2000 cranes

De cate ori ai avut senzatia ca faci ceva fara sens? De cate ori ai spus “acest lucru este pierdere de timp”? Modul in care suntem construiti si evoluati mental ne da de cele mai mult ori impulsul de a judeca o actiune. Chiar daca o cunoastem practic sau nu, suntem tentati sa o evaluam. Uneori avem cunostinte teoretice, alteori nici pe acestea.

Vreau sa va povestesc ceva.

In urma cu cativa ani de zile Gigel circula prin Japonia. Ajunsese acolo in cadrul unui program international intercultural la care mai participau inca 200 de persoane din alte 13 tari si  circa 1000 de japonezi. Intr-una din zile Gigel ajunsese in compania a 3 japonezi si a unui suedez, a unei mexicance si a unei turcoaice. Aceasta “echipa” trebuia sa stea impreuna 2 zile si 2 nopti, intr-un “apartament” traditional japonez din Kyoto. Ei aveau ca sarcina realizarea a 2000 de “pasari origami”. Ce este o pasare origami si cum se realizeaza puteti vedea aici. Apartamentul japonez avea podeaua dintr-un material tare, nu avea scaune si era atat de inghesuit incat cu greu te duceai la toaleta noaptea fara sa calci pe colegii tai de camera (care evident dormeau pe jos).

Atat de stupida parea sarcina care trebuia realizata in termen de 48 de ore, incat cei 4 stranieri (mexicanca, turcoaica, suedezul si Gigel) au plecat la cutreierat Kyotoul, cu siguranta una dintre cele mai deosebite foste capitale din lume. Reintorsi catre seara la apartament, au gasit cei trei japonezi – 2 fete si un baiat, indoind constiincios hartii, avand un zambet primitor pe fata, care ii indemna sa ocupe loc alaturi de ei si sa se apuce de treaba. De treaba, adica de indoit hartii… Nici unul dintre europeni sau sudamericanca nu stia sa realizeze un “origami crane”. Si dupa fetele lor, nici unul nu avea chef sa isi petreaca noaptea sau ziua cu acest lucru. Din politete, din jena, au invatat treptat sa realizeze un origami. Dar de la lucrul acesta pana la a cumula 2000 de bucati in orele ramase, parea cale lunga. Atat de lunga incat nici nu i se vedea capatul. Daca avea vreunul.

Este mult de descris ce a urmat. Pe podeaua tare care iti distrugea genunchii si coloana, Gigel a trecut alaturi de ceilalti colegi prin stari greu de descris. De la amuzament si mistouri aruncate in jur, la nervi si dezamagire, la dracuit pe limba lui si la resemnare. La senzatii umane de somn si oboseala, la comunicare si bancuri, discutii filozofice si destainuiri personale. S-au sustinut unii pe altii intreaga noapte si ziua care a urmat. Mancau pe apucate, se odihneau 10-20 de minute dupa metodele invatate de la japonezi, deschideau geamul sa vada cand rasare soarele si cand apune. De ce?… Pentru ca sa impatureasca 2000 de hartii colorate. Aparent fara nici un sens,  poate doar pentru ca legenda japoneza spune ca aceste ofrande aduse intr-un templu iti vor indeplini o dorinta. Adica 1000 de origamiuri pentru o dorinta. Iar noi eram sapte. Asta venea cam 0,286 dorinte indeplinite per participant. Ha ha…

Echipa a terminat cele 2000 de origami cu numai cateva minute inainte de ora limita. Rupti de oboseala, nedormiti de ore bune si cu basici pe degete, au plecat catre templu, unde au daruit origamiurile unor oameni loviti de soarta, care se rugau pentru indeplinirea unor dorinte mult mai necesare decat ale celor din echipa.

Privita din exterior actiunea in sine pare atat de stupida incat m-am intrebat si eu cum de oameni in toata firea creierului pot sa duca la bun sfarsit asa ceva. L-am intrebat pe Gigel ce parere are. Mi-a raspuns ca daca nu ar fi facut acel lucru ar fi pierdut niste momente care nu pot fi explicate. Si il cred pe cuvant. Chiar nu pot fi explicate.

De mult ori suntem tentati sa judecam repede si in totala necunostinta de cauza anumite situatii sau aspecte ale vietii. Si o facem. Judecam, si cel mai des reactionam in loc sa actionam.

Lucruri care ne par fade, situatii care ne par stupide, pot sa ne imbogateasca ca oameni si ne pot face sa intelegem unele aspecte ale vietii, mai mult decat am face-o daca am lectura o intreaga biblioteca sau am face turism de consum in decursul a ani si ani de viata…

2 Responses to “2000 cranes”

  1. wishyoufly says:

    Daca te gandesti ca toate lucrurile se intampla cu un scop anume, iti va fi mai usor sa te uiti la partea pozitiva a lucrurilor. Daca reusesti sa inveti ceva din fiecare intamplare “nefericita” din viata ta, atunci a meritat efortul.
    Asta e cel mai important lucru in viata: sa invatam din greselile noastre, sa invatam din greselile altora si sa ii invatam si pe altii care sunt adevaratele valori ale vietii. O atitudine optimista te va ajuta intotdeauna, insa una negativa te va face sa privesti lucrurile mult mai rau decat sunt in realitate. Trebuie doar sa inveti din fiecare intamplare din viata ta !!!

  2. k says:

    …prezentarea despre cum se face un origami crane dureaza aproximativ 3 minute, asta inseamna ca 2000 bucati s-ar face in 6000 minute, adica 100 ore, si avand in vedere ca e vorba despre 7 persoane si 2 zile, conform calculelor cele 2000 de origami crane s-ar putea face lejer in 8 ore de lucru pe zi pe persoana 😀 (apropo, si asta e un exeplu de judecata prealabila fara multa experienta practica)

    Adevarul e ca mi-a luat cam 6 minute sa realizez primul origami crane uitandu-ma la filmuletul de pe youtube, deci din 8 ore/zi/pers s-ar face vreo 16 ore/zi/pers in cel mai rau caz. In cel mai bun caz, daca s-ar fi eficientizat productia de origami crane cu practici gen diviziunea muncii, organizare centralizata, perioade productie/repaos, etc etc (si japonezii sunt cei mai buni la asta), cred ca s-ar fi ajuns la cel mult 10 ore/zi/pers.

    Ideea e ca sunt oameni care traiesc intens si sunt oameni care traiesc regulat.

    Daca Gigel si echipa si-ar fi facut calculele inainte sa mearga sa viziteze Kyoto si si-ar fi luat sarcina mai in serios, ar fi scapat mai odihniti si fara basici la degete, dar fara experienta respectiva…

    Situatiile limita apar din diferite motive, uneori pentru ca ignoram problemele mici pana ele devin probleme mari, ignoram semnele unei crize pana cand criza da peste noi, sub-apreciem sau supra-apreciem importanta unor situatii pana cand apare un factor pe care nu l-am luat in calcul si ne rastoarna toate asteptarile, etc. Insa partea buna e ca adevaratele valori ies la iveala in situatii de criza – trebuie doar sa invatam sa le apreciem.

    Nu stiu cati oameni sunt atat de constienti de propriile valori si de valorile celor din jur incat sa nu aibe nevoie de situatii limita care sa-i ajute sa le descopere.

Leave a Reply