Archive for April, 2013

Incotro?

Tuesday, April 16th, 2013

Ieri am ascultat partial o discutie in care subiectul principal era regretul de a fi nascut in Romania. Amarati, oamenii isi compatimeau originile si faceau un lucru pe care romanii stiu sa il faca bine: planuri despre cum sa plece din tara. Pana aici nimic deosebit. Mobilitatea este astazi un lucru mai mult decat necesar iar judecata trebuie sa apartina celui care si actioneaza. Cel putin asta este parerea mea. Asa cum ii sta bine omului altruist, am centrat subiectul pe persoana proprie…

Pentru mine inseamna foarte mult faptul ca m-am nascut in Romania. Daca puteam sa aleg, nu stiu daca Surinam, Kenya, Luxemburg sau Canada ar fi constituit alternative. Ramanem deci la Romania. Cred ca este o postura privilegiata. Multumita parintilor nu am murit de foame la varsta frageda, iar multumita sistemului (sistemelor mai corect spus) nu am crescut intr-un mediu static. Mi-am pus intrebarea de ce prieteni si amici de-ai mei au fugit din tara in vremea comunismului. Evident ca nu de prea mult bine pe care nu il mai puteau suporta. De ce oare nu fugeau francezii in Romania in aceeasi perioada? Sau englezii? Ce, e stupida paralela? Lumea pleaca la “mai bine”, iar pentru aproape toti, aceste 2 cuvinte se transpun in conditii mai facile, mai sigure si mai de viitor pentru familia ta. Si totusi, atunci cand vii “din spate” ai un mare avantaj. Poti sa observi ce fac cei din fata si stii cum este sa fii si in spate.

Prin minte imi fug imagini pretioase. Vad oameni din diferite zone ale tarii comportandu-se atat de diferit in situatii similare. Vad esecul primelor misiuni economice organizate impreuna cu un grup de prieteni. Cresc langa rigurozitatea si spiritul antreprenorial olandez. Urmaresc cu mirare dezlanarea unor popoare africane care alta data erau lideri ale unui mare imperiu. Traiesc la maxim in spiritul asiatic japonez, invat despre budism si imi fac opinii personale puternice despre convietuirea impreuna cu alte 14 nationalitati simultan. Imi dau seama cat neadevar este in unele manuale de istorie si trec relativ usor peste dezinformarea cauzata de mass media. Apreciez spiritul maghiar si indragesc rigurozitatea austriaca, petrec in felul spaniol nopti nebune pe plaja si invat ca o cafea se savureaza si 2 ore in acceptiunea insulara italiana. Imi doresc spiritul sarbilor de vointa si de echipa asa cum raman mirat de caracterul dual al multor asiatici. Nu pricep cum poti sa te piepteni la sub brat ca si barbat urguayan si inteleg ce simt multi mexicani atunci cand vine vorba despre USA. Trecand prin dezinformare sau marginalizare inteleg cum se simt multi moldoveni de peste Prut si de ce nu va fi usor sa avem curand valori comune cu tiganii. Imaginile contiuna sa se succeada, incerc sa ma opresc si sa trag o concluzie daca este cazul.

Faptul ca m-am nascut in Romania mi-a dat prilejul sa vad lucruri si sa fiu in situatii imposibile in alt context. Am incercat sa i-au tot ce este mai bun de la altii si sa fiu in garda fata de ce este mai rau. Am observat ca civilizatia moderna in adevaratul sens al ei, te face sa fii mai bun, mai sensibil, mai incolonat si foarte previzibil. Iti pierzi insa din spiritul de supravietuire, de inovativitate, de a trai viata asa cum ti-o doresti. Asta daca ajungi sa stii ce iti doresti. Incadrarea intr-un sistem avansat al democratiei si civilizatiei iti confera evident unele avantaje apreciate de catre fiinta umana si considerate a fi o viata mai buna. Insa te vor priva in mod evident de altele. De curiozitate, de dorinta de schimbare, de a afla cum este sa iti fie greu cu adevarat, sa suferi si sa fii in postura in care trebuie sa lupti pentru ceva ce ti se cuvine in mod normal.

Incotro trebuie sa mergem?

Oriunde vrem. Nimic nu este gresit atata vreme cat ne asumam pretul pe care il platim pentru actiunile noastre.

