Archive for May, 2011

Admiratie

Tuesday, May 24th, 2011

Nu stiu decat ca este scotian. Si ca din punct de vedere sportiv, are toata admiratia mea. Asemenea si cei care au facut clipul. Mai putin reclama la red bull:)…

Racoarea din seminte

Tuesday, May 24th, 2011

De dimineata, atunci cand mirosea a racoare din semintele de  floarea soarelui, mi-au rasunat in minte niste acorduri de mult uitate. Nu era nostalgie, si nu imi dau seama unde s-a facut conexiunea. Cert este ca acordurile sunt acestea:

Radio Vacanta – 1982

Incepe sa ma traga curiozitatea de maneca, sa vad cum se mai respira aerul la Costinesti. Si desi stiu ca s-ar putea sa am una sau mai multe dezamagiri, oare ce ar fi daca pun castile in urechi si ascult muzica mea? Si ce, mai inchid ochii unde vad mitocanie si prost gust. Sper sa nu merg cu ochii inchisi toata statiunea… Si daca mai gasesc hamsii prajite, nectar bulgaresc din ala de se altera instant daca nu il tineai la rece, oameni deschisi, zambitori si fara fite? Si daca imi dramuiesc fiecare leu pentru a sta macar o zi in plus? Si daca pe terenurile de sport de langa vilele Amiral se joaca in continuare fotbal si volei cat este ziua de lunga? Si daca salvamarii sunt inca stapanii statiunii? Si daca Divertis, Vacanta Mare, Andrei Partos inca pot sa produca spectacole si emisiuni de calitate, fara sa solicite nici un ban, pe plaja din fata obeliscului? Ei hai, gata cu himerele, macar postez niste melodii care faceau “ravagii” in perioada respectiva. Eu inca le consider actuale…

Gerard Joling …Spanish heart

C’est la vie
C’EST LA VIE

Vezi mai multe video din muzica

KENNY G. – The Moment

Wonder

Sunday, May 22nd, 2011

Acum 2 zile, in timp ce veneam catre casa, o anume melodie mi-a adus aminte de vremurile in care, impreuna cu fratele meu, cautam posturi “straine” ca sa ascultam muzica. Lipiti cu urechile de boxe, butonam pe rand la un radio mare, destul de plat si de lung, cred ca se numea “Bucur” si avea si un numar, nu mai retin exact care:). Steteam seri intregi incercand sa ascultam muzica “straina”. Calitatea auditiei era mai mult decat indoielnica, insa poate ca tocmai asta ne facea sa cautam mai mult, mai bine, mai des. Fata de fratele meu, aveam gusturi diferite in cea mai mare parte in ce priveste muzica, insa asta nu ne impiedica sa cautam impreuna. Stiu ca eu ma plictiseam primul atunci cand nu aveam rezultate satisfacatoare, si plecam spre o cu totul alta activitate.

Ma uit astazi si imi dau seama cat de usor este sa asculti muzica, ca poti sa alegi orice si sa te tenteze orice. Si deja nu mai vorbesc numai despre muzica. Privesc cu interes cum top 10 ca locuri de munca nici macar nu existau acum 4 ani de zile. Ca multi dintre noi au inceput sa denumeasca era pre google si post goolge. Si nu o fac cu nostalgie sau cu parere de rau. Din contra, o fac cu dorinta de a-l pastra pe Bucur acolo unde ii este locul, si de a ma folosi de Google pentru a “castiga timp” uneori.

Un proces de schimbare, odata inceput din interiorul persoanei, este imposibil de stavilit si destul de dificil de controlat. De ce am vrea sa ne intoarcem la Bucur daca nu din nostalgie si din frica de a tasta pe Google? Uite, pot sa dau eu un motiv: se pare ca piesa de mai jos nu a avut niciodata o inregistrare in studio. Asta imi place la nebunie aproape. Iti dai seama, adica nu s-a programat o inregistrare, nu s-a pregatit casa de discuri, nu tu mixaje, nu tu acustica de studio, nu tu atmosfera de studio? Ei, uite ca piesa asta am ascultat-o la Bucur cu “pureci” si “paraieli”acum mai bine de 20 de ani, asa cum am ascultat-o si  acum 2 zile in masina, in drum spre casa. Imi este clar ca unele lucruri nu se schimba niciodata. Insa nu atunci cand este vorba de mine…

Anomalia normalitatii

Tuesday, May 10th, 2011

Eu si intrebarea mea preferata -” de ce?”, sau viceversa, am mers pe urmele si inaintea normalitatii. De ce normalul nu este “de succes”. De ce oamenii “de succes” nu sunt normali? Nu mai insist, trec direct la miezul covrigului. Si atunci incep, asa cum este si normal, cu definitia normalului. Conform dex, normal – NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic şi psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. Aici apare prima eroare. Poti sa spui ca normal inseamna ceva natural, daca vorbim de natura sau de fenomenele acesteia. Dar atunci, natural inseamna si “asa cum trebuie sa fie”? Pai cine decide asa cum trebuie sa fie lucrurile in mersul omenirii, in viata de zi cu zi? Legile, bunul simt, legea nescrisa a strazii, spaga, hazardul, puterea superioara, extraterestrii, natura, cine? Cine iti spune tie cum este normal sa te comporti intr-o anume situatie? Cine iti spune cum este normalul la interactiunea intre 2 sau mai multe culturi? Cum este normal sa iubesti? Sau cum este normal sa faci avere? Dar sa iti exerciti puterea?

