Archive for May, 2010

Lumea peticita

Friday, May 28th, 2010

Unul din defectele pe care mi le asum este atentia prea distribuitiva (uneori). De la acest fapt a plecat urmatoarea observatie. Privind reclamele de pe strada, din ziare, de la TV, etc, am constatat ca aproape toate incearca sa “repare” cate ceva. Samponul iti repara firele rupte si despicate, iaurtul te repara de prea multe gaze abdominale, altii te repara de fisuri anale, pasta de dinti te penetreaza pana iti dispare durerea, cremele te repara de ciuperci, mancarime, acnee, si lista poate continua fara sa ii intrevad finalul. Logic este faptul ca incerci sa repari daca este ceva defect. La intensitatea comerciala cu care se promoveaza astfel de produse sunt tentat sa cred ca exista multi oameni defecti. De ce reparam si nu protejam in prealabil? Pai…pentru ca o mana spala pe alta, pentru ca trebuie sa existe mai multe locuri de munca, pentru ca nu sunt resurse inepuizabile, pentru ca nu suntem asiatici, pentru ca… etc. Nu este nici o tragedie ca traim intr-o lume a reparatiilor, doar noi am adus-o aici fiind mari mesteri. Privind din acest unghi, cred din ce in ce mai mult intr-o schimbare consistenta la nivel mondial.

Te-ai intrebat vreodata ce faci cand realizezi tot ce ti-ai propus, ai visat, si chiar mai mult?. Cand ajungi sa stai in varf, cand esti suprasaturat de viata? Cand detii mai multa putere decat poti duce? Uite ca eu m-am intrebat si cu asta am ramas… Am banuieli, scenarii, dar la asta se reduce totul. Sunt foarte interesat sa vad, sa stiu, cat de multa putere poate gestiona un singur om. Evident ca nu ma refer la puterea fizica. Cat de mult poti duce fara sa o iei razna si totusi sa ramai om?

Acum probabil ca te intrebi ce legatura exista intre lumea cu reparatiile ei si partea umana de gestiune a unei puteri incomensurabile. Legatura este permanenta si cu toate ca trece prin mai multe noduri si grade de subordonare, ajunge sa fie fenomenal de puternica si sa stabileasca mersul societatii. Eu nici acum nu pot sa concep cum de ma agit toata ziua si imi petrec cea mai mare parte a vietii ca sa castig niste bucati de hartie tiparite cu cerneala, sau uneori niste cifre embosate pe o bucata de plastic. Chiar daca nu inteleg, totusi ma conformez puterii banului. Si incerc sa peticesc ce se poate. Sa repar. Uneori sa anticipez. Si foarte rar sa gasesc raspunsuri…

Raport de criza

Thursday, May 27th, 2010

Cu multi ani in urma, criza se numea acel moment in care venea iarna si animalele intrau in hibernare, lemnele de foc erau inghetate iar omul nu isi facuse depozite de carne la congelator:D si lemne uscate pentru foc. Ceva mai aproape de timpurile in care traim, criza se manifesta prin lipsa mancarii, biruri ridicate, holera, executii publice, etc.

Azi… azi criza se manifesta mai chinuit ca niciodata. Daca despre momentele istorice ale crizelor pot sa scriu din inchipuiri, astazi pot sa spun ce vad si ce traiesc. In primul rand faptul ca traim intr-o societate individualista, fragmentata cu buna stiinta, o societate din ce in ce mai limitata in marea ei masa. Limitata la actiuni individuale si neinteresata de actiuni colective reale. Pentru ca nu pot considera o socializare reala fenomene precum Facebook, Twitter si alte minunatii de acest gen.

Fac o paralela intre un miting si un concert. Mitingul se presupunea ca trebuie sa scoata in strada oameni nemultumiti, atinsi de reduceri de salarii si de pensii, de indemnizatii, etc. Se asteptau 50.000 de oameni. Foarte putin dupa parerea mea. Atat este in stare sa mobilizeze o tara cu 20 de milioane de oameni, in reala suferinta? Realitatea a fost si mai trista pentru ca au fost mult sub 50.000 de oameni, dintre care marea majoritate activisti de opozitie. Sa nu intelegeti ca e ceva rau in acest fapt. Din contra, asta este rolul opozitiei in democratie, sa mobilizeze si sa protesteze, sa aduca alternative. Oricum, parerea mea este ca au reusit foarte putin fata de ce ar fi trebuit sa insemne un miting si un protest major.

