Eu sunt

Acela care s-a nascut in perioada de floare a comunismului romanesc. Floare care a inceput sa paleasca treptat, pana ce s-a ofilit complet intr-o baie de acid cu iz european. Am facut parte din generatia cu cheia la gat, desi nu am purtat-o niciodata in acest mod. Parintii mei au crescut cu mine in brate, plimband-ma cu ei pe unde aveau treaba. La gradinita calaream toata iarba si groapa de nisip pana la venirea iernii. Meniul era unic: paine cu unt si cu gem, cartofi prajiti si ciorba de fasole. Duminica era zi de piure de cartofi si snitel cu muraturi. Vineri, de mamaliga cu lapte. Si cam atat. Nu de putine ori ma fofilam sa imi fac lectiile pentru ca se intrerupea curentul. Ma puneam in pat si citeam la lumina chioara a lumanarii. Televizorul era aproape inexistent. Mingea si colegii erau baza. Colectia Delfin, povestile SF, Ciresarii, Pistruiatul si Winnetou intregeau peisajul. Panitam artistic, jucam fotbal si iarna schiam. Alergam toata ziua. Asa ma stiu de mic si asa am ramas si acum.

Comunismul a avut farmecul sau idiot. Iti oferea mult timp insa fara oportunitati si informatie. Iti oferea caldura familiei fara planuri reale de viitor. Comunismul m-a invatat sa ma descurc mult si prost. Insa tot comunismul m-a invatat sa gandesc si sa imi rezolv singur problemele. In comunism iti era teama de Securitate insa socializai infint mai mult decat in ziua de astazi. Aproape ca nu exista sambata fara “chefuri” acasa pe la cine se putea. Si nu exista duminica fara excursii cu familia sau cu prietenii. Lumea traia sub teroare si saracie insa zambea zilnic si spunea bancuri.

Asa zisa Revolutie din 1989 a sosit la momentul la care trebuia. Cu siguranta nu intamplator. Inainte de ’89 am fost catalogat ca lider de opinie. Probabil ca si de aceea m-am agitat in van si fara rezultate notabile si dupa Revolutie. Eram prea tanar si fara experienta ca sa imi dau seama ce se intampla. Am facut parte din ultima generatie care a “dat treapta a 2-a” la liceu si care avea scutire partiala de la orele de scoala pentru ca juca fotbal. In practica scolara am muncit la camp, culegand sfecla si cartofi, am fost in tabere minunate de PTAP (pregatire pentru apararea patriei). Poate ca atunci nu mi-a placut, dar mi-au prins tare bine. Munceam inca din timpul liceului ca sa imi fac bani de vacanta. Faceam voluntariat ca sa pot calatori, mai intai in tara, apoi cu destule sacrificii si in afara tarii. Atunci am inceput sa imi schimb radical opinia asupra vietii. Se dezvoltau noi orizonturi, unele neclare dar tentante. Alergam de placere si alergam dupa experienta de viata. Nu dupa bani. Am calatorit destul de mult si am invatat de peste tot pe unde am fost. Am tinut ochii deschisi si am ascultat abia dupa ce am invatat sa tac atunci cand altii au de de spus ceva interesant. Am absolvit Bacalaureatul primul din clasa, fara a face nici cel mai mic efort. Nu pentru ca eram intelligent si nici pentru ca invatam. Motivul era ca tineam ochiii larg deschisi si aveam mintea aerisita.  Am vrut sa merg in armata insa nu s-a putut. Cand m-au chemat ei, nu am mai vrut eu. Asa ca a ramas asa. Atunci cand Romania incepea sa cladeasca o economie de piata de tip bordel, eu mergeam sa invat limbajul Consiliului Europei despre multiculturalitate, despre proiecte si despre formare de formatori. Cand m-am intors nu mi-a folosit la mare lucru. Acum da. Absolvirea unei facultati m-a invatat sa fiu mai ordonat si sa gandesc mai rational. Sa merg pe munte cu colegii, sa jucam poker si sa filozofam pana dimineata. Si cam atat. Nonformalul m-a pasionat tot timpul asa ca am continuat sa ma perfectionez in sensul acesta. M-am angajat ca orice tanar care dorea sa fie pe picioarele lui. Insa eram prea aerian pentru asa ceva, imi placea prea mult mediul nonguvernamental. Am fost inconstant in domeniul de lucru si vroiam sa fac totul repede si bine. Evident ca am si gresit. Pe toate planurile. Asa am invatat, ca eram prea incapatanat sa ii cred pe altii.

