Paradoxul libertatii

In societatea noastra moderna, aproape totul are cel putin o justificare pusa sub umbrela libertatii. Comunicam liber chiar daca suntem ascultati la fiecare pas. Calatorim liberi chiar daca se stie exact unde suntem, pe ce loc stam si la ce restaurant mancam. Gandim liber, cu mesaje subliminale in reclamele pe care le intalnim la fiecare deschidere a pleoapelor. Avem acces liber la informatie. Fie ca este google, ziarul de la chiosc, cartea din librarie sau radio-tv etc. Eu m-am intrebat daca sunt capabil nu sa asimilez, ci numai sa parcurg cantitatea informationala care apare intr-o singura zi pe mapamond. Oare mi-ar ajunge toata viata sa fac asta? Sunt convins ca nu. Mi se pare cel putin hilara discrepanta informationala aparuta la o diferenta de 10-20 de ani. Cu 20 de ani in urma, eram asa de avid de informatie, sa caut, sa gasesc, sa umblu, sa vad, sa cunosc. O fi si de la varsta, posibil si asta, insa sunt convins ca si daca imi pastram cei 17 ani pana acum, tot in punctul de azi ajungeam. Imi rezerv o parte apreciabila a timpului incercand sa triez informatia. Sa accesez numai ce imi trebuie sau ce imi place. Este atat de multa informatie incat ajungi sa te cenzurezi cautand in noianul de informational. Este ca si cum stai in desert si te rogi sa gasesti macar o cana plina cu apa. Si atunci, pentru ca esti un cetatean exemplar, vine Superiorul si te muta in mijlocul Oceanului Atlantic. Deh, ai vrut apa, ai ce ti-ai dorit. Stii sa inoti?

Am atata libertate incat am ajuns sa imi intre pe gat si sa imi iasa pe urechi si pe nas. Pot sa fac ce vreau eu, doar ca sunt urmarit, ascultat, monitorizat, inseriat. Am libertatea sa nu semnez hartii care sa ma faca un cetetean respectabil, un om cu scaun la cap, un om integrat in societate. Evident ca la semnarea fericirii nu trebuie sa renunti la libertate. Doar esti om integru, ce naiba? Asta presupune unele reguli, unele legi, unele constrangeri, o religie doua pe acolo etc. Dar pana la urma ai voie sa votezi si sa tii o panza pictata in piata mare, deci in esenta ramai un cetatean liber. Daca ai proasta inspiratie sa te simti atat de liber incat sa iti doresti ceva material cu ardoare, ai toata libertatea sa iti faci credite si sa iti cumperi tot ce iti doresti. Ulterior esti liber sa muncesti mult si bine, dar ce vrei, pana la urma si libertatea dorintei are un pret. Mai palpitant devine daca iti mai ipotechezi si ceva “liber de sarcini” si eventual mai aduci in ecuatie un girant liber la minte. Oare daca mai continui sa descriu in acelasi sens o sa am senzatia ca am devenit… ¬†paranoic?:)

Asa cum esti liber sa treci pe rosu sau pe verde asumandu-ti riscurile libertatii, la fel de bine poti sa te duci si sa te plimbi in loc sa muncesti. Poti sa iubesti atunci cand vrei sau sau atunci cand esti liber sa o faci. Manualele de istorie si nu numai, abunda de luptele pentru “libertate”. De cum si-a cucerit x sau y independenta si de cat sange s-a varsat pentru ca noi sa traim liberi. Stiu, se rasuceste Stefan cel Mare in mormant, Mandela isi scuipa in san iar revolutionarii egipteni isi pregatesc tortele victoriei.

Si dupa ce am concluzionat eu cat de liber sunt azi, stau in prag de seara si ma intreb la ce naiba imi trebuie atata libertate. Nu mai am unde sa o depozitez si nici sa o dau nu pot. Cica este netransmisibila si fiecare trebuie sa si-o castige.

Aha…

Leave a Reply