Fratii

Era seara si ma intorceam acasa facand 2 lucruri majore in acelasi timp. Gandeam si mergeam. Nu stiu exact ordinea. Paseam destul de relaxat, si cum am atentie destul de distributiva am remarcat in stanga mea doua persoane care vorbeau cu voce ceva mai ridicata. Cum aveam acelasi ritm de mers cu ei, am dedus din discutia lor faptul ca erau frati, unul din ei evident mai mare si ca varsta si ca fizic, celalalt micut si firav. I-am “examinat” usor si am vazut ca erau baieti incercati de viata de mici, imbracati destul de saracacios, cu figuri vesele altfel. La un moment, cel mic ii spune celui mare: “ai promis ca ma duci la Mc Donalds” (ne apropiam de fast foodul cu acelasi nume). Hai, te rog, de cand mi-ai tot promis.” “Mai termina bai cu astea, tu stii cat costa, cel putin 100 de mii las aici.” replica fratele cel mare. “Haaaaaiii, cum 100 de mii, uite ca e 3 lei si saizeci (era un afis tip reclama pe strada), numai atata vreau, hai sa intram, mi-ai promis doar de atata timp” se tanguia cel mic. “Lasa-ma acum ca uite incepe sa cante Puya” (avea un radio mic cu casti la care asculta muzica), si incepe sa fredoneze cu voce tare niste versuri despre bancomate, Basescu, blocuri si viata imputita (atat am retinut eu..). “Mergem acum si luam o franzela din aia mare si mancam cu margarina si nu dam mai mult de cativa lei pe ea, si ne tine si maine din ea” Daca te duc la Mec, tot mai luam si o cola si inca ceva si dau peste 100 de mii si maine ce mai mancam? Hai, lasa cu prostiile si baga viteza ca iti dau acu un sut in cur” spuse fratele mai mare imbrancindu-l pe cel mic, care in loc sa se supere, incepu sa rada a joaca si alerga imprejurul fratelui sau.

M-am despartit de cei doi frati, eu indreptandu-ma spre masina, ei probabil sa isi cumpere painea cu margarina. Mi-au ramas intiparite in minte figurile lor, discutia lor, modul cum vorbeau si cum erau imbracati. Ei mi-au schimbat gandurile in acele momente si desi prima tendinta a fost sa ii compatimesc, ceva nu ma lasa sa fac acest lucru. Figurile lor senine, rasetele neretinute in mijlocul orasului, poate lipsa alternativei zilei de maine, a posibilitatii de a alege, au facut sa imi ramana in minte niste baieti “fericiti”.

Mi-am adus aminte de momentele cand ma uitam cu jind in unele vitrine tanjind dupa o minge de fotbal moderna sau dupa o sticla de coca cola dintr-un “Shop”. Este drept ca aveam painea cu margarina si chiar ceva mai mult, dar esenta era ca tanjeam dupa lucruri impuse de publicitate, dupa lucruri “interzise”. Si cu toate astea treceam de vitrina si uitam imediat minunatiile vazute. Ieseam pe strada si eram fericit, probabil in cea mai frumoasa si fara de griji perioada a vietii.

Nu ma cunosc ca fiind un om invidios, insa in seara aia am ajuns acasa si am vrut sa mananc paine cu margarina. Aveam paine de 3 feluri si unt de vreo 2 tipuri. Imi lipsea esentialul: margarina si atitudinea fratilor…

Leave a Reply