Trec acum la concert. Tot la Bucuresti, la concertul AC/DC au fost prezenti peste 55.000 de oameni care au platit in medie cam 200 ron pentru un bilet. Adica o reteta de peste 1 milion de euro in cateva ore. Bun, pana aici inteleg faptul ca pentru un concert de muzica de cateva ore platim 50 de euro. Dar nu  ne strangem nici jumatate ca numar, (dintr-o tara intreaga, cu mobilizarea partidelor si a sindicatelor!) ca sa protestam ca ni se i-au din bani si din drepturi.

Concluzia mea: societate individualista, fragmentata, model de popor amintit in postul anterior, oameni fuduli si snobi. Criza insa exista si atinge major acea categorie de populatie care nu are telefon mobil si cablu, care nu are internet si care nu pierde timpul la terase. Este usor sa vorbesti atata vreme cat “te descurci” . Pentru unii criza este ca au renuntat la X5 si merg cu taxiul. Pentru altii ca mananca numai de 5 ori pe saptamana la restaurant. Asta nu este criza. Iar cei care se plang de asta ar face bine sa taca si sa isi vada de treaba, indiferent care este aia. Criza unui om care nu mai are ce pune pe masa, a unei mame care nu are cu ce isi hrani copilul sau a unei familii expulzata din casa reipotecata, asta este criza in forma ei cea mai plastica.

Si, ce ma intereseaza pe mine? Eu “ma descurc….”

Romania

Thursday, May 13th, 2010

Citeam azi un articol din Romania Libera, pe care il puteti gasi AICI. “Traduc” limbajul diplomatic al D-lui Schelle si atunci ar suna cam asa: “romanii astia sunt puturosi, lenesi si delasatori dar nu stiu cum dracu’ fac ca lasa totul pe ultimul moment si se descurca cumva. Rezolva lucruri prin metode la care nici nu te gandesti dar nu sunt in stare sa organizeze si sa faca lucruri de baza, simple, elementare. Sunt hoti si corupti si nici in ruptul capului nu asi trai in mizeria si nebunia de aici. Pe de alta parte insa e bine sa stai cativa ani aici, poti castiga bani frumosi din ‘comisioane’, au femei frumoase si se bea si se mananca bine”. Puteti sa considerati ca am “tradus” corect, pentru ca nu este prima parere de acest tip pe care am auzit-o din partea unor persoane care au avut misiuni similare cu a lui Scheele (in Romania).

Nu ca m-ar interesa ce parere are Dl. Schelee despre mine, dar pe cat de adevarat este faptul ca organizarea, planificarea si executia de tip prusac te duce catre succes, pe atat de real este faptul ca organizarea nu va crea o societate armonioasa, vesela, care sa se bucure de viata. Asa cum este ea (viata), cu bune si rele. Ia sa vedem cum ar fi o Europa formata numai din cetateni te “tip” austro-germanic. Sau poate numai din elvetieni? Viata are farmecul si valoarea ei tocmai prin diversitate. Oare de ce in urma cu cativa ani de zile, guvernul austriac incuraja casatoriile cetatenilor sai cu femei din fosta Jugoslavie, Ungaria, Romania sau Ucraina? Sa fie de vina faptul ca natalitatea scazuse alarmant si ca existau probleme de fertilitate sau de a “nu-si strica corpul sau cariera” a femeilor austriece?

Fara a fi vorba de resemnare sau fatalitate, romanii au fost de-a lungul istoriei cam in calea tuturor, si oricat ar vrea cartile de istorie romanesti sa ne scoata ca suntem un popor de invingatori, am cam fost batuti, tarati, si manipulati cam tot timpul. Am radacini puternice in Maramures si poate si de aici spiritul nationalist, dar este evident ca lasand la o parte cateva exceptii, romanii s-au cam dat dupa plop si dupa bataia vantului de cele mai multe ori. De aici nu au plecat nici cuceriri si nici sunete rasunatoare de razmerita. Cand ne ajungea cutitul la os si nu mai aveam ce manca, in ceasul 12 si 59 de minute, se trezeau si romanii sa “se uneasca” intr-un crez care le pleca din stomac si nu din alte parti ale corpului.

Si in aceste conditii am putea sa ne asteptam azi de la altceva? Credeti ca ar fi “normal” sa iesim din criza altfel decat printre ultimii? Ca suntem capabili sa alegem dupa moralitate si nu dupa sacul de zahar si malai? Ca putem face diferenta intre vorbe si fapte?

