La ski

Citeam o scriere cu mult haz, dar trebuie sa cunoasteti personajul ca sa va puteti imagina intregul peisaj asa cum trebuie:D. Oricum, istorisirea sa m-a facut sa rememorez cum am invatat eu sa schiez…

Inceputurile au fost foarte timide, niste schiuri Germina componenta plastic alb cu rosu. Alunecau alea de nu le vedeam eu cu ochii, noroc ca erau prinse bine de picioare. Am inceput pe o partie lenta, in Poiana Brasov, i se spunea Camelia (astazi acolo sunt numai mastodonti de case fara canalizare si apa la ore fixe). Tata (care nu a pus lemn de ski in viata lui in picioare), ma indemna de pe margine cum si ce sa fac:D. Singura indicatie pe care am bagat-o foarte repede la cap, a fost “daca iei viteza si nu poti sa te opresti, da-ti drumul in fund”. Asta o practicam foarte des. Tata fugea dupa mine in speranta desarta ca ma va prinde. Greu pe zapada… Dupa cateva tumbe, incepuse sa imi placa si incepeam sa misc din fund doar doar ajung si eu sa fac ca ceilalti care ramaneau la verticala. Evident ca nu a functionat mai nimic. Am mai incercat asa cateva ore dar in afara ca l-am extenuat pe al meu tata, nu am reusit decat sa adun zapada prin toate orificiile proprii. Nu mai tin minte exact cati ani aveam, dar oricum mai aveam ani buni pana la buletin.

La scurt timp dupa aceea, cu ajutorul unei sticle de tuica plasata strategic de catre al meu tata, am fost recomandat de catre antrenorul de la fotbal (jucam si asa ceva de cativa ani), unui alt antrenor de ski, sa fac pregatirea de iarna pentru fotbal, cu schiorii. Idee pe care am imbratisat-o imediat pentru ca asta presupunea cantonamente in Poiana Brasov, si alaturi de schioare, nu numai de fotbalisti, cum era la sportul cu mingea. Ei, dar am intampinat o problema; grupa la care fusesem incadrat era de avansati, iar eu de abia stateam pe schiuri:D. Antrenorul, (odihneasca-se linistit) mi-a dat niste schiuri combi-r (lemn cu canturi prinse in suruburi cu filet – o minunatie), le-a dat bine cu ceara sa alunece si m-a urcat pe un teleschi de pe partia Slalom. (cea mai abrupta din Poiana Brasov). Mi-a spus sa ma duc cu teleschiul, si unde cred eu ca ajunge, sa il las si sa vin la vale cum oi putea, dar sa nu cad (am omis sa spun ca in prealabil m-a intrebat daca imi este frica). Pai cum era sa imi fie frica din moment ce se uitau toti noii colegi (si colege) la mine? A fost o problema si cu teleschiul pentru ca nu stiam ca se pune intre picioare, drept care l-am imbratisat ca pe o partenera de blues pe care nu doresti sa o calci pe picioare. Ei, acum de jos se tot auzea ceva, dar eu nu m-am gandit ca ei strigau sa imi dau drumul la vale, sa las teleschiul. Cauza principala era caciula ruseasca prin care nu trecea nici adiere de vand, darami-te vocile alea lesinate din josul partiei. Prin urmare m-am dus pana sus de tot, la limita superioara a partiei. Ei, acum au aparut problemele, atunci cand m-am uitat in jos. Era un hau alb si instantaneu cred ca asa am aratat si eu la fata. Eh, dar mi-a trecut repede, doar ma privea lumea… M-am concentrat si mi-am dat drumul la vale. A fost una din cele mai interesante experiente din viata mea. Am prins o viteza impresionanta pentru acea vreme. Imi faceau picioarele ca la 3 serii consecutive de parkinson. Slava cerului ca sunt facute din material rezistent si nu s-a rupt nimic. Am ajuns in vale si datorita vitezei am urcat cu mare usurinta contrapanta de acolo, depasindu-i pe toti colegii si antrenorul care ma urmarea disperat. Am ajuns printre copaci, si apoi intr-o strada necirculata. Acolo m-am oprit, am mai stat putin si apoi am cazut:D. Dar deja eram la V=d/t=0, pentru simplul fapt ca d era 0, adica stateam pe loc.

Au sosit colegii si antrenorul, s-au uitat la mine cam ciudat si mi-au spus ca nu as fi tocmai zdravan la partea superioara. Le-am spus ca  este posibil, dar inca nu a fost nimic dovedit. Acesta a fost inceputul… Apoi a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult, am castigat o pereche de schiuri Rubin la pronoexpres:D (de fapt am castigat bani si mi-am cumparat schiurile si bocancii), si am terminat stagiul de pregatire obtinand locul 3 la slalom urias, in grupa mea de colegi avansati… La scurt timp mi s-a propus sa particip la sariturile cu schiuri si la proba de coborare (cred ca mizau pe faptul ca nu eram zdravan), insa am refuzat elegant spunand ca prefer fotbalul. Astazi practic schiul din placere, este o incantare sa aluneci cu viteza si sa stii exact unde te duci si cand o sa opresti. La fel de inegalabil este ceaiul cu rom baut la cabanele din munti, atunci cand este soare si stai in tricou cu fata catre soare. Atunci cand te freci cu zapada pe fata si simti ca iti i-a foc, cand savurezi ciorba de la cazan, calare pe un butuc de lemn.

Exista multa lume pe care o auzi spunand “nu imi place jocul cutare, nu imi place sportul respectiv, etc. Nu poti sa ii contrazici si nici sa ii blamezi pentru ca este vorba despre optiunea lor personala. Insa daca nu esti curios, daca nu intelegi regulile, daca nu cauti si daca nu doresti sa aflii mai multe despre tine si ce te inconjoara, atunci vei fi cel care se limiteaza numai “la ce ii place”.

Neacceptabil pentru mine…

Leave a Reply