Archive for January, 2012

Atitudine si gandire

Wednesday, January 25th, 2012

De multe ori in viata plecam cu sansa a doua. Sau cu a treia, a patra sau chiar ultima. Statistica spune neclintit ca de regula castiga cei cu primele sanse. Desigur, sunt si “surprize” insa procentual vorbind, ramanem  la ceva indubitabil. Cei favoriti castiga. Ca popor, foarte rar am plecat ca favoriti. Poate la gimnastica, la handbal candva, la oina, si la taierea copacilor din tara. Infrangerile gestionate incorect duc la complexe de tot felul, din care cele mai multe sunt cele de inferioritate. Mai poate fi vorba de aroganta, de blandete, de imaturitate si multa munca negandita. Acum ceva vreme citam o statistica in care se spunea ca suntem intre primele popoare din Europa, ca numar de ore muncite. Astazi am ajuns sa fim pe primul loc si nu cred ca trebuie sa ne bucuram deloc. Pentru ca rezultatele sunt departe de a fi tot acolo. Devenim pe zi ce trece un popor exploatat si consumator. D’ aia si suntem in UE, in cea mai mare parte:). In ultimul an am tot batut tara in lung si pe diagonala si am observat fara mirare ca majoritatea romanilor nu se considera deloc in UE. Ei spun tot timpul ca aia din Europa o duc mai bine decat noi. Revin la faptul ca muncim cel mai mult din Europa. Desigur, statistic o sa spunem. Dar in statistica nu sunt incluse si orele suplimentare de la noi, care in marea lor majoritate sunt “la negru”. La asta se adauga un sistem sanitar calamitat de spagi si de coruptie, de emigrari de valoare ale personalului, si nu in ultimul rand de prescriptii si medicamente, tratamente si politici prescrise pentru buzunarul companiilor si nu pentru sanatatea pacientului. Peste acestea detinem un sistem de invatamant atat de perimat incat poate cu exceptia primilor ani de studiu, suntem un dezastru in care ne mocirlim zi de  zi privind fara perspectiva la cate o gura de aer pe care o mai luam datorita unor mult prea putini oameni prezenti in acest sistem.

O tara cu oameni nesanatosi si analfabeti, nepregatiti decat sa munceasca in spiritul unei gandiri de tip “executa” si “consuma”, “priveste si iti doreste”, o tara in care sistemele de valori se creeaza din ce in ce mai mult pe seama televizorului si a ziarelor de scandal. Catre asta ne indreptam, din ce in ce mai mult din punct de vedere procentual.

Eu cred ca una dintre putinele sanse pe care le avem ca popor, individ si cultura, este sa avem atitudine si sa gandim. Daca atitudinea nu am prea avut-o noi niciodata in decursul istoriei, cred ca gandirea poate fi parghia care sa rastoarne ordinea fireasca a lucrurilor. Suntem un popor pe cale de a fi indobitocit de societatea de consum. Dar inca nu suntem acolo. Inca avem sanatate mentala si inca putem sa urmam viziuni sanatoase. Interesant este si faptul ca o gandire sanatoasa va da nastere unei atitudini schimbate. Totul ar trebui sa inceapa cu “De ce?”. Ar trebui sa ne facem timp sa ne intrebam in permanenta, si sa cautam raspunsuri. Sa fim cei care stiu sa “se descurce” cum o facem de sute de ani, doar sa schimbam putin registrul. Sa ne descurcam putin mai incolo de varful bombeului.

Gandirea sanatoasa va aduce cu sine o atitudine sanatoasa. Nu reprezinta totul, dar este cu siguranta cel mai important pas de facut astazi.

De ce sa lupti

Thursday, January 12th, 2012

Sunt momente in care faptul ca ai castigat sau nu un punct intr-o derulare a unui eveniment nu este atat de important. Este mult mai pretios modul cum te-ai “batut”  pentru acel punct. Cultura asiatica are o traditie indelungata cand vine vorba de verbul “a renunta”. Mai ales cand acesta este insotit de atributul “usor”.

Pe jos

Wednesday, January 11th, 2012

Atunci cand esti incorsetat intr-o rutina de zi cu zi, lucrurile cele mai simple existente in univers pot ajunge sa ti se para speciale.

Atunci cand spre exemplu mergi cu masina zi de zi, cand o conduci si ar trebui sa fii atent la ceea ce faci, este destul de improbabil ca vei simti frigul de afara. Cu putina compasiune si imaginatie ai putea sa iti dai seama de acest lucru uitandu-te la oamenii care asteapta rebegiti un mijloc de transport. Sau dupa modul cum isi infunda gatul cat mai adanc in haine si pun privirea in pamant pentru a nu infrunta gerul. Desigur ca nu toata lumea aflata afara face parte din acelasi peisaj oarecum dezolant. Astazi am cunoscut pe cineva care a plecat pe jos, obisnuit fiind sa circule cu masina. Desi era frig, putin vant si ceva ceata acompaniata de fulgi de zabada razleti, mersul pe jos a scurtcircuitat cateva sinapse prafuite de vremuri. Sa stii ca nu este putin lucru sa vezi jeleuri intr-o vitrina. Sa iti aduci aminte de gustul lor senzational de acum 25 de ani. Sa te gandesti cata bucurie te cuprindea atunci cand gaseai pe jos cate un bilet de autobuz neperforat. Era asa… un sentiment al triumfului si vigilentei, acompaniat de o crestere fara sens a increderii in propria persoana, de parca tocmai castigasei o lupta cu vizigotii. Chiar si iarna poti sa rememorezi mirosul gardului viu pe langa care treci, chiar daca acesta este acoperit de zapada si inghetat pentru urmatoarele 2 luni de zile. Poti sa auzi rasetele colegilor la cea mai stupida gluma spusa de tine. Si sa vezi cum cautai din priviri forme frumoase sau lucruri simple care sa te faca fericit. Un afis in care sa vezi ca ruleaza un film bun, o moneda de 3 lei aruncata in coltul buzunarului, si colega din clasa vecina care sa iti zambeasca. Bine, mai ramanea sa vezi cum faci rost de restul pana la 12 lei pentru 2 bilete (fara suc), dar odata dat startul si stabilita motivatia, totul devenea mult mai usor.

