Archive for December, 2011

Clasic

Friday, December 30th, 2011

Am primit o felicitare calsica. Din carton, cam o cincime dintr-o coala A4. Colorata, prezinta 2 fete de copii la o fereastra luminata. Un baiat si o fata care se uita pe geam si vad o pasare in varful unui brad pitic. In interiorul felicitarii sunt scrise de mana cateva randuri, si in exterior este atasata o panglica aurie. Felicitarea a venit cu posta, in plic, in cutia postala. Ce este senzational si de ce comentez eu despre acest lucru? La modul general, nu este decat o simpla felicitare. La modul particular, este singura felicitare pe care am primit-o astfel in acest sfarsit de an. Adica cu posta romana, inchisa in plic, in cutia postala.

Aproape zilnic deschid acea cutie postala si gasesc in ea plicuri pe care le indragesc nespus de mult. Factura de gaz, de curent, de apa, si orice altceva ce trebuie sa platesti. Acestea vin cu regularitate, nimic si nimeni nu le impiedica sa ajunga in cutia postala. Nici chiar faptul ca nu au timbru pe ele:). Zilnic facem aproape aceleasi lucruri. De aceea imi vin in posta aceleasi tipuri de facturi. Doar sumele difera.

Am ajuns sa indragesc atata de mult aceasta felicitare incat primul lucru pe care il fac atunci cand intru in birou, este sa ma uit daca locul ei a ramas acolo unde am pus-o eu. Pentru ca ea imi aduce aminte zilnic de faptul ca trebuie sa pretuiesti ceea ce este valoros in viata ta. Sa il vad eu pe ala care isi printeaza felicitarile pe care le primeste pe e-mail. Stiu, salveaza padurea, hai lasa scuzele ieftine…

Am observat tendinta de a ne inconjura de lucruri complet sau majoritar inutile. Nu le folosim, sau daca ne folosim, cica “ne fac viata mai usoara”. Aha, atat de usoara incat ajungem sa plutim. Exact, nimic nu mai are greutate. Sau poate ca da, greutatea o are exact acel lucru care ne face viata mai usoara. Sa fie banii? Ramane retorica. Am privit si anul acesta imprejur si am ajuns la o concluzie pe care o anticipasem inca de anul trecut. E mai rau ca anul trecut. Si nu vorbesc aici de economie si de nivel de trai. Ci de atitudine. Atitudinea oamenilor fata de ei insisi si fata de cei din jurul lor. Alearga bezmetici sa puna mana sa fie “al meu al meu”. De inteles poate pentru cei care se lupta sa supravietuiasca si sa isi acopere nevoile esentiale ale vietii. Fara cuvinte pentru ceilalti. Te mai uiti in jur si vezi oameni relaxati, cu zambetul pe buze. Exista o categorie, cei care se uita daca ii vezi. Iesiti la parada, cu hainele “cool”, cu un strat de cativa mm de creme si mascarii pe fata. Cu ochelari de soare cand afara este intuneric. Astia sunt fara speranta dar imi place sa ii vad. Au rolul lor bine definit in societate. Sunt unii care zambesc a pustiu, rememoreaza sau se gandesc la cum ar fi daca. Astia sunt exact la polul opus al celor cool. Sunt plini de speranta, fac planuri, sunt increzatori. Si mai sunt unii care isi zambesc impreuna. Nu ii intereseaza prea mult de cei din jur. Pe ei este o placere sa ii vezi. Aduc bucurie si fericire oriunde ii vezi. Aduc liniste si alte zambete multiplicate. Si in mod nemeritat si stupid, pot aduce invidie si coate ascutite.

Eu cred ca degeaba primesti 101 felicitari pe e-mail daca nu iti printezi nici macar una. Eu sunt cel mai fericit pentru ca am primit una gata printata, clasica. Este cu siguranta cea mai frumoasa felicitare existenta si nimeni nu ma poate contrazice vreodata in acest aspect.

Timpul se strecoara invariabil si oamenii raman cu foarte putine lucruri grele in viata pentru ca ei isi fac viata mai usoara muncind ca sa castige banii grei care le vor face viata mai usoara. Alambicat? Deloc. Rezumat: opreste-te si fa-ti timp pentru greutatile din viata ta. Ele sunt cele care creaza valoare. De ele fugi pentru ca esti las, pentru ca esti comod, pentru ca esti smecher, pentru ca esti destept, pentru ca ai noroc sau bani. Poate fi una sau mai multe in acelasi timp. Nu ma gandesc sa ne incarcam de lucruri grele. Macar sa nu ne facem viata mai usoara in modul in care o doreste societatea aceasta stupida de consum.

Simte, zambeste si daruieste. E clasic. Astazi se poarta.

