Drumul catre fericire

Daca iti spune vreodata cineva ca drumul catre fericire este scurt, ignora-l. Razi. Si vezi-ti de viata si de planurile tale. Fericirea nu vine din senin si nu are legatura cu castigul la loto sau cu faptul ca esti sef. Nici cu femeile, nici cu barbatii, nici cu masinile, cu aurul sau cu pantofii si hainele. Nici cu faptul ca porti ochelari pentru ca ai citit toate bibliotecile orasenesti.

Fericirea este un bulgare de scame si praf pe care numai tu poti sa il faci sa straluceasca asa cum iti place. In conditii “normale” pleci cu bulgarele acesta curat si stralucitor, mic si neajutorat. Incarcat cu energie statica, incepi sa il rostogolesti prin viata. La inceput chiar iti trebuie putin ajutor. Din dorinta de a-l pastra curat, chiar cei ce te ajuta se poate sa il murdareasca prea devreme. Daca nu o fac ei, poti sa fii sigur ca o vei face tu cu siguranta mai devreme sau mai tarziu. Imagineaza-ti cum o sfera alba si lucioasa se incarca zi de zi cu scame si praf, in timp ce se rostogoleste. O copilarie fericita inseamna scame colorate vesel, inseamna chiar fire mai lungi, cu continuitate si directie lina, asa cum se deruleaza ghemul bunicii in timp ce croseteaza. La unii mai devreme, la altii mai tarziu, inevitabil firul incepe sa se rupa, scamele sa se adune, praful sa se inmulteasca. Asa se rostogoleste fericirea ta marindu-si volumul si micsorandu-si frumusetea. Bulgarele devine un ghem impleticit si complicat, cu multe rupturi, scame si praf. Si atunci te gandesti sa il cureti, sa il speli si tot ce faci este sa scuipi pe el in speranta ca se va curata. Obtii o mazga si incleiezi praful, te plictisesti si mergi mai departe. Si bulgarele creste, si iti este din ce in ce mai greu sa gasesti firul de la origini, de cand incepea sa se ruleze pe acea sfera mica alba si nevinovata. Tot ce faci este sa mergi inainte in speranta ca ceva se va intampla. De cele mai multe ori nu stii ce, dar alergi, muncesti si speri. Cateodata, pe fondul de bulgare devenit plin de calti iti apare un fir luminos. Te agati de el si incepi sa il rulezi. Bulgarele creste incet dar acum firul colorat frumos incepe sa acopere mizeria din interior. Uneori se rupe si o iei de la capat. Alteori nu mai ai putere sa cauti alte fire colorate frumos. Ramai cu cele ciuntite dar inca frumoase, stranse in trecut. Si atunci, obosit, temator si fara perspective iti conduci ghemul fericirii pe cai launtrice, pe ulite inguste, pustii si curate. Te feresti sa mai aduni praf si scame dar nici firele stralucitoare nu le mai gasesti acolo. Te refugiezi intr-un final si iti parchezi fericirea intr-un hambar uitat de timp, unde incepi sa depeni invers ghemul strans de-o viata. Arunci intr-un colt praful, mizeria si scamele si ramai cu un ghemotoc mic de fire innodate, colorate si frumoase. Chiar daca umbrele mizeriilor aruncate in colt inca te mai pandesc, chiar daca noul ghem vechi nu se mai rostogoleste si chiar daca ai pus lacat la hambar, sa nu iti para rau; e bulgarele tau, il meriti:)

Daca iti spune vreodata cineva ca drumul catre fericire este scurt, ignora-l. Nu ai cum sa fii fericit daca nu ai strans scame si praf in drumul tau catre nicaieri si niciunde. Pentru ca daca fericirea ta se construieste pe nefericirea altora, atunci inseamna ca esti cel mai mare nefericit, chiar daca tu nu vrei sa stii asta.

Leave a Reply