Archive for August, 2015

Cartoful fierbinte

Monday, August 31st, 2015

Nu este prima data cand spun, ca poate cea mai importanta provocare a acestui inceput de secol este dobandirea deprinderilor de a invata sa gandesti. Indobitociti de informatia de masa, neselectata, manipulata si detinuta de factori importanti decidenti, grabiti de ritmul infernal al vietii unei dictaturi financiaro-capitaliste, macinati de grija platii chiriilor, a leasingului si a taxelor, de frica fata de toxinele cu care ne hranim, de bolile aparute peste noapte, majoritatea populatiei nu are nici cea mai mica inclinatie spre o gandire proprie. Asa ca preia orice mesaj i se pare acceptabil pentru sufletul propriu, (zdruncinat si tocit si acela) si il da mai departe cu credinta. Cel mult gandind superficial, fara a verifica si fara a privi deloc in trecut sau/si viitor. Preluam de pe Google, de la TV, din reviste si de “pe net”. Emotionali si manipulati, creduli sau din contra, de fapt noi nu ne “producem” opinii. Noi le preluam pe cele care ni se servesc cu buna stiinta. Si nu este vorba despre teorii ale conspiratiei. Doar de o simpla judecata.

Iata un caz actual, in care putem judeca avand cunostinte de baza, fara a avea pretentiile unui profet.

In urma cu mai bine de 20 de ani, participam la formari destul de intense in domeniul intercultural. Selectia pe baza de CV si aplicatie proprie. Cheltuieli platite de Comunitatea Europeana (CE). Locatia: Consiliul Europei. In acel moment, Romania inca nu facea parte din CE (a aderat in 2007). Eram inca student al unei tari care se pregatea de aderare, dar atentie, la acel moment Romania nici macar nu fusese propusa spre aderare (summitul de la Salonic din 2003).

Am “prins” unul din cele cateva locuri destinate spatiului non UE si am participat intre anii 2000-2003, la o serie de traininguri care au avut ca scop interculturalitatea.  Foarte pe scurt, am fost dus intr-un mediu strain, cu tineri provenind din diferite religii, etnii, tari, etc, si am fost instruiti de traineri proveniti si ei din diverse tari, religii si etnii. Practic si teoretic, am trait experiente de viata marcante. De la bataia unui kosovar cu un sarb in fata Consiliului Europei, la examinarea solutiei de incetare a razboiului din fosta Jugoslavie, la conflicte mici si povesti de dragoste trecatoare, la derularea unor proiecte impreuna, la strategii si situatii ipotetice. Am facut cam de toate si sunt si acum recunoscator acelor momente din viata.

Am facut aceasta introducere, pentru a arunca o privire in trecut. Europa se pregateste de multi ani pentru provocarea interculturala. Chiar daca poate parea un domeniu neimportant, a forma tineretul si a pregati societatea in acest sens, este mai mult decat esential. Vom vedea de ce. Europa se pregateste de multi ani si in alte domenii conexe interculturalitatii, iar cei curiosi se pot documenta destul de usor accesand niste informatii din trecut. Europa nu este luata prin surprindere, atat de mult pe cat doresc unii sa se vada. A stiut si s-a pregatit. Poate nu suficient de bine, poate nu suficient de repede, dar a stiut ca asa ceva se va intampla intr-o buna zi. Iar intamplarile in ziua de astazi, sunt intamplari in masura in care nu au decat supozitii, nu si raspunsuri care sa defineasca un scop.

De ce totusi degringolada aceasta cu imigrantii?

Americanii care vor sa destabilizeze Europa? Planul Kalergi? Musulmanizarea Europei? Teama reala a refugiatilor, ca vor fi macelariti in propria tara? Infiltrarea de teroristi in Europa? Si mai sunt cateva intrebari, acestea insa sunt cele mai vehiculate.