Ce facem cand vrem sa normam normalul? Ne raportam la legislatie, la religie, la cei 7 ani de acasa, la ce scrie in codul bunelor maniere sau in carti, in documentare, ne raportam la experienta noastra sau a altor “intelepti” la cutume sau la legende? Indiferent ce raspuns o sa dai la intrebarile astea, el poate fi irelevant intr-un anume context… normal. Oare Napoleon, Einstein, Mozart, Hitler, au fost oameni normali? Oare de ce astazi conducatorii de stat, oamenii influenti “trebuie” sa aiba o familie asezata, sa fie parinti buni, sa para … normali? Sa se duca la cumparaturi, sa se joace cu copii, sa asculte muzica, sa faca sport, etc? Zilnic suntem indemnati la normalitate. La folosirea cardului de cumparaturi din protofel, la depunerea declaratiilor de avere si de intentii. La construirea unei case si la intemeierea unei familii. La contractarea unui credit si achizitionarea unei masini mici care sa polueze putin dar sa coste mult.

Conceptul de normalitate isi pierde din ce in ce mai mult sensul, cel putin in ceea ce ma priveste. Pentru ca daca a fi normal inseamna sa merg catre banal, catre rutina, catre carduri si muncit ordonat, concediu la comanda, duminica la biserica si pauza de masa la ora fixa si nu atunci cand imi este foame, atunci normalitatea este anomalica:). Ai senzatia ca oamenii normali voteaza oameni normali? E bine, in cea mai mare parte, este numai o senzatie. Normalitatea in forma in care a ajuns ea astazi este un suport ideal pentru bunul mers al societatii. Ce este interesant insa, in aceasta normalitate, cei care progreseaza, cei care ajung sa impuna normalitatea pana la urma, nu sunt deloc oameni normali. Desi pozeaza in asa ceva. Pentru cine a avut curiozitatea sa vada cine sunt oamenii care influenteaza mersul societatii in Romania sau in alte tari, imaginea este mult mai clara.

Daca lasam deoparte crezurile si religia, incercati sa raspundeti la intrebarile acestea: Cine aduce normalitatea in societate? Cine o impune sau o face “sa vina de la sine” ? In nici un caz oamenii normali, asta spun eu. Dar pana la urma scriu si eu despre unele perspective, stau si ma intreb daca sunt normal si ce este mai interesant, daca imi doresc sa fiu normal…

Saians Ficsan

Tuesday, May 3rd, 2011

Acum vreo 20 si mai bine de ani, eram un aspirator de literatura science fiction. De la Frank Herbert, Arkadi si Boris Strugatki, la scriitori romani si povestirile din almanahul de profil, mergand pana la Jules Verne, citeam cu o placere gurmanda si cu incapatanare de catar. Imi aduc aminte ca seara ma prindea cu primele pagini parcurse iar dimineata mi se inchideau ochii la ultimul capitol. Dormeam, reciteam ultima parte de dimineata si apoi aveam un timp de macerare al informatiilor. Imi placea sa imi imaginez scenarii, o lume cu totul alta, alt cer si alte apusuri cu doua globuri solare simultan. Astazi am refuzat sa ma despart de toate acele carti, ele troneaza intr-o biblioteca, s-au mai ingalbenit ce este drept, insa chiar daca stiu ca nu vor fi deschise de nimeni pana cand se vor dezintegra, fac parte integranta dintr-o anume perioada a vietii personale.

De ce science fiction? Tot timpul am admirat inventivitatea si indrazneala unora de a vedea dincolo de firul previzibil al vietii. Jules Verne a scris despre niste lucruri care acum sunt nu numai banale, dar chiar depasite. Multe din ideile lui Frank Herbert sunt actuale, filmele SF se fac cu un scop destul de bine stabilit, in afara de cel pur comercial. Pentru cine a vazut Produsul Verde -1973, Razboiul Stelelor -1977, Insula – 2005, Matrix – 1999, Avatar – 2009, poate vedea ca legatura prezentului cu viitorul este practic la o aruncare de bat. Iar cine arunca batul are din ce in ce mai putina vlaga. Fictiunea incepe in fiecare zi in care ne trezim. Asta daca suntem dispusi si avem resursele necesare pentru a gandi si actiona in acest sens. Zilele trecute ma gandeam ca in putinul timp “liber” pe care il mai am, nu mai gasesc loc pentru SF. Pentru ca dupa o zi normala, traind in lumea asta minunata, presupunand ca vrei sa citesti ceva sau sa urmaresti un film, singurul cuvant care imi vine in minte este “comedie”. Poate sa fie si pentru ca esti obisnuit cu comediile de zi cu zi, si doresti sa adormi si seara in acelasi ritm, sau este posibil ca dupa o zi plina de stres si nebunii, sa iti doresti sa razi si tu putin… Daca se gandeste cineva ca ar fi viabila o combinatie de tip comedie SF, ii recomand racoros sa se tot duca… E ca si cum ai manca castraveti acriti in otet cu frisca din tub. Saliveaza cineva?

Imi pare ca se gandeste si se actioneaza mult prea mult intr-un mod impus. Din ce in ce mai mult si din ce in ce mai acaparativ. Spuneam acum o vreme ca libertatea aceasta informationala si mobilitatea de deplasare sunt capcane mortale daca nu le gestionezi inteligent. Fiecare are interesul, in cea mai mare parte intentionat, de a-l face pe cel de langa sa depinda de ceva. De ceva ce detine el/ea. Astfel incepe urcusul catre putere si catre suprematie. Ca este vorba de bani, de ideologii, de religii, lupta celor care doresc sa domine nu mai este decat o problema de orgoliu si de orbire personala. Si se manifesta de la cele mai inalte sfere pana la cotloanele de cea mai joasa speta. Cu forme si in haine diferite, agresive sau diplomatice, esenta ramane aceeasi.

SF-ul nu este altceva decat ideea nebuna de azi in a carei realitate ne vom trezi maine.