Archive for September, 2010

Marul si aventura

Thursday, September 16th, 2010

Azi de dimineata am vazut un mar:). Intre cei cativa copaci care ii am in curte, am cativa meri care au rodit serios anul acesta. Un anume fruct mi-a atras atentia prin felul cum crescuse. De aici, am facut unele conexiuni cu ganduri pe care le-am avut in unele calatorii pe alte taramuri pamantesti, si uite asa am ajuns sa expun ce urmeaza.

Am ascultat destule motivatii pentru care un om ajunge sa calatoreasca, sa viziteze, sa isi imbogateasca experienta de viata. Aventura si adrenalina sunt numai 2 dintre ele. Interesante de altfel. Pentru cineva care se duce sa calatoreasca in desert, sa doarma intr-un “hotel” de gheata aproape de Cercul Polar, sa faca rafting in Slovenia sau sa vaneze in Africa, prezenta aventurii si a adrenalinei sunt indubitabile. Dar cum sunt aceleasi lucruri pentru un beduin, un eschimos, samd? Se mai constituie trairile amintite in aventuri? Pentru acei oameni nu este decat viata de zi cu zi, banala, si plina de prevazut.

Cand ne intoarcem dintr-o excursie sau un concediu, obisnuim sa expunem si sa povestim ce am vazut si am trait. De cele mai multe ori punem accent pe tot ce nu este banal, cel putin pentru noi. Cum ar fi sa ii povestim unui beduin cum am calatorit noi in desert, cum am gasit oaza si am facut baie in jacuzzi in mijlocul desertului? Cel putin amuzant, daca nu chiar un bun somnifer pentru beduinul in cauza. Sa calatoresti si sa vezi, sa traiesti si sa te bucuri de fiecare clipa, asta este cu siguranta un lucru dorit de multa lume. Eu consider insa ca marea parte a aventurii si adrenalinei se consuma acolo unde traiesti zi de zi. De tine depinde in mare parte acest lucru. Poti alege sa stai deoparte si sa te macini in rutina zilnica sau sa accepti provocari.

Omul are multe asemanari cu marul. Nu alege el unde se va naste si nici in ce conditii va creste. Se poate sa traiasca in Benin sau in Bangladesh, in Austria sau China. Nu isi alege nici familia. Si nici sexul. Nici modul cum este crescut. Cand lucrurile incep sa depinda de el, de regula este mult prea tarziu ca sa mai schimbe ceva radical. In mod aleator sau controlat, toate aceste lucruri se petrec intr-un fel. Idei ca “m-am nascut in locul nepotrivit” sau “la momentul nepotrivit” sunt fara sens si fara acoperire. Cel putin din ce cunoastem pana in momentul de fata. Adica mai nimic…

Update

Am taiat gardul. Marul este intreg.

Clasamente

Monday, September 13th, 2010

Atunci cand clasamentele se fac pe baza unui cronometru, mai ca esti tentat sa le dai crezare. La cursele din atletism spre exemplu, castiga cel care fuge mai tare. Trece primul linia de sosire si asa incepe clasamentul. Faptul ca ulterior se dovedeste (sau de cele mai multe ori.. nu) ca s-a dopat X sau Y, este alta problema care poate da peste cap clasamentul. Oricum, tentatia mea este de a da crezare unui astfel de clasament, decat unuia de la gimnastica ritmica sau patinaj artistic. Factorul uman face ca gradul de credibilitate al oricarui clasament sa fie destul de serios afectat. Probabil ca de accea exista putine sporturi “curate”. La fel cum exista si putine clasamente curate.

Citeam deunazi AICI un articol despre orasul din Romania in care este cel mai bine sa traiesti. Si iata AICI un alt articol despre cel mai bun oras privind calitatea vietii (la nivel mondial). Nu vreau sa comentez pe larg clasamentele efectuate. Desi am spus-o si o repet, Brasovul este pentru mine cel mai frumos oras din Romania, alegerea mea poate fi subiectiva pentru ca este vorba despre orasul natal. Viena este cu siguranta un oras in care merita sa traiesti, faptul ca a fost considerat pentru al 5-lea an consecutiv cel mai bun oras privind calitatea vietii fiind un fapt care certifica acest fapt. Vreau doar sa remarc modul in care s-au facut aceste alegeri; daca EVZ a apelat la un mod populist si neconcludent, realizatorii celuilalt clasament au avut ca argumente niste lucruri net mai solide in alegerea lor,  in comparatie cu primii.

