Archive for July, 2012

Lucrurile asa cum sunt

Thursday, July 26th, 2012

Aceasta expresie am intalnit-o destul de des intr-o anume cultura – cea japoneza. Cineva imi spunea ca si Romania are o cultura conturata pe acest model, si imi dadea in acest sens exemplul baladei Miorita, cu ciobanul care stie ca va fi atacat spre a fi omorat, iar el viseaza la cerul instelat si cat de frumoasa a fost viata. Trebuie facuta o distinctie intre fatalism, resemnare, si a “lua lucrurile asa cum sunt”. Una este sa stai sa astepti sa iti cada drobul de sare in cap, si alta practica de a lua lucrurile asa cum sunt. Daca in primul caz stai resemnat si astepti fara a actiona sau reactiona, in al doilea trebuie sa operezi niste distinctii dintre supozitii, simtaminte si fapte. Iar aceste distinctii nu sunt deloc usor de facut avand in vedere in mod special permanenta capacitate inventiva a perceptiei umane.

Atunci cand nu ne convine o situatie, avem tendinta de a ne concentra intreaga energie asupra felului cum ar trebui sa fie acea situatie si nu asupra felului in care este ea. Avem tendinta accentuata de a vorbi intr-un fel anume cu cel/cea pe care “ar trebui” sa il avem, cu omul perfect, copilul perfect, masina perfecta. De aceea nu avem de multe ori rezultate satisfacatoare macar. Pentru ca multe cuvinte sunt lipsite de relavanta pentru persoana reala cu care comunicam de fapt. Ce mai facem in mod curent? Ne este la indemana sa aruncam vina, sa negam, sa ne eschivam. Acestea sunt exact acele metode care deschid calea calea catre a NU lua lucrurile asa cum sunt. Deseori trebuie sa facem fata unor simtaminte neplacute precum supararea, furia, dureri de stomac sau de dinti. Cateodata acestea sunt atat de intense incat ne opunem, aruncam vina si injuram pe te miri cine. Oare daca iesi din cercul furiei si al deznadejdii, nu poti sa percepi mai bine situatia? Sa vezi unde este solutia de fapt? Sentimentele sunt asemeni muschilor, cu cat exersezi mai mult si mai bine, cu atat iti creste capacitatea de efort emotional. Solutia in acest caz ar fi sa inchizi portitele in care te refugiezi, adica sa negi sau sa arunci vina.

Am mai observat destul de des cum oamenii au tendinta de a nu deosebi realitatea fizica de cea conceptuala. Cand esti intr-o zi ploioasa in Rodos ai tendinta sa spui ca asta este destinul si ca asa este dat sa fie, sa ploua acolo unde tu vrei sa stai la soare. Asta in conditiile in care in Rodos sunt peste 300 de zile insorite pe an. De aici si pana la norul de karma negativa care te inconjoara nu este decat un sfert de pas. Asa cum barbatii cu “burta” spun ca nu se mai uita nici o femeie frumoasa la ei, cum femeile singure trecute de 40 de ani cred ca nu exista barbati potriviti pentru ele la varsta asta. Ca sa iei lucrurile asa cum sunt, primul pas este sa deosebesti realitatea fizica de cea la nivel conceptual.

Nu in cele din urma am lasat la urma judecatile. Pentru ca omul modern le lanseaza cu viteza fulgerului si cu frecventa batailor din aripi a pasarii colibri. Oamenii emit judecati, natura nu. Natura isi vede de mersul ei. La stiri ne sunt prezentate lucrurile ca fiind tragedii sau minunate bucurii. Ca sa nu ne obosim sa le mai trecem prin filtrul nostru si asa neantrenat si obosit, ni se livreaza intamplari si situatii gata catalogate. Asta e tragedie, asta e minunatie. In natura exista un echilibru pe care noi il percepem judecand atunci cand natura de fapt isi urmeaza doar cursul.