Stupid si credul am incercat sa schimb ceva intrand in lumea politica. Dar politica si ce doream eu nu prea aveau multe lucruri in comun. Cel putin atunci cand am incercat eu. Experienta a fost extraordinara. Am invatat mai multe decat ma asteptam si am vazut cum este sa stai in toate taberele. Am facut si diplomatie si in tot acest timp am continuat sa invat in orice domeniu imi cadea la indemana. De la piata de capital, la marketing, leadership, media, management si web, nimic nu mi-a scapat. Oarecum, indemnurile lui Ceausescu de a deveni un cetatean multilateral dezvoltat, incepeau sa dea roade. Stiam de toate si nu stiam nimic bine. Sau asta aveam eu impresia. Cand faceam ceva, aveam atata incredere ca o sa fac bine incat aveam rezultate bune chiar daca nu stiam prea bine ce fac. Printe toate acestea au venit inevitabil si momentele grele. Iubiri neterminate, probleme existentiale si greselile inerente tineretii.

Dupa ce mi-am promis ca nu ma mai angajez pentru nimeni (cu carte de munca), mi-am pus ultima demisie pe masa undeva prin Bucuresti si m-am intors la Brasov unde am inceput primul business daramand cotetul de gaini din curtea parintilor mei. Nu putine au fot momentele in care am fost tentat sa renunt. Nu sa daram cotetul, asta a mers repede si mi-a placut. Economia si legile instabile ale Romaniei m-au trecut prin boomul european si prin criza ce a urmat. Si uite asa, timpul parca s-a comprimat zi de zi. Daca ma uit in jurul meu am impresia ca fac multe. Unele si bine. Viteza cu care se intampla toate a incetat sa ma mai ameteasca. Cel mult  imi pune intrebari si ma amuz de cei care stau non-stop cu degetele pe telefon.

Am inceput sa albesc, ma uit inapoi si vad cat de norocos sunt. Deocamdata am trecut prin 2 secole si 2 regimuri. Stiu cum este si cu internet si fara. Fara TV, cu TV alb-negru si color. Stiu cum este sa mergi numai pe jos, sa suflii in jiglerul Daciei si sa platesti leasing in criza economica. Stiu cum este cu rate si fara. Stiu cum este o familie unita si una aproape inexistenta. Am invatat atat de multe din atatea domenii diverse incat ma intreb cateodata daca asta am vrut sau asa s-a nimerit. Am zeci de idei pe ora si acelasi timp pentru a le pune in practica. Mi-am facut multi prieteni sau amici pentru ca nu stiu sa fi dispretuit pe nimeni. Nici macar pe cei ce se considera dusmanii mei. Am ajuns sa respect opinia fiecarui om cu toate ca nu sunt de acord cu multe din ele. Sunt partizanul bunului simt si a oamenilor buni. Incerc sa recunosc atunci cand gresesc. Asa invat cum si unde trebuie sa schimb ceva.

Tot timpul voi fi pentru invatarea experientiala. Cartile sunt bune in masura in care stii sa iti faci suficient timp liber ca sa selectezi informatia si sa aplici ce ai citit. Altfel vei fi doar un inadaptat care va comenta moralizator fiecare miscare pe care nu o face el. Si care se crede destept. Bun, poate si este. Si atat. Sa stii sa daruiesti este cel mai sexy si mai motivational lucru. Nu vorbim de material. Asa cum puterea este cea care mutileaza caractere frumoase, daruirea este cea care le creeaza.

Cred in puterea fiecarui om de a progresa unitar cu natura, cu mersul normal al ei si cu cel al semenilor lor. Cred in energie si in tot ce inseamna ea.

Eu sunt ceea ce am devenit astazi. Si am scris asta din doua motive. Primul este sa nu uit ce gandeam acum. Iar al doilea nu exista.