Ce am vazut in alte orase europene in urma cu ceva ani de zile, am remarcat si aseara in Brasov. Reclama si turismul pot sufoca un oras daca acesta nu se dezvolta in consecinta. Sunt destui care regreta faptul ca un oras linistit se transforma si se dezvolta. Devine zgomotos, comercial, turistic. Isi pierde din farmec. Castiga pe alta parte insa. Si Brasovul incepe sa sufere datorita aglomeratiei si turistilor. In opinia mea trebuie modificat complet accesul in centrul istoric al Brasovului, si acesta ar fi numai inceputul. Deja lumea se calca pe picioare si asta nu mai are nici un farmec. Exista cateva tentative de proiecte in acest sens, insa situatia trebuie privita global si actionat si pentru anii care urmeaza. Pentru ca din punctul meu de vedere tocmai aici sta perpetuarea farmecului unui oras.

Sa il faci sa actioneze si cat mai putin sa reactioneze.

Poze Brasov (9).jpg -

Biznis din fericire

Thursday, September 9th, 2010

Nu stiu daca sunt primul care are ideea care o sa o expun mai jos, insa un lucru este clar: “mi-a venit” la inceput de criza economica, atunci cand am observat eu cati baieti buni se nenorocesc zi de zi (adica se insoara).

In general (pt ca mai sunt si exceptii:D) situatia este cam asa: una bucatica fata se asociaza la bine si la greu cu una bucata baiat. Dar ca in orice asociere, pentru a fi bine cimentata, ramforsata si polimerizata, se pecetluieste cu un contract. Vorbim de cel de la Starea Civila, nu de cel optional care se numeste prenuptial. Foarte interesante denumirile acestea. Faptul ca pe langa starea solida in care se presupune ca existi, mai trebuie sa ai si una civila servita de la onor autoritatile urbei este cu atat mai hazliu cu cat probabil ca stiti ca uneori pentru cei in stare gazoasa (adica post mortem), urbea te poate rasplati cu starea de cetatean de onoare. Prenuptialul este alta treaba interesanta. Care stabileste de la bun inceput ca biznisul e biznis si dragostea e dragoste. Sau mai poate stabili gradul de incredere al celei mai mari iubiri din cate exista…

Daca ma gandesc putin de tot, imi aduc aminte ca si eu am un biznis care a pornit cu o hartie semnata de parteneri, neparafata la nici un notariat si de catre nici o autoritate. Si personal nu am de gand sa o parafez vreodata. Strangerea de mana si privitul in ochii celuilalt sunt uneori parafe pentru o viata. Evident nu pentru toata lumea…

Dar ca sa revin la ideea mea cu biznisul de criza, va spun eu ca functioneaza 100% si iata, o livrez gratuit:D. Este o idee pe care sunt convins ca poporul nostru o va imbratisa foarte rapid, pentru ca poti sa fii sef si sa faci bani cu putina munca si investitie mica. Ce mai, are toate ingredientele unei afaceri romanesti. Asadar avand in vedere ca lumea in criza (economica nu de personalitate) se casatoreste mai des (o spun statisticile si nu eu), dupa parafarea la ofiterul (alta denumire hazlie pe care nu o mai comentez) Starii Civile, trebuie sa serbezi fericirea, evenimentul, etc. Si acum vin problemele. Daca faci ceea ce se numeste “nunta”, iti trebuie invitati. Pe care ii inviti cu ajutorul invitatiilor. Apoi fotograf amator sau profesionist. Ca sa poti imortaliza momentele. Sa ai la ce te uita cand ramai fara curent. Mai urmeaza caleasca trasa de cai. Pot fi si cu motorina. Caii putere, nu caleasca. Si lista poate continua cu pormbeii lansati la momentul iesirii din biserica, porcul cu noroc, orezul presarat in cocul miresei, turta ce se rupe tot in cocul dansei, lectiile de dans, hainele facute la comanda, pantofii noi nouti, ca sa ai de la ce sa faci bataturi si cate si mai cate…

Biznisul meu nu consta in  nimic din ce am enumerat mai sus. Pentru nunta iti trebuie sala. Sala de nunta. Adica din aceea in care incap multi oameni care trebuie sa manance, sa bea, sa danseze si sa cotizeze. Totul intr-u fericirea tinerilor sau varstnicilor casatoriti. Aici intervine ideea mea de biznis. Avem 2 scenarii:

Scenariul 1: Mirii se organizeaza din timp, adica cu vreo 2 ani inainte. Timp in care pot sa se si desparta. Cu din astia prea calculati nu merge biznisul. Dar sa stiti ca sunt putini. Si o sa vedeti ca pot fi exploatati si acestia. Revin dupa Scenariul 2.

