Archive for August, 2010

Toamna ’10

Monday, August 30th, 2010

Acum 2 zile am simtit ca a venit toamna. Intr-un mod “modern”. Clima masinii, oprita cat mai mult posibil in general, incepuse sa raspandeasca caldura. O caldura placuta, invaluitoare, care mi-a adus aminte de lemnele pe care le spargeam pentru soba bunicii. Nu exista caldura in casa mai placuta decat cea pe care ti-o poate da o soba din teracota alimentata cu lemne grele, noduroase, care trosnesc rar. Afara era o atmosfera clara, mirosea a frunze colorate si a liniste promisa.

In fiecare an atunci cand simt ca se apropie septembrie, ma intreb daca a venit toamna. Niciodata nu raspund. Este un pact intre mine si ea (toamna). Suntem la fel in multe privinte. Credem ca ce este frumos trebuie trait, simtit. Cine vrea sa vada, va vedea. Cine vrea sa traiasca, va trai. Nu trebuie sa strigi si sa le arati tututror cat de frumos si cat de bine este. Pactul se face cu tine, intelegerea este intre tine si toamna. Nu ai ce explica si ce arata, nu poti sa te exteriorizezi pentru ca nu toti pot intelege. Si in plus, oricum pe toamna nu o intereseaza acest aspect. Daca esti un om al toamnei, vei simti atunci cand vine, te vei bucura de ea si o vei regreta atunci cand va pleca.

Orice initiere a unui anotimp are un farmec aparte. In general se asociaza primavara cu venirea la viata, cu iubirea si pasiunea. Vara este anotimpul vacantelor si al dezmatului. Al trandavelii la soare si al veseliei. Iarna este asociata cu sarbatorile asteptate cu sufletul la gura, cu contrastul intre frigul de afara si caldura inegalabila a casei parintesti. Toamna se spune ca este anotimpul mortii, al amortelii. Aproape totul trece de la verde la colorat ca sa sfarseasca in culori de doliu. Si atunci… de ce toamna?

Poate pentru ca este anotimpul linistii. Pentru ca nu ti se vad urmele pasilor pe covorul de frunze. Pentru ca este atmosfera curata si clara. Pentru ca apreciezi ultimile raze`de soare inainte de venirea iernii.

Si stii ce? Exista frunze verzi care primesc toate cele 4 anotimpuri cu aceeasi deschidere catre viata. Ele au un pact cu toamna. Iubesc anotimpul acesta atat de mult incat toamna nu le va colora si nu le va distruge niciodata.

Notificare

Friday, August 27th, 2010

Azi am primit o notificare pe care doresc sa o impartasesc cu cat mai multa lume. Posibil sa o multiplic si sa o distribui in fiecare vineri unor oameni stresati. Este cu siguranta cea mai importanta si interesanta notificare pe care am primit-o pana in momentul de fata. Si 36 de ani nu e chiar putin…

Mentionez ca notificarea este scanata, insa am indepartat numai numele, adresa si numarul contractului (din prima treime a paginii). Nu de alta, dar poate ma trezeam ca mai are si altcineva sa ma someze pentru stiu eu ce. Mai bine sa nu dau idei:).

Este criza si fiecare societate urmareste sa isi recupereze datoriile. Eu stiindu-ma un bun platnic pana in prezent, am fost putin surprins sa vad ca o companie pe nume S.C. Expert Elit S.R.L. ma notifica si ma someaza sa le dau bani. Bani pe care ar trebui sa ii achit la o caserie a carei adresa care se pare ca ar fi prezenta pe verso (pe verso este pagina alba, am verificat si la lumina si la intuneric). Pana aici, nimic deosebit. Pitorescul abia acum incepe, pentru ca presupunand ca am un modem despre care spun ei ca este la mine, si ca am semnat un contract al carui numar il spun tot ei, sunt somat sa achit suma de….0,02 lei. Adica, tot ei spun in paranteza, “0 lei/Ron si 0,02 de bani”. Acum eu ce sa inteleg? Trebuie sa achit 0,02 lei sau 0,02 de bani? Nu de alta dar ma gandesc ca daca ma duc cu 1 leu si am de achitat 0,02 lei, este posibil sa gaseasca sa imi dea restul. Dar daca am de achitat 0,02 bani si ma duc cu o moneda de 1 ban, sa vad de unde imi dau ei restul…