Suntem capabili de multa smecherie, coruptie, incultura si prostitutie. Pe de alta parte avem un nivel ridicat de inteligenta nativa si (inca) gene bune. Stim sa mai iesim la un gratar si inca nu ne domina cartile de credit pe marea majoritate. Suntem greu de aliniat si vrem sa fim mai toti sefi. Avem vise marete dar putem fi cumparati usor. Suntem pitoresti prin felul nostru de a fi, cu moldoveni, ardeleni, olteni sau banateni amestecati intr-un sistem nefunctional. Invatam zilnic sa mergem pentru ca zilnic in tara asta se schimba lucruri esentiale. Nu exista continuitate pentru ca nu stim sa o cultivam, si mai mult de atat, cred ca nici nu ne place…

Bucataria

Monday, May 10th, 2010

In functie de cultura din care provenim, de “rangul social”, de tara, relief, si multe alte criterii destul de interesante, ajungem sa traim intr-un loc pe care il numim “acasa”. In tarile cu clima blanda, oamenii nu se grabesc sa isi cumpere sau sa isi faca casa. Asta statistic vorbind. Oamenii din tarile nordice au o atentie deosebita pentru a-si asigura un acoperis deasupra capului. Evident ca este logic acest tip de comportament. Pai daca e soare si cald mai tot timpul, daca ai oceanul la doi pasi, daca echipamentul de zi cu zi este format din slapi, costum de baie si tricou, de ce sa te grabesti sa iti cauti 4 pereti de beton si un acoperis de tabla? Nu este mai normal sa tanjesti dupa un mojito, o umbrela din trestie si eventual un hamac cu aer conditionat?. La polul opus, acolo unde vezi soarele 2 luni pe an, iar temperaturile sunt cu “+” poate inca alte 2 luni, este la fel de normal sa fii specialist in sisteme de incalzire, in acoperisuri si in seminee. Ambele exemple de mai sus, dar si aproape orice casa “normala” are cateva lucruri comune printre care “bucataria”.

De ce m-am oprit tocmai la bucatarie?

In cultura din care provin, adaug aproape toate elementele care m-au format si ma influenteaza si ajung la concluzia ca bucataria este pentru mine centrul casei. In copilarie, cand eram acasa nu se punea problema sa mananc decat in bucatarie. Chiar si cand aveam musafiri invitati la masa, eu tot in bucatarie veneam si mancam. Temele scolare le faceam evident pe masa din bucatarie, fie la lumina lumanarii, fie la cea artificiala sau naturala. Pe masa din bucatarie se faceau cele mai bune prajituri din lume (nu eu), se puneau muraturi si se pregatea vestita ciocolata de casa. Tot pe masa din bucatarie jucam yams si se cosea la masina. Carnati, cozonaci, mici reparatii prin casa, totul se facea pe masa din bucatarie. Stau si ma gandesc acum cu mirare cum de reuseam impreuna cu intreaga familie sa folosim acea masa cu atata asiduitate, fara sa avem divergente cu privire la prioritate si lipsa de spatiu. Si sa nu va inchipuiti ca era o masa de 12 persoane. Ntt, era o masa ce cred ca nu masura mai mult de 60/100 cm.

Apoi mai era coltarul din bucatarie. Aici era depozitul a tot ce doream sa gasesc. Si tot aici stateam sa citesc deseori. Desi era mult mai tare decat un pat, canapea sau fotoliu, de pe coltar auzeam radioul, simteam mirosul de cartofi fierti, stiam cine intra si iese din casa, vedeam afara, ce mai, eram tot timpul in locul de unde pleca actiunea. Tot pe coltarul din bucatarie preferau sa se aseze si musafirii de ocazie. Coltarul era preferat unei invitatii in”living”.

Bucataria este locul cel mai cald din casa, este locul unde o familie se intalneste si se simte in largul ei. Este locul unde se discuta, se vorbeste, se construiesc legaturile calde. Poate ca am eu reminiscente din perioada comunista in care incalzeam un singur loc in casa pentru a face economie. Poate ca este vorba despre lipsa de spatiu. Poate fi vorba despre multe lucruri de care sunt constient.

Si totusi… bucataria este locul unde imi invit musafirii, prietenii, amicii. Si daca ei considera ca o fac din lipsa de politete, de spatiu, sau de a tine curat in restul casei, le spun ca sunt intr-o mare eroare.