Scenariul 2: Mirii se decid sa se casatoreasca. Repede. Asta inseamna in maxim 1 an de zile:D. Le trebuie sala. Se duc si incep sa caute… Si umbla ei asa si vad ca gasesc sali libere frumoase si valoroase doar in Post. Adica in Postul Pastelui sau in cel al Craciunului. Cred ca mai sunt si altele dar nu le cunosc eu. De acestea 2 am auzit. Ei, acum e acum, familiile si poate si ei, nu vor sa supere pe careva si sa manance sarmale cand altii beau numai apa si mananca zacusca. Deci exclus sa faca nunta in Post. Si aici intervii TU, omul de biznis. Pentru ca TU esti acel biznissman care a rezervat din timp, salile de nunta. Nu radeti ca va explic. Cate sali bune sunt intr-un oras de marimea Brasovului? Prin bune ma refer la incapatoare, mai stilate, in locatii frumoase, etc. Va spun tot eu: maxim 8. Cate weekenduri in care sa nu fie post, insa sa fie vreme buna avem (adica primavara/vara/toamna)? Spun tot eu: cam 15 ar fi cele “de varf”. Si iata acum combinatia de succes. Cu capitalul initial (fara asta nu discutam), mergi si rezervi 8 sali pentru 15 sambete spre duminica. Asta inseamna 120 de rezervari pe an. Ca avans, daca esti un bun negociator, dai in medie cam 400-500 RON/sala si faci frumos contract. Asta inseamna ca o sa platesti maxim 60 mii lei. Adica aproximativ 14000 Euro. Stiu, sunt ceva bani pentru un startup de bizniss, dar stai sa vezi in continuare. Acum urmeaza partea “importanta”. Negasind sali, indragostitii se vor gasi intr-o situatie fara iesire, pentru ca degeaba au invitati si toate cele daca nu au unde sa ii bage (ma refer la incapere nu la altceva). Asa ca poti sa organizezi licitatii pentru doritori. Care da mai mult, ala inchiriaza sala:D. Aici se vor dezvalui orgolii, barbatii se vor lupta licitand pentru a demonstra iubitelor cat de mult tin la ele si la parerile lor. In mod lejer, poti obtine profituri nete de 1000 RON pentru o sala buna (sunt curios cum se impoziteaza activitatea asta:D). Prin urmare, profitul tau va fi de 120×1000, adica 120000 RON/an, adica 10000 RON/luna. Ei, ce spuneti? Munca minima, profit maxim. In plus mai cunosti si toate cuplurile “cu potential” din oras:).

Mergand mai departe, poti sa te extinzi si sa mergi si in alte orase, poti sa postezi licitatiile pe youtube, sa iti faci carti de vizita, website cu www.inchirieresalidenunta.com si lista poate continua, am idei pentru fiecare amanunt in parte…

Pana la urma, daca privesti lucrurile in mod “real”, faci niste oameni fericiti (ce conteaza 1000 RON in plus pentru o fericire de-o viata), riscurile sunt practic zero pentru ca lumea sa va iubi si se va casatori in flux continuu, iata ideea mea de biznis nascut din fericirea altora…

Si ca sa revin acum la scenariul 1 asa cum am promis, ei bine mirii de la acest scenariu’ sunt de fapt concurenta:). Asa ca poti sa incepi sa vezi cine sunt, sa bagi “fitile”, sa pui paparazzi pe urmele lor, sa il ispitesti cu vreo “modelita” pe domn sau s-a tentezi pe doamna cu vreun dandy. Si astfel ai toate sansele ca ei sa se desparta inainte sa faca nunta. Si uite asa ai mai facut un  loc liber in high sezon. Pai cine ii pune sa isi planifice nunta cu 2 ani inainte sa o faca? Si stiti cum se spune, ca daca s-a intamplat asa, nu a fost sa fie si gata…

Scoala vietii

Tuesday, September 7th, 2010

Am citit saptamana trecuta un articol interesant AICI. Concluziile articolului nu reprezinta o surpriza, pentru mine cel putin.

