Pasiune latenta

Cand aveam vreo 14 ani am avut primele vise in care apaream eu si cu o chitara. Visele nu se petreceau in somn, erau in plina zi. Dupa vreo 3 ani de zile, Radu – colegul de banca din liceu mi-a facut cadou niste corzi (pentru chitara). Inceputul era facut. La vreo 20 de ani dupa asta, adica ieri, am primit si chitara. Cadoul a venit din vant, un fel de suierat al venirii iernii.

Azi m-am intrebat de ce nu mi-am cumparat o chitara atata vreme, din moment ce aveam corzile inca de la majorat:). Bun, in afara de lipsa timpului, ca asta este deja pe post de religie – invocata de toata lumea “ocupata”. Poate pentru ca am fost prima persoana data afara din corul clasei. Inca de atunci am fost catalogat ca fiind ureche muzicala “beton”.  Adica un fel de persoana care utilizeaza urechile pentru a le spala si a le acoperi cu caciula atunci cand merge la ski.

De cand ma stiu mi-am dorit sa cant la chitara. Si tot de cand ma stiu am crezut ca sunt afon la acest subiect. Pana ieri. Cantatul la chitara este unul dintre foarte putinele lucruri la care am visat, fara sa il incep macar. Inca nu m-am atins de corzile ei. Chitara este un fel de galbenus, si cine a citit acest “blog” stie ce inseamna asta.

Cu ani in urma, in perioada liceului mergeam la colindat impreuna cu prietenii. Chitara era nelipsita din mana unei colege, si de atunci o asociez mereu cu Craciunul. Astazi am chitara mea si stiu pe cineva care va fi foarte incantat de acest lucru. Mai ales ca si el are chitara lui. Chiar daca inca nu stie si se straduieste sa o deseneze, in speranta ca Mos Craciun o va aduce sub brad. Bine, el mai vrea si pian si vioara, insa trebuie sa faca un efort si sa inteleaga ca tata cu urechea lui beton va face si asa eforturi supraomenesti sa nu se faca de ras in fata lui, cu o chitara…

Vecini, colegi si familie, caini si alte animale domestice: imi cer scuze anticipat pentru disconfortul auditiv pe care il voi provoca. Dar trebuie sa stiti ca nimic nu ma impiedica atunci cand imi propun ceva. Mai ales ca este vorba de o pasiune latenta de peste 25 de ani…

3 Responses to “Pasiune latenta”

  1. adiz says:

    Haha… si eu ca tine :))… dar am primit un acordeon 🙂
    Cred ca orice instrument e cel mai bun lucru sa descoperi ca nu esti chiar atat de ocupat cum credeai… ca ai oricand vrei timp liber

  2. nicole says:

    ….as spune, ca este important sa vrem sa ne facem putin timp liber pentru noi insine…sooo…just do it !

  3. Daniela says:

    Ei, deranjezi vecinii sau tot latent ti-e visul….

Leave a Reply