Am scris acum ceva vreme AICI despre aceasta minunata companie. Dar notificarea de fata depaseste cu mult orice procent de birocratie stupida. Asta ca sa nu spun mai mult. Nu ma gandesc cat a costat formularul, completatul lui, expediatul, etc. Pentru ca poate este o chestiune de principiu, in sensul de a nu se lasa pagubita compania. Principiu pe care il respect. Insa oricat de intelegator pot sa fiu, nu pot sa inteleg prostia. Cel mult o pot tolera. Notificarea de fata este de departe cea mai incomensurabila tampenie pe care am primit-o pana acum. Vocabularul meu destul de bogat altfel, este mut in fata acestei somatii.

Cu siguranta voi verifica daca sunt posesorul contractului si aparatului stipulat in notificare. Daca este asa, am decis ca imi voi achita datoria cu siguranta. Voi merge sa platesc personal la una din casieriile de pe verso, folosind o bancnota de bun simt: 10 lei:D.

Mai jos am afisat notificarea in cauza si am mai notat o premiera; este cea mai ieftina portie de ras contra cost pe care am avut-o vreodata…

Banutii

Friday, August 27th, 2010

Cred ca sunt o fire care are limita tolerantei undeva peste media societatii. Este parere personala asa ca nu va luati dupa asta:).

Ieri ingurgitam. Asta este cuvantul corect, pentru ca mancam repede tinand cont de viteza, dar sanatos avand in vedere ce mancam. In dreapta mea, se aseaza la masa un grup format din 4 domni. Zgomotosi. Nu erau din oras dupa imbracaminte si accent (ma pricep la asta:). Era evident ca incercau sa atraga atentia asupra lor. “Se baga” in vorba cu chelnerita, mai aveau putin si relatau povestile copilariei. Vorbeau cand intre ei, cand cu ospatarita, cand la telefon. Am incercat sa ii ignor si sa mentin viteza ingurgitatului. Nu prea am reusit pentru ca unul din ei, “deranjat” oarecum de zgomotul de la masa lui, vorbea la telefon si s-a intors catre mine ca sa se inteleaga cu interlocutorul sau. Era un om din categoria XL, chel, cu surplus de kg, transpirat, cu ceafa lata, bratara de aur la mana si camasa in carouri. Un fel de om de afaceri sa spunem. Vorbea foarte frumos la telefon, adica pe un ton destul de calm, desi el era vadit agitat. Nu am ascultat conversatia insa un singur cuvant m-a facut sa imi activeze unele conexiuni. Spunea ceva cum ca “sa imi dati si mie banutii mei”. Finalizeaza conversatia telefonica cu un “multa sanatate si tot respectul”, dupa care se intoarce catre amicii sai de la masa si incepe:D… F…-i in gura de c…ti cu contractele lor cu tot, mie daca nu imi dau banutii mei, ii f.t in gura pe toti si ma p.s pe ei, le dau foc si lor si la tot neamul lor. Praf ii fac fira-r ei de jigodii si zdrente sa fie. Pai ce daca eu nu am terminat inca ce am de facut, mie sa imi dea banutii mei. 4’jde mii trebuie sa imi dea r….ii dracului de gaunosi”. Si a  mai continuat asa vreo 2 minute… Am inceput sa zambesc, incercand sa fac o cat de mica asemanare intre figura personajului si limbajul sau. Era un peisaj minunat sa vezi omul rosu la fata, transpirat ca un porc (cred), agitand pumnul si pufnind. Se credea si probabil ca era foarte important. Totul era perfect, chiar si vocea mieroasa si slugarnica pe care o afisase in conversatia telefonica. Atunci era un miel jigarit, acum se metamorfozase intr-un leu, sef in jungla de la masa lui. Deh, era vorba despre banutii lui. Eu incercam sa fac o asociere intre personaj si banuti. Pentru mine, banutii sunt niste pitule mici de tabla, eventual cupru sau aliaje nevaloroase. Niste banuti sunt niste monede cu care se joaca copii iar mama le spune “cah, nu ai voie sa bagi in gura ca e caca”. Asta e imaginea mea despre banuti. Incerc sa o lipesc de cea a porcului transpirat si nu se asorteaza nicicum. Este daca vreti o imagine idilica a unei femei deosebit de gratioase si frumoase, intr-un peisaj exotic, cu o atitudine extrasenzuala si o lumina difuza, in apus de soare, care tocmai iti intinde gratios un caca mare, proaspat si puturos, din productie proprie. Scuzata-mi fie imaginatia dar nu am gasit ceva mai plastic in acest moment de maxima inspiratie.

