Archive for February, 2012

Un om

Friday, February 17th, 2012

Cu putina vreme in urma am intalnit un om a carui privire m-a frapat pret de cateva secunde. Era o privire atat de senina si de increzatoare, de deschisa, de hotarata dar si calda in acelasi timp, incat am stat de vorba cu el mai mult decat imi propusesem si decat aveam treaba. Si nu m-am inselat, a fost nevoie numai de cateva intrebari total neinvazive si i-am auzit intreaga poveste a vietii…

Omul acesta locuieste intr-un sat pierdut de lume, undeva pe langa Cluj, intr-o zona unde cresc copaci fara rod si mistreti salbatici care distrug brumele de recolte din zona. Dupa ce a fost concediat dintr-o fabrica la care facea zilnic naveta pret de cateva ore, omul s-a angajat la un patron care se ocupa cu taierea si procesarea bruta a lemnului. Munca multa, bani putini; dar banii nu conteaza atat de mult in viata, mi-a spus el. Intr-o zi, in timp ce tinea un bustean care era curatat de crengi, un coleg de-al lui, a pus prea multa forta in taierea unei craci, drujba a trecut de craca si s-a oprit in pulpele din spate ale omului. In ambele. In piciorul drept s-a dus pana la os, in timp ce in stangul a taiat intreaga pulpa. A incercat sa calce insa a cazut secerat la pamant, cu sangele tasnind in toate partile. El a ramas lucid tot timpul, in timp ce colegii de munca privind terifiati ce se intampla, au pus mana pe tricouri si camasi, improvizand garouri. Transportat pe brate pana in sat, in chinuri groaznice si pierzand sange foarte mult, omul a fost preluat de o asistenta comunala, care in afara ca a anuntat salvarea s-a si exprimat realist “ce sa fac eu cu asta aici, pai nu vedeti ca nu mai are sange in el?”. Omul mi-a povestit ca la dispensar nu aveau garouri, l-au mai legat cu fasa, ca in salvare nici urma de perfuzie sau calmante. Doar vorbe bune si colegii care il tineau de mana. Clujul fiind prea departe, l-au dus intr-un oras mai apropiat, unde a fost cusut, i s-au dat calmante si i s-a oprit hemoragia. Doctorii i-au spus ca o sa dureze cam 6 luni de zile pana sa inceapa sa mearga, ca o sa fie destul de greu dar ca a avut mare noroc. Interesant este ca omul nu a primit nici o transfuzie de sange, nici macar o picatura…

Dupa numai doua saptamani si 2 zile, omul a iesit din spital. Dupa o luna de zile a inceput sa mearga, acum, la 3 luni de zile mergea normal si incepuse sa impinga la pedalele bicicletei. Mi-a aratat cicatricile accidentului cu o mana la care ii lipseau bucati din 3 degete. “Eh, un alt accident la circular acum cativa ani”. Omul acesta are un copil, o sotie, si intr-o zi de sambata tocmai ii facea un pat nou din lemn, fiului sau. Dupa cumplitul accident nu a dat pe nimeni in judecata, nu a blamat pe nimeni , nu a vrut nici un ban ca masura compensatorie. S-a reintors la lucru, in padure, la taiat de lemne. Asistenta comunala a ramas fara cuvinte cand omul a venit la viza medicala, la 3 luni si ceva de cand aceasta nu ii mai acordase nici o sansa de supravietuire. Initial nu a vrut sa il lase sa munceasca insa nu a fost chip sa se opuna. Omul are un copil de hranit si de crescut.

Am plecat si i-am strans mana, sau ce mai ramasese din ea… M-am uitat in ochii lui siguri si calmi, hotarati si plini de incredere. Omul acesta a avut ceva ce m-a impresionat mai ┬ámult decat povestirea in sine. Are dorinta de viata, are putere si credinta ca binele aduce bine. Omul acesta nu este capabil de ura. Ciuntit de drujba, de circular, de topor, de viata si de asprimea vietii, omul acesta este pentru mine cel mai pur exemplu pentru ce ar trebui sa fie atitudine si dorinta de viata.