Sa inviti pe cineva in sufletul casei tale este cea mai mare cinste care ti-o poate acorda o gazda…

Stiu

Friday, May 7th, 2010

De cate ori am auzit-o pe asta cu “stiu cum te simti”…? Sau cu “stiu prin ce treci”…? Nu stiu si nici nu are vreo importanta. In general replica aceasta apare cand vrei sa ii arati cuiva ca ii acorzi un sentiment de intelegere sau ca esti oricum cel trecut prin multe si le cam stii pe toate, prin urmare doresti sa afisezi un aer superior. Tot la fel de adevarat este ca replicile mai sus amintite sunt rostite atunci cand persoana careia i te adresezi trece printr-o situatie dificila, si mai putin atunci cand trece printr-una vesela.

Lumea se grabeste sa arate ca stie. Realitatea este ca majoritatea crede ca stie. Perceptia unora asupra realitatii tale este de cele mai multe ori eronata. Nu inseamna ca daca tu nu dormi noaptea, colegul tau stie exact cumte simti pentru ca nici el nu doarme noaptea. Nu inseamna ca daca ai un copil de 3 ani, colega ta stie cum te simti pentru ca si ea are un copil de 3 ani. Nu inseamna ca daca ai un picior in ghips, toti cei care au avut sau au piciorul in ghips stiu cum te simti tu. “Simtirea” si “stiutul prin ce treci” nu sunt deocamdata stiinte exacte. Prin urmare nu pot prezenta semne precum = si nici nu se raporteaza la teoreme sau leme.

Deosebite sunt dialogurile de genul “stiu prin ce treci, si eu am trecut prin …..” iar raspunsul vine deseori “… nu ai de unde sa stii ca tu nu ai facut la fel, la tine nu era….” Se mai intampla sa vina si alt raspuns, de genul ” ….da, si cum ai facut, cum ai rezolvat, ce s-a intamplat in continuare…?”

Rareori intalnesc oameni care stiu sa asculte. Daca au ce, normal:).

Uite, acum ca tot am piciorul in ghips (nu intru in detalii:), am inceput sa vad lucruri noi. Nu, nu, nu am halucinatii. Am doar o alta viteza de deplasare. Si daca viteza s-a micsorat considerabil, restul parametrilor cred ca au ramas la fel. Se intampla un lucru interesant, sa nu imi spuneti ca stiti. Asa cum orbului i se dezvolta celelalte simturi, asa cum surdul se adapteaza intr-o metropola, asa si eu, incep sa vad lucruri interesante.

A, si inca ceva, sa nu imi spuneti ca stiti:)…

Bicicleta

Sunday, May 2nd, 2010

In cronicile anilor imediati aparitiei bicicletei, au aparut numeroase temeri cu privire la efectele folosirii acestui vehicul. Parerile se refereau la faptul ca acei oameni care ar fi mers zi de zi la locul de munca, la plimbare , etc. calare pe bicicleta, vor avea probleme cu configuratia fetei lor. Datorita vitezei dezvoltate, precum si a vantului care ar sufla din sens opus, oamenii vor avea in scurt timp “fata de cal”, adica, curentii de aer vor modela fetele oamenilor dandu-le o fizionomie tipica animalului amintit.

Am o banuiala ca majoritatea acelor oameni care au “fata de cal” nu calaresc zilnic bicicleta. Vitezele superioare insa, au tinut cont de potentialul pericol, si asa au aparut castile de protectie, masinile cu plafon si parbriz, avioanele presurizate si alte lucruri similare. Ma intrebam zilele trecute daca mai exista acei proprietari de bicicleta sau masina, care sa vorbeasca cu vehiculul lor din convingere. Sa isi cumpere masina cu dorinta de a o ingriji si de a o folosi intreaga viata. A masinii. Sa ii puna huse tricotate si capace smaltuite la roti, sa o dea cu ceara pe bord si sa atarne caini de plus (din aceia la care li se balangane capul) la luneta vehiculului. Daca nu credeti ca au existat oameni din acestia pe planeta noastra, sunt nevoit sa va contrazic. Erau, si inca multi. Cel putin in anii copilariei mele. Care, fie vorba scrisa de mine, nu este atat de departe…

Astazi bicicleta este stadiul intermediar pentru un Logan, fie el si second hand. Urmeaza Renaultul, VW la mana a doua si apoi masinile “premium”. Pacat ca e viata asa de scurta pentru marea majoritate a oamenilor. Cel putin din punctul acesta de vedere. Altfel ar fi mai multe Ferrari cu scut de drumuri grele, elicoptere in aer si avioane particulare brazdand nori de cenusa. Sa va expun si cum e cu locuintele? Sau cu hainele? Nu cred ca e cazul pentru ca probabil ca stiti.

Oare de ce nu seamana oamenii intre ei? Cel putin la configuratia fetei:)…