Spuneam la inceputul scrierii ca dupa parerea mea posed un nivel de toleranta peste medie. Ei bine, omul cu pricina poate ca nu deranjeaza pe foarte multa lume, lucru de care sunt constient. Pentru mine insa, genul acesta de oameni sunt exact ce intinde femeia gratioasa in apusul mirific de soare…

Normal

Thursday, August 26th, 2010

“Normal” este un cuvant care conform dex online, are ca definitie “care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural”. Dupa ultimele miscari in societate, “normal” este un cuvant pe care cred ca putem sa il expulzam la marginea vocabularului. Pentru ca ce este normal pentru mine, are deseori conotatii total diferite pentru normalul altcuiva.

Privind imprejur, poti sa iti pui intrebari precum: “Este normal sa furi?” “Este normal sa fii nesimtit?” Este normal sa nu iti pese?” Este normal sa fii (ne)fericit? ” Este normal sa muncesti mult pentru putin?” Lista poate continua, ma rezum numai la 5 intrebari din ratiuni de timp si de dureri de degete.

Si acum incerc sa raspund la intrebari; daca faci o afacere, daca derulezi un proiect, daca te prezinti la o competitie, etc, ce crede “lumea” ca este normal? Intrebati imprejurul vostru si o sa vedeti ca este normal sa furi, sa inseli, sa nu platesti taxele. Pentru ca numai asa poti sa supravietuiesti? Este interpretabil…

Daca iti pasa, ai mari sanse de a trece prin puternice dezamagiri. De a fi stresat in permanenta. Asa ca treptat ajunge sa nu iti mai pese, sa te imunizezi. Pentru binele tau. Si raul altora?…

Societatea romaneasca ne arata zi de zi ca cei care muncesc mult sunt prosti. Pentru ca exista unii destepti care muncesc putin si castiga mult. Asta este trendul, catre asta trebuie sa tindem cu totii. Desigur ca puteti sa combateti ce spun eu, si aveti si cu ce, insa imaginea generala este cea descrisa de mine. Dupa aceasta imagine ne culturalizam si ne educam majoritatea copiilor si tinerilor. Viitorul suna bine. Imaginile sunt cam in ceata.

Am lasat la urma intrebarea despre fericire, sau nefericire. Pentru cineva care a fost pe litoralul romanesc, peisajul grotesc al mizeriei si serviciilor execrabile este un atribut cu care incepe nefericirea unui concediu. Dar daca observi oamenii din jur, o sa vezi ca manelele la maxim, mirosul de transpiratie, mizeria, zgomotul si prostul gust sunt lucruri mai normale decat aerul imbacsit pe care il respiram. Oamenii sunt veseli, sunt fericiti, pentru ca au un concediu in care nu le pasa de serviciile proaste si de hotia existenta. Nu le pasa ca au un salariu de mizerie, ca ziua de maine ii pandeste cu umbre de faliment. Cu cat creierul lucreaza mai putin, cu atat omul este mai fericit. Desi respira acelasi aer, impart aceeasi apa de mare, aceleasi terase cu aceleasi meniuri si aceeasi chelneri, asculta aceeasi muzica si calca pe acelasi drum, unii sunt fericiti iar altii nu. O sa spuneti ca au asteptari diferite. Iar eu o sa va raspund ca poate aveti dreptate. Transpuneti exemplul de mai sus in multe alte domenii ale vietii si o sa aveti portretul omului normal de succes din Romania. Pe care probabil ca il aveati inainte sa cititi aceste randuri. Si stiti  de ce?

