Sentimentul de liniste

 

Astazi, in timp ce moderam o emisiune TV, am observat ca sunt linistit. Si m-am intrebat de ce. Linistit esti daca nu iti pasa. Dar mie imi pasa. Linistit esti daca esti vreun Zen. Dar eu nu sunt Zen. Linistit esti daca ai toate comenzile in mana si ai riscuri zero. Nu este cazul. Linistit esti si daca esti prost. Asta trebuie dovedita.

Se poate ca linistea sa iti fie data tocmai de faptul ca ai invatat sa gandesti? A gandi este o activitate ce defineste omul, nimic nou sub soare. Invatarea insa… este un proces ce necesita anumite caracteristici definite azi si modificate maine, tocmai de cel care le emitea ieri. Privesc in jur si vad din ce in ce mai multi oameni care gandesc, dar au uitat ca acesta este un proces pe care trebuie sa il inveti si sa il dezvolti zilnic. Pentru ca azi gandim cum sa luam lucrurile de-a gata, cum sa facem mai repede si mai bine (eventual). De asta mergem in malluri, de asta avem sisteme de invatamant depasite, de asta inghitim medicamente artificiale si de asta o sa ne batem ca chiorii pe resursele pe care astazi le epuizam inconstient. Si tot de asta adresam intrebari la ce nu stim, unui motor de cautare, situat intr-un loc pe care l-am denumit internet. Cu motivatia lipsei timpului, incercam sa ne descurcam cat mai bine si mai repede. Si lasam sistemele sa ne invete cum sa gandim. Si ce sa gandim. Fara sa ne pese ca cineva le-a facut si pe acestea, sa fie ceea ce sunt. Cineva dintre noi.

De ce atata gandire? Pare mai usor sa traim si sa experimentam. Bine, haide sa plecam si de aici.

Sa zicem ca ti-a murit cainele din curte. Brusc si aparent fara motiv. Stii, cainele acela la care tineai atat de mult si pe care l-ai crescut de cand era o gramada de blana fara ochii. Ce este de gandit aici? Aici este mai mult de simtit. Ziua ti se pare fara sens si iti amintesti toate acele momente fericite in compania lui. Fara a fi morbid, incearca sa fii tu cel care ii sapa groapa in care urmeaza sa il depui. Daca nu ai timp sau te crezi prea sensibil sa o faci, o sa pierzi o lectie de viata importanta. Pentru ca in timp ce sapi, mintea invata sa gandeasca. Emotiile se exteriorizeaza si transfera asupra creierului, multa influenta de stare. Poate ca iti vine sa plangi, poate sa dai vina pe stiu eu cine, poate sa nu mai crezi in Dumnezeu, chiar daca credeai sau nu. Invatand sa gandesti, nu devii mai insensibil. Nici mai rational. Eu cred ca devii mai bun si mai intelept. Fara sa arunci vina in jurul tau, fara sa te asociezi cu fatalismul mioritic, ai toate sansele sa devii o fiinta mai evoluata. Pentru ca natura ne-a lasat suficient timp si spatiu sa invatam sa gandim. Noi le restrangem pe ambele cu buna stiinta si apoi ne plangem de lipsa lor. Nascocim proverbe razbunatoare de genul „cine sapa groapa atluia va cadea chiar el in ea”, dar nu spunem ca sapand groapa cuiva drag, pentru care nu mai poti face nimic pe aceasta lume, vei invata ca viata nu este facuta ca sa se termine, ci ca sa continue.

Eu cred ca trebuie sa iti inveti copilul sa gandeasca, nu sa urmeze un sistem. De ce nu o facem si noi? Pentru ca ne este mai comod altfel? Mintea noastra rugineste zilnic, prinsa intre sisteme si legi, intre lipsa acuta a liderilor autentici si teama de pierderea locului de munca sau a cuiva drag. Atunci cand privesc oameni incrancenati in zbateri ce par utile dar se dovedesc a nu fi, incruntati, speriati, presati si stresati, atunci imi dau seama ca de la cele mai fragede varste, „cineva” ar trebui sa predea o singura materie: invata sa gandesti.

Si ma intorc la sentimentul de liniste. Pentru ca am invatat sa gandesc. Sa nu urasc, sa nu judec fara discernamant. Sa nu impart politica in buni si rai, in aia de la putere si in opozitie. Sa nu urmez orbeste orice lege sau chiar crez propriu. Sa nu vad totul in alb sau negru. Sa vad ce este bun in oameni si sa ma feresc pe cat posibil, de ce este rau. Sa ascult natura si sa nu strivesc ce imi spune instinctul meu primar. Sa am rabdare sa ascult, sa astept chiar si atunci cand nu am timp. Ca nu mi-l fura nimeni, tot al meu este. Sa ma enervez si sa strig daca asa simt. Dar fara sa deranjez. Sa iubesc fiecare dimineata si sa admir fiecare apus, fie el si acoperit de nori. Sa nu imi impart viata in saptamana de lucru si weekend. Sa admit ca gresesc. Si sa daruiesc.

Si inca mai am de lucru. Mult.

Leave a Reply