Vise in tarana

Nu am citit articole de specialitate despre vise si nici nu cunosc amanunte in ceea ce priveste teoria viselor, procesul de visare si elemente conexe despre asa ceva. Insa stiu ca visez si eu, ca probabil toti oamenii. Azi noapte am visat ca era noapte. Asta mi-a placut foarte mult, pentru ca asa si era:D. Dar pe langa faptul ca era noapte, am visat alte lucruri care s-au dovedit a fi total neadevarate atunci cand am deschis ochii. Sau cine stie, or fi adevarate intr-o alta lume paralela, perpendiculara sau tangentiala cu cea in care tocmai deschisesem ochii.

De cand eram copil, stiu ca mi-a placut o propozitie scurta a lui Picasso: “tot ce iti poti imagina, este real”. Mai tarziu, cand am inceput procesul de “maturizare” (se pare nefinalizat pana la ora scrierii acestor randuri), mi-a rasunat in minte un proverb chinezesc care spune ca daca crezi in propriile vise inseamna ca traiesti toata viata adormit. Eh, pe cine sa cred? Pe Pablito sau pe aia cu ochii mici?

Dar ce ar fi daca nu cred pe nimeni si ma apuc eu sa gasesc raspunsul?

Eram eu si cu bicicleta pe niste dealuri situate la vreo 20 de km de oras. Impingeam cu putere la pedale si ma uitam cat de frumos erau aruncate casele pe culmile dealurilor. Parca imprastiase cineva cu lopata, pamantul reavan. Am vazut 3 copii care se jucau cu niste coceni de porumb, si m-am oprit sa ii intreb unde ducea drumul. Mi-au raspuns care mai de care, indicandu-mi cu degetele prin aer, gesticuland si uitandu-se cu consideratie la un om care nu are ce face si impinge la pedale ca sa ajunga de unde a plecat. Stiu ca vazusem ceva mai in vale, o scoala paraginita, si i-am intrebat pe copii unde se duc la scoala. Mi-au raspuns ca cea din vale se inchisese ca nu mai aveau invatatori, si ca ei mergeau acum la alta mai departe, la vreo 4-5 km. Pe jos. Pe dealuri, prin padure, iarna sau vara. Stateam si ma uitam la ei si simteam ca ceva nu este corect in viata asta. I-am intrebat atunci la ce viseaza ei sa faca atunci cand o sa fie mari (intrebarea tipica stupida, a celui care e curios fara sa stie de ce). Doi dintre ei mi-au spus scurt ca vor sa fie aviatori. M-am uitat pe cerul senin si am vazut, dupa darele ramase, ca era un culoar evident de zbor pentru avioane. Bun, sa ziceam ca era un raspuns asteptat… Al treilea insa, un copil cu mainile pline de tarana, cu mucii uscati in coltul gurii, cu o privire care nu ar fi speriat nici un iepure prins in mijlocul unei furtuni, scormonea cu un cocean in pamant si spunea: “…eu cand ma fac mare vreau sa plec de aici pentru ca aici este putina lume si ii stiu pe toti. Vreau sa merg in orasele alea mari unde este multa lume, si vreau sa mananc cremwursti. Mai vreau sa ascult muzica si sa am haine care miros a curat. Si mai vreau ceva, aaaaa….vreau sa am o bicicleta asa ca a dumneavoastra.” Deja eram foarte interesat. M-am apropiat de ei si i-am intrebat: “Si ce faceti voi ca sa va indepliniti dorintele astea?” A urmat o pauza… stateau si se uitau unii la altii… in afara de ultimul care a raspuns prompt “…eu am strans deja niste bani de la lapte, cand mi se ajung mi-a promis tata ca imi cumpara bicicleta, si cu ea o sa merg la oras. Acolo nu mai stiu, dar o sa vad eu ce o sa fac, ca eu aici nu mai stau…”

M-am urcat pe bicicleta si am luat-o pe drumul indicat de copii. Coboram incet si “m-am intors” la chinezi si la Picasso, la gandurile mele si la visele copiilor. Nu cred ca lucrurile cu adevarat importante se pot cladi in viata fara sa visezi. Asa cum nu cred ca cel ce sta si viseaza este fericit. Si mai presus de toate, cred ca trebuie sa iti traiesti visele.

Cu un singur comentariu: atunci cand iti traiesti visele tale, fa-o astfel incat sa nu le distrugi pe ale altora…

Leave a Reply