Vizionarii

Monday, December 12th, 2011

Am gasit o afirmatie a unui anume Douglas Adams. Nu auzisem de el si rau am facut. Am cautat si am citit cateva lucruri despre el, si din punctul meu de vedere (superficial) il voi eticheta cu markerul la “vizionari”. Imi place ce a scris si imi produce un sentiment placut, de cautare si de evolutie. Fraza de la care am plecat este “Orice se inventeaza inainte de 15 ani este normal. E cum trebuie sa fie. Tot ce se inventeaza cand ai intre 15 si 35 de ani e nou si interesant – si s-ar putea sa iti faci o cariera in directia asta. Tot ce se inventeaza dupa ce ai implinit 35 de ani insa este impotriva naturii si ar trebui interzis”. Gasesc foarte interesanta afirmatia pentru ca am tot observat pe furis modul de comportament al adultilor fata de copii. Adultii sunt destepti si ii invata pe cei mici. Le spun cum se face aia si cum se desface cealalta. Cand “gresesc”, cei mici sunt pusi imediat pe orbita “corecta”. Sunt foarte putini cei care au rabdare sa vada pana unde poate merge greseala unui copil. Care este fundatura, capatul de drum. Si mai ales cum reactioneaza copilul in acele momente. Cred ca atata timp cat nu este pusa in pericol integritatea celui mic si cat nu devine un pericol comportamental, ar trebui sa “educam” cu mare atentie. Pentru ca noi, astia maturi si destepti, inteligenti si realizati avem in permanenta tendinta de a le explica copiilor, anumite lucruri pe care ei trebuie sa le (re)inventeze. Nu, asta nu inseamna proasta crestere sau prea multa libertate. Inseamna doar ca majoritatea dintre noi suntem niste tociti de idei preconcepute, lustruiti de mersul “normal” al societatii si ingraditi in canoanele si rutinele noastre de zi cu zi. Ancorati in fricile zilei de maine sau ale creditelor, taiem din scurt exact aripile celor care trebuie sa ne faca sa mai simtim ca putem sa plutim cateodata.

Vizionarii nu sunt neaparat inventatori, insa se bazeaza in mod esential pe ceea ce vor construi acei oameni pana sa implineasca 15 ani.

Planta

Friday, December 2nd, 2011

Am in birou, de vreo 3 ani de zile, o planta. De cand am adus-o, nu i-a mers foarte bine, asta in conditiile in care toate celelalte alaturate ei au prosperat intr-un mod evident. Pe toate a trebuit sa le mut in ghivece mai mari, sa le adaug pamant, sa le gasesc un loc mai mare in care sa se desfasoare. Ei bine, toate cu exceptia acesteia. Am procedat conform instructiunilor de pe net:), am mutat-o, am schimbat ghiveciul, pamantul, adaugat ingrasamant, schimbat locul, la soare, la umbra, intermediar, degeaba. S-a uscat partial, a devenit tot mai fragila si mai mica. Am presupus ca nu ii place cu mine in camera, asa ca am scos-o de aici. Interesant sau poate ca nu, treptat a inceput sa isi revina.

Cred ca in relatiile interumane, intelepciunea se castiga treptat pentru ca un om intelept vede lumea prin ochii celuilalt cu care interactioneaza. Cu siguranta unul dintre cele mai dificile lucruri. Trebuie sa intelegi gandurile, motivatiile sau temerile celuilalt atat de bine, incat sa poti avea o imagine asemanatoare cu cea pe care o are persoana respectiva. Sa presupunem ca ajungi sa faci asa ceva. Iti dai seama ca sunt totusi multe persoane cu care interactionezi, si ca obisnuindu-te sa “devii intelept” o sa procesezi si o sa actionezi in urma unor imagini ale unor oameni pe care ii “intelegi’? Procesul in sine este destul de obositor si necesita foarte multa energie, insa cu siguranta ofera satisfactii fenomenale. Imi aduc aminte ca am scris mai de demult o perspectiva a unui locuitor din Alaska, care a reusit sa “gandeasca asemeni unei saune”. De ce nu ar fi valabil procesul si pentru o planta?

Personal stiu foarte putin despre energie, energii, si tot ce este legat de acestea. Insa cred ca am capacitatea de a observa si probabil si o atentie distributiva corelata destul de bine cu procesarea ulterioara a evenimentelor. Probabil ca plantei nu ii placea cu mine in camera. Viceversa nu este neaparat valabila, pentru ca energia nu este ca si actiunea si reactiunea. O energie mai puternica o poate pune in umbra pe cea mai slaba, fara a fi afectata intr-un mod deranjant. O energie poate sa domine alte zeci de campuri energetice si chiar sa se hraneasca din slabiciunea acestora. Cazul perfect ar fi atunci cand schimbul de energii se face atat de bine incat exista un transfer de energie, si aceasta devine regenerabila. Ca de obicei, exemplele cele mai coerente mi le ofera tot natura. Valurile, aerul, focul, sunt numai cateva din acestea. Mai sunt si alte cazuri derivate tot din natura. Focul se hraneste cu oxigen, arde mai puternic si astfel menirea celor doua elemente este desavarsita. Apa poate sa domoleasca focul, fara insa a-l stinge si atunci cand avem de-a face cu un foc prea puternic si cu o cantitate de apa prea mare, menirea lor se implineste din nou. In aceeasi linie, focul poate incalzi pamantul si sa il ajute sa rodeasca. Mai dificil este ca energia rodului sa mentina focul, insa nu este deloc imposibil. Am pus in balanta numai cateva elemente esentiale ale vietii, cele care produc zilnic energii, si fara de care nu putem sa traim.

Cred ca am fost intelept dand planta afara din birou, cu toate ca imi placea si ca o consideram a mea. Ea a (re)invatat sa respire si sa traiasca iar eu m-am bucurat sa vad ca ii merge bine, chiar daca lucrul acesta nu se petrece sub ochii mei. Energiile naturii nu sunt niciodata egoiste. Si toate au un sens.