Lucrurile asa cum sunt

Aceasta expresie am intalnit-o destul de des intr-o anume cultura – cea japoneza. Cineva imi spunea ca si Romania are o cultura conturata pe acest model, si imi dadea in acest sens exemplul baladei Miorita, cu ciobanul care stie ca va fi atacat spre a fi omorat, iar el viseaza la cerul instelat si cat de frumoasa a fost viata. Trebuie facuta o distinctie intre fatalism, resemnare, si a “lua lucrurile asa cum sunt”. Una este sa stai sa astepti sa iti cada drobul de sare in cap, si alta practica de a lua lucrurile asa cum sunt. Daca in primul caz stai resemnat si astepti fara a actiona sau reactiona, in al doilea trebuie sa operezi niste distinctii dintre supozitii, simtaminte si fapte. Iar aceste distinctii nu sunt deloc usor de facut avand in vedere in mod special permanenta capacitate inventiva a perceptiei umane.

Atunci cand nu ne convine o situatie, avem tendinta de a ne concentra intreaga energie asupra felului cum ar trebui sa fie acea situatie si nu asupra felului in care este ea. Avem tendinta accentuata de a vorbi intr-un fel anume cu cel/cea pe care “ar trebui” sa il avem, cu omul perfect, copilul perfect, masina perfecta. De aceea nu avem de multe ori rezultate satisfacatoare macar. Pentru ca multe cuvinte sunt lipsite de relavanta pentru persoana reala cu care comunicam de fapt. Ce mai facem in mod curent? Ne este la indemana sa aruncam vina, sa negam, sa ne eschivam. Acestea sunt exact acele metode care deschid calea calea catre a NU lua lucrurile asa cum sunt. Deseori trebuie sa facem fata unor simtaminte neplacute precum supararea, furia, dureri de stomac sau de dinti. Cateodata acestea sunt atat de intense incat ne opunem, aruncam vina si injuram pe te miri cine. Oare daca iesi din cercul furiei si al deznadejdii, nu poti sa percepi mai bine situatia? Sa vezi unde este solutia de fapt? Sentimentele sunt asemeni muschilor, cu cat exersezi mai mult si mai bine, cu atat iti creste capacitatea de efort emotional. Solutia in acest caz ar fi sa inchizi portitele in care te refugiezi, adica sa negi sau sa arunci vina.

Am mai observat destul de des cum oamenii au tendinta de a nu deosebi realitatea fizica de cea conceptuala. Cand esti intr-o zi ploioasa in Rodos ai tendinta sa spui ca asta este destinul si ca asa este dat sa fie, sa ploua acolo unde tu vrei sa stai la soare. Asta in conditiile in care in Rodos sunt peste 300 de zile insorite pe an. De aici si pana la norul de karma negativa care te inconjoara nu este decat un sfert de pas. Asa cum barbatii cu “burta” spun ca nu se mai uita nici o femeie frumoasa la ei, cum femeile singure trecute de 40 de ani cred ca nu exista barbati potriviti pentru ele la varsta asta. Ca sa iei lucrurile asa cum sunt, primul pas este sa deosebesti realitatea fizica de cea la nivel conceptual.

Nu in cele din urma am lasat la urma judecatile. Pentru ca omul modern le lanseaza cu viteza fulgerului si cu frecventa batailor din aripi a pasarii colibri. Oamenii emit judecati, natura nu. Natura isi vede de mersul ei. La stiri ne sunt prezentate lucrurile ca fiind tragedii sau minunate bucurii. Ca sa nu ne obosim sa le mai trecem prin filtrul nostru si asa neantrenat si obosit, ni se livreaza intamplari si situatii gata catalogate. Asta e tragedie, asta e minunatie. In natura exista un echilibru pe care noi il percepem judecand atunci cand natura de fapt isi urmeaza doar cursul.

Ca sa putem lua lucrurile asa cum sunt, avem nevoie de o extindere a sinelui. Cred ca trebuie sa incepem de la ce este si nu de la ce ar trebui sa fie. Aici este momentul cheie, aici se amesteca durere, temeri, inchipuiri, contradictii si intrebari. Apoi, fara a da bir cu fugitii, fara a acuza sau a incerca sa corectam ceva cu ardoare pe moment, avem punctul culminant. Aici putem vedea imaginea de ansamblu, aici ne imbogatim pe noi si avem sansa de a face bine celor din jur. Aici se deschid orizonturile.

Leave a Reply