In 1989 am avut “norocul” de a avea o varsta numai buna de scos capul in lume. Fiind atasat corpului (capul) am considerat atunci ca este bine sa mearga impreuna. Aveam de ales intre a produce fonduri materiale pentru distractie si necesitati personale in plina expansiune datorita multelor tentatii ale lumii occidentale, si a dedica timp pentru largirea orizontului personal. Asta pe langa a frecventa scoala universitara romaneasca de o calitate indoielnica. Conceptul este dificil de inteles pentru cineva care nu a trecut prin acele vremuri. Salariul din vremurile respective echivala cu cativa $, maxim 100-125 la o norma intreaga. Asta in conditiile in care un bilet de transport cu autocarul pana in Germania era undeva la 300 DM (marci germane). Nu discutam aici de transportul cu avionul pentru ca era departe de aspiratiile aproape oricarui tanar. Prin urmare, posibilitati de mobilitate reduse. Solutiile erau clare: sa devii un afacerist de succes peste noapte, sa furi, sau sa gasesti “alternative”. Prima optiune era nerealista deoarece nu aveam capital initial si nici experienta sau aptitudini. Trecem peste furat si ajungem la ideea de a circula pe banii altora. Acum cativa ani in urma era o adevarata “batalie” pentru participarea la seminarii si cursuri de pregatire. Pentru ca erau putine la numar, decontau cheltuieli de cazare, transport, masa, etc, si pentru ca erau multi aplicanti. Nu existau sau erau minime acele fonduri alocate unor activitati de invatare pe parcursul vietii.

Astazi este altceva. Contrazic categoric opinia sociologului Alfred Bulai, care spune ca “educatia continua este restrictiva in Romania. Multi nu prea au de unde sa o sustina, nu ca nu si-ar dori.” Este o grava eroare sa afirmi asa ceva. Faptul ca ne intereseaza mai mult partea materiala si ca dorim sa acumulam bunuri materiale din ce in ce mai mult, lasand pe planul “N” educatia continua, faptul ca deseori cadem prada tentatiilor “lumii capitaliste” (printre care nu se numara si educatia continua), faptul ca motivam aproape zilnic ca nu avem timp “si pentru asta”, sunt argumente mult mai realiste. Daca dai drumul unor animale dintr-o cusca unde au avut aceeasi mancare, au urmarit zilnic acelasi peisaj, culori, etc, vor fi tentate sa plece in padurea larga sa vada ce se intampla acolo. Daca insa le creezi conditii de lux in cusca lor, majoritatea vor prefera sa se intoarca in locul cunoscut. Le este mai comod si oricum putine  se pot adapta vietii din padure. Diferenta majora este ca animalele nu apreciaza materialismul atat de mult cat o facem noi, oamenii. Sau cine stie..?

Sunt destul de multe cursuri de perfectionare gratuite sau subventionate (desi calitatea multora este indoielnica) la care nu se ocupa nici macar 50% dintre locuri. Uneori trebuie sa organizezi seminarul/conferinta/formarea intr-un loc deosebit, sa oferi conditii superioare de masa si cazare, program “flexibil” etc., pentru a-ti atrage participanti. Bibliotecile si institutele de profil ofera informatii gratuite sau la preturi modice. Exista aflux informational calitativ atat pe internet, in cadrul grupurilor de discutii, ONG-urilor, cat si intr-o parte a mass-mediei, TV, etc. In opinia mea a spune ca educatia continua este restrictiva in Romania, este o eroare impardonabila. Sunt perfect de acord ca sistemul de invatamant romanesc este unul perimat de ani buni de zile. Pot fi de acord si cu faptul ca nu exista o structurare informationala decenta si o informare efectuata la scara larga. Dar nici nu poti sa vii cu argumente ca acum 20 de ani cartile erau mai ieftine…

Sunt alte aspecte importante de luat in seama, unele le-am amintit anterior, altele ar fi chiar natura umana a poporului roman. Dorim efecte imediate si spectaculoase, dorim sa conducem si sa dam ordine cand nu suntem in stare sa o facem cu propria persoana. Vorbim mult si facem putin comparativ cu alte popoare europene. Avem o inteligenta peste medie, care din pacate nu este sustinuta de un sistem de valori real si de unul de invatamant coerent. Investim in lucrurile din jurul nostru, cum ar fi masini, haine sau bijuterii,  insa uitam, nu stim sau pur si simplu nu ne pasa ca una din investitiile cele mai valoroase este in propria persoana; si ma refer aici la sanatate, mentalitate, cultura si educatie continua.

