Festivalul mestesugarilor

De cateva ore am incheiat un festival dedicat mestesugarilor. Organizat in pripa, din diverse motive, pentru ca romanilor le place sa gaseasca tot timpul scuze. Nu sunt eu in masura sa zic daca a fost sau nu de succes, desi m-ar cam interesa acest lucru:). Am apucat totusi sa fac o radiografie a greselilor pe care le-am facut eu. Si a lucrurilor care m-au impresionat. M-a impresionat, ca de fiecare data, interactiunea interculturala. Au fost prezenti oameni din diverse colturi ale tarii, dar si din UK, Ungaria, Italia, Bulgaria. Este special sa vezi interactionand oameni de diverse culturi si varste, de la 18 la 80 de ani. Toti pe acelasi segment, al artei populare, al daruirii, al traditiilor, al mandriei si orgoliului, al intelepciunii taranesti si chiar al materialismului si manipularii.

In cele cateva zile, am realizat din nou ca daca vrem sa fim buni in ce facem, in cariera, in aceasta epoca digitala care se bazeaza pe schimburi din ce in ce mai rapide de informatie, in care ne reinventam si ne schimbam zilnic, trebuie sa fim ca o orchestra care canta o simfonie pe care o improvizeaza non stop. Si daca suntem capacitivi sa o facem din ce in ce mai sigur si mai normal, asa cum respiram, ajungem sa ne temem din ce in ce mai putin de noi, de puterea noastra de imaginatie. Suntem capabili de multe lucruri bune, insa daca ne gandim ca ne lipseste puterea, atunci chiar asa este. Mi-am certificat ideea ca nu exista scuza pentru mediocritate si ca daca nu lucrezi ca sa iti faci tie o zi mai buna, atunci lucrezi ca sa o faci pe a altuia. Am mai vazut ca atunci cand iti doresti sa oferi calitate, de fapt trebuie doar sa te referi la cerinte, si nu este necesar sau suficient sa fii bun.

Am ramas in minte cu o fraza in care cineva imi spunea ca vazand ce s-a intamplat acolo, a simtit prima data dupa mai bine de 21 de ani ca “este mandra ca este romanca”. Am mai observat ceva evident, faptul ca suntem un popor care nu stie sa isi pretuiasca valorile. Nu vreau sa analizez acum de ce. Am vazut ca cei putin scrantiti aduc lumina in locuri intunecate. Am revazut cu ochii mintii un vechi proverb chinez care spune ca nu poti sa treci o prapastie din doua sarituri. Si ca daca nu esti capabil sa faci o saritura nu inseamna ca esti las sau ca iti este teama. Se poate doar sa fii realist si sa iti dai seama ca malul celalalt este prea departe pentru posibilitatile tale.

Cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca uneori este bine sa nu ai nici un dram de mandrie. As face orice este necesar pentru ca sa ii conving pe oameni sa se implice. Sunt un izvor de energie si o oaza de entuziasm. Chiar daca sunt lipsit de modestie.

Leave a Reply