ce nu ne mai conduc liderii? Adevaratii lideri, nu momaiele de paie puse acolo de sforari? Raspunsul e simplu: un lider este un vizionar, un bun manager, un ambasador iscusit, un educator si un formator prin definitie. De ce ar avea nevoie cei ce detin puterea cu adevarat de alte viziuni? De persoane care sa inspire prin exemplu si prin caracter? De oameni care sa creeze alte legaturi decat se doreste? De personalitati care sa fie exemple in educatie si formare?

Cei ce mai au farame de discernamant incearca “sa se descurce”. Si-au dat seama ca nu e chip sa te pui contra tavalugului. Si nici nu vad de ce ar face-o. Asa ca isi croiesc un drum sinuos pe unde si cum pot. Si cat mai pot.

Pana la urma eu nu v-am spus decat niste concluzii ale unei discutii intre Grigoras si Gigel. Daca le puneti cap la coada, acestea dau un scenariu interesant de viitor. Poate va pufneste si rasul. Pe mine nu. Nu de alta dar inca am glezna scrantita…