Archive for March, 2012

Rascoala cartofului

Wednesday, March 14th, 2012

In Grecia a aparut un scurtcircuit in materie de cartofi. Producatorii nu mai vand intermediarilor sau magazinelor, se duc si varsa cartofii pe un camp din apropierea oraselor, unde oamenii vin si cumpara in mod direct. De ce vin cumparatorii tocmai acolo? Probabil pentru ca pretul este de aproape 3 ori mai mic decat cel din supermarketuri. De ce fac acest lucru acum si nu l-au facut si acum doi sau zece ani de zile? Probabi pentru ca din nevoie. Pentru ca este “criza”, pentru ca nu mai au incotro. Pentru a protesta fata de preturile mici cu care le este cumparata marfa, fata de preturile mari cu care o revand intermediarii.

Pentru cine este interesat, poate sa afle care este pretul real de productie al unei perechi de pantofi clasici, al unui telefon, al unei haine, al unui pachet cu detergent. Pentru cei care nu cunosc acest aspect, s-ar putea sa fie destul de interesant. Chiar si atunci cand sunt reduceri de 70-80%%, companiile vand in continuare, in cele mai multe cazuri, in profit. Dar uite ca atunci cand cutitul ajunge la os, incepe sa ne intereseze ceea ce ar trebui sa ne intereseze inca de la bun inceput. Asa este in majoritatea cazurilor din viata. Cat timp ne merge bine, nu stim sa apreciem de ce ne merge bine. Cand situatia devine albastra, incepem sa cautam solutii la ceea ce ni se pare ca sunt probleme. Ideea este simpla; problema era si “inainte”, insa nu pentru noi, cei ce vindeam cartofii. Era pentru cei care ii cumparau, pentru ca dadeau aproape de 3 ori peste pretul onest. Noi, vanzatorii de cartofi, “ne descurcam”, de ce sa ma intereseze pe mine ca exista un om care munceste ca si mine si da de 3 ori pretul onest? Uite ca acum, nu ca mi-ar pasa, dar ceva ma uneste cu acel cumparator; saracia, si nevoile, si neamul, daca este sa citez din manualul de limba si literatura romana.

Sistemul care conduce lumea in momentul actual a dezvoltat un lucru simplu si inteligent; a creat comunitati din ce in ce mai mari, care nu fac in fapt nimic. Care nu sunt capabile de nimic important. Pe Facebook spre exemplu, sunt unii care cultiva morcovi si muncesc la ferme virtuale. Altii castiga premii in acelasi mod. Isi posteaza poze si comenteaza la remarcile prietenilor prietenilor lor. Altii ies la agatat de pectorali sau funduri pozate nevinovat. Ce a dezvoltat Facebook in afara de o platforma de socializare virtuala? Ce au de castigat cei ce folosesc asa ceva? O sa mi se spuna ca isi gasesc colegii de clasa plecati peste hotare. Bun, altceva? Se pregatesc cumva pentru viata de fermier? Sau arata altora cat de inteligenti si frumosi sunt? Sau poate ca isi dezvolta magazine virtuale pentru a-si vinde produsele? Facebook nu exista decat pentru ca cineva doreste putere, informatii, bani, influenta, control. Nu spun ca nu exista si aspecte pozitive intr-o retea de socializare virtuala precum aceasta. Spun doar ca ea isi urmareste scopul creatorilor ei si nicidecum o viata sanatoasa, onesta, progresiva pentru cei care o folosesc. Este daca vrei, acelasi principiu ca in cazul comertului cu cartofi. Atunci cand va aparea prima criza majora in reteaua sociala, o sa vezi ca lucrurile se vor schimba radical, insa nu in sensul crizei din Grecia, pentru ca aici nu vorbim de intermediari. In companiile multinationale exista o multime de angajati care nu sunt capabili sa solicite ceva in mod comun, dar sa provoace o schimbare in interesul lor. Pentru ca si aici aveam de-a face cu un sistem bine pus la punct. Un sistem care disciplineaza si individualizeaza. Fiecare pentru el se ascunde de fapt sub sloganul ca noi suntem de fapt o mare familie, o imensa echipa de succes.

Toate aceste sisteme nu fac altceva decat sa speculeze natura umana. Gasesti punctele vulnerabile si apesi in mod constant pe ele. Obtii un sistem care poate fi cu greu doborat. Pana la urma cine are interesul sa doboare un sistem? Daca cei ce l-au creat cu siguranta nu, atunci putem sa vorbim doar de cei care fac parte din el. Iar acestia sunt invatati sa rabde mai mult, mai des, sunt conditionati de propriile lor dorinte si slabiciuni. Pe care, din fericire spun eu, cu totii le avem.