Biznis

Monday, April 15th, 2013

In Romania, biznisul nu a inceput in 1989. Rasete infundate. Continui… Dupa 1989 imi amintesc o perioada in care aparuse geanta diplomat in format paralelipipedic. Cu cat mai mare, cu atat mai bine. Daca reuseai sa dai o spaga si sa iti pui un chiosc pe domeniul public, iti luai o “asistenta” care sa vanda, sa faca contabilitatea primara, sa incarce si sa descarce marfa, sa faca inventarul si cafeaua la paharul de plastic, se numea deja ca esti un patron. De succes, evident, ca cei de insucces inca nu aparusera. Apoi au aparut depozitele alimentare en-gros si ulterior cele de materiale de constructii. Logic, dupa ce satisfaci poftele stomacului, trebuie sa pui posesorul sa se inchida intre 4 pereti (5 cu tavanul). Trecem de momentele Maslow ca nu asta este subiectul. Cheala, stramba, stirba si surdo-muta, economia de piata romaneasca se construia pe baza biznisului intreprinzatorilor. Nu comentam de “adevaratele afaceri” gestionate de stat, cele in care bagam cu totii bani ca vrem sau nu vrem si din care scot beneficii numai cine trebuie.

Pana astazi am avut privilegiul sa vad un fenomen economic pe care nu oricine poate sa il traiasca. Asa cum am spus, el a debutat intr-un mod stramb, pe un fond gresit si intr-o perioada tulbure. Adaugam la mixul asta salata interculturala din Romania si contextul istoric (atat cel trecut cat si formarea EU) si obtinem biznisul de azi. Ca sa numeri afacerile adevarate si de anvergura din Romania de azi, nu cred ca iti trebuie mai mult de degetele de la o mana. Repet, vorbesc de anvergura si adevarat. Ca majoritatea biznisurilor “mari” s-au construit pe hotie, devalizare si trafic de influenta nu mai este o necunoscuta.

Dar ce se intampla cu cei drepti, cei mai intelepti, cu carte, cu initiativa, cu spirit civic si cu spirit antreprenorial? Vorbesc de cei care mai sunt in tara… Eu am intalnit unii dintre ei si toti au un numitor comun: oricat ar fi de intelepti, ei injura zilnic sistemul. Bine, sunt slabi inseamna, nu stiu sa “se descurce”… Tocmai de aceea muncesc mai mult agitandu-se zi de zi si lasandu-si sanatatea pe butuci undeva pe la 30 de ani. Ca sa nu mai vorbim de socializare, familie, etc.

Daca plecam de la realitatea ca Romania are cel mai redus grad de incredere generalizata din intreaga Europa (10%!), avem imaginea biznisului de azi. Nimeni nu are incredere in mai nimeni, nu se coaguleaza nimic de anvergura intr-o comuna, dar intr-un oras. Incubatoare de afaceri, clustere, domenii de interes comun, arii de dezvoltare comunitara si mai nou regionalizare, sunt niste aspecte atat de reale pentru Romania de azi, cam cum este tabelul lui Mendeleev pentru mine. Suntem plini de biznisuri si avem o tara plina de consultanti. 1 din 4 oameni din Romania vrea sa fie director, adica sa isi asume riscuri, sa conduca si sa aiba responsabilitati. Cel putin asa inteleg eu. Dar nu este chiar asa, imaginea reala este ca directorul are secretara, masina de servici, salariu mare si isi pune picioarele pe birou dand ordine. A, la asta cu directorii suntem pe primul loc in Europa, noi si portughezii parca.

In Romania de azi nu functioneaza regulile managementului clasic. Noi insasi cream management zi de zi. Suntem creatori de drumuri pentru ca nu facem ca nimeni. Construim cate 10 drumuri deodata fara sa legam 2 intre ele si ne miram la final ca 9 nu duc nicaieri. Avem propriile noastre reguli pe care le schimbam de la zi la zi. Si ne mai si place, ne-am obisnuit si o avem in sange… Interesant este ca deseori reusim sa ii zapacim si pe cei care vin cu bune intentii in mediul nostru de biznis. Pana la urma cui nu ii place spaga peste procentul “admis” tacit in UE? Suntem atat de buni in a ne adapta incat cred ca daca ne bagam cu totii in canal, in cateva zile iesim cu masca de respirat pe fata, pielita intre degete si vindem mal impachetat ca fiind remediul de top pentru reumatism. Suntem buni la lucruri mici pentru ca asa gandim. Visatorii sau vizionarii sunt distrusi de un sistem de invatamant fara perspective. Cei care supravietuiesc se duc unde vad cu ochii, numai sa scape de niste legi pe care nu le pricep nici macar cei ce le fac.

Daca specia umana se adapteaza la mediul de trai, atunci romanii sunt primii ei reprezentanti.