Archive for December, 2013

Asa a fost in 2014

Tuesday, December 31st, 2013

Segmentarea timpului de catre om, este un lucru folositor in aceeasi masura in care acest lucru constituie un impediment pentru noi. Obisnuim sa tragem linie si sa facem bilantul a ceea ce a fost in anul care tocmai se incheie sau sa ne facem planuri pentru anul care vine. Cu ceva timp in urma, omul necivilizat facea aceleasi lucruri, numai ca lua ca punct de referinta apusul sau rasaritul soarelui, infloritul copacilor sau pitirea ursului in barlog. Nu existau  instrumente de masurare a timpului, iar calendarele antice aveau alt rol decat de a aduce aminte oamenilor ca trebuie sa ciocneasca o cupa care nu exista la vremea aceea. Probabil ca nici numaratoarea inversa si nici artificiile. Bun, asta era lumea necivilizata.

Lumea civilizata trage insa linie la bilanturi si isi face planuri. Rememorez ce am facut EU si imi propun ce o sa fac EU. Evident ca exista si oameni care includ si persoane dragi lor in aceste actiuni. Fie ca este vorba de familie sau prieteni. Se pun in balante lucruri materiale, morale, sau actiuni si reactiuni. Se intaresc sau se schimba criterii de valori si moduri de actionare, se gandesc noi abordari si se infiereaza cele vechi si gresite. Totul capata forma unor liste care incep si se termina la bataia gongului fatidic dintre ani.

Omul necivilizat probabil ca facea si el acelasi lucru, diferenta majora insa consta in sistemele de referinta pe care acesta si le lua. Aproape toate planurile neanderthalianului se faceau in functie si impreuna cu natura. Cu mersul ei, cu venirea noptii si a diminetii, cu venirea iernii si a verii. Si cu toate semnele pe care omul le percepea din natura. Nu stiu daca am trait in acele vremuri, insa am sentimentul ca respectul intre om si natura era reciproc. Pana la un punct, pana la un moment anume, cand omul a devenit modern, deci lacom. A inceput sa devina dominat de termene si targeturi, obsedat de solutii si progres. Rezultate maxime intr-un timp cat mai scurt, aceasta este deviza generalizata a societatii de consum in care traim astazi. Natura este fie subjugata, fie ignorata in majoritatea cazurilor. Planurile nu se mai fac impreuna cu natura, oamenii de success sunt cei care reusesc sa “o infranga”, sa ii dovedeasca ca o stapanesc. Cel putin asa cred ei in prostia lor muritoare. Paradoxal insa, aceeasi oameni apreciaza natura in felul lor. Platesc milioane pentru a-si petrece vacante si a-si face case in locuri salbatice, indepartate, departe de ochii muritorului de rand.

Poate ca bilantul pentru anul ce se incheie trebuie facut intr-un mod pe care daca nu l-am uitat, poate ca nici nu l-am stitu vreodata. Poate ca ar fi interesant sa facem planurile pentru 2014 ca si cum ne-am afla pe 31 decembrie 2014. Poate ca ar trebui sa ne facem planuri privind de jur imprejur, intr-o dimensiune 3D, nu numai in fata si in spate. Si cel mai important, poate ca ar fi bine sa ne luam timpul ca si aliat si sa nu dam aproape mereu vina pe el, pe timpul pe care nu il avem in mod suficient. Sa nu il mai impartim in ore, minute si scunde. Sa nu il mai normam in euro/ora si sa nu mai gandim indobitociti de ideea ca time is money.

Este important sa realizam ca avem tot timpul din lume. Esential insa, este ce facem in trecerea lui si a noastra pe acest Pamant.

Mai aproape de Dumnezeu

Thursday, December 26th, 2013

Avionul statea sa decoleze. Erau acele clipe in care motoarele sunt turate si se asteapta lumina verde. De cele mai multe ori, daca avionul nu este ocupat predominant de catre cei obisnuiti cu zborurile, se lasa o tacere fara sens. Priveam oamenii cum incercau sa isi ocupe mintea cu ceva. Unii cu ochii inchisi si mainile stranse de scaune, altii incercau sa para detasati citind in gol o carte. In toata aceasta atmosfera de priveghi, din spatele meu rasuna un glas suav de copil, cu un puternic accent moldovenesc: “…mami, asa este ca noi acum ne ducem mai aproape de Dumnezeu?”

Nu mi-am putut abtine rasul. Aproape oricine a schitat un zambet, sau macar o grimasa.

In timp ce avionul se inalta de la sol m-am gandit cat de relevanta si de actuala este replica pustiului pentru societatea in care traim.

Tinem post la mancare nu stiu cate zile pentru ca apoi sa atacam frigiderul, porcul si camara ca niste salbatici. Evident ca o mare parte a evlaviosilor constiinciosi sfarsesc la spitale, prin camerele de garda, cu perfuzii si spalaturi de tot felul. Altii se reped sa se imbete de parca seara zilei de 24 coincide cu sfarsitul prohibitiei in lume. Facem lucruri pe care sufletul nu le poate suporta pentru ca apoi sa ne ducem sa ne cerem iertare sub o stofa neagra mirosind a nu stiu ce. Interesant este ca multa lume pleaca de acolo cu sufletul impacat, liber si neprihanit, pregatit pentru a face alte fapte care vor fi si ele “iertate” in acelasi mod. Inteleg mecanismul insa nu inteleg oamenii care recurg in mod curent la asa ceva. Una este un duhovnic, poate un prieten adevarat sau poate mijlocul naturii unde te poti duce sa iti spui pasul si  sa fii ascultat si alta este obisnuinta unei iertari conditionate de aprinderea unei lumanari, de recitarea unor nu stiu ce versuri magice sau si mai rau de depunerea unor sume de bani intr-o asa-zisa cutie a milei.

Avem nenumarate cazuri in care “oameni de succes”merg in Ajunul Craciunului si impart cadouri la copii orfani si la batrani neajutorati. Asta in cazuri fericite. Pentru ca timpul lor este mult prea pretios, de cele mai multe ori doneaza bani pentru cauze bune. Nu am spus niciodata ca este gresit ceea ce fac. Cred insa ca “spalarea pacatelor” nu se face in nici un caz asa.

Primul lucru pe care trebuie sa il faci pentru a-ti spala pacatele, este sa iti dai silinta sa nu le mai faci. Pentru ca altfel vei continua sa crezi ca cea mai nimerita cale de a-l apuca de Dumnezeu de picior, este sa decolezi cu avionul.