Cartea si filmul

Ti s-a intamplat vreodata sa citesti intai o carte si apoi sa vizionezi filmul facut dupa aceasta carte? Dar viceversa?

Orice carte pe care o citesti iti creeaza imagini. In functie de gradul tau de imaginatie, de experienta, de stare si de multe altele, tu ajungi sa iti torni propriul film inspirat de cartea in cauza. El ruleaza in mintea ta si atat. In momentul in care mergi sa vizionezi un film realizat dupa aceasta carte, practic nu faci altceva decat sa vizionezi ce a rulat in mintea unei echipe de oameni care au contribuit la realizarea filmului. Toti au citit cartea ca si tine, insa rezultatul este unul diferit. Fiecare are filmul lui, desi citesc aceeasi piesa. De cele mai multe ori, probabil ca ai fost dezamagit sa vezi un film dupa ce ai citit cartea. Imaginile si lumea pe care tu o creezi in mintea ta va putea fi surprinsa de alta abordare, insa cu greu intrecuta. Pentru ca de cele mai multe ori noi ne imaginam ceea ce dorim, ceea ce ne satisface si ceea ce am vrea.

Atunci cand vedem un film intai si apoi citim cartea, nu facem altceva decat sa ne creem imagini la imagini. Cel putin in prima faza. Cu acestea mergem sa citim cartea. Rezultatul este de cele mai multe ori unul bulversant. Pentru ca dupa ce noi ne-am creat imagini la ceea ce s-a gandit echipa care a realizat filmul, acum suntem pusi in situatia de a ne raporta la sursa, la original, adica la carte. Complicat?

Deloc. Pentru ca in viata este exact pe dos. Copilaria si tineretea ne dau de cele mai multe ori “sindromul cartii”. Ne creem propria imagine despre ce vrem sa facem, cum o sa facem si eventual si cand o sa facem. Apoi insa vine filmul. Filmul este creat de catre societate, cu regulile si legile ei, cu interpretarea altora. Si nu ne place dar suntem obligati sa il privim. Asa se intampla cu copiii care cred ca universul lor este familia; si ajung sa planga pana la exasperare in prima zi in care sunt lasati la gradinita. Asa se intampla cu o fata sau un baiat la prima dragoste, atunci cand isi inchipuie ca nimic nu ii poate desparti. Dar filmul ruleaza implacabil si disperarea se instaureaza atunci cand iti dai seama ca universul tau scris in carte, se prabuseste din senin. Si uite asa, dupa ce observi ca primele carti din viata sunt surclasate de filmele corespondente, incepi sa te uiti intai la filme. Explicatia este simpla; s-a instaurat teama, a aparut “maturitatea”. Incep sa iti placa filmele. Filmele cu cliseele lor stupide, comerciale, cu dorinte de happy end si finaluri incerte. Incepem sa ne uitam la filmele regizate si puse in scena de societate si dam uitare cartile.

Daca te uiti la orice statistica in domeniu a ultimilor ani de zile, vei vedea ca desi se publica din ce in ce mai multe carti, procentul celor care le citesc, scade cu fiecare an. Preferam insa sa ne ducem la filme. Pentru ca e mai simplu si mai rapid. Nu neaparat mai bine. Sunt curios cati aleg sa citeasca o prefata a unei carti in locul vizionarii trailerului unui film?

Filmul bate cartea. In viata. Nu insa si in sufletul omului.

One Response to “Cartea si filmul”

  1. Alex says:

    ok, dar dupa ce citesc o carte intitulata “Introduction to Set Theory” parca asa m-as duce la un film…

Leave a Reply