ou

Desigur ca in mod curent lumea vorbeste si este tentata sa ia in considerare pluralul, adica ouale. Fie ca sunt sub forma de ochiuri, omleta sau orice altceva mai vizualizeaza omul in ziua de azi.

Undeva in vremurile cand incepusem sa merg la scoala, micul dejun consta uneori din ochiuri “nesparte” provenite de la gaini nestresate in combinatie cu cocosul care ma trezea de dimineata. Adoram acele ochiuri. Mama le punea cu grija in tigaie ca sa nu se “sparga”, pentru ca stia ca odrasla este mofturoasa:D. Obisnuia sa puna un capac deasupra tigaii, iar ochiurile printeau o pojghita alba, suficient de tare incat sa nu se mai sparga galbenusurile asa de usor. Inainte sa se intareasca, lua tigaia de pe foc si le punea cu multa grija in farfurie. Tata avea alta tehnica, nu punea capacul, insa lua ulei incins cu lingura din tigaie (ce vremuri, era ulei in tigaie sa il iei cu lingura:)) si turna usor peste galbenusuri. Efectul era acelasi ca la pusul capacului peste tigaie, insa parca erau mai gustoase in aceasta ultima varianta… In ambele situatii, lasam sa se raceasca putin apoi incepeam sa tai din albus, si il mancam incetul cu incetul. Cand aveam cascaval, mergea cel mai bine, pentru ca putin cascaval ras facea albusul de-a dreptul comestibil. Continuam operatiunea atat de exact incat lasam cele doua galbenusuri fara pic de albus imprejur. Apoi urma festinul:) Savuram galbenusurile, cu o coaja de paine, putin cate putin sau dimpotriva, bagam tot galbenusul intr-o singura muscatura, simtind cum se sparge in gura.

Paranteza: daca am facut cuiva pofta de ochiuri, inseamna ca iti este foame…

Astazi nu mai este o problema sa gasesc oua proaspete si chiar eco. Nu mai este o mare problema sa cumpar si sa rad cascaval deasupra pentru a face albusul ceva mai comestibil. Desi imi plac galbenusurile la fel de mult precum nu imi place albusul, placerea nu mai este aceeasi. De fapt, nici nu mai mananc atatea ochiuri. Oare unde este acel moment in care lasam “pentru la urma” ce imi place mai mult? Nu tin minte sa ma fi repezit din prima la ce imi placea cel mai mult. Obisnuiam sa cantaresc si chiar sa las la urma ce imi placea mai mult. Astazi ma intreb ce se intampla daca cresteam intr-o familie cu 8 copii, intr-o familie in care rar prindeai un ou pe saptamana? Cred ca nu apucam eu sa savurez galbenusul cu 7 frati si surori la masa. Cred ca eram fericit daca mai prindeam ceva albus:D

Probabil ca fiecare are ciudateniile lui, gusturile lui, momentele lui. In decursul anilor mi-am dat seama de rolul albusului. Daca nu ar fi fost el, nu ajungeam niciodata sa savurez si sa apreciez galbenusurile.

Leave a Reply