Exista insa si o consecinta logica a contraperformantelor noastre in materie de invatare continua. Daca nu acordam timp si energie in aceasta directie, inseamna ca facem altceva. Pentru ca ziua are 24 de ore pentru toata lumea (ce am zis-o:D). Facem totusi ceva: invatam experiential. Sau mai pe romaneste, ne lovim cu capul, zi de zi. De toate si de orice. Acesta este modul nostru preponderent de a invata. Are destule dezavantaje insa prezinta totusi si unele avantaje. Pe care cred ca o sa le abordez intr-o “perspectiva” viitoare.

Oricum, tot am concluzionat ceva, si anume motivul pentru care suntem un popor cucuiat…


Sa nu uit

Monday, September 6th, 2010

Citind prin unele bloguri am vazut ca exista o chestiune denumita “leapsa”. Daca te uiti in DEX online o sa vezi ca este vorba despre un joc de copii care se bazeaza pe o lovitura data cu palma. Leapsa “internauta” este un lucru gen: la care nimereste sticluta, ala se pupa cu cel de-o invarte. Asta e comparatia care mi-a venit mie in minte acum.  Pe scurt, primesti de la cineva (tot internaut) un set de intrebari la care trebuie sa raspunzi. Dupa care dai leapsa mai departe, adica transmiti acealeasi intrebari unei alte persoane internaute (sau mai multora). Si tot asa, un fel de lantul lepsei (sau leapsei)…

“Acuzat” fiind ca nu joc si eu leapsa, am motivat ca nu imi plac jocurile violente, lovitul cu palma fiind o actiune violenta daca se petrece in casa (mai sunt si exceptii:D), dar mai cu seama pe taram public. Am reflectat insa la prezenta lepsei in viata noastra si m-am gandit ca si eu am “nuleapsa” mea. Adica a lucrurilor, persoanelor, locurilor pe care le evit pe cat posibil. De care fug cat ma tin gleznele. Nu de alta dar le consider o vasta pierdere de timp si energie. Asta ca sa nu ma exprim si mai plastic…

Prin urmare: un NU decis pentru mazgaleli gen OK, CIAO, STAR si tot ce este asemanator. Cred ca inteleg destul de bine motivul si modul de functionare al acestor tipuri de hartie destinata exclusiv toaletelor. In topul antipatiilor urmeaza un zeu al eterului si mai nou al TV-ului, fiinta Dumitru Pelican. L-am auzit in urma cu ceva ani la radio si am ramas cu aceeasi parere despre el. Mai rar asa o fiinta antipatica, indaratnica si falsa. El este autorul “În lumea sportului, egoismul ne îndeamnă să facem bine oamenilor pentru a-i impiedica să ne facă rău”. In orice caz, cand il vedeti comutati instant. Asta este recomandarea mea:). Cam pe acelasi palier cu Dumitru Pelican se afla sosetele supraelastice purtate in mod special vara. Sa nu credeti ca nu mai exista. Exista si au niste proprietati senzationale. Va doresc sa nu fie necesar sa le observati. Putin ma jos, adica pe talpa se situeaza un tip care spune ca este comentator sportiv. Se numeste Costi Mocanu. Actionati “mute” cand este in preajma. O sa castigati momente de relaxare numai uitandu-va. Din seria comuta de cum ii vezi figura sau ii auzi glasul minunat este si personajul Cristi Brancu. Un tip care se ocupa cu scormonitul in gunoaie. Nu cu aruncatul gunoiului. Aceasta este o ocupatie nobila si folositoare in comparatie cu activitatea lui Brancu. Haide ca sa grabesc “nuleapsa”, o sa mai includ aici NU pentru pizza cu blatul pufos ca painea, personajele care isi pun huse pe scaunele autoturismelor noi (cu un + pentru cei care au si scaune din piele:D), cele care golesc scrumiera pe strada sau la baza trotuarului precum si pentru cei care primesc cadouri si spun “nu trebuia sa va deranjati”.

Inchei precizand ca parerile exprimate mai sus sunt pur personale si ca nu constituie sfaturi de urmat. Lansez nuleapsa mea in eter si ma astept ca nimeni  sa nu o preia.

MLM

Wednesday, September 1st, 2010

Cati dintre voi nu au fost solicitati sa mearga sau chiar au fost la prezentari “de produse”?

