Archive for September, 2012

Perspectiva Crizei

Friday, September 28th, 2012

CRÍZĂ, crize, s. f. 1. Manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate. ♦ Lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă). 2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criză de apendicită. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium. – Din fr. crise.

Da, asta este definitia crizei. Altfel spus, sunt acele momente dificile, tensionate, de zbucium si neliniste. Exista crize economice majore, la nivel macro sau la nivel personal. Exista crize in evolutia unei societati sau a unei singure persoane. Exista crize existentiale sau sentimentale, legate de sanatate sau de evolutie. In mai toate discutiile avute pe aceasta tema, persoanele implicate au preponderent aceeasi abordare. In criza trebuie sa te “restrangi”, si daca nu o faci tu de la sine, o sa vezi ca esti obligat. In criza se i-au decizii dure uneori. In criza, primul sentiment este acela de agitatie, apoi trebuie sa gasesti solutii. Trebuie sa te echilibrezi, sa regandesti multe si mai ales… sa nu gresesti. Teama de a gresi este amplificata tocmai pentru ca esti in criza si nu ai voie sa faci pasi gresiti. Pentru ca in astfel de momente mergi pe ghiata subtire si orice posibila apasare necuvenita te poate trimite in apa rece de sub tine.

Citeam zilele trecute ca din ce in ce mai putini oameni trec prin criza “varstelor”. Cele de tipul crizei adolescentului, a femeii la 30 de ani sau a barbatului la 40, si lista poate continua. Mi se pare foarte logic faptul ca aparent suntem din ce in ce mai putin “crizati”. Intrebarea este cand sa mai avem timp de facut crize personale? Adolescentii se maturizeaza inca de copii, parintii nu au timp de facut crize pentru ca au sanse mari de a ramane fara loc de munca si case. Cilindrul vitezei si al societatii omoara zilnic crizele personale insa formeaza crizele globale. Adica acele situatii in care omul de rand sa nu mai aiba timp de criza si sa treaca direct in depresie. Altfel spus, astazi sarim peste criza din punct de vedere personal. Nu mai este timp pentru asa ceva. Numai cine are timp sa gandeasca, sa faca planuri, sa fie atent si sa isi propuna ceva, numai aceia au privilegiul de a trece prin crize personale. Pai si asta nu este un lucru bun? Adica nu este de dorit sa nu trecem prin crize perosnale?

Nu exista deal fara vale. Nu exista progres fara momente dificile, nu exista schimbare fara sa iti pui intrebari. Nu spun ca este de dorit sa cautam criza cu lumanarea. Spun doar ca este un fenomen perfect natural, unul care trebuie privit cu aceeasi incredere cu care privim o victorie. Da, uneori, criza cizeleaza, doare, stramba si deformeaza. Ea este cea care produce schimbari putin asteptate si uneori si nedorite. Daca tendinta generala este de a privi cu ura si de a dezavua momentele de criza, perspectiva mea asupra crizei este ca sunt fericiti cei care au timp sa traiasca momente de criza. Sa o aprecieze sau sa o urasca, sa le fie indiferenta, dar sa o traiasca, sa o simta si sa culeaga roadele si urmarile ei.

Criza este in esenta un element care produce mai ales in prima faza, disconfort si probleme. Traita si gestionata cu deschidere, simt si creier, ea aduce schimbare si incantare. Nimic nu se compara cu sentimentul de a vedea rasaritul de soare de pe varful dealului,  dupa ce ai incercat in zadar sa il vezi din valea intunecata in care erai. Urcusul nu iti va parea niciodata usor daca nu stii unde vrei sa ajungi.

Alt Septembrie

Tuesday, September 25th, 2012

Este al 39-lea pe care il respir. Este doar alt septembrie.

Vremea prostiei

Wednesday, September 19th, 2012

Traim vremuri in care oamenii care gandesc au o din ce in ce mai mare problema. Aceea ca gandesc. Poate parea usor hilar ce spun, si nu o sa contrazic nici o alta opinie. Pana la urma este doar o perspectiva de-a mea.

