Archive for April, 2011

Feedback

Tuesday, April 19th, 2011

Stiinta spune ca in urma cu vreo 120000 de ani, o gena asociata cu abilitatea lingvistica a trecut printr-un moment evolutiv. Asta inseamna ca este foarte posibil ca in acele vremuri oamenii au incetat sa maraie unii la altii iar acest fapt poate constitui bazele unei conversatii civilizate. Urmand aceasta linie, pot presupune ca tot din acea perioada s-a manifestat si feedbackul civilizat. Pentru mine, in ziua de astazi imi este foarte dificil sa concep o relatie interumana fara feedback.

Lovelock si Andrew au construit un model matematic pe care l-au denumit Daisyworld. Desi scopul lor final a fost acela de a oferi suport ipotezei Gaia, cel imediat a fost de a demonstra cum pot aparea mecanismele de feed-back intr-o comunitate de organisme vii. Pe scurt, Daisyworld era populata cu un numar egal de margarete albe (care reflecta caldura) si margarete negre (care absorb caldura). Pentru ca energia emisa de Soare era variata, competitia dintre cele doua tipuri de margarete a dus inevitabil la schimbari in echilibrul celor doua populatii, astfel incat sa se mentina o temperatura apropiata de cea necesara pentru a creste in continuare.

Am incercat sa transpun modelul Daisyworld in cazul oamenilor, si tinand cont de faptul ca feedbackul poate fi negativ sau pozitiv, am ajuns la propria concluzie. Si anume, ca o relatie interumana de calitate nu poate sa evolueze si sa supravietuiasca fara feedback. Feedbackul este cel care echilibreaza o relatie, care aduce temperatura la nivelul optim al lui Daisyworld. Fara feedback unele persoane s-ar supraincalzi si ar ceda asemeni margaretelor negre. Iar traiul intr-o lume a margaretelor albe ar fi imposibil, fie si pentru ca am avea de-a face numai cu feedback negativ iar acest caz, totul ar duce inevitabil la aceeasi supraincalzire chiar si in cazul margaretelor albe. Prin urmare, nici un Daisyworld alb nu ar supravietui. Pentru o mai buna intelegere a fenomenului, am inserat un link mai jos, dureaza vreo 7 minute si merita toata atentia…

Daca nu pot concepe prezentul fara feedbackul exprimat in modul in care se face astazi, atunci imi imaginez ca ar putea functiona intr-un mod mai modern peste cativa ani (si cred ca nu vor fi tocmai 120000). Cred ca omul are capacitatea de a oferi feedback si numai printr-un simplu exercitiu de gandire. Si tot omul are capacitatea de a receptiona acest feedback. Probabil ca este doar o problema de evolutie, de timp si de constientizare…

Ploaia

Friday, April 15th, 2011

Avand in vedere ca este jumatatea lunii aprilie si ca ploua si ninge de cateva zile, ca temperaturile cu + doua cifre sunt o raritate, tentatia este sa spui ca daca te doare capul este de la vreme, daca bursa este pe rosu de vina este tot vremea, daca partida de sex este nereusita, ploaia este de vina.

Ieri am calatorit o zi intreaga prin niste locuri din jurul Brasovului, si am trecut prin ceata, ploaie, zapada si temperaturi negative. Am ajuns intr-o localitate si am privit cum ieseau copii de la scoala. Era o burnita cernuta, putin peste un grad celsius, cer intunecat si plin de apa pe strazi. Imbracati in haine cenusii, copiii ieseau imbrancindu-se pe usa scolii, unii razand, altii strigand. M-am uitat la ei ca nu le pasa de vremea de afara. Desi multi din ei aveau cu ce sa se acopere pe cap, numai vreo 3 au facut acest lucru. Am vazut un copil care a ridicat fata catre cer, a deschis gura si a scos limba inspre picaturile de ploaie. A zambit si a ridicat mainile catre cer, si le-a trecut apoi pe fata ca si cum s-ar fi spalat de dimineata. Si-a ciufulit parul si a ras, plecand mai departe, ca si cum ar fi facut o baie de soare si aerosoli. Stateam zgribulit in masina, la cele 20 de grade din interior, si ma uitam daca vad bine. Si da, vedeam bine, copilul a zambit si a plecat mai departe, si-a luat o colega de mana si s-au oprit la un chiosc, de unde au cumparat o punga de covrigi si o banana. S-au oprit langa trecerea de pietoni, au inceput sa discute si sa manance covrigi cu banana. Ma uitam cum cadea burnita peste ei, aveau fetele rosii si sanatoase. Nu le pasa practic de nimic. Erau atat de absorbiti unul de celalalt, crontaneau cu atata pofta la covrigii aia incat aveam senzatia ca vad doi adolescenti milionari pe Princess Grace, savurand o cafea de 20 de euro si punand la cale urmatorul meci de golf al anului. De ce facuse mintea mea aceasta paralela? Pentru ca trebuie sa avem un grad de comparatie? Sau pentru ca momentele perfecte trebuie sa fie insotite de soare, cer senin si atmosfera perfecta?

