Mingea

Exista momente in viata pe care nu le pot pricepe. Nimic nou pana aici. Se spune ca in anumite clipe, de regula critice,  iti trece intreaga viata prin fata ochilor.

Acum trei zile in urma eram in masina si conduceam catre o destinatie oarecare. Trecand printr-o zona unde mergeam mai incet, stiind ca este o zona cu multi copii si soferi “adevarati” , aveam in fata mea o Dacie antica care tracta o rulota. Relaxat, am privit cum in fata Daciei apare o minge de fotbal veche, din piele, minge care se rostogolea incet catre masina. Dacia evita sa calce mingea dar rulota tractata nu are cum sa o rateze. Se aude o bubuitura seaca si mingea este de domeniul trecutului. Nu a fost prima data cand am vazut ceva asemanator. Acum insa a fost altfel…

Avand viteza mica, am vazut de unde a venit mingea. Erau 4 copii pe un trotuar din apropiere. 3 baieti si o fata, de varste apropiate, maxim 9 ani cred. Unul din baieti purta ochelari. Toti copii erau imbracati saracacios si aveau figuri senine, nevinovate. Nu pot sa uit expresia baiatului cu ochelari, in momentul cand astepta sa auda bufnitura generata de spargerea mingii. Nu pot sa uit figura acestuia de dupa spargerea mingii. Probabil ca aceste fapte si alte mecanisme ciudate ale mintii mi-au redat in acele clipe un intreg film al momentelor din copilarie. Nu imi explic cum si de ce, insa am revazut in cateva secunde,cateva sute, poate mii de minute din copilaria mea.

Cum jucam fotbal iarna pe zapada, cum am spart geamul casei parintesti sau al cancelariei din scoala unde invatam, cum faceam cabane in copacii de langa casa bunicii, cum fugeam cu strecuratoarea pe cap, pe ulitele satului, imitandu-l pe Winnetou. Momentele magice pe care le-am trait citind “Ciresarii”. Ma gandesc acum cat de apreciata este acum o asemenea carte, pe care chiar am vazut-o retiparita. Pot intelege copii din ziua de azi ca se poate sa ai o carte preferata in care nu exista sex si bataie? Am revazut cazematele din nisip, pachetele goale de tigari si chibrituri care imitau tancuri si masini amfibie, betele de acadele pe post de tunuri, bucatile de salcie uscata pe post de camuflaj. Am rememorat jocurile de risca la perete inaintea inceperii orelor de curs, partidele de poker din lanul de porumb din apropierea scolii. Bataile cu apa de vara, cele cu bulgari de iarna, momentele cand ma prindea noaptea la joaca si mancam mere padurete acre de mi se strepezeau si degetele de la picioare, cum goleam salcamii de flori in cautarea mierii din ele. Cum cautam fiecare balta in drumul spre casa, ca sa imi spal pantofii murdari dupa reprizele de fotbal din pauzele orelor de curs. Imi amintesc mirosul diminetilor, cu praful de pe marginea drumului, cu polenul din balti si caldura casei parintesti. Ciresii in care ma stiam sa ma urc cu ochii inchisi, pisicile pe care le chinuiam invatandu-le cum sa se apere de caini, vacantele petrecute impreuna cu parintii…

Am vazut toate acestea cu lux de amanunte, am vazut mult mai multe decat pot sa redau in scris, si mi-am dat seama ca nu mai sunt atent la drum. M-am oprit la un chiosc din apropiere si mi-am cumparat o apa. Nu reuseam sa imi scot din minte imaginea celor 4 copii. Mi-am dat seama ca zambesc fara motiv pentru cei din jurul meu.

M-am urcat in masina si am plecat “la treaba”. Am realizat ca mintea mea cauta o motivatie ca sa mai fac ceva in ziua aceea…

Leave a Reply