Aproape ca nu trece o zi fara sa intalnesc pe cineva care sa injure sistemul, tara, legile, politica si politicienii. Sa se gandeasca cu scarba la ce E-uri mai mananca, la faptul ca face ce nu ii place sau ca totul este de kko. Sau ma rog, aproape totul. Ce au in comun toti acesti oameni? … Exact, ei se gandesc ca sa ajunga la aceste concluzii. Pun lucruri in balanta, au sisteme de referinta, si chiar daca nu sunt duse la grade inalte de rafinament, concluziile lor au substanta si se bazeaza pe trairile de zi cu zi. Si daca nu ma credeti pe mine putin imi pasa. Puteti vedea statistici. Si daca nu va pasa si de acelea inseamna ca sunteti niste fericiti. O specie pe cale de disparitie astazi.

Intre timp… cei mai saraci cu duhul, alearga sa isi procure de mancare si sa plateasca facturile. Acestia sunt oamenii doriti de fapt. De cine? …Chiar, oare de cine? Un om care vrea numai mancare si cazare, o vacanta pe an si intre ele sarbatori dictate comercial, el este prototipul viitorului. Cel care sta si se uita la TV peste 80% din timpul liber pe care il are. Asta pentru ca in restul de 20% trebuie sa mearga sa puna in practica ce vede la TV. Adica sa cumpere si sa consume. Pardon, ar mai fi si internetul, dar in final si acesta are acelasi scop in mare masura, sau in masura in care il foloseste omul descris mai sus. Mirajul cartii de credit platit cu ore suplimentare, himera iesirii la pensie, una care probabil cat de curand va coincide cu data decesului, toate acestea sunt elemente pe cate de curente astazi, pe atat de normale.

Revin la judecata mea exprimata la inceputul postului. Pentru ca din punctul meu de vedere, cu cat gandesti mai mult, cu atat problema ta devine mai mare. Si nu ma refer la gandirea de business, cea pragmatica, cea orientata pe castig. Ma refer la cea legata de constiinta (ce o mai fi si aia), de preocupari umane, de echilibru si de bun simt. Ma refer la oamenii care se gandesc cu adevarat la viitorul copiilor lor, la ce va insemna de fapt viata majoritatii oamenilor pe aceasta planeta, si inclusiv a sa si a familiei. Ei, hai ca nu sunt un pesimist, eu sunt convins de altfel ca viata va curge intr-un fel sau altul, nu este cazul sa prevestim apocalipse si finaluri apoteotice. Ce vreau sa relev este faptul ca vorba batraneasca “ferice de cei saraci cu duhul”, este astazi valabila mai mult ca oricand. Pe masura ce latul economic se strange din ce in ce mai mult, spatiul se ingusteaza si devine tot mai stramt pentru un numar de oameni in continua crestere. Cineva trebuie sa “isi asume” ordinea si disciplina, si senzatia mea dusa catre certitudine este ca nu Dumnezeu, Alah, Buddha sau alta entitate de acest fel o sa faca asta.

Individualismul, ganditul minimalist si lipsa perspectivelor sunt astazi atuurile fericirii. Nu vorbesc de cazuri particulare ci de modul general. Mai trist este ca zilnic aproape, asist la prostitutia gandirii. Eu, tu, altii, si nu te repezi sa spui ca nu este asa, ne infranam ideile, pornirile si sentimentele. Si asta doar ca sa “o ducem bine”. Ca sa traim “cum trebuie” . Asa ca este in regula sa mai impingem in stanga si in dreapta, sa ne vedem de drumul nostru cat mai bine fara a tine cont de problemele sau nevoile altora. Pana la urma, atata vreme cat “ne descurcam” este ok, nu-i asa?

Astazi cei care gandesc isi reprima deseori pornirile de dezvoltare personala si a semenilor lor, in detrimentul asigurarii bunastarii familiilor. Creierul destept se prostitueaza pentru o textila, o bucata de marmelada sau caviar. Pentru un motor 6V sau patru pereti si un tavan. Asta ca sa fiu generos. Se poate si pentru mult mai putin. Spre exemplu un gratar cu carnati de oaie si o portie de cartofi prajiti garnisiti cu o bere la pet. In fapt, diferenta nu este foarte mare. Poate de cativa ani de viata in plus sau in minus. Si pana la urma, dat fiind faptul ca o petrecem in acelasi mod, nu face mare diferenta.