Din ce in ce mai mult am certitudinea ca judecata noastra se deruleaza in proportie majoritara fara ca sa ne gandim la cuvinte sau alte semne. Mare parte a gandirii noastre se desfasoara inconstient, si de aici apar mirarile si comparatiile pe care nu stim sa le justificam intr-un fel. Pentru ca astfel, trairile noastre intra in conflict cu seturile de reguli pe care le avem bine fixate in creierul nostru. Mi-a placut o concluzie a lui Einstein, care spunea ca “dezvoltarea universului gandirii este de fapt o continua fuga de mirare”.

M-am intors in oras si priveam oamenii care se acopereau cu umbrele, aveau priviri goale si umeri zgribuliti. Am stat mai bine de 5 minute sa surprind un zambet al cuiva, fie si in coltul gurii. Nu am vazut nici macar o grimasa. Am stat asa cu capul descoperit, am ridicat fata catre cer si am asteptat sa ma ploua cateva minute bune. A fost atat de bine incat mi-am dat seama ca daca mai aveam un covrig, o banana si cui sa ii zambesc in ploaie, puteam sa jur ca era soare si senin inca de dimineata. Mi-am dat seama ca ploaia nu este la fel pentru toti. Ca nu pentru toti ploua la fel. Si poate cel mai interesant, ca la sat ploua mai frumos decat la oras…

Antidepresiv

Friday, April 15th, 2011

Ploua si ninge de cateva zile. Am gasit ceva antidepresiv. In mod special ultima parte….

Cerneala simpatica

Tuesday, April 12th, 2011

Mi-am bagat nasul in chioscul cu ziare si reviste, si am simtit mirosul acela de cerneala proaspata de tipar. Mi-am adus aminte cum stateam la “cozi” interminabile pentru a prinde 2 ziare. Era vara, la Costinesti, si pana sa ajung sa intru in posesia ziarelor dorite, deja dezbatusem cu colegii de rand problemele legate de sport, precum si altele cotidiene. Mai mult, stabileam si un meci de fotbal sau volei pe plaja, gaseam cunostinte sau interese comune si comentam la fetele care treceau prin zona noastra de contact vizual. Pe scurt, manifestari de barbati involuati, aflati in vacanta si cu mintea si spiritul liber.

Stau si incerc sa fac o paralela intre cerneala de tipar si ziarele online de azi. Intre a desface un rebus folosind un creion si o guma, si a face acelasi lucru online. Intre a juca un volei pe plaja sau un fotbal pe nisip cu necunoscuti, si a face acelasi lucru virtual cu amicii tai din intreaga lume, folosind computerul. Stii cum sa dai cu mana la o parte resturile unei gume de sters? Cum miroase creionul chimic? Cat de fin trebuie sa stergi ca sa nu ajungi pe partea cealalta a rebusului? Cum iti scrasneste nisipul intre dinti atunci cand plonjezi artistic dupa mingea de volei?  Cat de bine se prelinge o bere cu limonada dupa cateva seturi de volei? Ce senzatie ai cand te atinge apa sarata a marii in locurile cu rani deschise de contactele fotbalistice de pe plaja? Cum este sa razi in prag de seara, intr-o barca suprapopulata cu prieteni? Cum este sa vanezi tantari inainte de culcare? Sau cum este sa fii atat de obosit incat sa nu iti mai pese de asta? Cum este sa iti petreci noaptea pe plaja, cu o bere si o chitara, cu amici spunand bancuri si razand din nimic? Cum este sa vezi un rasarit de soare si un apus, la interval de numai cateva ore, fara sa iti pese ca tocmai a mai trecut o zi din viata?

Nu incerc sa ma pozitionez in tabara celor care infiereaza si desfiinteaza mediul online. Are rolul sau si drumul sau in societate. Ca in mai orice, de multe ori trebuie sa atingi pragul de sus pentru a te uita pe unde calci. De multe ori ma uit in spate si nu imi trebuie mult timp ca sa realizez ca amintirile valoroase se leaga de lucruri simple si mai ales, reale. Cele care le poti asocia cu mirosuri, cu simturi tactile sau imagini, cu zgomote si culori naturale. De multe ori aseman omul cu o orchestra. Este posibil sa cante numai un pian si o vioara eventual, pentru a produce o muzica placuta. Supremul concert insa, este atunci cand reusesti sa acordezi totul in fiinta ta, cand reusesti sa o faci sa rezoneze cu ce este imprejurul tau, cand integrezi orchestra in public si publicul simte ca acum canta impreuna cu orchestra.

Din fericire, toate acestea nu se vor face niciodata utilizand cerneala simpatica…

Publicitate

Friday, April 1st, 2011