Incotro?

Ieri am ascultat partial o discutie in care subiectul principal era regretul de a fi nascut in Romania. Amarati, oamenii isi compatimeau originile si faceau un lucru pe care romanii stiu sa il faca bine: planuri despre cum sa plece din tara. Pana aici nimic deosebit. Mobilitatea este astazi un lucru mai mult decat necesar iar judecata trebuie sa apartina celui care si actioneaza. Cel putin asta este parerea mea. Asa cum ii sta bine omului altruist, am centrat subiectul pe persoana proprie…

Pentru mine inseamna foarte mult faptul ca m-am nascut in Romania. Daca puteam sa aleg, nu stiu daca Surinam, Kenya, Luxemburg sau Canada ar fi constituit alternative. Ramanem deci la Romania. Cred ca este o postura privilegiata. Multumita parintilor nu am murit de foame la varsta frageda, iar multumita sistemului (sistemelor mai corect spus) nu am crescut intr-un mediu static. Mi-am pus intrebarea de ce prieteni si amici de-ai mei au fugit din tara in vremea comunismului. Evident ca nu de prea mult bine pe care nu il mai puteau suporta. De ce oare nu fugeau francezii in Romania in aceeasi perioada? Sau englezii? Ce, e stupida paralela? Lumea pleaca la “mai bine”, iar pentru aproape toti, aceste 2 cuvinte se transpun in conditii mai facile, mai sigure si mai de viitor pentru familia ta. Si totusi, atunci cand vii “din spate” ai un mare avantaj. Poti sa observi ce fac cei din fata si stii cum este sa fii si in spate.

Prin minte imi fug imagini pretioase. Vad oameni din diferite zone ale tarii comportandu-se atat de diferit in situatii similare. Vad esecul primelor misiuni economice organizate impreuna cu un grup de prieteni. Cresc langa rigurozitatea si spiritul antreprenorial olandez. Urmaresc cu mirare dezlanarea unor popoare africane care alta data erau lideri ale unui mare imperiu. Traiesc la maxim in spiritul asiatic japonez, invat despre budism si imi fac opinii personale puternice despre convietuirea impreuna cu alte 14 nationalitati simultan. Imi dau seama cat neadevar este in unele manuale de istorie si trec relativ usor peste dezinformarea cauzata de mass media. Apreciez spiritul maghiar si indragesc rigurozitatea austriaca, petrec in felul spaniol nopti nebune pe plaja si invat ca o cafea se savureaza si 2 ore in acceptiunea insulara italiana. Imi doresc spiritul sarbilor de vointa si de echipa asa cum raman mirat de caracterul dual al multor asiatici. Nu pricep cum poti sa te piepteni la sub brat ca si barbat urguayan si inteleg ce simt multi mexicani atunci cand vine vorba despre USA. Trecand prin dezinformare sau marginalizare inteleg cum se simt multi moldoveni de peste Prut si de ce nu va fi usor sa avem curand valori comune cu tiganii. Imaginile contiuna sa se succeada, incerc sa ma opresc si sa trag o concluzie daca este cazul.

Faptul ca m-am nascut in Romania mi-a dat prilejul sa vad lucruri si sa fiu in situatii imposibile in alt context. Am incercat sa i-au tot ce este mai bun de la altii si sa fiu in garda fata de ce este mai rau. Am observat ca civilizatia moderna in adevaratul sens al ei, te face sa fii mai bun, mai sensibil, mai incolonat si foarte previzibil. Iti pierzi insa din spiritul de supravietuire, de inovativitate, de a trai viata asa cum ti-o doresti. Asta daca ajungi sa stii ce iti doresti. Incadrarea intr-un sistem avansat al democratiei si civilizatiei iti confera evident unele avantaje apreciate de catre fiinta umana si considerate a fi o viata mai buna. Insa te vor priva in mod evident de altele. De curiozitate, de dorinta de schimbare, de a afla cum este sa iti fie greu cu adevarat, sa suferi si sa fii in postura in care trebuie sa lupti pentru ceva ce ti se cuvine in mod normal.

Incotro trebuie sa mergem?

Oriunde vrem. Nimic nu este gresit atata vreme cat ne asumam pretul pe care il platim pentru actiunile noastre.

Leave a Reply