Archive for June, 2012

Chelnerita din ploaie

Sunday, June 24th, 2012

Obosit si lihnit de foame, m-am asezat la o terasa din centrul Brasovului. Am ezitat cateva secunde inainte de a ma aseza pe terasa, pentru ca ploaia era iminenta. Oricum o asteptam de cateva zile (pe ploaie), si deja simteam mirosul acela nepretuit de praf ridicat de caderea stropilor de apa. M-am pus asadar pe un scaun, in mijlocul unei atmosfere foarte apasatoare, specific celei de dinaintea unei furtuni. Abia am apucat sa gust din supa si contrar asteptarilor mele, nu a inceput furtuna, ci numai o ploaie marunta, vesela, asemanatoare uneia de toamna.

Chelnerita care mi-a adus mie mancarea este o femeie micuta si joviala, bruneta si plina de energie. O priveam cum sa invartea printre mese cu un suras natural, simplu si nefortat. Cu aceeasi eleganta mai alunga cate un tiganus care venea la cersit. Aveam senzatia ca ii place meseria ei, desi nu stiu daca asta era cea principala. Oricum, te simteai in largul tau discutand cu ea, avea ceva ce te facea sa te simti confortabil. In momentul cand a inceput ploaia, ma uitam ca trecea cu farfuriile din restaurant pe terasa si viceversa, incercand sa protejeze mancarea de stropii de ploaie. Nu era o distanta prea mare neacoperita de umbrele, insa era suficient ca dupa cateva ture sa devina usor sexy din pricina apei care ii lipea camasa de corp. In momentul cand mi-a luat farfuria, i-am spus ca in ritmul asta ar fi bine sa aiba camasi de schimb la locul de munca. Mi-a zambit complice, stiind la ce ma refer, insa a adaugat natural “…nu este absolut nici o problema pentru ca mie imi place mult ploaia”. Cred ca si daca nu imi spunea acest lucru, puteam sa jur (pe rosu) ca ii place ploaia. Avea o naturalete in miscari si in suras, incat era imposibil sa nu ii placa ploaia.

Poate ca si eu sunt sensibil la ploaie. Cand eram pustan si mergeam cu mama la mare, stiu ca ma lasa sa merg descult pe trotuar, lipaind printre frunze de salcam si petale de trandafiri, balacindu-ma in baltile formate. Stiu ca mama nu s-a speriat decat o singura data de ploaie. Iar atunci jucam tenis de picior cu tata, pe o ploaie torentiala cu fulgere si trasnete. Cred ca am scris despre asta undeva prin acest “blog”. Mama avea grija de mine sa nu racesc, dar asta nu insemna ca trebuie sa ma ascund de ploaie.

Revenind la chelnerita cea uda:), am realizat ca imi plac oamenii dedicati. Oamenii care fac ce fac din pasiune, cu placere. Indiferent de ceea ce fac. Ca nu coeficientul de inteligenta este factorul suprem. Ca sa nu mai vorbim de starea materiala. Atitudinea si placerea a ceea ce faci, dedicatia si naturaletea, acestea sunt lucruri esentiale. Ce este insa foarte important, nu prea ai cum sa “traduci” aceste aspecte. Ele se formeaza din copilarie, din familie, le slefuiesti si le cizelezi mai tarziu prin ceea ce faci zi de zi. Eel nu se pot cumpara si nu apar sau dispar peste noapte.

Am platit si am lasat “masa mea” spre disputa a 3 tabere care doreau sa se aseze. Nu de alta dar incepuse sa ploua mai tare, lumea se adapostea grabita. Am iesit tragand aer in piept, adulmecand mirosul de praf proaspat ridicat. La impactul cu primele picaturi de ploaie, am zambit larg si am ridicat privirea in sus inchizand ochii. Am simtit privirile ciudate ale celor de la mese. Mi-am trecut degetele prin par, am luat doua inghitituri din apa rechizitionata de la masa si am plecat agale.

Cand am cotit la dreapta mi s-a parut ca o vad zambind pe chelnerita. Probabil ca era singurul zambet in acel moment, la acea terasa.

Lupta lui Adrian Nastase

Friday, June 22nd, 2012

Dupa titlu ar trebui sa incadrez aceste randuri in categoria “politic”. Nu va fi asa. Scriu doar o perspectiva a mea, despre un om politic important al Romaniei. Nu o sa insist descriind evenimentul, cred ca oricine stie in linii mari ca Adrian Nastase, fost prim ministru al Romaniei, a incercat sa se sinucida. Oare?..

Nici in scenarii nu doresc sa intru. Fiecare poate sa creada ce vrea, adevarul in pasi marunti probabil ca este cunoscut de putine persoane.

Sa trecem la perspectiva. Un om influent, la 62 de ani, cu o familie aparent unita, fost presedinte al celui mai mare partid din Romania, fost prim-ministru si foarte aproape de a fi presedinte al tarii, o persoana publica importanta, al unui partid care se afla pe val, a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare. Alegerea sa a fost sa isi traga un glont in cap, sau cel putin asa se presupune.