3 Responses to “Eu sunt”

  1. Annis says:

    ‘….. puterea este cea care mutileaza caractere frumoase, daruirea este cea care le creeaza.”
    Cine te-a suparat asa de rau 🙂 ?

    Ar fi trist si grav sa fie chiar asa. Caracterele frumoase, cred, folosesc puterea si pentru binele celor ce depind de acea putere. Altfel, doar par frumoase, sau doar corespund nivelului nostru de asteptare dintrun anume moment.

    Daruind, din “suflet”, presupune ca acel suflet sa existe in toata splendoarea lui sau sa poata fi “trezit”. Nobletea, exista nativ sau e descoperita, dar ca orice altceva in viata, ca s-o gasesti, trebuie mai intai s-o cauti. Sa daruiesti inseamna sa o faci pentru celalat, nu pentru tine.
    Si foarte important e sa daruiesti DOAR atat cat resursele tale interioare iti permit si cand iti permit.
    Nu este egoism, e bun simt fata de propria ta sanatare sufletesca si emotionala.
    Nu vorbim despre material.

    Povestea impletita cu a comunismului e imbracata cu o oarece nostalgie, nu a vremurilor ci a prietenilor, a copilariei intamplate in acele vremi. Astea au un farmec “de demult” impletit cu nostalgie. Poate de asta nu stiu daca farmecul comunismului e idiot sau mai degraba ipocrit.
    Circulau povesti cu vaci date cu lac sau ulei sa luceasca la “vizite” si fructe legate in pomi, ca sa facem dovada ca depasim planul anual in agricultura 🙂 Doamne, ce timpuri!

    Ganduri luminoase si zile vesele iti doresc!

  2. dorian says:

    Expresia in cauza nu este un rezultat al vreunei suparari. Este doar o constatare transpusa intr-o parere proprie, evident. Si da, iti impartasesc opinia in intregime. Cu singura deosebire ca “ar fi” de la tine, la mine “este” realitatea asa cum o spui: “este grav si trist si chiar asa este”. In majoritatea cazurilor, puterea este posibil sa se hraneasca cu bine in faza primara, dupa care isi trage seva din reusite si din adulatie, din material si din pozitia sociala. Daca nu vorbim despre material, precum spui, atunci este minunat si nu am nimic de comentat fata de afirmatiile tale. Exista putere fara sa implicam materialul, insa eu nu la aceea ma refeream. Eu comentam puterea globala, aceea pe care o vedem exercitandu-se zi de zi in aproape orice colt al umanitatii. Eu nu cred ca poti sa mananci ceafa de porc si sa te declari vegan si asa este si cu puterea. Intrebam un esantion de 1000 de oameni, pe cine considera ei un om puternic? Sa nu ne limitam la filozofii si la intelectualitate. Eu ma refer la realitate. Intr-o lume imaculata, puterea interioara se castiga daruind, right. Esti o persoana fericita prin definitie daca traiesti intr-o astfel de lume. Eu ma straduiesc cu drag si spor catre zilele vesele si gandurile luminoase, dar cu siguranta nu traiesc in acea lume imaculata:)

    Aceleasi urari si numai de bine!

  3. Annis says:

    Corect grait-ai!
    Obiectia mea era legata de asocierea “caracterelor frumoase” cu restul propozitiei. Trebuie sa credem ca inca exista asemenea caractere.
    Si n-au nimic in comun cu rezultatele sondajelor de masa sau cu personajele intens expuse…

    Imaculata? Inseamna ideala sau perfecta :), nu?! In plus de asta si fericita. Atunci asa este, ca e prea frumos ca sa se piarda o asemenea realitate.
    Dar pe “drumul” pana acolo echilibrul, linistea pe interior si bucurii marunte si multe :), poate si intelepciunea de a aprecia pe cine si ceea ce mai de apreciat ar face o “rama” frumoasa pentru existenta si creaza o “distanta mentala” de protectie fata de cele mai putin placute.

    Pe langa asta, din cand in cand .. o cafea la stropul “ala” de verdeata de dimineatza, o ciocolata (musai) si misiunea clara de a numara frunzele din pomi reechilibreaza balanta oarecum.

    In rest, sa auzim numai de bine.

    Ganduri luminoase si zile vesele iti doresc!

Leave a Reply