Portocale

Cineva imi povestea cu ceva vreme in urma, ca iarna ii aducea aminte de bunicul, care atunci cand venea acasa cu mainile si fata inghetate, avea tot timpul in buzunar o portocala sau un mar. Copil fiind, alergi sa vezi ce “mai ascunde” pentru tine bunicul. Ii simti mainile reci, adulmeci mirosul colorat si vesel al portocalei, si poate iti creezi un reflex copilaresc de a intampina pe cineva drag. Am retinut aceasta istorisire, care este de fapt scoasa dintr-un anume context, pentru ca imi reaminteste de o intamplare amuzanta.

Un tata pune bani deoparte timp de mai multe luni de zile. Eforturile sale sunt rasplatite cu cateva zile inainte de Craciun, cand isi perimte sa ii cumpere unuia din baietii lui, un trenulet electric, impreuna cu accesoriile de rigoare. O adevarata bijuterie, o frumusete care il va incanta cu siguranta pe cel mic. Vanzatoarea nu are sa ii dea rest si ca sa fie suma de bani “rotunda”, se adauga un calut din cel mai ordinar cauciuc. Si vine si ziua magica, cand trenuletul ambalat impecabil straluceste sub brad. Curios de pachetul mare si frumos ambalat, copilul se repede cu lacomie la el, ┬ási il desface cu bucuria cu care numai un copil poate sa faca asa ceva. Odata trecuta euforia deschiderii pachetului, observa calul de cauciuc, aruncat intr-un colt, sub brad. Este un lucru nou si potential interesant. Trenuletul trece in derizoriu, calutul mirosind a cauciuc este acum la putere. Tatal incearca in zadar sa asambleze trenuletul, sa prezinte avantajele unei jucarii mult mai scumpe si mai educative. Copilul intinde la calutul de cauciuc, il plimba pe mobila si il taraste pe covor. Exasperat, trecand de la rasete, la intrigare si apoi suparare, tatal nu mai rezista, si dupa indelungi incercari de a comuta atentia baiatului catre trenulet, se decide sa inlature “concurenta”. Pune mane pe calut si il arunca in zapada de afara. Brusc, farmecul Craciunului nu mai are nimic de-a face cu cadourile frumos impachetate si cu atmosfera de sarbatoare. Baiatul se pune pe plans jinduind dupa calutul prabusit in zapada. Tatal este un pachet de nervi si dezamagire. Trenuletul nou nout zace fara nici o valoare. In lipsa de idei, tatal desface o portocala. Simtind mirosul, acela colorat si vesel al portocalei, copilului i se aprinde o scanteie printre lacrimi. Gustul dulce acrisor face pace intre cadourile de Craciun si readuce treptat zambete pe toate fetele.

Oare are importanta sa spun ca baiatul este astazi unul din elita intelectuala a Romaniei? Sau ca tatal regreta si azi aruncarea calutului in zapada? Sau poate ca acel trenulet inca exista, si are o valoare materiala de cel putin 20 de ori mai mare decat atunci cand a fost cumparat? Sau ca acel calut din cauciuc ordinar s-a rupt la nici 3 zile dupa ce a fost adus inapoi din zapada si a sfarsit in lada de gunoi? Neinteresant…

Exista lucruri a caror valoare materiala creste substantial odata cu trecerea timpului. Exista lucruri a caror bucurie este de moment. Exista preferinte pentru unii si alegeri pentru altii. Si exista portocale. Si peste toate acestea exista aceia care le daruiesc. Modul, momentul, si daruirea cu care o face cineva este de fapt ceea ce conteaza. Stiu, aici o sa ma contrazica foarte multa lume. Iar bati campii, materialul conteaza, banii fac lumea sa se invarta, etc. Si din nefericire oricine gandeste asa are dreptate. Cel putin in lumea pe care o traim zi de zi. Dar tot oricine gandeste asa a pierdut din vedere un lucru esential. Nu mai are nimic din puritatea pe care a avut-o atunci cand era copil. Iar asta nu se poate cumpara cu absolut nimic. Si nimeni in afara de tine nu o sa ti-o redea vreodata. Iar daca ai pierdut-o si daca nici nu doresti macar o parte din ea inapoi, inseamna ca meriti toate trenuletele din lumea aceasta. Poleite cu aur.

Leave a Reply