Ca la inceput

Cunosc oameni carora nu le plac inceputurile. Din teama, din cauza faptului ca sunt circumspecti, din comoditate. Din cauza ca necunoscutul are culoarea neagra pentru ei.

Cunosc oameni carora inceputurile le sunt indiferente. Au devenit blazati in viata. Prea incercati uneori. Au avut parte de prea multe inceputuri si de aproape tot atatea dezamagiri. Inceputurile mai creioneaza cel mult un zambet pe figurile lor, si acela transformat treptat intr-o grimasa.

Cunosc oameni care iubesc inceputurile. Le adora, s-ar inlantui zilnic cu cate unul si ar traversa cu el fiecare coltisor de lume. Ar avea singurul regret ca lumea este prea marunta pentru ei si inceputurile lor.

Desi atat de diferiti, toti cei de mai sus se raporteaza in anumite momente cheie, tot la inceputuri. Zilnic auzi spunand lume in jurul tau: “…la inceput era mai atenti colegii cu mine, eram mai apreciat, se purtau mai frumos” sau “…ce bine era la inceput cand imi trimiteai flori si imi acordai atentie, ma asteptai cand ieseam de la scoala” sau “…aveam atata energie la inceput, simteam ca pot sa mut muntii din loc” sau “…chiar daca aveam salariul mai mic, era atmosfera placuta si colegii erau simpatici, nu mai este gasca aia care a fost…”. Exemplele pot continua la nesfarsit, ele nu fac decat sa scoata in evidenta ca in proportie majoritara inceputurile au avantaje, sunt colorate in roz  cu picatele vernil. La inceputuri sunt minimizate problemele, nu se vad dezavantajele. Este insa foarte interesant unde percepe fiecare inceputul. Pentru ca de multe ori, inceputul nu se raporteaza la pasii de initiere. Inceputurile sunt asociate cu perioada de glorie, cu perioada nostalgica, cea dupa care tanjesc de regula oamenii. Chiar daca inceputul unora se afla la mijloc, el tot ca si inceput este perceput.

Gata cu explicatiile, acum sunt in masura sa propun “teoria inceputurilor”. Ea consta in faptul ca si celor carora nu le plac inceputurile, sau le sunt indiferente, le este arondat un inceput. Unul la care se raporteaza ei, nu neaparat cel cronologic. Teoria mea mai spune ca oamenii care iubesc inceputurile vor trage din greu langa cei din celelalte doua categorii. Si viceversa este valabila.  Ca inceputurile devin tot mai rare odata cu inaintarea in varsta. Insa apar tot mai des finalurile. Pentru ca nu mai incepem ceva, observam cu incordare ca totul se termina. Ajungi sa ai senzatia ca sub linie sunt mai multe finaluri decat inceputuri. Imposibil, mai ales daca te mai gandesti ca sunt si unele neterminate:). Si mai spune teoria mea, ca daca nu-l intelegi pe cel care incepe, sa nu ii sari la beregata. Pentru ca nimic nu are continuare daca nu incepe (asta este foarte inteligenta).

Eu cred ca cei care sunt capabili sa inceapa ceva si sa continue gasind noi inceputuri in continuarile lor, au toate sansele sa ajunga sa zambeasca in fiecare anotimp sau perioada a vietii.

Leave a Reply