Pentru ca traim in tara unde normalul isi da ultima suflare.

Din mers

Monday, August 23rd, 2010

Daca conduci o masina si incerci sa intri din lateral pe o strada principala, iti va fi destul de dificil. Ai sanse destul de mici ca cineva sa se opreasca si sa te lase sa treci. Atunci, fie astepti momentul propice cand nu trece nimeni, fie putin cate putin, impingi botul masinii fortandu-ti norocul si bazandu-te pe faptul ca te va lasa pana la urma cineva sa treci pe soseaua principala. Daca insa esti in mers, desi ai o viteza inferioara celorlalti, ai totusi sanse bune de a ajunge rapid pe strada principala. Ceea ce am spus pana sunt lucruri practice, observate, care respecta niste legi scrise ale fizicii si altele nescrise ale circulatiei.

Daca ai incercat sa aterizezi dupa un zbor cu parapanta, instructorul te invata ca trebuie sa alergi in aer inainte de a ateriza, in asa fel incat la contactul cu pamantul tu sa preiei socul mergand intr-o miscare fireasca, pentru a nu ateriza ca un bolovan. Si aici primeaza legile fizicii.

Daca ai sarit dintr-un autobuz aflat in mers, sper ca nu ai facut-o decat in directia sensului sau de miscare. Incearca sa sari perpendicular sau contra sensului de miscare si o sa te trezesti maturand praful de pe drum cu nasul. Ca si in celelalte exemple, legile fizicii guverneaza cele spuse de mine.

Daca transpun acum exemplele de mai sus in viata sociala, politica sau economica, sportiva sau personala, vad niste asemanari izbitoare. Cum ar fi faptul de a nu te da jos dintr-un “autobuz” care circula cu mare viteza. Sau daca o faci, pastreaza o vreme sensul sau de mers. Atunci cand inveti ceva nou, fa-o exersand primii pasi, asemeni sariturii/aterizarii cu parapanta. Cand vrei sa te integrezi intr-un sistem dinamic, aglomerat, trebuie sa fii indraznet, sa fortezi uneori, daca nu vrei sa stai sa astepti pana cand ti se iveste ocazia si se dau toti la o parte. Atunci s-ar putea sa fie prea tarziu, ruta sistemului de succes mutandu-si traseul si lasandu-te spectator.

Ca in multe alte lucruri din viata, natura ne ajuta si ne indruma cum sa facem sa ne fie bine noua si celor din jur deopotriva. Problema este ca multi dintre noi suntem fie chiori, fie orbi, fie prea orgoliosi sau dornici de reinventarea zilnica a rotii.

Iluzia satisfactiei

Thursday, August 19th, 2010

Oricat ai incerca sa iti oferi tie personal, nu vei atinge niciodata acea satisfactie pe care o poti obtine atunci cand daruiesti neconditionat.

Daca ai 9 minute la dispozitie, cred ca o sa ramai cu o imagine placuta. Si poate cu mai mult de atat.

Optiuni

Monday, August 16th, 2010

A avea doua sau mai multe optiuni poate sa fie daunator. Am incercat sa urmaresc diverse persoane in diferite situatii. Nu am sumarizat un procentaj, insa aproape toti dorim sa avem o cale de iesire, o alta optiune, o alta usa pe care sa ne strecuram in cazul in care cea din fata ni se inchide. Domeniile de aplicabiliate sunt diverse. De la business, unde cauti variante: daca nu “iese aia” trecem pe varianta cealalta. In viata personala, unde constient sau nu, incerci sa ai o “rezerva”: sa nu investesti chiar totul intr-o relatie, intr-o prietenie. Sa stii ca daca “se strica” relatia cu ala”, am o varianta cu celalalt. Si asa mai departe. Unii vor spune ca nu este asa, ca exista un prieten, un business, o masina, o religie sau o tehnologie in care cred pana la capat. Ca nu este cale de intors, ori asta ori nimic. Consider ca majoritatea celor care spun asta inca nu au acumulat experienta de viata… Totul se bazeaza pe invatare experientiala, cu cat treci mai mult prin viata, cu atat esti mai “pregatit” pentru ce urmeaza. Cel putin asa crezi tu…

