Speranta

Eu am o vorba: “atunci┬ácand ajung sa sper inseamna ca situatia devine nasoala”

Ma intreb de multe ori, in varii situatii, de ce ajungem sa speram atat de repede sau de des? Noi ca si oameni, si poate mai relevant, noi ca si romani? Oare pentru ca speranta moare ultima? De ce ne place sa ne agatam de speranta? Pentru ca majoritatii asa ii place sa spere… Si spun bine, ii” place”, este o activitate curenta dusa de multe ori la rang de arta. Cu toate ca, sunt de acord ca exista argumente si pentru multa lume care spera.

“De ce speram” este o intrebare de tip filozofic dar ca sa nu dau in latura aceasta, o sa imi dau cu parerea mai plastic. Eu cred ca speranta incepe cu stingerea ultimelor picaturi de lupta si credinta pentru scopul pe care il urmaresti. Speranta poate sa apara inainte sa lupti sau/si sa crezi, pentru faptul ca nu ai fost invatat sa lupti sau/si sa crezi. Am cunoscut persoane care spera de cand s-au nascut. Sau mai corect, de cand au fost constiente ca pot sa faca asa ceva. Exista oameni care spera pentru faptul ca au renuntat sa mai lupte. Au obosit, sau poate ca au vazut ca lupta nu duce acolo unde vor ei. Sau nu duce atat de repede ca si speranta:). Este atat de usor sa speri. Practic, spun cei ce spera, nu te costa nimic sa speri. Eu zic ca te costa timpul care se prelinge spaland sperantele. Lasandu-le din ce in ce mai albe, pana la a fi imaculate. Speranta este atat de blanda si de permisiva; ea nu te obliga niciodata la nimic decat la visare poate. Nu te capaciteaza, nu te pune intr-un real pericol. Nu iti cere nimic imprumut si iti da tot ce are ea mai bun. Speranta este cea care moare ultima si iti rapeste in schimb totul. Timpul tau, menirea pentru care ai venit pe lume. Nu poti sa blamezi pe cineva care s-a nascut cu speranta in fire, in ganduri si in familie. Poti insa sa apreciezi daca reuseste sa iasa din cercul sperantei si sa lupte, sa creada ce se poate altfel decat sperand. De ce oare suntem o natie care joaca mult la loto, care are multe sali de jocuri de noroc, care este tentata de salile de poker si de pacanele? Oare mergem sa ne distram acolo, sa ne satisfacem nevoia de adrenalina? Sau speram sa castigam?

Si inchid cercul intrebarilor mele spunand ca speranta este a tuturor, este o nevoie umana care apare atunci cand suntem slabi, cand ne simtim fara putere si fara ultima solutie la care ne-am gandit. Speranta cronicizata duce la lipsa de atitudine, duce la visarea continua, duce la degradarea fiintei umane. Probabil ca speranta nu trebuie sa lipseasca din bagajul oricarui om care a venit pe acest taram, si tot la fel de probabil este ca trebuie alungata de la usa casei tale cum o simti ca iti da tarcoale.

Mi-am adus aminte de o melodie difuzata cu ceva timp in urma… si atunci ma gandeam cat de interesant este sa ii ceri Sperantei sa iti dea speranta. Imi amintesc, ca atunci eram cumva contrariat cu privire la aceasta solicitare. Inca mai sunt, trebuie sa recunosc:), chiar daca am mai limpezit putin apele. Sa speram…

http://www.youtube.com/watch?v=zLLy42F_vF8

3 Responses to “Speranta”

  1. Alex says:

    Conform DEX, speranta este un sentiment de incredere in rezolvarea favorabila a unei actiuni, in realizarea unei dorinte sau increderea in viitorul sau in reusita cuiva. Eu nu cred ca aparitia sperantei si actiunea de a face ca acea actiune sau dorinta sa se rezolve/realizeze se exclud una pe cealalta…

  2. dorian says:

    Corect. Eu exprimam insa realitatea “practica”. Si daca te uiti in jurul tau la modul general, si auzi pe cineva “pai sa speram ca…” o sa vezi ca de fapt nu mai are de-a face nimic cu actiunea. Spera sa castige, sa vina, sa pice de undeva, sa etc…

  3. Alex says:

    ­čÖé Asta asa e din pacate. Cel putin “la noi” asa e…

Leave a Reply