Contract cu fericirea (partea a 2-a)

Am mai spus-o si in alte randuri, de multe ori ma raportez la “radacini” , la natura si la natural, chiar si atunci cand este vorba despre lucruri facute de mana omului. Oare cum ar fi sa stii ca ai contract pe o perioada determinata cu fericirea? Hmmm, oare dupa flama inerenta a dragostei (sau nu), s-ar instaura la fel de repede comoditatea si lucrurile “care ni se cuvin”? Oare ne-am complace la fel de usor in unele situatii si in rutina? Oare am fi la fel de “atenti” unii cu altii? Privesc deseori in jur si vad ca atunci cand avem nevoie de ceva, cand ne simtim mai slabi, reactionam altfel fata de cel de langa noi. Suntem fiecare dintre noi un fel de mic politician care asfalteaza strazile si trotuarele inainte de alegeri. Incercam sa dam ceva ca sa obtinem ceva. Cati dintre noi sunt oare capabili sa tot dea fara sa doreasca nimic in schimb? Sau fara sa primeasca nimic din ceea ce isi doresc “la schimb”? Pai de ce ori fi divortand unii in primii 2 ani? Nu am cercetat si nici nu ma intereseaza, dar sunt aproape sigur ca asteptarile nu sunt la fel cu realitatea. Ca feedbackul nu este cel asteptat. Ca eu sunt bun si celalalt e rau. Oare cum ne simtitm cand pierdem ceva pretios? Incercam sa il (re)valorizam, sa ii spunem cat de mult inseamna pentru noi acum? Are vreo importanta ca nu am facut-o decat cand ne-am dat seama de situatia in care am ajuns? Vorba aia: “niciodata nu este prea tarziu”. Ei da:)…

Unde s-ar situa casatoriile din interes pe aceasta plaja? Oare ar fi la categoria contracte platite la termen? Nu ar fi pasionant sa vezi dupa 2 ani cum un cuplu este la fel de indragostit pentru ca isi acorda aproape aceeasi atentie ca “la inceput”? Sa stie ca progreseaza impreuna pentru ca nu numai moartea sau divortul ii va desparti? Sa fie liberul arbitru cel ce decide. Dorinta si vointa lor? Nu biserica catolica, nu primaria, banca la care au credit, famila, sau oricare alta entitate “dumnezeiasca” trimisa pe acest Pamant?

Stiu, acum o sa spuna cineva pe buna dreptate ca familia este celula de baza a societatii. Ce fac copiii nascuti intr-un interval de 2 ani in cazul in care nu se reinnoieste contractul? Eu ma intreb altfel; ce fac copii care cresc intro familie in care contractul mai exista doar pe hartie? Nu sunt sociolog si nu caut raspunsuri sau intrebari care sa lamureasca sau sa provoace ceva. Am doar pretentia ca gandesc. Si ca imi place sa observ. Desi ma consider o persoana traditionala, nu cred ca poti sa te agati de traditional ignorand prezentul, viteza cu care se succed lucrurile astazi si “tentatiile” de acum comparativ cu cele de acum cativa ani de zile.

Citeam o caracterizare a mamelor de azi, in special a celor din lumea “civilizata”, in care se spunea ca ele nu mai sunt dispuse sa isi sacrifice timpul, cariera, etc pentru activitatile casnice, sau care presupun cresterea unui copil. Ca aceleasi femei nu mai sunt dispuse sa dea viata decat la unul, poate maxim 2 copii, din aceleasi considerente si nu numai. Eu ma intrebam ce facea mama acum vreo 30 de ani? Ce facea tata acum 30 de ani? Dar bunicii? Daca este sa fac o scurta radiografie, la ora 15 se incheia programul de lucru, la TV era imagine fara pureci 2 ore pe zi, timp in care cea mai interesanta emisiune era cea de adormit copii – “Mihaela”, si poate duminica “Tezaur Folcloric” iar sambata “Teleenciclopedia”. Nu exista internet (iti poti imagina?:), totul se inchidea pe la ora 20, barurile de noapte erau vreo 3 in tot orasul, frecventate oricum de alta categorie de oameni. Nu puteai pleca din tara, existau Dacia, Olcitul si trenul, se circula o duminica cu sot si alta fara sot, concediu aveai in mod organizat, la fel si vacanta. Muzica si filmele bune erau evenimente lunare, poate anuale chiar. Mai ramaneau cartile, discutiile cu prietenii, sportul si cozile la unt, paine, carne, benzina si pepsi. In acest peisaj ti se par deplasate sarbatoririle unor mariaje de argint, aur sau platina? Stiu ca pentru cei mai avuti ca ani decat mine este doar ceva banal, dar haide sa vedem acum cum stam? Cate oportunitati avem in acest moment? Faci o paralela mentala pentru ca sa iti dai seama? Vezi cam care sunt asteptarile tale azi? Iti imaginezi care erau asteptarile altuia acum 30 de ani?

Nu ti se pare “normala” realitatea zilelor noastre? Ce poti sa ii pretinzi unei fete de 18 ani care a crescut cu tentatii, marketing, calatorii, imagini luxoase si modele indoielnice? Sa isi “strice corpul” ca sa aduca pe luma 1-2 copii? Sa schimbe scutece si sa primeze sentimentul matern in fata unei vieti libere si pline de tentatii? Ce poti sa ii pretinzi unui tanar de aceeasi varsta? Sa munceasca ca un apucat ca sa aiba familia ce sa ingurgiteze? Sa fie imun la tot ce vede in jurul sau? Nu este oare “normal” ca sa creasca permanent varsta medie la care se procreaza intr-o societate civilizata? Nu este logic ca avand in vedere circumstantele vietii de astazi sa ne ferim de contractele pe termen lung? Sa incercam sa le semnam cat mai tarziu si cu precadere atunci cand avem pretentia ca “suntem pregatiti”?

Sigur este ca asteptarile sunt construite pe baza criteriului fiecaruia de valori. Iar acesta este dat la inceput de catre familie, mostenirea genetica, si poate si alte cateva cauze mai mult sau mai putin obiective, insa cert este ca societatea in care traim este cea care ne modeleaza asteptarile, si extrem de rar se intampla invers.

Revin la propunerea celor din Mexico City si nu mai zambesc ironic. Contractul poate aduce fericirea.

Leave a Reply