Exista o istorisire despre un comandant chinez, cred ca Xiang Yu se numea, care cu vreo 200 de ani inainte de Hristos, comanda o trupa numeroasa de soldati. Au traversat fluviul Yangtze pentru a a ataca armata unei dinastii rivale ce nu putea sa fie invinsa. Inaintea atacului, soldatii lui Xiang au innoptat pe margineal fluviului insa catre dimineata s-au trezit buimaci si au observat ca le ardeau toate corabiile si ca era zarva mare in tabara. Au incercat sa respinga atacatorii insa au realizat ca insasi comandantul lor daduse foc corabiilor si sparsese vasele cu mancare si injumatatise proviziile. Xiang si-a strans ostenii si le-a spus ca in momentul acesta au o singura optiune: inainte, trebuie sa invinga. Nu se mai pot intoarce deoarece nu au corabii si nu mai au de mancare decat daca cuceresc pozitiile si proviziile dusmanilor. Rezultatul a fost interesant, trupele conduse de Xiang au obtinut 9 victorii consecutive si au macelarit renumita armata a dinastiei adverse.

Probabil ca Xiang nu a fost cel mai iubit conducator:D. Ma intrebam insa ce ar face un “om normal” in zilele noastre. Pai ar pune oameni de paza la corabii, le-ar spala si le-ar intretine. Ar pune alti oameni de paza la depozitele cu mancare. Ar stabili o tabara de baza langa fluviu, ca sa aiba cum sa se retraga in caz ca vor fi infranti. Asta inseamna soldati mai putini in atac, asta inseamna frica de esec. Cam asa fac cei mai multi dintre noi. Si poate e corect, normal, uman, sau cum  vreti sa ii spuneti. Lumea civilizata trebuie sa iti ofere optiuni. Daca nu, trebuie sa ti le facilitezi tu.

Ne cumparam SUV pentru ca poate ajungem pe teren accidentat, ne fortam copiii sa urmeze lectii de pian, chineza, gimnastica sau mai stiu ce, in speranta ca o sa fie un “trend” pe unul din aceste lucruri. Alergam dupa si pentru aceste optiuni, intr-o lume care nu se sfieste sa ni le ofere. Pentru ca sutem artistii perfecti in domeniul furtului propriei caciuli.

Oare nu uitam sa petrecem timp suficient cu si pentru ceea ce este realmente important?

Decoltat

Wednesday, August 11th, 2010

Vara. Cald. Soare. Daca mai adaug ceva de mare si de fete, asezonez cu cateva interjectii gen ola, mmm, ohhh, ela si pot sa ajung chiar un compozitor roman de succes. Ma indrept insa catre altceva.

Luand in considerare datele meteo enumerate de mai sus, iesind in oras la plimbare sau cu treburi, ai prilejul sa observi, sa vezi. Fac abstractie de moda si ma voi limita numai la culori si la atitudine. La terase, pe strada, in magazine sau restaurante observ femei imbracate intr-un anume fel. Ma refer aici la tot ce nu e “normal”. Este anormal sa te imbraci in palton la 35 de grade. Pe acestea le observ primele. Este anormal sa ai suvite de 5 sau mai multe culori. Si pe ele le observ. Nu am cum sa le ocolesc pe cele care fac economie de material. Si trebuie sa recunosc faptul ca nu ma intereseaza ca economia are de pierdut din cauza asta.  Altceva am remarcat si apoi am incercat sa imi explic fenomenul.

Fete sau femei, afiseaza un decolteu cel putin generos. Materiale vaporoase, culori cel putin atractive. Fuste ultra scurte sau pantaloni ce se muleaza provocator. Pana aici este mirobolant. Traiasca dansele si ochii care le privesc. Nu o sa blamez niciodata alegerea deliberata care nu deranjeaza bunul simt. Iar bunul simt are marja lui de dezvoltare pentru fiecare. Din ciclul “daca esti pudic nu ai ce cauta la nudisti”. Prin urmare, drumul tau ti se intersecteaza cu o femeie imbracata” hot”. Puteti dezvolta in gama sexy, provocator, mergand pana la frivol. Consideram ca nu esti atat de prost crescut (nu la dimensiuni ma refer) incat sa iti sucesti capul sa vezi din diferite unghiuri minunatul exponat. Consideram ca nu esti nici un gentleman desavarsit sau ai de-a face cu regnul eunuc. Prin urmare esti un personaj obisnuit care priveste in treacat, fara sa fixeze si fara sa produca disconfort vizual. Te uiti “civilizat”, fara a intoarce capul si fara alte manifestari de tip santier. Treci mai departe si fiecare isi vede de viata lui. Practica insa nu este chiar asa. Putem blama barbatii nesimtiti sau frivolitatea extrema. Dar atitudinea?