Inchid bucla si ma intorc la mersul pe jos. Sa zicem ca ai dat startul, adica ai iesit afara si vrei poate ca te-ai duce pe jos. Care este insa motivatia ta? Sa faci miscare minim 30 de minute pe zi ca asa se spune ca e sanatos? Sau iti place atat de mult sa mergi pe jos? Sau esti claustrofob? Sau… sunt si lucruri pentru care nu iti trebuie o motivatie? Daca unii doar simt ce trebuie sa faca ceva si nu au nevoie de o motivatie? O sa ii denumim animale? Sau motivatia lor este increderea in propriile simturi? Shakespeare spunea ca indoielile sunt niste tradatori care ne fac sa pierdem lucrurile bune pe care le-am putea castiga din cauza fricii de al le incerca. Am retinut remarca aceasta nu pentru ca mi-a placut in mod deosebit, ci pentru simplu motiv ca fiecare dintre noi are indoieli si prin urmare fiecare are proprii tradatori inside. Sa fie simturile sau elementele care ordona creierului partea motivationala? Sau ambele?

Chiar daca mersul este cel mai simplu si incet procedeu de locomotie, am invatat ca oricat o sa ma grabesc, voi merge din cand in cand pe jos. Mai des atunci cand o sa simt si mai rar atunci cand o sa am o motivatie.

http://www.youtube.com/watch?v=tu-5TKvpWyc

2012 in time

Wednesday, January 4th, 2012

Sunt destul de selectiv atunci cand ma uit la un film. Sau la TV, mai ales cand acesta functioneaza… La sfarsitul lui 2011, obosit si cu nivelul de energie destul de scazut, mi-am deschis ochii catre un film care m-a facut sa ma trezesc si sa il urmaresc pana la capat, fara sa mai am vreo tentativa de somn. Filmul in sine nu este unul senzational. Ideea lui insa merita toata atentia, cel putin a mea. Poate pentru ca o parte consistenta a ideilor mele s-au regasit si in abordarea din aceasta pelicula. Evident ca nu o sa ma apuc sa fac recenzii sau povestiri cu privire la film. Cine este interesat isi va face timp sa priveasca si sa traga propriile concluzii.

Privind imprejur vezi oameni care spun ca nu au timp. Altii spun ca timpul trece foarte greu. Pe unii nu ii intereseaza timpul, ei au un program bine stabilit si timpul trece aproape la fel de fiecare data. Evident ca fiecare traieste o senzatie, aceea a trecerii unui parametru care deocamdata nu poate fi controlat de catre noi. Sau asta este ceea ce stiu eu in momentul de fata. Oare este posibil sa platim cu timp? In sensul in care moneda noastra de schimb pentru tot ceea ce dorim sa fie de fapt un parametru incontrolabil? Cu banii este usor, mai pornim tiparnita si gata, dorintele noastra se implinesc. Filmul ne arata ca asa ceva ar fi posibil si cu timpul. Cum ar fi sa exista o banca de timp? Cu dobanzi, penalitati si credite? Oare s-ar mai da “fonduri nerambursabile”? In film se poate.

Eu cred ca de fapt, nu este nimic ireal. Noi platim cu timp cam totul. Faptul ca ne folosim timpul ca sa castigam niste bani este numai un proces intermediar lipsit de insemnatate. Ne transformam consumarea timpului in bancnote plasticate si pitule metalice. Practic, cam asta valoreaza timpul nostru. Nu, haide sa nu fim atat de sarcastici. Nu pentru toata lumea este asa. Timpul poate fi cheltuit in mod relevant pentru tine si pentru cei din jur atunci cand ceea ce faci da un sens vietii. Desigur ca si cel care scanneaza produsele la caseria magazinului,  da un sens vietii tale de consumator. Dar sunt gata sa pun ramasag ca s-ar ridica de pe scaunul ala in urmatoarea secunda daca ar castiga cu 50% mai mult la magazinul de udat flori de vis-a-vis. De fapt, nu pun pentru ca nu ar fi corect. Am intrebat si asa este cum spun, ar pleca instant daca ar avea alta varianta. Ce face atunci diferenta? Daca toti avem aproape cam acelasi timp de cheltuit, inseamna ca unii il cheltuim mai bine si altii mai putin bine? Sau ca unii doar reusesc sa il gestioneze mai eficient, a se citi il schimba pe mai multe plastice si pitule?

A inceput un an care se numeste 2012. Deocamdata nu vad nici o diferenta fata de cel care tocmai s-a incheiat. Si probabil ca o sa vad numai atunci cand ies din rutina. Pentru ca nu ai cum sa vezi in cratita daca nu iti bagi nasul in ea. Nu, cratita nu e transparenta, e din aia veche, emailata, ciobita pe alocuri, iar capacul i s-a pierdut de mult, cam atunci cand aveai 14 ani si ai inceput “sa dai pe afara”.

Unii spun ca este bine sa iti cheltui timpul “in a wise way”. Si eu ma numar printre ei. Pana la un punct…

                                                                       http://www.youtube.com/watch?v=m0eULysHD1E