Sarmale reci

Eram student si mergeam sa invat ca sa devin broker. Romania se afla in era pionieratului in ce priveste piata de capital. De abia infiintata bursa de la Sibiu, aceasta organiza cursurile de certificare undeva la Calimanesti, unde mirosea groaznic a sulf:). Impreuna cu alti 3 colegi, imi aduc aminte ca eram intr-un compartiment de tren, un accelerat ce mergea cu o viteaza asemanatoare cu cea cu care merg si eu cu propria bicicleta. Ca de obicei, radeam si povesteam fara a avea un subiect anume.

La o statie “no name”, se urca in acelasi compartiment cu noi, 2 barbati si o femeie. Dupa infatisare si bagaj, oameni intre 2 varste, de la tara, obisnuiti cu munca campului. Dupa limbaj, olteni 100%. Femeia semana cu unul dintre barbati, erau sora si frate. Celalalt barbat era sotul femeii. Galagiosi dar fara sa deranjeze, se instaleaza confortabil, dupa ce in prealabil discuta vreo 5 minute cum sa isi aranjeze bagajele. Parca desprinsi dintr-un film cu Amza Pelea, aveau papornite ticsite, 2 damigene pline cu vin, alte cateva plase adiacente. Fiind si mici de statura, mai ca nu se vedeau de bagaje. Cum s-au asezat, au inceput sa discute. De fapt, barbatii discutau, femeia era retrasa intr-un colt, tacea si asculta atenta conversatia. Noi incepuseram deja sa ne amuzam pe seama limbajului si a subiectelor abordate de vecinii de compartiment. Ne dadeam coate si zambeam complice…

Oltenilor li se face foame si instantaneu incep sa scoata din papornitele lor, alimente de o varietate remarcabila. Eu ma uitam interzis cum au aparut pe batistele intinse in chip de fata de masa, nelipsitul praz, ceapa rosie, o paine intreaga, pulpe de pui, cateva rosii, sare, si un bot de branza. Momentul de top l-a constituit aparitia unei oale de lut plina cu sarmale. Au inceput sa manance intr-un stil greu de povestit. Rupeau din paine, muscau din rosie, striveau ceapa cu pumnul si cel mai interesant este ca bagau mana in oala cu sarmale reci si apucau cate una pe care o depozitau in intregime in gura proprie. Peisajul era cel putin grobian, zeama de la sarmale aproape solidificata li se scurgea pe maini, painea se faramita amestecandu-se cu rosiile, mirosul de ceapa strivita a invaluit tot compartimentul, iar branza de putina ii tinea isonul intr-o feerie olfactiva. Cei 3 colegi ai mei au iesit pe culoar, in special fetele neputand rezista activitatilor culinare ale colegilor de compartiment. Ii vedeam cum radeau de mine si de rezistenta mea eroica de a ramane in compartiment.

Am asistat interesat la masa oltenilor, la fel de brusc cum incepusera au si incheiat pranzul, totul a disparut ca prin farmec, firmiturile au fost aruncate pe jos, batistele puse inapoi in buzunare. Apoi au luat o damigeana cu vin, au baut pe rand din ea si s-au sters cu maneca hainei la gura. De abia atunci s-a instalat tacerea. A durat cateva minute, in care l-am surprins pe sotul femeii ca se uita cu interes la aceasta. Pana in momentul respectiv abia daca o bagase in seama, ii ordonase numai ce alimente sa scoata si cum si cand sa le puna la loc. Acum insa o privea insistent, intr-un fel anume… Cu un aer de vadita superioritate, cu un ton care nu lasa loc de comentarii si interpretari, o priveste fix si ii spune: “auzi tu muiere, acu’ ca e si fractu’ aici de fata, da cand ajungem acasa se duce si el de bea una mica la birt ca eu te pui cu plachiurile in sus sa iti dau cateva…” Am iesit din compartiment pentru ca nu ma mai puteam abtine. Am facut cativa pasi ca sa nu fiu vazut de ei, si am inceput sa rad ca un apucat. Imi placuse atat de mult modul simplu, direct si daca vreti mai putin civilizat de viata al oltenilor, incat nu m-a interesat altceva. Asistasem la un peisaj normal pentru oamenii de la tara din partea locului, la unul dezgustator pentru niste oraseni “civilizati”. Tot ce se intamplase insa, si continuarea care avea sa urmeze (probabil:) era atat de firesc, de natural, de nepregatit si nearanjat. Era viata simpla a unor oameni care probabil ca nu vor tranzactiona niciodata pe piata futures, nu vor vizita 5 continente si nu vor manca potarniche trasa in ciocolata. Era doar un alt mod de viata, simplu si firesc.

Acei olteni mi-au adus aminte de simplitatea vietii. Daca ai uitat sau nu ai incercat inca, musca direct din paine si rosie, sparge ceapa cu pumnul si culege firmiturile de branza cu mana. Bea direct din damigeana si expune-ti dorintele in mod direct. Stiu, nu e elevat, normal, etc, ca acest peisaj sa se transforme intr-un mod de viata.

Insa iti va aduce aminte de unde ai plecat…

Leave a Reply