CoMuNicarea

In urma cu cativa ani ani de zile, intr-o zi insuportabil de calda si de umeda, stateam intr-un ungher intunecos al unui templu budhist din Kyoto. Priveam la lume si la comportamentul nonverbal al oamenilor, pentru ca oricum nu pricepeam nici o iota din cel verbal. Probabil ca aveam o figura de agent strain neexperimentat si era clar ca faceam nota discordanta cu majoritataea preocuparilor celor aflati in templu, asa ca nu a trecut mult timp si am fost abordat elegant de un preot budhist. M-a intrebat intr-o engleza corecta insotita de accentul specific zonei, daca ma poate ajuta cu ceva. I-am raspuns direct ca templul este adapostul perfect intr-o zi ca aceasta, si ca imi place sa observ ce face lumea intr-un astfel de loc. Am adaugat ca sper ca nu deranjez si ca nu am facut nimic care sa lezeze religia sa si a oamenilor de acolo. Fara sa schiteze un zambet, mi-a raspuns ca dorinta oamenilor de comunicare este prezenta indiferent de cultura si de religie, si ca credinta este cea care ne ajuta sa comunicam si sa intelegem lucruri. Mi-am dat seama ca a studiat la scoala mai mult decat definitia comunicarii, pentru ca a continuat sa imi spuna ca toti oamenii prezenti acolo, inclusiv eu, comunicam mai mult decat ne dam seama fara sa fie nevoie sa deschidem gura. Da, probabil se referea la cele 60% acceptate ale comunicarii nonverbale si de ce nu, la comunicarea extrasenzoriala despre care stim atat de putin. M-a invitat la o cana cu apa si la o plimbare afara, asta in conditiile in care ii spusesem ca ma adapostisem aici din pricina vremii insuportabile. Am acceptat pentru ca m-am gandit ca nu este bine sa refuz modul elegant in care ma dadea afara din templu, probabil pentru a evita faptul ca ii monitorizam enoriasii. M-am inselat. Omul mi-a spus ca asa cum eu apreciam racoarea templului in mijlocul unei arsite umede de August, asa este nevoie sa constientizam ca oamenii au nevoie de reculegere, de pace si liniste interioara in special in momentele de stres si de rascruce. Cu asta am inceput discutia. Am continuat-o cu o paralela printre tipuri de religii, pentru ca apoi sa imi spuna ca el observase din comportamentul meu nonverbal, ca eu de fapt doream sa comunic cu oamenii de acolo. Si ca asta si faceam, ca asa m-a observat si el. Nu l-am contrazis pentru ca am realizat pe moment ca avea dreptate. De aici am dezvoltat un subiect foarte interesant, si anume cat de importanta este comunicarea in viata omului. Stiu, subiectul este dezbatut si intors pe miile de fete diamantate si alunecoase. Din nou nu l-am contrazis cand mi-a spus ca in general lumea nu stie sa comunice. Ca avem mult de invatat in a asculta in primul rand. Mi-a spus ca sunt foarte multi oamenii care comunica mult si li se pare ca este suficient. Dar ca in fapt, comunicarea cu adevarat importanta incepe acolo unde se sfarseste comunicarea uzuala, cea de baza.

Dupa orice afacere buna facuta, dupa orice cucerire sau negociere reusita rapid, avem invariabil un sentiment de satisfactie. Omenesc si cat se poate de normal. Unde incepe de fapt comunicarea sa fie dificila si implicit mult mai valoroasa? Exista o zicala care spune ca atunci cand vorbele inceteaza se vor auzi armele. Eu cred ca valoarea inestimabila a comunicarii incepe exact aici, in acest no mans land, in fractiunea de timp provocata de tacerea vorbelor si pregatirea armelor. Calugarul budhist mi-a deschis ochii asupra acestui fapt, cu mai bine de 10 ani in urma.

Pana la urma, scopul comunicarii este de a emite un mesaj si de a fi inteles corect de catre celalalt, de a evita un conflict, de a realiza o intelegere. Preferam sa evitam subiectele delicate, cele care nu ne sunt confortabile. Granita de la escaladarea comunicarii este foarte delicata, asa ca preferam sa ne tinem deoparte de subiectele delicate. Sau din contra, unii le provoaca tocmai pentru a-si descarca excesul de adrenalina, de frustrari sau de energii acumulate in urma altor intamplari si cugetari anterioare.

Daca vorbesti nu inseamna ca si comunici. Cel putin in acceptiunea mea. A comunica inseamna a asculta deopotriva. A comunica inseamna sa spui ce gandesti si nu sa spui inainte sa gandesti. A comunica inseamna sa fii constient ca 60% din comunicare sta in limbajul nonverbal. Inseamna sa observi si sa interpretezi corect. Inseamna sa stii sa iti controlezi emotiile si sa le dirijezi energiile catre un deznodamant pozitiv al unei discutii. Sa stii sa iei in calcul situatia in care te aflii, in care se gasesc ceilalti cu care discuti si unde doresti sa ajungi in fapt. A comunica inseamna sa nu ai ca si alternativa viabila sunetul armelor.

Povestile despre batranii calugari (budhisti) intelepti care ar fi intelepti, nu sunt povesti. Pentru ca tot ce am spus eu mai sus nu se invata din manuale. Se traieste.

Leave a Reply