Formator

Tuesday, February 7th, 2012

Am deja cativa ani de zile de cand m-am “incununat” cu pasiunea asta. Am intalnit destui oameni care practica meseria de formator. Pentru ca este fara indoiala o meserie. O meserie care pare usoara. Pare si atat. Pentru mine este si probabil ca va ramane o pasiune si nu o meserie in adevaratul sens al cuvantului. Feedbackul unor participanti mi-a intarit convingerea ca este asa. Ei mi-au spus ca desi pe acelasi subiect, eu nu reusesc sa fac doua formari “aproape identice”. Ca in permanenta vin cu ceva ce nu s-a facut la formarea anterioara, ca apar lucruri noi si ca desi scopul final este atins, drumul pana acolo este tot timpul altul.

Gata, acum ca am stabilit eu ca sunt cel mai bun formator pasionat:D, o sa spun ca tocmai am emis un pleonasm. Un formator nu are cum sa fie altfel decat pasionat de ceea ce face. La orice curs de formare vei participa, vei vedea imediat diferenta intre un formator pasionat si unul care doar isi face “doar” meseria. Frumusetea formarii consta in faptul ca nu vei impune nimic. Consta in faptul ca fiecare persoana cat si grupul isi vor regla singuri conturile. Atat individual cat si multiplu. Consta in bogatia individuala a fiecarui cursant care este in fapt coleg cu tine. Un curs de formare este locul unde democratia isi aseaza cel mai bine fundul pe scaun dar stie sa dea din coate cand este necesar. Formatorul trebuie doar ca creeze un loc confortabil si propice, o atmosfera in consecinta, sa aiba abilitatea de a conduce firul logic. Restul il faci tu, cel care participi. Iar la final trebuie sa iti dai seama ca esti mai destept, mai motivat, mai implinit, mai dornic de dat din coate si mai ingaduitor, mai sigur de sine si poate cel mai important, ca nu ti-ai pierdut timpul si eventual banii.

O formare de calitate poate sa iti schimbe cursul vietii intr-un mod important. Si nu spun deloc lucruri marete. Poate scoate la iveala resurse personale pe care nu le constientizezi sau de care nu te crezi capabil ca le-ai putea pune in practica. Un formator trebuie sa fie cineva care sa te inspire. Care sa te faca pe tine sa iti gasesti solutii la propriile probleme, si de ce nu, chiar ale colegilor tai. Care sa te faca sa progresezi in aspecte in care el nu pricepe o iota. Este o pasiune complexa pana la epuizare, pentru ca trebuie sa fii in permanenta atent la nou si permisiv la vechi. Pentru ca nu ai voie sa ai timpi morti si pentru ca nu ai voie sa gresesti decat atunci cand vrei tu.

Nu o sa inteleg niciodata pe cineva care considera ca a invatat un anume numar de ani si ca ii ajunge. Din momentul acela incepe practic decaderea lui ca persoana. Daca nu ai dorinta de a afla, de nou si de comparatie, de progres prin propriile forte si de stimulare a capacitatilor tale, de cautare a limitelor, devii instant un stalp de baza al societatii moderne. Un purtator de card de credit si probabil un consumator fidel a ceea ce iti livreaza societatea de consum.

A, ma intrebam daca poti sa fii propriul tau formator; cred ca totii o facem in mod constant zilnic. Suntem insa limitati de propria persoana, de propria gandire, de propriul ego. Asa ca nu, nu poti sa fii un formator complex al propriei persoane. Poti sa fii cel mult acela pe care il vezi in oglinda.