Imi place azi. Este cu siguranta mai bine decat maine. Si spun asta pentru ca gandesc.

Leaderul

Thursday, September 6th, 2012

Zilele trecute rememoram cateva din concluziile personale necesare pentru a prezenta un nou training de leadership. Personal consider ca “chestia asta cu leadershipul” nu o poti mesteca cu nimic daca nu ti-o doresti sau ti-ai dorit-o macar o data in viata, si daca nu ai practicat-o deopotriva. Este ca si cum ai incerca sa ii explici unui coleg ce gust are carnea de vita, tu fiind un vegetarian convins intreaga ta viata. Din invatarea mea experientiala, cumulata cu partea observationala, este clar ca liderii sunt rari in general, iar cei autentici sunt cu atat mai greu de gasit/identificat. Faptul ca ii gasesti atat de greu, face ca exercitiul conducerii sa fie atat de pretios. Daca oricine ar putea sa conduca, atunci cat de valoros ar mai fi acest lucru?

Daca ar fi sa caut un leader, cu siguranta ma voi uita in primul rand acolo unde lumea are parte de mult inconfort. Cand toata lumea o duce bine, este destul de improbabil sa vezi un leader autentic. De regula, inconfortul genereaza acele energii care duc la aparitia leaderului. Prin urmare, cauta acolo unde este disconfort si vei gasi si locul unde ai nevoie de un leader. Fac o paralela intre Luxemburg, Monaco, si Palestina sau Siria spre exemplu. Cat de confortabil este sa te lupti, sa stai in fata oamenilor rostind discursuri mobilizatoare, sa te opui unei idei de pace si stabilitate, sa iti asumi riscuri, sa te razvratesti si sa contesti autoritati mincinoase, legi partizane sau lucruri impuse cu forta? Eu cred ca astazi lumea are nevoie din ce in ce mai mult de leaderi autentici, insa, deloc paradoxal, aceasta necesitate ramane undeva la acest stadiu fara un grad de materializare incurajator. Fiecare om are o putere de lupta, un grad de saturatie, o limita a rabdarii. Acestea se cizeleaza, se tocesc sau se ascut pe parcursul vietii fiecaruia dintre noi. Societatea de astazi este capabila sa ofere mult stres in schimbul unor recompense puerile. Iar acest proces este vazut de catre oameni ca fiind lovitura dupa lovitura. Am intalnit foarte putini oameni care sa devina mai optimisti pe masura ce inainteaza in viata. Care sa se bazeze pe fapte, sa nu se lase doborati si sa gaseasca in permanenta solutii. Din acest bazin provin leaderii. Conducatorii trebuie sa se simta in permanenta incomod. In deplina agitatie, urmarind, planificand, rezolvand, manipuland si “vizionand”. Atunci cand starea de incomoditate dispare, cu siguranta leaderul in cauza si-a atins potentialul maxim. De aici incolo incepe panta descendenta ca leader, insa nu neaparat si ca om.

Ieri auzeam o intrebare; ce nevoie avem de conducatori, de “liderii astia”? Raspunsul l-am gasit ca si multe altele, tot in natura, si probabil ca exista acolo de multi ani. Ca vrem noi sa acceptam sau nu, nu exista cireada fara cel/cea care o conduce. Nu exista jungla fara rege si ocean fara o vietate dominatoare. Cineva trebuie sa conduca, fie ca o face bine sau prost. Leaderii nu sunt prin definitie numai buni. Insa cei care se intreaba de ce trebuie sa conduca cineva, sunt exact cei care au nevoie de leaderi. Sunt cei care se vor invarti in cerc toata viata pentru ca nu este cineva care sa le arate ca exista un drum in stanga sau in dreapta. Pozitia de conducator este una ravnita, dezavuata, batjocorita, corupta, injurata sau visata. Poate fi una sau toate deodata. Dar pentru a simti gustul carnii de vita, trebuie sa o gusti macar, chiar daca esti vegetarian…