Niciodata nu voi putea sa judec pe cineva daca nu cunosc foarte in amanunt lucrurile. Si nici atunci… Multi dintre noi ne repezim sa dam verdicte si decizii. Mai ales in cazuri de acest fel. Este foarte clar ca imi lipsesc multe date pentru a incerca sa judec fenomenul. Asa ca prefer sa cred ca un om plimbat prin tribunale timp de 8 ani de zile, un om care a trait destul stres la viata lui, care a acumulat averi dar si un nivel de grandomanie destul de ridicat, a clacat. Asta daca a vrut cu adevarat sa se sinucida. Daca numai a inscenat, pentru mine este si mai trist. Bun, ai fost un om foarte important, inca mai esti si poate vrei sa mai fii, nu esti obisnuit cu un asemenea tratament, sa presupunem ca justitia a gresit, ca vei fi dus pentru cateva luni intr-un loc in care nici in cosmaruri nu credeai ca vei ajunge. Sa presupunem toate acestea, amestecate cu stresul, orgoliul, imaginea de viitor si finalul carierei politice. Si peste astea puteti sa puneti voi ce mai credeti. Dar…

Esti un om la o varsta neutra, ai sotie si copil, ai o situatie privilegiata cu siguranta. Cum poate sa nu iti pese decat de tine? Cum poti sa renunti la lupta, fie ea si grea sau nedreapta? Din punctul meu de vedere, Adrian Nastase nu are nici o scuza, decat doar daca a cedat psihic. Si in acest caz, ma bucur ca nu a ajuns vreodata presedintele Romaniei. Pentru ca de acum incolo, sigur nu va ajunge.

Dincolo de evenimentul trist, putina lume stie cam prin ce stari trece un om politic care practica zi e zi. Este foarte usor sa vorbesti despre ce nu cunosti. Este adevarat ca exista si privilegii, si mainile aproape de borcanele cu miere. Totul are un pret pe lumea aceasta. Trebuie doar sa fii dispus sa il platesti. Martirii datornici nu s-au inventat inca…

Regula stergatoarelor

Wednesday, June 13th, 2012

Cred ca Al’ de sus a uitat sa inchida robinetul la dus. Ca ploua de mai bine de o saptamana aproape neintrerupt. Sunt si parti bune, ca in orice dus prelungit. Acum 2 zile incercam sa vad prin parbriz, prin apa de pe el si printre stergatoarele care imi tot treceau prin fata ochilor. Si uite asa, rotind la maneta care comanda ritmicitatea stergatoarelor, mi s-a nzarit o perspectiva paralela.

Masina este desteapta si are un temporizator, care este comandat de niste senzori. Se presupune ca senzorii si stergatoarele sunt astfel reglate incat sa indeparteze apa in mod optim, asa incat sa poti vedea in conditii bune. Lasand maneta de la stergatoare  in prima treapta am fost multumit de modul cum era sters parbrizul, insa numai pentru cateva secunde. Ma asteptam sa stearga atunci cand doream eu, lucru care evident nu se intampla. Stergea fie prea repede, fie prea tarziu. Eh, lasa ca mai are o treapta, poate asta se potriveste mai bine cu dorintele mele. Comut in treapta a 2-a, rezultatul este si mai trist. Ma enerveaza, tot nu sterge atunci cand vreau eu. Asa ca resemnat, renunt la partea cu senzorii si pun maneta in pozitia in care stergatoarele se misca ritmic, mecanic, monoton, fara ca senzorii sa mai aiba vreo interferenta in procesul de stergere al parbrizului. Si uite asa se instaureaza linistea. Eu nu ma mai intreb cand oare or sa stearga, nu ma mai astept ca ele sa stearga exact atunci cand imi doresc eu. Stergatoarele se misca ritmic, la intervale de timp bine delimitate. Nu sunt cel mai multumit pentru ca nu este asa cum imi doream, dar sunt linistit pentru ca nu mai am asteptari.

Dezamagirile apar pentru ca avem asteptari care nu se indeplinesc. Bucuriile vin pentru ca avem asteptari care se indeplinesc. Idealul ar fi ca sa existe o simbioza intre gandurile noastre si stergatoare. Sa porneasca atunci cand vrem si sa se opreasca in acelasi mod. Dar cum idealul nu exista (deocamdata), multumirea este adusa de ritmicitate si de obisnuinta. De simplul fapt ca stergatoarele exista si ca sterg la intervale regulate. Noi nu facem exceptie de la regula stergatoarelor. Ne zbatem o perioada sa ne acordam, sa fim simbiotici. Uneori reusim, alteori nu. Cert este ca dupa ce rabdarea, interesul, dragostea, dorinta de nou, incep sa se estompeze, comutam pe pozitia cu care suntem cel mai comfortabili. Unora le convine, altora nu.

Esentialul este ca stergatoarele sa functioneze. Este prima regula pentru a putea sa vezi pe timp de ploaie…