Ce am devenit?

Cand aveam cativa ani pe acest Pamant,  lumea ma tot intreba ce doresc sa devin. Prima data cand am fost intrebat stiu ca am ramas blocat cateva secunde, nestiind ce sa raspund si la ce se refera intrebarea de fapt. Spre “norocul” meu, rapsunsul mi-a fost usor manipulat, si mi s-au dat example ca inginer, medic, etc. Am raspuns in totala necunostinta de cauza, starnind figuri crispate: “…vreau sa devin Ceausescu”. Asta mi-a venit mie in minte prima data, asta am spus, spre stupoarea multora. Dupa ceva vreme am primit aceeasi intrebare si am fost mult mai bine pregatit, doream sa devin cercetator in natura. Nu stiu exact cum se poate defini asa ceva dar stiu ca doream sa petrec mult timp in natura, calatorind, explorand si descoperind lucruri noi in viata. Asta cu cercetatorul m-a tinut mai mult timp, pana cand mi-am dat seama ca nu stiu ce vreau sa devin.

Astazi ma gandeam de ce nu este si un proces similar de privit inapoi. De ce nu ma intreaba lumea “iti place ce ai devenit?” Oare  de ce? De ce ii intereseaza pe parinti, apropiati, rude, invatatori, etc ce vrei sa devii cand “te faci mare”, iar acum nu mai intereseaza pe nimeni daca iti place sau nu ce ai devenit. Oare pentru ca atunci cand esti mic nu ai nici o ocupatie in care “sa devii cineva”, iar acum, cand esti adult,  toti vad ce considera ei ca ai devenit, si judeca ei tragand concluzii? Eu nu tin minte sa imi fi pus problema “ce doresc sa devin” cand eram copil. Insa imi pun acum problema “daca imi place ce am devenit”. Eu cred ca este foarte posibil ca atunci cand esti copil sa ai toata lumea la picioare, sa zambesti si sa plangi la diferenta de cateva secunde, sa nu iti pese de valori materiale si de “problemele vietii”. De reguli sociale sau de legi, de prostie, infamie, inselaciune, dragoste sau ura. Asa ca  nu ai nici un motiv sa te gandesti ce vei deveni. Momentul cand incepi sa constientizezi aceasta intrebare, minutul cand iti pui aceasta problema si incepi sa incerci sa o rezolvi, coincide cu salutul de adio spus copilului, avantului si tuturor posibilitatilor.

Dar azi, daca ne intrebam “ce am devenit?” Oare ne place ceea ce suntem? Ce am devenit? Ce vrem sa devenim in continuare? Cand imi pun intrebarile acestea imi vine in minte o remarca a lui Huxley care spunea “…vei afla adevarul si acesta te va infuria”. Este foarte nostima din multe aspecte. Eu cred cu tarie ca telul fiecarui om in viata este in stransa legatura cu darurile lor. Si cand pomenesc “daruri” ma refer la inzestrarea lor genetica, fizica, mentala, etc. Atunci pot sa translatez matematic intrebarea cu “ce am devenit?” si sa o pun dupa intrebarea “ce fac eu bine in viata?”. Este doar o intrebare ajutatoare care s-ar putea sa ma lumineze. Pentru ca in neuronii mei, jumatate din a fi destept inseamna sa stiu la ce sunt prost.

Sunt momente in viata in care, dupa intrebarea din titlu, decizi ca trebuie sa te intorci sa o cotesti pe un alt drum, sau sa o iei putin sau mult pe aratura, pana dai de o sosea asfaltata. Sunt momente in care trebuie sa stii sa blochezi traficul de informatie intre ochii si creier. Este mult mai important sa judeci si sa decizi ce trebuie sa faci tu decat sa ii blamezi pe altii care au sau nu o vina in drumul tau. Numai asa poti sa faci bine in jurul tau si pentru tine, intr-o cat mai mare masura. Am citit undeva ca o scriitoare, nu ii mai retin numele, spunea ca alegerile pe care le facem arata cu mult mai bine cine suntem noi cu adevarat, si ne definesc cu mult mai bine decat abilitatile pe care le posedam. Smart tanti asta, mi-au placut cuvintele ei si cred ca se regasesc mult in realitate.

De multe ori ma sucesc si ma rasucesc pentru a pune o intrebare. Dar atunci cand o fac, sunt sigur ca nu pot sa primesc un raspuns slab calitativ. Exceptie face intrebarea din titlu. Pentru ca raspunsul este mai jos.

Astazi am devenit ceea ce sunt.

Leave a Reply