Nu cred ca rascoala cartofului va continua mult timp, asa cum nu cred ca se va extinde si in alte domenii. Nu cred ca va deveni un fenomen de masa. Desi trebuie sa recunosc ca ar fi un lucru extraordinar. Ar contrazice toate teoriile si gandurile mele. Dar nu mi-ar pasa nici un minut de asta. Pentru ca in primul rand trebuie sa (re)invatam sa ne pretuim pe noi ca oameni. Pentru majoritatea dintre noi, inca nu se pune problema de a lupta pentru supravietuire. Doar pentru “marire”.

Nemultumiri

Monday, March 5th, 2012

Oare drumul catre progres pleaca din nevoie sau din nemultumire? Sau din dorinta de a descoperi ceva, de nou, de a face ceva cu adevarat important? Sau poate din nimereala? Din spirit concurential? Prea multe intrebari si probabil ca nu exista un raspuns singular, sau unul corect si complet in acelasi timp.

Ne place sa luam realitatea care ne convine. O extragem din context si o prelucram asa cum vrem noi. Spre exemplu, termometrul arata zero grade, asa cum a fost astazi. Insa afara este soare si frumos, daca stai putin in bataia lui o sa vezi ca se simt cu mult peste zero. Mintea ne spune ca sunt zero grade iar noi furam cumva, suntem triumfatori ca am stat atat de bine si ne-am incalzit la zero grade. Ce daca temperaturile “oficiale” se considera cele masurate la umbra? Noua ne place sa spunem ca ne-am bronzat la 0 grade. Si pana la urma este o minciuna mica:). Pentru ca nu am stat la umbra sa ne bronzam, dar acolo erau intr-adevar zero grade.

Am intalnit oameni pe care poti sa ii multumesti foarte greu. Diferenta intre ei este majora, daca unii au aceasta atitudine cu zambetul pe buze si din dorinta de a face ceva mai bine si de a progresa, altii sunt incruntati pe viata si pe tot ce misca in jurul lor, considerand ca astfel ii determina pe cei din jur sa fie foarte atenti atunci cand au de-a face cu ei. Pana la urma, nemultumirea este un privilegiu sau un defect pe care poate sa il detina oricine. Cred ca astazi este foarte dificil sa intalnesti oameni multumiti. Chiar daca ei iti declara ca sunt, o sa vezi ca prin ceea ce fac zi de zi, de fapt nu sunt. Poate ca omul este nascut sa fie multumit, insa odata ce creste, va fi nemultumit in permanenta. Nemultumirile ne aduc progres dar si distrugere in acelasi timp. Este exact ca la stres. Daca nu il canalizezi catre un lucru productiv, te va distruge. De oprit oricum nu ai cum sa il opresti, poti cel mult sa il diminuezi.

Traim intr-o lume a nemultumirii si a nemultimitilor. Poate ca de aia multi cauta Tibetul sau il venereaza intr-un fel sau altul. Cu totii tindem catre un anume echilibru tocmai pentru faptul ca suntem nemultumiti. Iar atunci cand ajungem sa fim multumiti, ne dezvoltam o noua nemultumire. Pai cum altfel am putea sa traim multumiti? Daca ar “ingheta” totul asa cum este… poate. Schimbarea genereaza multumire tocmai pentru ca ne creaza o noua nemultumire si asta inseamna ca avem ce face de acum incolo. Schimbarea aduce si nemultumire pentru ca ne scoate din rutina. Cu rutina suntem obisnuiti si multumiti. Pana cand oare? Pana cand ne dam seama ca suntem nemultumiti?…

Gandeste, Simte, Traieste

Thursday, March 1st, 2012

Probabil ca aceste 3 cuvinte sunt baza unei perspective de viata. Asa cum o percep eu. Ordinea este usor interpretabila uneori. Poate e bine sa simti si sa gandesti simultan. Sau sa simti intai? Dar daca intai traiesti si apoi incepi sa rationezi la ceea ce tocmai ai experimentat, trecand prin diferite stari pana cand o sa simti rezultatul final?  Gata, ca abstractizez:).

