Dacia rosie

Iarna, frig, gheata si multa zapada. Noapte, sa tot fie vreo 12. Cu ceva ani in urma, acesta era peisajul in care mergeam sa jucam fotbal in sala. Impreuna cu al meu tata, cu al meu nas de botez, si cu inca vreo 11 oameni seriosi ca si noi, care intre Craciun si Anul Nou nu au altceva mai bun de facut la acea ora. Fiind cel mai mic ca varsta din tot acest peisaj, evident ca eram cel mai protejat de unii si cel mai admonestat de altii. Eh, avantaje si dezavantaje. Dupa fotbal urma dusul de rigoare, apoi baie in bazinul de innot (pe intuneric). Apoi sauna, iar dus, si cam gata. Si cand spun gata, asta inseamna ca nu mai eram decat o carpa de tip uman, folositoare doar la ceea ce se numeste somn.

Frumoase vremuri:). Imi aduc aminte ca iesind de la sala, se facuse ora 2 noaptea si fiind incalziti si molesiti, cu greu am dat zapada de pe masina. Ne-am inghesuit in ea, si zadarnic incercam sa vedem ceva in exterior. Gheata din exterior, combinata cu caldura emanata de noi, adaugand sistemul inexistent de dezaburire al Daciei 1300(rosie), au creat un fel de carcasa umblatoare cu vizibilitate zero. Al meu tata e un tip aventuros, si fiind impins si de indemnurile mamei (“iar aduci copilul asta la 5 dimineata acasa”), insista sa plece catre casa fara sa vada pe unde:D. A racait el cu ce a avut la indemana, zadarnic insa. Am plecat asa, cu nasul scotand capul pe geam sa vada daca este vreun obstacol in fata masinii. Evident ca in acele timpuri, la acea ora, probabil ca erau 5 masini care circulau in oras. Riscul era mic sa intalnesti una din ele. Insa nu si contactul cu refugiul de pietoni:D. Acesta era acolo de cand fusese ctitorit, si nu a vazut ca venim intr-o furie rosie fara vizibilitate. L-am incalecat cu 2 roti, am sarit si ne-am rasucit, pana cand tata a scos capul pe geam si a decretat ca est totul ok, si ca ne-am oprit:D. Dupa sperietura de rigoare, am repus masina pe traseu, si de data aceasta nu ne-am mai lasat in baza nasului, toti ocupantii si-au legat la cap toate hainele din dotare, au scos capetele pe geam si au dirijat cu promptitudine si acuratete.

Am iubit acea dacie rosie. Tin minte nenumarate intamplari pe care le-am avut cu ea. Toate relativ hazlii, nici una care sa aduca probleme majore. Masina aceea m-a facut sa leg prietenii, sa rad pana la epuizare, sa injur, sa improvizez, sa leg ambreiajul cu sfoara, fulia cu scotch, usa cu sarma. Asta nu inseamna ca doresc sa o inlocuiesc pe cea de acum cu dacia rosie:). Spun doar ca viata are momente care merita traite asa cum sunt ele. Fara fite, fara falsitate.

Astazi preferam sa ne urcam intr-o masina care sa ne duca in siguranta la destinatie. Si repede, cat mai repede. Sa nu stim pe langa cine trecem, pe langa ce trecem. Sa injuram pe cel ce ne taie calea, sa nu il ajutam pe cel care are pana la marginea drumului. Sa fim intolernati cu cel cu masina mai ieftina decat a noastra. Sa renuntam repede la ce nu este in trend, la tehnologia invechita. Este trendul “normal” al vietii.

Insa eu tot mai iubesc acea dacie rosie…

Leave a Reply