Oricare ar fi raspunsurile la intrebarile de mai sus, aceasta actiune a fost bine premeditata. Iar Europa s-a ales cu un cartof fierbinte. Atat de fierbinte incat ii vor trebui multe resurse ca sa il raceasca. Nu imi dau cu presupusul cine a facut-o. Poate am vreo idee, dar nu stiu daca asta este interesant in acest moment. Realitatea de azi este ca Europa are imagini cu copii si femei moarte pe mari, in camioane, pe garduri de sarma ghimpata, cu proteste papale, cu iminente miscari sociale si probleme economice si de gestionare a unei situatii fara precedent. Pe de alta parte, europenii au cazut prada mobilitatii promovate tocmai de ei, ani de-a randul. Poate si anuntul ca UE nu mai primeste curand noi candidati sa isi fi spus cuvantul in cazul Serbiei si Macedoniei. Poate ca daca ne uitam pe studiile macroeconomice vedem ca era cazul unui mic conflict armat in zona, de descarcare a unor tensiuni, fonduri si polite. Pentru ca exista ciclicitate si coincidente prea dese, atunci cand acestea au loc. Poate ca ne trebuie scuze pentru a intari unele sisteme. Intotdeauna din astfel de actiuni va exista si un castigator si desigur ca nu trebuie sa ne gandim la propusa moschee gigant de la Bucuresti. Nu acolo trebuie sa cautam castigatorul(ii). Poate ca pur si simplu totul se reduce la suma cheltuita pe cap de refugiat? Poate. Sunt mult prea multe necunoscute si prea putini cunoscuti in aceasta ecuatie. Cert este ca o masa de oameni manipulati sunt pusi sa traverseze mari si garduri de sarma, sa fuga prin granite si camioane. Ca in proportie majoritara sunt barbati tineri si ca au platit mii de euro ca sa fuga din propria tara, poate parea ciudat, dar eu zic ca este un plan secundar. Faptul ca sute si poate mii dintre ei vor deceda in acest proces maret? Pai si in razboi cum este? – probabil ca iti va spune strategul care a orchestrat aceasta. Oare era mai bine un mic razboi? Asa s-a decis pentru ca probabil ca nu s-a agreat cine sa vanda armele si cui. Gluma amara.  La fel de cert este ca alta masa de oameni manipulati vor judeca sentimental imaginile de la TV sau din mediul virtual. Si vor spune ca asa ceva nu este posibil, ca este inuman si ireal. Ca suntem oameni si ca trebuie sa facem ceva. Sa ne ajutam unii pe altii, sa le dam din locurile “noastre” de munca si din ajutoarele de somaj platite din bani europeni, adica munca europeana. Cum sa ii trimitem inapoi pe refugiati, pentru ca intr-o Europa moderna nu exista garduri si solutii radicale…

Imi place interculturalitatea, am studiat-o si o fac in continuare, pentru ca este pasionant faptul ca ne curge acelasi sange prin vene si totusi suntem atat de diferiti. Este vorba despre viata, atat de valoroasa pentru noi, pentru familia noastra si pentru cei apropiati si un simplu numar in minus pentru decidentii dintr-un birou, deloc oarecare. Trecem printr-o provocare care ne va face mult mai puternici, pentru ca vom trece prin ea. Unora nu le va fi usor deloc, chiar daca nu o vor resimti direct si personal. Iar asta o sa o stim din ce in ce mai multi dintre noi, chiar daca o gandim sau o preluam de pe TV sau Internet.

 

In concluzie, Europa are in maini un cartof al naibii de fierbinte, si indiferent de cine i l-a aruncat, aceasta l-a prins cu ambele maini si acum incepe sa il jongleze, asteptand sa se raceasca. Pentru simplu fapt ca nu prea are unde sa il arunce.

Sentimentul de liniste

Friday, August 7th, 2015

 

Astazi, in timp ce moderam o emisiune TV, am observat ca sunt linistit. Si m-am intrebat de ce. Linistit esti daca nu iti pasa. Dar mie imi pasa. Linistit esti daca esti vreun Zen. Dar eu nu sunt Zen. Linistit esti daca ai toate comenzile in mana si ai riscuri zero. Nu este cazul. Linistit esti si daca esti prost. Asta trebuie dovedita.

