La semafor

Apasasem civilizat pe butonul miraculos, cel care schimba culoarea la semafor. Si asteptam… sa se faca verde. Vizualizez ca vine un ford visiniu, vad si soferul, un tip cu mustata, concentrat, cu ochii in parbriz si ambele maini inclestate pe volan, tipul soferului crispat. Accelereaza sa prinda “galbenul”, dar ceva se petrece in mintea sa si franeaza brusc, oprindu-se regulamentar inainte de trecerea de pietoni. Din spate insa, vine un matiz alb, condus de o domnisoara. Si vineeee, si pune si ea frana. Si se opreste. In fundul fordului, cu un pocnet infundat. Faptul in sine nu are nimic hazliu, insa dat fiind faptul ca totul s-a petrecut la viteza mica si nu exista nici o paguba umana, cele materiale fiind minore, nu este nici ceva tragic, de altfel face parte din cotidian… Ceea ce mi-a atras atentia si m-a determinat sa scriu, a fost prima replica a domnisoarei care s-a dat jos din matiz: “…pai ce faci domnule, de ce accelerezi intai pentru ca sa treci pe galben si apoi pui frana asa de brusc?” Omul s-a uitat la ea, insa nu stiu ce au conversat pentru ca am traversat strada si mi-am vazut de treaba. In timp ce ma urcam in masina, si pe drumul catre unde mergeam, mi-au trecut niste imagini prin minte…

De foarte multe ori, conflictele sau problemele apar atunci cand eu gandesc ca cel din fata mea (sau spatele meu in cazul de mai sus) are aceleasi valori, ganduri, reactii ca si mine. Astfel se explica si reactia domnisoarei de la volan. EA daca ar fi fost in locul domnului cu mustata, ar fi accelerat si ar fi trecut pe galben, nu ar fi franat. Dar… uite ca mustaciosul a reactionat in alt mod. Tendinta generala este sa credem ca cel de langa noi ar face asa cum facem si noi. In cazurile fericite, avem insa si un anumit procent de toleranta, si nu “comentam” pana cand acest procent este depasit. Daca mergem cu 80 km/ora, cel din dreapta poate sa taca daca considera ca si el ar merge cu 70 pe acolo. Cand insa ajungem la 95, iar procentul sau de toleranta a fost depasit, o sa auzim invitabil intr-o forma sau alta, comentarii cu privire la faptul ca mergem prea tare. Cand oferim flori spre exemplu, fie luam unele care ne plac noua si le oferim cu mare drag, asteptandu-ne ca destinatarul sa fie cel putin la fel de entuziasmat ca si noi. Nu se intampla insa asa, chiar daca gestul ramane laudabil, se prea poate ca florile respective sa nu fie pe placul destinatarului. Desigur, exista si situatia in care stim ca lui X ii plac lalelele galbene, si atunci ii oferim lalale galbene. Dar…punem si o lalea rosie printre ele, asa ca ne place noua si ne reprezinta. Incercam sa ii judecam pe toti dupa regulile si valorile noastre, uitand ca ei sunt pur si simplu “altfel”. Au alta personalitate, alta mentalitate si alte valori. Apoi, emitem imediat si decizii: “ai gresit”, “este gresit ce faci” , “nu este bine”, etc. La asta suntem specialisti. La a emite judecati, in necunostinta de cauza, si aici nu ma refer la situatii de fapt, ci la necunoasterea caracterelor si a trairilor celor implicati. Ceea ce multora li se poate parea hilar, de neconceput, aberant, unora li se pare cea mai mare realizare pozitiva din viata lor. Pentru ca suntem diferiti in primul rand, iar tu, chiar daca accepti acest lucru, iti este deosebit de dificil sa il pui si in practica. Poti sa te minti sau sa ma contrazici, asa este cum spun eu, in majoritatea cazurilor de zi cu zi sau noapte cu noapte:). De aici judecatile dar si prejudecatile, dorinta de a impune, de a domina. De aici apar probleme pe care ne grabim sa le ┬áducem spre rezolvare in justitie, adica in legi facute de noi pentru noi, ca sa ne uniformizeze ceva (cel putin teoretic). De aici provine mult stres si irascibilitate, de aici apar si conflicte fizice sau verbale.

Ei si ce, nu este normal sa fie asa? Oh… da, este foarte normal sa fie asa.┬áDar atunci cum explicam vechiul proverb romanesc: “ce tie nu iti place, altuia nu ii face”? Eronat in totalitate nu este, insa nici mult suport real nu are… Daca lui X ii place sa ii faci masaj, lui Y i se pare o aberatie si un lucru incalificabil sa il atingi in acest mod. Daca tie iti place martipanul, altul ar vomita numai la mirosul lui. Si lista poate continua.

Care ar fi atunci calea “corecta”? Evident ca nu o stiu eu:D. Insa stiu ca daca o sa iei oamenii asa cum sunt, o sa ii judeci mai putin, sau cel putin mai putin gresit. Daca iei oamenii asa cum sunt o sa fii capabil sa fii mai aproape de sufletul lor, chiar si atunci cand le oferi cadouri. Si daca iei oamenii asa cum sunt o sa te enervezi mai putin, o sa ai mai putine surprize neplacute in viata si o sa zambesti mai mult atunci cand ii intalnesti pe trotuare. Exista aici o singura problema; pentru ca sa poti lua oamenii asa cum sunt, trebuie sa fii inainte de toate capabil(a) sa ii vezi asa cum sunt…

One Response to “La semafor”

  1. k says:

    am vazut un documentar despre cum s-au facut si cum se fac filmele istorice. la capitolul costume sunt diferente destul de mari intre filmele de mai de mult si cele mai recente. un designer de costume zicea ceva de genul: “de cele mai multe ori stim cum se imbracau oamenii in antichitate, dar nu facem costumele exact asa cum erau pe vremuri ci le adaptam la asteptarile spectatorilor. facem costumele asa incat sa fie pe placul si pe intelesul publicului de acuma.”
    oare lumea care ne inconjoara o intelegem asa cum este sau asa cum ne-ar placea sa fie?

Leave a Reply