Atitudinea este cea pe care vreau sa o aduc in prim plan. Asa ca imi dau cu parerea desi probabil ca nu am nici cea mai vaga idee despre realitate. Iata de ce: esti femeie si te imbraci. Evident ca te privesti in oglinda. Daca nu de 3-4 ori pe minut in timp ce o faci (te imbraci), atunci macar la finalul operatiunii. Trebuie sa vezi ce a iesit, nu? Probabil ca daca nu esti multumita de rezultat, mai schimbi cate ceva, mai retusezi ce se poate, mai rujezi unde e cazul, samd. Te gandesti la o viitoare achizitie vestimentara sau de ce nu, la o modificare corporala. Sau “ti se rupe”. Adica esti asa cum esti si gata. Presupunand ca esti una din cele generoase cu decolteul, ma gandesc ca realizezi ce se vede si ce nu. Ca esti provocatoare. Sau pe acolo. Si cu gandul acesta parasesti casa proprie, fiind multumita daca nu incantata de tinuta proprie. Acum urmeaza contactul vizual cu barbatul care te priveste. Cu femeia care te priveste. Stiind cum arati, eu cred ca este corect sa te comporti ca atare. Daca te-ai imbracat intr-un fel anume si iti place asa, de ce te simti nevoita sa te arati incurcata de o privire? De ce simti nevoia sa te uiti la tine ca sa vezi daca nu cumva ti-a iesit o bretea de la sutien?  De ce trebuie sa fii evident emotionata cand cineva te priveste? Daca te simti irezistibila, de ce nu o arati? Sunt eu, ma simt bine cum arat si vreau sa vedeti si voi asta daca va pasa. Daca nu, treaba voastra, eu sunt cea multumita de mine si cu mine. A nu se considera ca intrebarile si nelamuririle mele sunt un afront adus femeilor care se imbraca intr-un anume fel. Nici prin cap nu imi trece asa ceva. Vreau doar sa accentuez ideea ca astfel se creeaza “produsul”. O femeie nu va fi agresata vizual in conditiile date, atunci cand emana siguranta si stil, caracter si feminitate, lucruri pe care le stapaneste si i se potrivesc. Va deveni un produs daca va asorta la caracterul ei un comportament neadecvat. Nu am nimic de reprosat falsei pudori. Incerc sa o inteleg si atat. Atitudinea insa este cea care poate castiga un razboi daca este cazul. Iar oamenii raman la esenta animale. Simt atunci cand atitudinea nu se potriveste cu personajul…

Privativati? Privatizam sa traiti!

Thursday, August 5th, 2010

Cu mai bine de un an in urma, si chiar si mai recent, declaram eu aici, in perspectivele mele online, faptul ca aceasta minunata criza si masinile ei nezburatoare vor produce si la noi efectele dorite de cei putini, mari si evident buni. Intreb si eu: cand s-au “tras” cele mai “delicate” tunuri in Romania post revolutionara? Si tot eu raspund: “la privatizare dom’le”. La mare privatizare. Daca nu ma credeti, treaba voastra, daca ma credeti, e normal sa o faceti pentru ca principiul e simplu. Cu cat este mai mare si mai valoroasa halca de vanat, cu atat mai mult carne are pe dansa. Deci, este loc sa manance mai multi, si evident mai mult. Credeti ca FMIul este interesat de privatizarea IAS Clinceni? Eu zic ca a fost mult mai interesat de Petrom, BCR, urmeaza Posta Romana, etc. Acum, haide sa nu fiu carcotas si sa emit idei cum ca privatizarea nu este de dorit. Dar daca ma uit la vecinii greci, la cei unguri, bulgari si chiar mai departe la islandezi, vad ca la fiecare din ei, “imprumutatorul” a avut recomandari ca vanzarea unor insule, privatizarea unor servicii nationale samd. Adicatelea sa credem noi ca vine cineva si te ajuta ca sa fii in rand cu cei bogati si satui? Haide sa ii lasam pe Hansel si Gretel cu gasirea drumului de intoarcere si sa revenim la noi.