Omul burete

Wednesday, February 1st, 2012

Aparitia unui copil pe Pamant coincide cu momentul in care acesta incepe sa acumuleze. Informatii, experiente pe de o parte, pe de alta sa consume resurse si sa produca. La inceput emotii si excremente, apoi produse finite, alte emotii si noi experiente, lucruri si servicii inovative, creatii sau lucruri monotone. Omul este ca un burete iar viata este ca apa cu care acesta se imbiba treptat. Cand buretele este scufundat brusc in apa, totul devine pe rapid inainte. Acumulezi brusc cunostinte, te confrunti cu o viata agitata si tumultoasa. Daca esti suficient de abil incat sa nu te suprasaturezi, poti sa reglezi si functia de “dat inapoi”, adica sa te storci sau sa fii stors la timp pentru a mai elimina din viata (apa) intensa in care esti prins. Imbibarea cu apa in exces duce ori la umflarea prea puternica a buretelui si suprasaturarea acestuia, ori la putrefactie. In ambele cazuri, problema este una singura. Ca sa poti acumula in permanenta trebuie sa faci loc unui flux nou de apa in mod permanent. Asta inseamna ca trebuie sa elimini putin cate putin din apa veche, ce stagneaza in tine.

Privesc de ceva vreme imprejur si imi dau seama ca desi apa proaspata roieste imprejurul nostru ca intotdeauna de cand stiu eu, sunt din ce in ce mai multi bureti imbibati cu apa statuta. Sau din ce in ce mai multi care isi gasesc mici insule ferite de umiditate. Din ce in ce mai multa lumea acumuleaza fara dorinta de a mai oferi ceva inapoi. Cu exceptia gunoiului. Si mai sunt aceia care prefera sa acumuleze cat mai economicos. Sa treaca prin viata udandu-si degetele de la picioare. “Vedete” autohtone sau de peste ocean recita in cor ca tot ce conteaza in viata este sa fii fericit si sa zambesti. Bine. Sa le spuneti asta si tuturor celor care trudesc pentru ca voi sa va simtiti asa. De ce sa nasti sau sa cresti copii? Pentru ca sa nu mai ai tu “libertate”, concedii, zile libere, somn linistit sau un corp armonios? De ce sa te “chinui” incercand sa faci ceva benevol? Sa dai o mana de ajutor, sa asculti, sa nu te intrebi “ce imi iese mie”?

Vine o vreme cand trebuie sa iti dai seama ca ai si trebuie sa oferi ceva inapoi societatii in care te-ai format. Nu este necesar sa fie ceva maret, ceva unic si senzational. Pentru asta exista unii oameni care sunt capabili de asa ceva pentru ca asa este legea firii. Este suficient sa dai cat poti si ceea ce poti. Dar ceea ce faci sa fie cu buna credinta si cu bune intentii. Oriunde te vei uita in natura, lucrurile functioneaza in acest mod. Lacurile se reimprospateaza de la ploaie dupa ce apa lor se evapora de la caldura solara. Fluviile se compun din rauri si paraiase care pornesc de la izvoare limpezi. Apoi se varsa in oceane si mari. Din acestea apa se evapora si ajunge iar in pamant, pentru a da nastere unor noi izvoare. Probabil ca daca nu ar exista acest echilbru, s-ar topi calota glaciara si am fi cu totii inundati, traind sub si pe ape, chinuindu-ne sa ne ducem existenta in cu totul alt mod decat cel al unei fiinte umane.

Omul burete trebuie sa fie primul care sa absoarba apa proaspata si sa o filtreze cedand mediului inconjurator si altceva decat reziduuri. Si daca nu va fi asa? Tot din natura poti vedea raspunsul. O sa vezi lacuri sau rauri secate asa cum o sa vezi tsunami si inundatii devastatoare. Dar si acestea fac parte din echilibrul natural. Astazi sunt mult prea putini bureti care sa absoarba umiditatea excesiva de acolo de unde este si sa o reverse in mod binefacator in  locurile unde ar fi nevoie de apa. Astazi exista preponderent bureti care sunt preocupati excesiv sa isi mareasca volumul de absorbtie. Ceea ce nu este un lucru rau sub nici o forma. Atata vreme cat stii sa te opresti. Pentru oricine trebuie sa existe pauze, asa cum exista un moment in care te opresti din crescut pe verticala. Asta nu inseamna ca in interior nu mai creste nimic. Pentru ca daca este asa, atunci cresterea pe verticala a fost degeaba.