Ca sa putem lua lucrurile asa cum sunt, avem nevoie de o extindere a sinelui. Cred ca trebuie sa incepem de la ce este si nu de la ce ar trebui sa fie. Aici este momentul cheie, aici se amesteca durere, temeri, inchipuiri, contradictii si intrebari. Apoi, fara a da bir cu fugitii, fara a acuza sau a incerca sa corectam ceva cu ardoare pe moment, avem punctul culminant. Aici putem vedea imaginea de ansamblu, aici ne imbogatim pe noi si avem sansa de a face bine celor din jur. Aici se deschid orizonturile.

ou

Monday, July 23rd, 2012

Desigur ca in mod curent lumea vorbeste si este tentata sa ia in considerare pluralul, adica ouale. Fie ca sunt sub forma de ochiuri, omleta sau orice altceva mai vizualizeaza omul in ziua de azi.

Undeva in vremurile cand incepusem sa merg la scoala, micul dejun consta uneori din ochiuri “nesparte” provenite de la gaini nestresate in combinatie cu cocosul care ma trezea de dimineata. Adoram acele ochiuri. Mama le punea cu grija in tigaie ca sa nu se “sparga”, pentru ca stia ca odrasla este mofturoasa:D. Obisnuia sa puna un capac deasupra tigaii, iar ochiurile printeau o pojghita alba, suficient de tare incat sa nu se mai sparga galbenusurile asa de usor. Inainte sa se intareasca, lua tigaia de pe foc si le punea cu multa grija in farfurie. Tata avea alta tehnica, nu punea capacul, insa lua ulei incins cu lingura din tigaie (ce vremuri, era ulei in tigaie sa il iei cu lingura:)) si turna usor peste galbenusuri. Efectul era acelasi ca la pusul capacului peste tigaie, insa parca erau mai gustoase in aceasta ultima varianta… In ambele situatii, lasam sa se raceasca putin apoi incepeam sa tai din albus, si il mancam incetul cu incetul. Cand aveam cascaval, mergea cel mai bine, pentru ca putin cascaval ras facea albusul de-a dreptul comestibil. Continuam operatiunea atat de exact incat lasam cele doua galbenusuri fara pic de albus imprejur. Apoi urma festinul:) Savuram galbenusurile, cu o coaja de paine, putin cate putin sau dimpotriva, bagam tot galbenusul intr-o singura muscatura, simtind cum se sparge in gura.

Paranteza: daca am facut cuiva pofta de ochiuri, inseamna ca iti este foame…

Astazi nu mai este o problema sa gasesc oua proaspete si chiar eco. Nu mai este o mare problema sa cumpar si sa rad cascaval deasupra pentru a face albusul ceva mai comestibil. Desi imi plac galbenusurile la fel de mult precum nu imi place albusul, placerea nu mai este aceeasi. De fapt, nici nu mai mananc atatea ochiuri. Oare unde este acel moment in care lasam “pentru la urma” ce imi place mai mult? Nu tin minte sa ma fi repezit din prima la ce imi placea cel mai mult. Obisnuiam sa cantaresc si chiar sa las la urma ce imi placea mai mult. Astazi ma intreb ce se intampla daca cresteam intr-o familie cu 8 copii, intr-o familie in care rar prindeai un ou pe saptamana? Cred ca nu apucam eu sa savurez galbenusul cu 7 frati si surori la masa. Cred ca eram fericit daca mai prindeam ceva albus:D

Probabil ca fiecare are ciudateniile lui, gusturile lui, momentele lui. In decursul anilor mi-am dat seama de rolul albusului. Daca nu ar fi fost el, nu ajungeam niciodata sa savurez si sa apreciez galbenusurile.

Varza politica

Tuesday, July 3rd, 2012

Natia noastra politica este atat de slaba din punct de vedere calitativ incat imi este dificil sa imi exprim si punctul de vedere. Nu, nu este sentimentul de scarba pe care il incearca mai mult de 50% din populatia tarii cu privire la fenomenul politic romanesc. Este mila, frustrare, neputinta.