Momentul recomandarii de AICI nu este deloc intamplator. Tara merge rau, dar guvernul face ce face si face bine. Cel putin asa spune FMI. Si atunci se intrevede o situatie de tip win-win. Noi (FMI) va laudam si va spunem ca sunteti pe calea cea buna. Va credibilizam, va sustinem. Va indatoram dar asta nu conteaza asa de mult pentru ca oricum nu aveti ce face. Apoi, va recomandam voua (Guvern) faptul ca trebuie sa mai scoateti bani de undeva, ca sa o duca poporul mai bine, evident. Si cum nu se pune problema ca mai taxati sau sa mai impozitati (pentru ca stim ca Romania este pe primul loc in UE – cu 500 de taxe:), sa nu mai sufere sarmana populatie, noi va dam si solutia salvatoare: privatizati. Voi, o sa spuneti ca asa este sa traiti, toate companiile astea mari de stat care aduc pierderi (ceea ce in mare parte este adevarat) trebuie lichidate, trebuie privatizate ca sa le facem rentabile. Pentru ca noi (statul roman) suntem atat de inteligenti si bine intentionati insa se pare lipsiti de noroc; nu reusim deloc sa le aducem pe profit. Poate doar aia de le vor lua sa aiba mai mult noroc decat noi si sa le faca ei profitabile. Ne vor da si noua niste taxe acolo si sa fie ei sanatosi si bogati pentru ca noi nu dorim sa fim avari, lasa sa aiba si altii ca noi oricum nu avem, si mai bine asa saraci si necinstiti.

Piesa de teatru nu se termina aici; o sa urmeze ceva tergiversari, opuneri de fatada, dorinte de a aduce bani la buget in alt mod. In final, obositi si extenuati, guvernantii vor ceda si ghici ce? Vor privatiza! Tocmai acum, catre finalul crizei, cand poti cumpara mult si ieftin, noi vindem. Aceasta strategie desavarsita mai are avantaje. Cine credeti ca va cumpara? Sa fie oare niste companii din Franta, Germania, Austria? Cele care “cotizeaza” la FMI? Sau sa fie niste SRLuri puternice din Bulgaria, Romania si eventual Macedonia, care se imprumuta de la Banca Religiilor ca sa isi plateasca darile la stat? Mergand mai departe si reiterand ideea ca privatizarea nu este o eroare, ci modul si mai ales momentul in care se face, imi vine sa cred ca la privatizarea companiilor de stat se vor lua comisioane grase. Oare de cine? De companiile private sau de cei ce aproba licitatiile si caietele de sarcini?

Imi pare rau ca perspectivele mele incep sa se materializeze. Ca romanii vor privatiza din nou pe coji de seminte. Ca apoi, profitul companiilor care acum au latul falimentului de gat, se va duce intr-o tara vest-europeana sau intr-o banca insulara. Ca vom deveni ceea ce incepem sa fim de ceva vreme. O tara de consum. O tara incapabila sa dezvolte coloana vertebrala proprie. O tara care se taraste in mocirla coruptiei si a intereselor personale, o tara fara viziune si fara lideri autentici. O tara care tace si inghite ce ramane de la masa altora.

Si ca sa inchei romaneste, sa vedeti ce teapa o sa isi ia aia de or sa cumpere ceva cu telecomunicatiile la privatizare. Pai nu vin ele furtunile  geomagnetice? Sa pierdeti toti banii si sa vi se duca afacerea de rapa fira-ar al drac’ sa fiti!…:)

Ramai sau pleci?