Sistemul Multi Level Marketing (MLM) se bazeaza in principal pe recomandari. Sau asa a inceput:D. Spre exemplu, ti-ai cumparat o saltea, ai dormit si nu te-a mai durut nimic, ti-ai imbunatatit viata sexuala, nu ti-au mai mirosit sosetele de langa pat, etc. Pe scurt, salteaua ti-a schimbat viata in foarte bine si atunci de bucurie, spui si prietenilor. Prietenii dau fuga si isi cumpara si ei salteaua cu pricina, isi achizitioneaza chiar 2, sa fie si de rezerva. Le fac cadou salteaua si bunicilor, apoi amantilor (amantelor), nepotilor si rudelor de la tara. Si uite asa, din gura in gura, din spate in spate si din dos in dos, se duce vestea despre salteaua cea facatoare de minuni. Ca sa vin mai “in piata” cred ca au fost si inca mai sunt in acest sistem companii precum: “Forever Living”, “Zepter”, “NuSkin”, “Nuga Best”, “Ammway”, “Herba Life”, “Kangen”, s.a.m.d. Sistemul financiar este destul de simplu, banii care la produsele “normale” se duc in multa publicitate si chirii de magazine, personal, cheltuieli de regie, imobilizari, etc, in sistemul MLM au ca destinatie in mare parte persoanele care recomanda (vand) produsele. Persoanele tip “varfuri de piramida” ajung repede milionari si devin exponate care se plimba la prezentari de anvergura, conferinte, etc. si care explica cat de bine si cat de usor este sa folosesti produsele si sa fii si fericit si bogat. Pana aici nimic senzational. Este o alta metoda de a vinde. In general vorbim de produse care sunt destul de scumpe fata de cele “normale”. De aceea au nevoie de prezentari care sa convinga publicul tinta. Nu iti vine sa cumperi o oala Zepter cand cumperi 10 asemanatoare la pretul respectiv. Sau sa dai 3000 Euro pe un aparat care se spune ca iti purifica apa (de la robinet). Businessul in sine are anumite “chitibusuri” insa nu vreau sa intru in detalii. Nici nu vreau sa spun ca produsele oferite sunt bune sau mai putin bune. Pentru ca nu sunt in masura sa o fac si nu am cunostintele necesare.

Ce vreau eu sa remarc; afacerile de acest gen vin “in spate” cu prezentari in care sunt echipe de specialisti care studiaza intens produsele, le aduc imbunatatiri in permanenta, cu monopoluri la nivel international, protejate de inregistrarea marcilor, samd. Adica, produse ce au CV-uri “beton”. Pentru ca daca le gasesti o fisura, se duce la vale toata constructia piramidala. Si nimeni din piramida nu vrea asta, pentru ca cel putin teoretic, toti au de castigat. Si totusi, aproape toate aceste tipuri de produse scumpe au o hiba. Se compara cu cine vor ei. Si vorbim aici despre competitori. Oala Zepter cu oala de inox si eventual cea de tabla. “Forever Living” sunt naturisti si net superiori medicamentelor si altor produse naturiste de pe piata (asa spun ei), apa Kangen te face sa te simti plin de energie si are un PH peste al oricarei alte ape. Normal ca se compara cu alte ionizatoare pentru ca au placute de platina si sunt cei mai buni.

Sa presupunem ca avem multi bani, ne cumparam de toate si ne facem tenul ca in tinerete fara batranete, gatim repede si sanatos, bem si ne purificam, nu ne mai imbolnavim decat la finalul vietii. Asta daca credem in ce folosim. Si daca presupunem ca aceste materiale, tehnologii, ipoteze sunt veridice si isi vor arata roadele in decursul timpului. Sa nu ma acuzati acum ca vreau sa ma intorc in Evul Mediu si sa musc din halca de carne cruda, sa imi bag capul in galeata ca sa beau apa si sa ma spal cu zeama de lamaie sfintita ca sa mi se usuce cosurile de pe urechi. Pentru ca raman si eu un consumator al acestui secol, indiferent cat vreau eu sau nu sa accept asta.

Dar cum ramane cu gustul sarmalelor din oala de lut a bunicii sau a mamei, PH-ul apei de izvor din creierul muntilor, plantele din care se extrag de fapt esentele “miraculoase” ale produselor naturiste? A venit vreodata cineva sa va invite insistent, sa devina chiar agresiv pentru a va prezenta asemenea “produse”? Pentru ca toate acestea se obtin fara stres, fara bani si fara agitatie. Doar prin dorinta si bunavointa fiecaruia.

A, am uitat ceva important: timpul. Trebuie sa acorzi timp. Tocmai asta incercam sa cumparam de fapt. Si de drept. Pentru asta muncim si ne stresam, apoi cautam sa prevenim, sa fim fericiti, sa intinerim, sa ne vindecam si sa ne revenim. Si aici se inchide cercul.