Tu

Ma uit la oameni in diferite ipostaze si imi place la nebunie sa observ. Daca figuriile unora impovarate de griji sunt incruntate si preocupate, alte persoane zambesc cu de 2 ori mai multe probleme pe umerii lor. Stiu, studiile si marii specialisti spun ca depinde de persoana, de mediul in care traiesc, de ce culori are covorul din camera, ce parfum folosesc si la ce psiholog se duc. Aia sa spuna studiile. Eu consider ca in proportie majoritara, felul nostru de a fi depinde de fiecare dintre noi. Pot sa spun ca vorbesc din proprie experienta dar asta nu inseamna neaparat un avantaj, dimpotriva, poate sa fie un caz izolat si de neluat in seama. Asa ca o sa incerc sa dau o explicatie…

Eu cred ca majoritatea greutatilor si a problemelor cu care ne confruntam si ce este mai interesant, pe care ni le producem chiar noi, consta in faptul ca nu suntem noi.

Am cunoscut suficient de multe persoane care dadeau vina pe hazard si pe pisica vecinei pentru ca au avut destule relatii personale esuate. Observand insa atent comportamentul lor, vedeam ca este o mare discrepanta intre imaginea pe care o proiecteaza ei (ele) la inceputul unei relatii, si modul cum sunt ei in realitate. Astfel, pe masura ce relatia se deruleaza in timp, incepi sa obosesti sa fii aceeasi persoana ca la primele intrevederi. Te duci catre gradul tau de confort si catre modul tau firesc de a fi. Partener(ul)a observa inevitabil si este logic ca neavand ceea ce a vazut si ce i-a placut la inceput, incepe si ajusteaza, apoi doreste sa schimbe, sfarsind in comentarii. Daca nu ai de-a face cu suficient de multa maleabilitate, te trezesti in scurt timp ca stai langa cineva destul de strain de ceea ce ai cunoscut la inceput. Lucrurile sunt similare si in viata de cuplu, dar si la locul de munca, in relatiile cu prietenii, cu vecinii, etc. Diferenta majora este ca daca cu vecinii te vezi o data pe zi, iar nivelul de interactiune este rudimentar, cu partener(ul)a te vezi zilnlic si “noptic”:), la munca,la lucru in fiecare zi, iar timpul cu prietenii este si el destul de generos uneori. Cei cu care petreci timp mai mult, vor fi cei care te vor percepe primii si te vor vedea ca nu esti “acelasi”. Pe de alta parte, este evident ca la inceputuri aproape oricine “liciteaza” mai mult decat este in realitate. Cu totii incercam sa “ne vindem” cat mai bine si atunci este normal sa lucram la ambalaj, la imagine, sa supralicitam. Dar una este o schimbare pe scala pozitiva de 5-10% din realitatea comoda a fiecarei persoane, si alta este o supraestimare ce depaseste uneori chiar 100% din ce suntem de fapt. Pe scurt si romaneste, ne prezentam total altfel decat suntem in realitate. Ei bine, in acest caz, meritam si ce obtinem, si ce nu obtinem. Daca unii numesc aceste rezultate “cuceriri” sau “smecherii”, altii le numesc “tepe” sau “dezamagiri” . Daca unii considera ca au avut succes si aventuri, altii le vad ca dezastre si neimpliniri. Depinde de care parte a gardului esti…

Si uite asa, ma intorc la oamenii impovarati de griji, unii zambitori si altii coplesiti. Ce te macina zi de zi, ce te oboseste, ce te face sa iti doresti sa mergi undeva unde esti singur? De ce ai tot timpul senzatia ca te coplesesc problemele si ca nu le poti face fata? De ce stai incruntat si doresti sa schimbi ceva insa nu stii ce? De ce se spune ca descoperi dragostea nu atunci cand gasesti persoana perfecta, ci atunci cand descoperi perfectiunea unei persoane imperfecte? De ce…?

Raspunsul meu este cel mai simplu posibil: pentru ca in viata cel mai obositor lucru este sa nu fii tu.

Leave a Reply