Sa presupunem ca ai puterea de a schimba multe lucruri materiale in aceasta lume. Cu siguranta o sa doresti sa schimbi din ce in ce mai multe, pentru ca asta inseamna puterea. Poate ca unii cred ca este altfel. Ca cei ce detin puterea doresc pace si prosperitate, doresc sa ii aduca si pe ceilalti acolo langa ei, sa conduca si sa imparta impreuna roadele muncii lor. Desigur ca asa este… Revin la puterea unora de a schimba. Utilizezi un regim ca sa capeti si mai multa putere. Utilizezi religia pentru acelasi lucru. Astazi totul este mult mai simplu. Astazi exista teama suprema: banii. Pentru ei esti dispus sa renunti la multe din valorile tale. Sistemele de valori sunt date peste cap intr-un mod exacerbant. Asa a aparut “criza”. Sa spunem ca cineva smart vine si iti ofera tocmai pentru ca tu iti doresti. Iti doresti pentru ca are si vecinul, pentru ca ai vazut reclama la Tv, pentru ca e trendy sau pt ca traiesti intr-o societate in care “asa face toata lumea” . Si atunci te indatorezi, putin cate putin. Te simti stapan pe situatie pentru ca incepi sa castigi si mai multi bani. Iar asta te indeamna sa spui ca “imi permit” si uite asa apare un Tv mai mare, o masina mai luxoasa, vacante exotice, o casa in plus. Dintr-o data, in culmea fericirii si dezvoltarii tale, apare “criza”.

Ce este de fapt “criza”? Criza este atunci cand ti se spune simultan, din doua parti distincte: nu va mai putem acorda credite deoarece nu intruniti conditiile si ne pare rau dar salariul Dvs s-a diminuat cu X% sau mai rau, s-a facut o restructurare si faceti parte din acest proces, trebuie sa va cautati alt loc de munca. In acel moment incepe indoiala, apoi problemele. Muncesti mai mult, te zbati mai mult, si iti tot este in zadar. Este prea tarziu pentru multe. Totul valoreaza din ce in ce mai putin. Treptat intervine disperarea, si in cele din urma apare resemnarea. Nu este o reteta valabila universal dar este cea mai des intalnita. Acum incepti sa accepti criza. Poate dupa cateva incercari de lupta, pui capul in pamant si incerci sa mai salvezi ce se poate. Nu mai ai putere nici macar sa protestezi. Il suspectezi pe prietenul tau, ii furi jobul daca se poate. Mai bine sa planga mama lui decat mama ta. Si uite asa anul trecut creste cu 30% numarul de arme vandute in SUA. Se instaleaza teama, panica, dorinta de individualizare si de protejare a propriei persoane sau a bordeiului familial. Mass media “ne ajuta” cu prisosinta ca doar este o unealta a puterii. Internetul ne tine in scaune cu ochii lipiti de monitoare. Da, aici mai este nevoie de o ACTA ca sa se lamureasca lucrurile asa cum vrea puterea. Comunicatiile sunt de mult de partea puterii. Din ce in ce mai mult, grosul se strange in buzunarele si mintile unui grup cat mai mic. A unui grup care isi doreste si isi exercita puterea. Cel mai minunat si mai magic lucru. Ceva care nu are limite si care este sexy, afrodisiac, care imparte viata si moartea. Ceva care tinde catre cel pe care il numim “puterea suprema”.

Criza este inoculata zilnic in mintea si in sufletele oamenilor “de rand”. Totul ajuta la acest deziderat. Sa semeni panica este unul din cele mai facile lucruri de pe acest Pamant. Pe acest fond, haide sa privim cifrele de afaceri ale marilor concerne, preluarile celor ce intra in insolventa, prosperitatea anumitor fonduri de investitii si a unor asociatii aparent nevinovate. Asta in care cei mici nu mai au variante de finantare. Sau daca le au, sunt calculate sa iti ajunga exact pana intr-acolo incat sa nu deranjezi mesele mari. Uneori, ca sa rozi un os aruncat de la masa bogatasilor este visul suprem. Scuza crizei este mana cereasca pentru cei ce stiu sa se foloseasca de ea, chiar daca motivatia si metodele sunt unele marsave. Stiu, mai este partea sentimentala, cea spirituala, etc. Bine, spuneti asta copiilor, si voua atunci cand sunteti calcati in picioare de mizeria de zi cu zi. Cand nu aveti unde sa stati sau cu ce sa va incalziti, cand mancati ceva ce nu stiti si munciti intr-un loc pe care il urati, si faceti ceva ce va dauneaza sanatatii voastre sau viitoarei familii.

Peste toate aceste fapte, in toata aceasta nebunie si individualizare zilnica a unei societati care tinde catre magiunul globalizarii, eu zic tot asa: gandeste, simte, traieste. Nu te va “salva” din jegul crizei. Dar vei avea mai multe sanse sa te murdaresti numai pe coate sau pana la glezne. Cu putina sansa, este posibil sa traiesti dupa cum simti si gandesti. Si poate ce este mai important, iti confera acea calitate pe care cei responsabili cu puterea au pierdut-o undeva pe drumul lor catre dorinta de a fi Dumnezeu: cea de om.