Wednesday, August 4th, 2010

Cu aproape o luna in urma citeam niste articole din Jurnalul National. Subiectul era dezvoltat pe marginea unor intrebari. “Ne-am nascut in locul potrivit”?, De ce ati ramane in Romania?”, “De ce ati pleca?” Subiectul m-a determinat sa incerc si eu o perspectiva…

De nascut m-am nascut acolo unde a fost mama la momentul cu pricina. Nu cred ca am avut de ales, de comentat si cu atat mai putin de a fi capabil sa influentez cu ceva acest lucru. Prin urmare treaba cu locul am rezolvat-o. Eu asi inlocui prima intrebare cu alta: “M-am nascut in momentul potrivit?”. Pai diferenta este ca daca eram in floarea varstei si luptam sa scap tara de turci sau tatari, stiam de ce lupt. Acum am ceva dubii in aceasta privinta. Nu prea stiu nici cu cine lupt si nici de ce lupt. De fapt, nici nu stiu daca lupt cu adevarat, si atunci ma intreb eu daca mai merita sa lupt. Dupa un astfel de mirobolant exerctitiu de gandire, trec la celelalte doua intrebari.

Consider ca am colindat putin prin lume pana acum. Si nu ca simplu turist amator de poze, magneti de frigider si acadele pe bat. Am mers sa invat si sa ma dezvolt, sa ma formez si sa imi largesc “orizontul”. Am mers din curiozitate si din avant tineresc. Si nu stiu cum si de ce, de fiecare data m-am intors acasa. Acasa inseamna Brasov si nu cred ca alt oras din Romania ar putea sa il “inlocuiasca”. Nu mi-am pus niciodata intrebarea “De ce m-am intors?”. Pur si simplu era asa cum respiram, cum beam apa din Scheii Brasovului si cum ma plimbam pe strazile pietruite din cartierele istorice din oras. Cred ca fiecare om ar trebui sa aiba un criteriu de valori. Si cred ca ar trebui sa il respecte intr-un procent cat mai mare. Totul incepe cu respectul de sine. Inclusiv decaderea ta ca si om. Analizand criteriul meu de valori, am constatat ca in el sunt multe lucruri care se leaga de tara asta, de oamenii astia. Pentru ca sa plec, trebuie sa imi fragmentez valorile, sa le reneg pe unele, sa le pun pe o treapta inferioara pe altele. Deocamdata nu sunt in stare sa fac acest lucru…

Dar…

Apa din Scheii Brasovului nu mai curge la fantana Sfanta Treime. Au oprit-o. Cica e toxica. Pavajele vechi din piatra cubica, care dadeau o parte din farmecul vietii in cartierele vechi ale orasului au fost inlocuite cu asfalt. Mult asfalt. In fiecare an alt asfalt. Uneori de doua ori pe an. Tot asfalt. Aerul curat din Brasov il mai gasesti prin cateva colturi unde betonul nu a pus inca stapanire. Cu toate ca Brasovul este pentru mine cel mai frumos oras, viata de zi cu zi din Romania ataca valorile bunului simt intr-un mod atat de constant si de violent incat am momente in care incep sa pun in balanta propriile valori. Sa vad care din ele cantaresc mai mult decat celelalte. Cu alte cuvinte, imi asmut valorile mele contra valorilor mele. Asta inseamna lupta interna. Iar eu cred ca pot castiga orice lupta mai putin cea cu mine. Nu ai cum sa castigi lupta cu tine, si asta am dezvoltat-o intr-un post anterior. Mai mult, cred ca sunt un luptator, si cedez foarte greu atunci cand cred in ceva. In cineva nu cred si nu am crezut niciodata.

Concluzionand, raman in Romania datorita criteriului meu de valori, si asi pleca si maine de aici, tot datorita acestuia. Nu este de blamat nimeni care pleaca sau care ramane. De condamnat sunt insa acei oameni care folosesc puterea fara a avea minimul criteriu de valori. Simt nevoia sa mentionez ca hotia, incompetenta, inselatoria, nesimtirea si altele din aceasta familie nu sunt valori. Fac parte din categoria nonvalori, si definesc mare parte din clasa puterii in Romania. Apropo, ati vazut pe vreunul din aceasta categorie sa vrea sa plece din Romania pentru ca “o duce rau”?…