Se poate ca linistea sa iti fie data tocmai de faptul ca ai invatat sa gandesti? A gandi este o activitate ce defineste omul, nimic nou sub soare. Invatarea insa… este un proces ce necesita anumite caracteristici definite azi si modificate maine, tocmai de cel care le emitea ieri. Privesc in jur si vad din ce in ce mai multi oameni care gandesc, dar au uitat ca acesta este un proces pe care trebuie sa il inveti si sa il dezvolti zilnic. Pentru ca azi gandim cum sa luam lucrurile de-a gata, cum sa facem mai repede si mai bine (eventual). De asta mergem in malluri, de asta avem sisteme de invatamant depasite, de asta inghitim medicamente artificiale si de asta o sa ne batem ca chiorii pe resursele pe care astazi le epuizam inconstient. Si tot de asta adresam intrebari la ce nu stim, unui motor de cautare, situat intr-un loc pe care l-am denumit internet. Cu motivatia lipsei timpului, incercam sa ne descurcam cat mai bine si mai repede. Si lasam sistemele sa ne invete cum sa gandim. Si ce sa gandim. Fara sa ne pese ca cineva le-a facut si pe acestea, sa fie ceea ce sunt. Cineva dintre noi.

De ce atata gandire? Pare mai usor sa traim si sa experimentam. Bine, haide sa plecam si de aici.

Sa zicem ca ti-a murit cainele din curte. Brusc si aparent fara motiv. Stii, cainele acela la care tineai atat de mult si pe care l-ai crescut de cand era o gramada de blana fara ochii. Ce este de gandit aici? Aici este mai mult de simtit. Ziua ti se pare fara sens si iti amintesti toate acele momente fericite in compania lui. Fara a fi morbid, incearca sa fii tu cel care ii sapa groapa in care urmeaza sa il depui. Daca nu ai timp sau te crezi prea sensibil sa o faci, o sa pierzi o lectie de viata importanta. Pentru ca in timp ce sapi, mintea invata sa gandeasca. Emotiile se exteriorizeaza si transfera asupra creierului, multa influenta de stare. Poate ca iti vine sa plangi, poate sa dai vina pe stiu eu cine, poate sa nu mai crezi in Dumnezeu, chiar daca credeai sau nu. Invatand sa gandesti, nu devii mai insensibil. Nici mai rational. Eu cred ca devii mai bun si mai intelept. Fara sa arunci vina in jurul tau, fara sa te asociezi cu fatalismul mioritic, ai toate sansele sa devii o fiinta mai evoluata. Pentru ca natura ne-a lasat suficient timp si spatiu sa invatam sa gandim. Noi le restrangem pe ambele cu buna stiinta si apoi ne plangem de lipsa lor. Nascocim proverbe razbunatoare de genul „cine sapa groapa atluia va cadea chiar el in ea”, dar nu spunem ca sapand groapa cuiva drag, pentru care nu mai poti face nimic pe aceasta lume, vei invata ca viata nu este facuta ca sa se termine, ci ca sa continue.

Eu cred ca trebuie sa iti inveti copilul sa gandeasca, nu sa urmeze un sistem. De ce nu o facem si noi? Pentru ca ne este mai comod altfel? Mintea noastra rugineste zilnic, prinsa intre sisteme si legi, intre lipsa acuta a liderilor autentici si teama de pierderea locului de munca sau a cuiva drag. Atunci cand privesc oameni incrancenati in zbateri ce par utile dar se dovedesc a nu fi, incruntati, speriati, presati si stresati, atunci imi dau seama ca de la cele mai fragede varste, „cineva” ar trebui sa predea o singura materie: invata sa gandesti.

Si ma intorc la sentimentul de liniste. Pentru ca am invatat sa gandesc. Sa nu urasc, sa nu judec fara discernamant. Sa nu impart politica in buni si rai, in aia de la putere si in opozitie. Sa nu urmez orbeste orice lege sau chiar crez propriu. Sa nu vad totul in alb sau negru. Sa vad ce este bun in oameni si sa ma feresc pe cat posibil, de ce este rau. Sa ascult natura si sa nu strivesc ce imi spune instinctul meu primar. Sa am rabdare sa ascult, sa astept chiar si atunci cand nu am timp. Ca nu mi-l fura nimeni, tot al meu este. Sa ma enervez si sa strig daca asa simt. Dar fara sa deranjez. Sa iubesc fiecare dimineata si sa admir fiecare apus, fie el si acoperit de nori. Sa nu imi impart viata in saptamana de lucru si weekend. Sa admit ca gresesc. Si sa daruiesc.

Si inca mai am de lucru. Mult.