Tragem o linie succinta si vedem cum un fost prim ministru si presedinte de partid nu doreste sa execute o pedeapsa dictata in propria tara. Am mai scris de asta, insa scenariile si fortele mobilizate in acest sens sunt de tot rasul pentru niste oameni care se presupune ca stiu sa faca strategii si sa gandeasca. Apoi se schimba ministru dupa ministru de zici ca avem de-a face cu un guvern itinerant. La o saptamana, doua, vine unul pleaca altul. Imi dau seama cata debandada este in ministerele acelea. Sunt numiri de sefi peste noapte, care semneaza cate ceva important si apoi sunt revocati din functie pentru ca au gresit:). Altii dau legi si dizolva comisii importante cu o zi inainte sa le expire mandatele interimare. Apoi apare faptul ca primul ministru a plagiat. E clar ca asta este, si pot sa pun ramasag ca 80% din cei care sunt la varful politicii romanesti au lucrarile de doctorat (daca au asa ceva) scrise de oricine altcineva decat de ei insisi. Probabil partial plagiate. Bun sau rau, asta este ce putem noi in momentul de fata. Ca popor si ca alesi care sa ne conduca. Oricum, tot ce am enumerat mai sus sunt lucruri care ne arata cat de slabi suntem, cata coloana vertebrala avem. Mai ales cand vine vorba despre politica.

Lucurul care mi se pare de departe cel mai grav, pe langa toate derapajele curente, este conflictul Basescu – Ponta in ce priveste reprezentarea Romaniei la Bruxelles. Nu doresc sa comentez nicidecum conflictul. Din punct de vedere politic sunt jocuri, legi, tertipuri, etc. Toate pot fi accesate sau jucate la limita bunului simt si al legii. Dar…altceva ma intereseaza pe mine ca si cetetean al acestei tari. Exista o decizie a unei Curti Constitutionale a Romaniei. Ca a fost sau nu influentata de Basescu, nu ma intereseaza absolut deloc. Este o decizie perfect legala. Punct. In primul rand un prim-ministru ar trebui sa o respecte. Nefiind partizanul lui Basescu sau Ponta pot sa afirm doar ca orice cetatean al acestei tari este in momentul de fata indreptatit sa NU respecte o hotarare a unui organism juridic romanesc. Daca primul ministru da un asemenea exemplu, oare cum pot reactiona oamenii “de rand”? Cu ceva vreme in urma, acelasi lucru il spuneam despre Basescu si despre faptul ca imaginea pubilca pe care o proiecteaza el, se rasfrange comportamental si in societatea noastra. Nu este cu nimic diferit, chiar mai grav ceea ce a facut Ponta. Singurul lucru pozitiv in intamplarea aceasta este faptul ca Basescu nu s-a mai dus la Bruxelles, s-a evitat o situatie absolut penibila. De acum inainte, cred ca o sa plece fiecare cum apuca, care pleaca primul ala ocupa locul:D.

Lupta politica are limitele ei (sau nu…) care nu trebuie sa depaseasca niciodata interesul national, al cetatenilor. In intreaga lume se fura, se vinde, se omoara, se dezbina si se uneste in numele politicii sau al unor interese de grup. Unele pe fata, altele pe la spate. Insa oamenii aceia care sunt acolo sa conduca o tara, nu au sub nici o forma dreptul, moralitatea, si orice altceva vrei, sa lupte contra propriului popor. Cu zambete idioate pe fata, cu nonsalanta si cu puterea data de bani sau legea pe care ei o fac sau o schimba, ne conduce o clasa politica formata in mare majoritate de coate goale””, oameni fara coloana si scrupule, fara tara si crez, ca sa nu mai vorbim de bun simt sau buna crestere.┬áMacar de ar avea minima inteligenta sa se consulte cu specialisti in domeniile pe care le conduc. Ca de pus oameni competenti acolo nu poate fi vorba, pentru ca aia nu executa orbeste tampeniile dictate.

Omul de azi se hraneste si traieste cu nevoia de schimbare. De aceea spera la infinit. De aceea inca crede. De aceea apar partide noi, altele isi schimba culoarea si liderii. Probabil ca daca ar ramane aceleasi partide, denumiri si conducatori, ar ajunge sa voteze 10% din populatie… Una peste alta, mi se pare mie sau nu, este cea mai ezitanta guvernare a Romaniei de dupa ’89. Ramane de vazut daca asta este un lucru bun sau nu.