Coada

Azi am 2 subiecte pe care vreau sa le expun, tocmai din dorinta de a nu le uita. Pentru ca nu prea am timp, am dat cu banul (de 10 bani) si soarta a decis sa scriu despre “coada”. Si ca sa nu uit, spun aici ca data urmatoare o sa scriu despre “mingea”. Am stabilit programul asa ca…

Urasc “cozile”. Nu alea de animale, e vorba de cele umane, care se dezvolta din dorinta acerba a oamenilor de a da bani (de cele mai multe ori). Marturisesc si jur pe rosu ca nu am mai stat de multisor la o “coada” . Le evit cum pot, si sa nu intelegeti aici ca “ma bag in fata”. Gasesc alternative:). Deci, azi am stat la o coada model RDS/RCS. Oameni putini in fata (6 persoane), prin urmare am considerat eu ca “o sa mearga repede”. Eroare. Era vorba de contracte, rezilieri, etc, si nu mergea deloc repede. Ca la orice coada, se dezvolta invariabil discutii, monologuri, orgolii, gelozii samd. Cum lumea incepuse sa vocifereze ca merge incet, ca de ce i-a trimis de la sediul central aici, ca de ce nu au stickuri, ca ala e mai in fata decat ala, etc, am inceput sa inspectez spatiul si oamenii. Vizual, evident.

O camera de maxim 30 de mp, in care este un ghiseu cu 2 femei care incaseaza banii pe facturile RDS/RCS, si alte 2 birouri la care un barbat si o femeie contractau si descontractau lumea de la internet, telefonie, TV. Toti aveau figuri plictisite si obosite. Cei de la contractari aratau net mai stresati decat femeile de la caserie. Camera era plina de antene parabolice ruginite (le aducea lumea de la descontractari), de receivere, de cutii, dosare, cartoane. Printre acestea 2 birouri jerpelite, un ghiseu in acelasi stadiu, 4 angajati si 15 oameni ce asteptau la rand. Peretii erau afumati rau de tot, unul fusese inundat si se scorojea. Nici vorba de scaune, altele decat ale angajatilor. Neoanele clipeau dandu-si obstescul sfarsit, din 8 tuburi mai functionau 4. Tarifele, informarile cu privire la grila de programe, si tot ce tine de informare in general, era scris pe foi A4, tiparite alb/negru, puse la distanta optima cat sa nu vezi deca esti o idee mai slab la aruncatul cu privirea. Aerul conditionat, o gluma de domeniul anului 2030. Toate acestea la (poate) cel mai mare operator de internet/telefonie/CATV din Romania. Lumea se impingea sa ajunga mai in fata, pufnea si transpira, comentand ceva de genul: “m-au trimis de la sediul central sa ridic de aici internetul, am factura, am contract, de ce sa mai stau si aici la coada?” “stai doamna la coada ca si eu tot internet vreau, ce daca ai stat la coada ailalta inseamna ca la asta nu mai trebuie sa stai?” “asta e tara noastra, bataie de joc, ne-o meritam”, “da, sa ne luati banii stiti, dar nu faceti nimic pentru asta”, “ce merge dom’le asa de incet, eu daca munceam ca matale ma dadea patronul afara de mult” si asa mai departe… Cei 2 angajati, vadit enervati, transpirati si cu nervii intinsi la maxim, reactionau si eu cum stiau. Adica femeia incearca sa se abtina, se vedea ca era mai “slaba de inger”, se enerva si tinea totul in ea, stand sa explodeze in orice moment. Barbatul, afisa un ton calm dar era evident ca nu asta era starea lui de spirit. Dupa ce a incercat in zadar sa potoleasca lumea pornita pe el, pe hoti, pe sistem, pe politicieni, a reusit numai sa semene si mai multa ura intre cei ce asteptau. Si ca sa fie tacamul complet, vazand ca nu face fata lumii pornite, trebuia sa aiba si el o supapa si s-a trezit sa se lege de zambetul meu fermecator. “Sa stiti ca daca zambiti asa ironic nu o sa mearga mai repede, si ne perturbati si pe noi, cei ce lucram aici” . Vazand ca nu primeste raspuns, simtind o victorie de palmares, ma apostrofa pe mine pentru faptul ca se vorbeste mult la coada si nu se poate concentra. Tocmai pe mine, care nu scosesem nici un cuvintel in toata harmalaia aia. Normal ca m-am amuzat si am zambit mai larg. Vazand el ca are de-a face probabil cu un om mai sarac cu duhul, care rade ca prostul cand este certat, un adversar nedemn pentru el, a dat din mana a lehamite si a revenit la lucrurile pentru care fusese angajat. L-am lasat cateva minute sa se calmeze, si in vacarmul vociferarilor am pornit discursul:). Mirati probabil ca pot sa articulez cuvinte, sau de tonul vocii mele care emitea mai multi decibeli decat s-ar fi asteptat ei dupa figura mea, au tacut toti. Mizam pe asta asa ca am continuat spunandu-le ca de fapt toti nu fac decat sa comenteze si sa spuna prostii. Ca se cearta intre ei si cu cei de la ghiseu, cand problema este in cu totul alt loc. I-am intrebat daca se duc sa reclame undeva ce li se intampla aici? Sa propuna solutii? Sa se gandeasca ca cei din fata lor sunt oameni. Sa se uite in ce conditii lucreaza. Angajatilor le-am dedicat o sectiune speciala in care i-am intrebat daca au facut ceva sa-si imbunatateasca conditiile de lucru? Sa puna problema de asa natura incat sa cointereseze firma sa nu isi piarda echipamentele, sa nu se deterioreze, sa nu “dispara”. I-am intrebat daca stiu cum arata zambetul meu ironic si daca au auzit vocea mea cristalina inainte sa deschid gura. Etc, etc, etc. A urmat o liniste totala. Dar totala. Apoi aprobarile de rigoare, fie verbale, fie din priviri. I-am mai intrebat apoi daca se duc maine sa depuna o sesizare, o propunere de imbunatatire a activitatii acestei firme. Daca se gandesc ca maine o sa vina alti oameni ca si ei, care o sa treaca prin acelasi lucru. Raspunsul a fost cel asteptat: “nu o sa faca nimic ei, nu ii intereseaza de ce spunem noi”. Imi pare rau sa o spun, dar este tipic romanesc. Prost, eronat, gresit. Imi era sete, asa ca am tacut:). Nu a mai vorbit nimeni cu voce tare. Am ajuns la birou, am efectuat civilizat ce aveam de facut si cand am iesit am simtit perechi de ochi pe spatele meu. Un om care statea la coada m-a oprit si m-a intrebat:

“De ce nu va bagati domnule in politica, cu oameni ca dumneavoastra, tineri si destepti, poate scoatem tara asta din criza…”:)))

Leave a Reply